invidia vt [At: NEGRUZZI, S. I, 107 / P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: it invidiare] 1 A fi stăpânit de invidie față de cineva Si: a pizmui. 2 A râvni ceea ce aparține altuia.

INVIDIA, invidiez, vb. I. Tranz. A privi cu invidie pe cineva sau reușita, fericirea, calitățile altuia; a pizmui. Nu vrea să piardă favoarea, pentru care era invidiat, de a fi în fiecare zi în preajma ei. CAMIL PETRESCU, O. II 112. Oftează luni întregi că nu-și pot închiria casele și invidiază pe toți cei ce se mută. IBRĂILEANU, SP. CR. 242. ◊ Refl. reciproc. Îi vezi cum trec, cum se salută, cum se invidiază. C. PETRESCU, C. V. 164. ♦ A rîvni, a jindui, a dori ceva ce aparține altuia. Ceea ce invidiez eu la tine... este modestia. CARAGIALE, O. III 215. Curtezanii... invidiau pozițiunea și favorul în care îl videau. NEGRUZZI, S. I 107. – Pronunțat: -di-a.

INVIDIA vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A rîvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].

INVIDIA vb. tr. a privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ◊ a râvni, a dori ceva străin. (< it. invidiare)

A INVIDIA ~ez tranz. 1) (persoane) A trata cu invidie; a pizmui. 2) (lucruri, calități străine) A dori foarte mult, intenționând să posede. [Sil. -di-a] /Din invidie

A SE INVIDIA pers. 3 se ~ază intranz. A se afla în relații de invidie (unul cu altul); a se pizmui. /Din invidie

invidià v. a pizmui.

*invidiéz v. tr. (it. invidiare; fr. envier). Mĭ-e cĭudă pe altu că e fericit, pizmuĭesc: omu de omenie nu invidiază pe nimenĭ. Doresc, rîvnesc, poftesc: a invidia puterea.

invidia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. invidiez (desp. -di-ez), 3 invidiază, 1 pl. invidiem; conj. prez. 1 sg. să invidiez, 3 să invidieze; ger. invidiind (desp. -di-ind)

invidia (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiază, 1 pl. invidiem (-di-em); conj. prez. 3 să invidieze; ger. invidiind (di-ind)

invidia vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. invidiez, 3 sg. și pl. invidiază, 1 pl. invidiem (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. invidieze; ger. invidiind (sil. -di-ind)

INVIDIA vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a râvni, a răpști, a zavistui.

INVIDIA vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui.

INVIDIA GLORIAE COMES (lat.) pizma este însoțitoarea gloriei – Cornelius Nepos, „Chabrias”, III, 3.

SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.