2 intrări

80 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.

PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-.

PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-.

PORT2, (2, 3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține. Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).

PORT2, (2, 3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține. Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).

PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, încărcarea, descărcarea și repararea navelor. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.

PORT 3, porturi, s. n. 1. Fel de îmbrăcăminte caracteristic unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; costum. Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus în portu-i de la țară. IOSIF, V. 41. S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrîngăneii la opinci, Ca-n port de sat. COȘBUC, P. I 57. ◊ Expr. (Popular) A purta portul cuiva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine, aibă-și parte și poarte-ți portul, că pe noi știu că ne-ai amețit. CREANGĂ, P. 252. ◊ Fel de îmbrăcăminte folosit la anumite ocazii; costum, veșmînt. La mijloc stau fecioare și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. COȘBUC, P. I 72. Arald, ce însemnează pe tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată? EMINESCU, O. I 97. 2. Fig. Atitudine obișnuită, purtare, conduită. Nu te cunoscusem, fă, mai dinainte! Dar așa ți-e portul? COȘBUC, P. I 247. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul, se spune unui fățarnic, care una vorbește și alta face. ♦ (Neobișnuit) Aspect, înfățișare a unui lucru. A luat-o pe lîngă casele cu port turcesc. GALACTION, O. I 188.

PORT2 s. n. Acțiunea de a purta, purtare. Portul armelor este interzis.

PORT 4, porturi, s. n. 1. Loc situat pe malul unei mări, al unui fluviu sau al altei ape navigabile, apărat de valuri și de curenți, amenajat cu toate instalațiile necesare pentru acostarea, încărcarea, descărcarea și repararea navelor. V. chei. În coșuri avea lămîi și portocale, cu care venise desigur din port, de la Dunăre. DUMITRIU, N. 104. După cîțiva pași se opriră ca să privească la un vapor care intra în port. BART, E. 163. Zgomotul din port pătrunde slab de tot în încăperea scundă. DUNĂREANU, N. II. 2. Oraș care are un astfel de loc amenajat. Cînd soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arșița zilei un oraș mort... un oraș fantomă. BART, E. 19. Chinuit de dor, de dragostea Axiniei, a plecat în lume s-o intîlnească.... a rătăcit pe mări, prin porturi. DUNĂREANU, N. 101.

PORT1- Element de compunere care înseamnă: a) «purtător de...», «susținător de...», servind la formarea unor substantive ca: portaltoi, portdrapel, portțigaret etc.; b) «purtare de...», servind la formarea unor substantive ca: portarmă.

port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi

PORT s. (înv.) liman, pristaniște, scală, schelă. (~ la mare.)

PORT s. 1. îmbrăcăminte, (pop.) purtat. (Care este ~ul lor tradițional?) 2. costum. (~ popular.) 3. purtare. (~ul armelor este interzis.) 4. atitudine, poză, poziție, ținută, (livr.) alură, postură, (rar) stațiune. (~ul corect al corpului.)

PORT s. v. comportament, comportare, conduită, purtare.

PORT- Element prim de compunere savantă având semnificația „poartă”, „ține”. [< fr. porte- < porter – a purta].

PORT s.n. 1. Loc adăpostit la țărmul unei ape, unde pot staționa navele și unde se află instalațiile necesare pentru încărcarea și descărcarea lor. 2. Oraș clădit lângă un port (1). [Cf. fr. port, it. porto, lat. portus].

PORT2 s. n. 1. loc amenajat la malul unei ape, care permite staționarea navelor și asigură traficul de mărfuri și de pasageri, executarea reparațiilor etc. 2. oraș situat lângă un port2 (1). (< fr. port, lat. portus)

PORT1- elem. „poartă”, „ține”. (< fr. porte-)

port (pórturi), s. n. – Loc amenajat pentru nave. Fr. port, it. porto.Der. portuar, adj.; port(o)-franc, s. n. din fr. port franc, it. porto franco; portulan, s. n., din fr. portulan.

PORT1 ~uri n. 1) v. PURTARE. 2) Îmbrăcăminte specifică pentru o anumită regiune sau epocă. ~ național.A purta ~ul cuiva a se potrivi cu cineva. /v. a purta

PORT2 ~uri n. 1) Loc pe malul unei ape navigabile, special amenajat pentru staționarea, încărcarea și descărcarea navelor. 2) Oraș care dispune de un asemenea loc. /<fr. port, it. porto

arată toate definițiile

Intrare: port
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • port
  • portul
  • portu‑
plural
  • porturi
  • porturile
genitiv-dativ singular
  • port
  • portului
plural
  • porturi
  • porturilor
vocativ singular
plural
Intrare: purta
verb (VT60)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • purta
  • purtare
  • purtat
  • purtatu‑
  • purtând
  • purtându‑
singular plural
  • poartă
  • purtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • port
(să)
  • port
  • purtam
  • purtai
  • purtasem
a II-a (tu)
  • porți
(să)
  • porți
  • purtai
  • purtași
  • purtaseși
a III-a (el, ea)
  • poartă
(să)
  • poarte
  • purta
  • purtă
  • purtase
plural I (noi)
  • purtăm
(să)
  • purtăm
  • purtam
  • purtarăm
  • purtaserăm
  • purtasem
a II-a (voi)
  • purtați
(să)
  • purtați
  • purtați
  • purtarăți
  • purtaserăți
  • purtaseți
a III-a (ei, ele)
  • poartă
(să)
  • poarte
  • purtau
  • purta
  • purtaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)