5 definiții pentru trebuire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

trebui [At: CORESI, EV. 83 / V: (reg) trăb~, trâb~, ~eab~, ~boi, trib~, trub~ / Pzi: 3 trebuie, (rar) ~ește, (reg) trebă, trebe, trebu, trebui; Pzi: 1 (rar) trebui, ~esc; Cj 3 să ~ască / E: vsl трѣъовати, -оуѫ] 1 vi (Cu subiectul logic în D) A avea nevoie de ceva sau de cineva. 2 vz (Pfm; îe) Atâta i-a ~t (ca să...) Asta a așteptat (ca să...). 3 vz (Fam; îe) Atâta-ți (sau îi etc.) ~e! Asta mai lipsea s-o faci (sau s-o facă etc.) ca să fie rău de tine (sau de el etc.). 4 vz (Fam; îe) Așa-ți (sau îi etc.) -e! Așa-ți (sau i) se cuvine. 5 vz (Cu subiectul logic în D) A râvni la ceva Si: a dori. 6 vi (Reg; cu subiectul logic în D) A-i fi pe plac. 7 vz (Pop) A fi necesar, util. 8 viu A fi obligatoriu (să...). 9 vz (Îlav) Cum ~e Așa cum se cuvine Si: bine. 10 vi (Pfm; îe) Atât mai ~e! Asta mai lipsea ca să fie rău. 11 vz (Îcn) A nu fi voie. 12 viu A fi posibil. 13 vt (Înv; sub influența lui treabă) A face (1). 14 vt (Îvr) A oficia serviciul religios Si: (îvr) a trebălui (3). 15 vt (Înv) A folosi (5).

TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.

A TREBUÍ pers. 3 trébuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligația. Trebuie să plec. 4) A fi posibil. Trebuie să fie coaptă poama. /<sl. trĕbovati


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trebuí vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. trebuiáscă; ger. trebuínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TREBUÍ vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. și pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel...) 3. a fi, a urma. (Când va ~ să plec...) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.)

Intrare: trebuire
trebuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebuire
  • trebuirea
plural
  • trebuiri
  • trebuirile
genitiv-dativ singular
  • trebuiri
  • trebuirii
plural
  • trebuiri
  • trebuirilor
vocativ singular
plural