cuveni [At: PSALT. 56/7 / Pzi: 3 cuvine / E: ml convenio, -ire cf cuviință, cuviincios, conveni] 1 vr (Construit cu dativul persoanei) A avea drept la ceva. 2 vr (Construit cu dativul persoanei) A merita. 3 vr (Construit sau nu cu dativul persoanei și complinit printr-un infinitiv sau un conjunctiv) A fi conform normelor moralei Si: a se cădea (29). 4 vr (Îlav) Cum se ~ne După cum se cere. 5 vr A se potrivi. 6 vr (Înv) A fi vrednic de... 7 vr (Înv; în vechile texte bisericești, după vsl подобитисе) A se asemăna. 8 vi (Frm; crpr la Alecsandri) A conveni. 9 vt A recunoaște. 10 vr A trebui. corectat(ă)

CUVENI, pers. 3 cuvine, vb. IV. Refl. 1. (Construit cu dativul) A-i reveni cuiva de drept ceva, a avea drept la ceva, a merita. Unul zicea că i se cuvine numai lui bourul. SBIERA, P. 1. Acest măr se cuvine celei mai frumoase zeițe. ISPIRESCU, U. 5. Mie mi se cuvine această cinste. CREANGĂ, P. 184. Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine. ALECSANDRI, T. II 152. 2. (De obicei urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A fi conform cu cerințele morale, a se cădea, a fi cu cale, a sta bine (cuiva). Bucuros, cumnate, numai cît se cuvine să se așeze mai întîi și mai întîi cumnata Leona. SADOVEANU, N. F. 14. O prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Povețe în privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui. ODOBESCU, S. III 38. ◊ Loc. adv. Cum se cuvine = așa cum trebuie, după cum se cere, cum se cade. Caută de casă cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI. S. I 147. Te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine! ALECSANDRI, P. P. 101.

A SE CUVENI pers. 3 se cuvine intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparține în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligație morală); a se cădea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

cuvenì v. 1. a fi dator: mi se cuvine; 2. a trebui (sub raportul social), a se cădea, a fi cu cale: după cum se cuvine. [Lat. CONVENIRE].

NON DECET (lat.) = Nu se cuvine.

cuvín, -venít, a se -ení v. refl. (cu și vin saŭ lat. con-venire; it. convenire, fr. sp. convenir, pg. convir. Uzitat numaĭ la pers. III sing. și pl.). Se datorește: mi se cuvine un franc, aceștĭ francĭ ți se cuvin ție. Trebuĭe, se cade: nu se cuvine să rîzĭ de el, se cuvine ca el să plătească. Vechĭ. Se aseamănă (convine).

+cuveni² (a se ~) (a se cădea) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvine, imperf. 3 sg. se cuvenea; conj. prez. 3 să se cuvină; ger. cuvenindu-se

cuveni¹ (a i se ~) (a-i reveni ceva cuiva) vb. refl., ind. prez. 3 sg. (mi etc.) se cuvine, 3 pl. mi se cuvin, imperf. 3 sg. mi se cuvenea; conj. prez. 3 să mi se cuvină; ger. cuvenindu-mi-se

!cuveni (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvine, imperf. 3 sg. se cuvenea; conj. prez. 3 să se cuvină; ger. cuvenindu-se

cuveni vb., ind. prez. 3 sg. cuvine, 3 pl. cuvin, imperf. 3 sg. cuvenea; conj. prez. 3 sg. și pl. cuvină; ger. cuvenind

CUVENI vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.

CUVENI vb. 1. a merita. (Ți se ~ o bătaie!) 2. a i se cădea, a-i reveni, (înv. și reg.) a-i veni. (Dă-mi partea care mi se ~.) 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să faci asta!) 4. a se cădea, a se cere, a se impune, a trebui, (înv. și pop.) a căuta. (Se ~ să procedăm astfel...) 5. a se cădea, a (se) putea. (Se ~ ca noi să fim pasivi?)

cuveni (-vin, -it), vb. refl. – 1. A corespunde, a aparține. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Pușcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr. – Der. necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; înv., impunător, distins); der. de la o formă n (cf. vie față de vină), cu suf. -os (Pușcariu 481 îl derivă greșit de la un lat. *conveniosus, ipoteză abandonată în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioșie, s. f. (înv., politețe; pietate); necuvioșie, s. f. (înv., indecență; impietate); cuviință, s. f. (conveniență; decență, bună-cuviință; pudoare; justificare, drept; obligație; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca și cuvios, cu suf. -ință (după Pușcariu 477 și DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. conveniență, s. f.; cuvenință, s. f. (conveniență), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviință, s. f. (grosolănie, indecență; lipsă de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverență); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviința, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviința, vb. (a dezaproba; a condamna).

DECET IMPERATOREM STANTEM MORI (lat.) un împărat se cuvine să moară în picioare – Maximă atribuită împăratului Vespasian. Semnifică înfruntarea demnă și stoică a destinului.

NON DECET (lat.) nu se cuvine – Avertisment asupra unei acțiuni care nu trebuie întreprinsă sau a unui cuvânt ce nu trebuie rostit.

QUID DECEAT, QUID NON (lat.) ce se cuvine și ce nu – Horațiu, „Ars poetica”, 308. În artă, ca și în viață, trebuie să știi să găsești întotdeauna tonul potrivit.

Decet imperatorem stantem mori (lat. „Un împărat trebuie să moară în picioare”) – maximă creată chiar de un împărat care a lăsat și alte expresii vestite, ca: „Banul n-are miros” (vezi loc. cit.). Este vorba de împăratul roman Vespasian care a domnit acum aproape două milenii. Ajuns la vîrsta de 69 de ani, el continua să se ocupe de treburile împărăției. Și chiar în ziua morții, coborînd cu o ultimă sforțare din patul de suferință, se ridică în picioare, spre „a sta la datorie”. Decet imperatorem stantem mori au fost cele din urmă cuvinte ale lui. Lărgindu-și zona de aplicație, ele au fost și mai sînt folosite la adresa acelora care (fără să fie împărați!) au înțeles ca, sfidînd moartea, să rămînă la post și să-și împlinească misiunea pînă în ultima clipă. De pildă, s-a spus despre Molière, care a murit pe scenă jucînd comedia sa Mizantropul, că „a trebuit să moară în picioare.” IST.

Quid deceat, quid non (lat. Ce se cuvine și ce nu) [Horațiu, Arta Poetică (versul 308) – „Vreau să arăt – spune Horațiu – ceea ce face să se nască poetul, ceea ce îl plămădește, din ce izvor trebuie să se inspire, ceea ce se cuvine și ce nu”. Acest „quid deceat, quid non” a devenit o expresie care ține loc de „ceea ce se poate și ce nu”, sau „ceea ce merge și ce nu”, sau „dacă e bine sau cuviincios a se spune” etc. LIT.