16 definiții pentru purtare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta.

PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta.

purtare sf [At: PRAV. GOV. 115V/15 / Pl: ~tări / E: purta] 1 Transportare pe umeri, pe brațe etc. Si: purtat1 (1), purtătură (1). 2 (Îvr; fig) Suportare. 3 (Îvr; fig) Îngrijire. 4 (Îvr) Ducere a sarcinii de către o femeie gravidă. 5 (Îvr; pex) Graviditate. 6 (Îvr) Ducere cu sila, contra voinței sale. 7 (Reg) Circulație a oamenilor, a vehiculelor Si: purtat1 (4). 8 (Trs) Afacere. 9 (Pop; ccr) Folosire a unui obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte, de podoabă Si: purtat1 (5). 10 (Îe) A lua (un lucru) la ~ A începe să foloseacă un lucru foarte des, aproape zilnic Si: purtat1 (6). 11 (Mpl) Conduită (1). 12 (Înv) Conducere. 13 (Spc) Mod de comportare disciplinară a unui elev în școală. 14 (Reg) Stare meteorologică bună. 15 (Pfm; îe) A-și lua nasul la ~ A deveni obraznic. 16 (art; îs) ~a de fete Dans popular cu acompaniament vocal, executat de femei care se țin de braț în formație de cerc. 17 (Îas) Melodie după care se execută purtarea (16) de fete. corectată

PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Fel, mod de a se purta; conduită. Am învățat, cît am colindat prin lume, purtările cele frumoase. CARAGIALE, S. N. 19. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spinului. CREANGĂ, P. 209. Dragă, schimbă-ți purtarea, Dacă vrei să fii a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. ◊ Expr. A-și lua nasul la purtare v. lua. – Compus: bună-purtare v. bun4. 2. Ducere, cărat (pe umeri sau pe brațe). C-o să facem d-o plimbare, Cam în chip de vînătoare. După păsări gălbioare, Că-s bune la mîncare, Și ușoare la purtare. ANT. LIT. POP. I 366. ◊ Expr. Purtare de grijă v. grijă. 3. (În locuțiuni și expresii) Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) de toate zilele, de lucru; (rar, despre animale) de muncă, de tracțiune. Grigore era plictisit... din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuțeală, nu ar fi mulțumită să o plimbe cu caii de purtare. REBREANU, R. I 214. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A luat la purtare hainele cele noi.

PURTÁRE ~ări f. 1) v. A PURTA. și A SE PURTA.A lua la ~ un lucru a începe să întrebuințeze un lucru zilnic. 2) Mod de a se purta; comportare; conduită. ◊ A-și lua nasul la ~ v. NAS. /v. a (se) purta

purtare f. acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei: conduită.

purtáre f. Acțiunea de a purta: haĭnele s’aŭ stricat de atîta purtare. Modu de a te purta cu lumea: pin purtare bună șĭ-a atras simpatia șefilor. Fam. A-țĭ lua nasu la purtare, a te obrăznici. V. conduită.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri

purtáre s. f., g.-d. art. purtării; (maniere) pl. purtări

búnă purtáre (comportament bun) adj. + s. f.

búnă purtáre adj. + s. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PURTÁRE s. 1. v. cărat. 2. folosire, întrebuințare, purtat, uzură. (De atâta ~, pantalonii erau rupți.) 3. port. (~ armelor este interzisă.) 4. v. comportare. 5. comportament, comportare, conduită, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 6. atitudine, comportare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 7. atitudine, comportare, gest. (~ lui m-a mișcat.) 8. ducere, susținere. (~ unei campanii de presă.)

PURTÁRE s. v. circulație, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, graviditate, guvernare, mers, sarcină, stăpânire, umblet.

PURTARE s. 1. cărare, cărat, ducere, dus, transport, transportare. (~ rănitului la spital.) 2. folosire, întrebuințare, purtat, uzură. (De atîta ~, pantalonii erau rupți.) 3. port. (~ armelor este interzisă.) 4. apucătură, comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce este ~ asta?) 5. comportament, comportare, conduită, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 6. atitudine, comportare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 7. atitudine, comportare, gest. (~ lui m-a mișcat.) 8. ducere, susținere. (~ unei campanii de presă.)

purtare s. v. CIRCULAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. GRAVIDITATE. GUVERNARE. MERS. SARCINĂ. STĂPÎNIRE. UMBLET.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și lua nasul la purtare expr. a se obrăznici.

Intrare: purtare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purtare
  • purtarea
plural
  • purtări
  • purtările
genitiv-dativ singular
  • purtări
  • purtării
plural
  • purtări
  • purtărilor
vocativ singular
plural