PORT ³, porturi, s. n. 1. Fel de îmbrăcăminte caracteristic unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; costum. Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus în portu-i de la țară. IOSIF, V. 41. S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrîngăneii la opinci, Ca-n port de sat. COȘBUC, P. I 57. ◊ Expr. (Popular) A purta portul cuiva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine, aibă-și parte și poarte-ți portul, că pe noi știu că ne-ai amețit. CREANGĂ, P. 252. ◊ Fel de îmbrăcăminte folosit la anumite ocazii; costum, veșmînt. La mijloc stau fecioare și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. COȘBUC, P. I 72. Arald, ce însemnează pe tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată? EMINESCU, O. I 97. 2. Fig. Atitudine obișnuită, purtare, conduită. Nu te cunoscusem, fă, mai dinainte! Dar așa ți-e portul? COȘBUC, P. I 247. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul, se spune unui fățarnic, care una vorbește și alta face. ♦ (Neobișnuit) Aspect, înfățișare a unui lucru. A luat-o pe lîngă casele cu port turcesc. GALACTION, O. I 188.