dezmierda [At: PSALT. (1651), 216^v/1 / V: (îvr) diz~, (înv) ~mir~, (reg) ~miira, ~mira / S și: desm~ / Pzi:~ierd, (îvr) ~dez / E: ml *dismerdare] 1 vt (C.i. corpul unei ființe sau părți ale corpului) A atinge sau a netezi ușor cu palma, degetele etc., în semn de afecțiune. 2 vt (C.i. ființe) A adresa cuvinte de dragoste, de mângâiere etc., însoțite adeseori de gesturi afective. 3 vt A mângâia. 4 vt (Spc; c.i. copii) A alinta peste măsură Si: a răsfăța, a răzgâia. 5 vt (C.i. ființe) A alinta dând un alt nume (de obicei hipocoristic). 6 vr (Spc; îvp; d. oameni) A avea relații sexuale cu cineva. 7 vr (Pex) A se destrăbăla. 8 (Pex) A trece ușor cu mâna, cu degetele pe deasupra a ceva. 9-10 vtr (Înv) A face să simtă sau a se simți bine Si: a se delecta, a (se) desfăta, a (se) încânta. 11-12 vtr (Îvr) A se răsfăța.

DEZMIERDA, dezmierd, vb. I. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. Tranz. A mîngîia (pe cineva sau ceva) atingîndu-l ușor cu palma. Îi prinsesem mîna, mică, subțire, și i-o dezmierdasem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 290. Fiul pașei din Ianina Blînd dezmiardă alba frunte A nevestei. COȘBUC, P. I 62. De-aș putea s-o sărut o dată!... ori să-i dezmierd mînile. EMINESCU, N. 75. ◊ Fig. Oltule, cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi – Dulce le dezmierzi la maluri Și-n vîltoare mi le pierzi! CERNA, P. 143. De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. ANGHEL, Î. G. 11. [Fata] era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întîi raze ale soarelui. CREANGĂ, P. 276. ◊ Absol. O! dezmiardă, pînce fruntea-mi este netedă și lină. EMINESCU, O. I 42. ♦ (Rar) A alinta cu vorbe drăgăstoase. Flăcăiandrul se pierde de dorul ei cînd o văzu dezmierdîndu-l cu niște cuvinte mai dulci decît mierea. ISPIRESCU, L. 279. ◊ Fig. O pace adîncă, dezmierdată de țirîitul greierilor, vestea sosirea serii. GALACTION, O. I 211. ♦ (Ironic) A da bătaie; a bate. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama... Pare-mi-se că știi tu moarea mea... Să nu mă faci ia acuș să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd, cît ești de mare. CREANGĂ, A. 120. 2. Refl. (Rar) A simți plăcere, a se bucura (de ceva); a se desfăta. În colibă, mama Kira să dezmiardă între copiii săi: o fată mare și un flăcău. DELAVRANCEA, S. 175. Lasă! că i-am făcut eu una bună. Nu s-a mai dezmierda el tot în bine. SBIERA, P. 74. ◊ Tranz. Umblă cu mînile în șolduri, lunecînd printre răzoare și dezmierdîndu-și printre culturi privirile obosite. SADOVEANU, P. M. 312. – Variantă: (regional) dizmierda (ALECSANDRI, P. I 9, NEGRUZZI, S. I 26) vb. I.

A DEZMIERDA dezmierd tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de dragoste; a mângâia; a alinta. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a alinta. [Sil. -mier-da] /<lat. dismerdare

dezmira² v vz dezmierda

dezmirda v vz dezmierda

dizmierda v vz dezmierda

dizmiira v vz dezmierda

desmierdà v. 1. a mângâia cu vorbe de dragoste, a răsfăța; 2. a mângăia în genere: (soarele) strălucește și desmeardă oceanul de ninsoare AL.; 3. a se da plăcerilor. [Derivat din lat. MERDA, murdărie, însemnează lit. a scoate din murdărie, a spăla un copil în fașe, de unde a netezi pruncul, a-l mângăia: vorba făcea la început parte din graiul dădacelor].

dezmérd (est) și dezmĭerd (vest), a -á v. tr. (lat. *dismĕrdare, a scoate din necurățenie, a alinta ca să nu plîngă, vorbind de pruncĭ, d. mĕrda, murdărie [it. merda, fr. merde]. – Dezmeardă, să dezmerde (est), dezmĭardă, să dezmĭerde [vest]). Alint, drăgostesc, mîngîĭ. V. refl. Vechĭ. Mă desfăt.

dezmĭérd V. dezmerd.

dezmierda (a ~) (desp. -mier-) vb., ind. prez. 1 sg. dezmierd, 2 sg. dezmierzi, 3 dezmiardă (desp. -miar-); conj. prez. 1 sg. să dezmierd, 3 să dezmierde; imper. 2 sg. afirm. dezmiardă

dezmierda (a ~) (-mier-) vb., ind. prez. 3 dezmiardă (-miar-); conj. prez. 3 să dezmierde

dezmierda vb. (sil. -mier-), ind. prez. 1 sg. dezmierd (sil. -mierd-), 3 sg. și pl. dezmiardă (sil. -miar-); conj. prez. 3 sg. și pl. dezmierde

dezmierda (ind. prez. 3 sg. și pl. dezmiardă)

desmierd.

DEZMIERDA vb. v. delecta, desfăta, răsfăța.

DEZMIERDA vb. v. mângâia.

dezmierda vb. v. DELECTA. DESFĂTA. RĂSFĂȚA.

DEZMIERDA vb. a alinta, a mîngîia, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie.)