SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ◊ Floare de sulf = sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ♦ Compus: floare-de-sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.

SULF s.n. Metaloid de culoare galbenă-deschisă, cu miros neplăcut, foarte răspândit în natură; (pop.) pucioasă. [Cf. lat. sulfur, fr. soufre].

SULF¹ s. n. metaloid galben-deschis, cu miros neplăcut: pucioasă. (< fr. sulf)

SULF n. Metaloid de culoare galbenă, cu miros specific neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuințat, mai ales în tehnică și medicină; pucioasă. /<fr. sulf, lat. sulphur

sulf n. numele științific al pucioasei.

*sulf n. fără pl. (it solfo și zolfo, d. lat. sulpur și sulphur, id.). Chim. Pucioasă, un corp simplu bivalent galben care se găsește mult în natură cristalizabil orĭ amorf, maĭ ales în Italia, Sicilia și insulele măriĭ Mediterane și tot așa în județu Prahova. Frecat orĭ încălzit în aer, devine fosforescent pe la 200° și arde la 250 c’o flacără albastră. Are o greutate atomică de 31,98 și o densitate de 1,95 și 2,07. Se întrebuințează la facerea prafuluĭ exploziv, a chibriturilor, la fixarea feruluĭ în peatră ș. a.

sulf s. n.; simb. S

sulf s. n., simb. S

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țâmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

SULF s. v. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție.

SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țîmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.

sulf s. v. ACORD. ARANJAMENT. COMBINAȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. PACT. TRANZACȚIE.

sulf s. n. – Pucioasă. Lat. sulphur, it. zolfo (sec. XIX), v. sulfină. Der. din vocabularul chimiei, din fr. sulfat, sulfură etc.

SULF (< lat.) s. n. Element chimic (S; nr. at. 16, m. at. 32,06), din grupa a VI-a a sistemului periodic al elementelor; nemetal de culoare galbenă. Prezintă mai multe modificații alotropice (s. rombic, s. monoclinic, s. amorf) și se găsește în natură în stare nativă și sub formă de combinații: sulfuri (blendă, pirită), sulfați (gips, baritină) etc. Este foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este bivalent, tetravalent și hexavalent. Se obține, prin extracție, din zăcămintele de sulf nativ. Se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, a sulfurii de carbon, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură (pentru combaterea criptogamelor), în fabricarea chibriturilor și în farmacie. Este cunoscut din Antic. Sin. pucioasă. ◊ Floare de s. = sulf sub formă de pulbere fină.