16 definiții pentru s


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî.Pl. și: (1, n.) s-uri]

s smi [P: se] 1 A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei s (1) (consoană constrictivă dentală surdă).

S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se]

S s. m. invar. A douăzecea literă a alfabetului, numită «se», și sunetul corespunzător; este o consoană spirantă surdă.

S s. m. invar. A douăzecea[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător.[1]

  1. [1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

S m. a 19-a literă a alfabetului: însoțit de o sedilă, devine sibilant: ședea, și. ║ n. abreviațiune pentru Sud.

1) -s (lat. ex) pref. care corespunde cînd cu de, des, dis, cînd cu ex, e: s-cad (ca de-cad, de-duc), s-pun (ca. ex-pun, e-mit).

s m. A noŭă-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. Sunetu eĭ e acela pe care-l întrebuințezĭ cînd vreĭ să facĭ pe cineva să întoarcă capu spre tine fără să strigĭ cu voce, ca în st saŭ pst. Cînd vrei să impuĭ tăcere, aĭ nevoĭe tot de s ca în st saŭ țst. Tăcerea se impune și pin șt. Între s și ș e aceĭașĭ relațiune ca între z și j. Unele popoare (Fr. It. Germ. Engl.) se folosesc de s pentru a reprezenta pe z între vocale. Această procedură e tot așa de greșită ca și cînd aĭ scrie așa și aĭ ceti aja! Tot așa, înainte de b, d, g, l, m, n și v uniĭ pun s îld. z. Și asta e o procedură greșită care duce la falsificarea pronunțăriĭ, ca în slab, în care s nu se pronunță ca în dezleg, pe care uniĭ scriŭ greșit desleg. Unguriĭ scriŭ sz îld. s și s îld. ș. V. cele zise la ș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

s1 (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri

s2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. s

S, s s. m. invar. [cit. se; în simb. și es]


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

S evoluție a unui aparat de zbor constând în două viraje de 220°.

S 1. Abreviere* pentru indicarea vocii (1-2) de sopran (1-2) în partiturile* corale, vocal sau vocal-simf. 2. Abrev. pentru notarea funcției de subdominantă* sau a acordului* de subdominantă. 3. Abrev. pentru termeni ca: segno (v. da capo); sinistra (v. abreviații); solo; sotto (v. sotto voce); subito (v. piano); sul (v. sulla tastiera; sul ponticello).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

S s. m. invar. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană fricativă dentală surdă). 2. (CHIM.) Simbol pentru sulf. 3. Simbol pentru conductanța electrică. 4. (GEOGR.) Notație pentru punctul cardinal Sud.

s (METR.), simbol pentru secundă.

Intrare: s
  • pronunție: es, se, sî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • s
  • s-ul
  • s-u‑
plural
  • s-uri
  • s-urile
genitiv-dativ singular
  • s
  • s-ului
plural
  • s-uri
  • s-urilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

s

etimologie: