nebuni [At: CORESI, EV. 543 / Pzi: ~nesc / E: nebun] 1-2 vir (Înv) A se face rău, dușmănos. 3-4 vir (Înv) A se înfuria. 5-6 vir (Înv) A se îndârji împotriva cuiva. 7-8 vir (Înv) A se răzvrăti. 9 vt (Pop) A face pe cineva să-și piardă judecata Si: a înnebuni. 10 vt (Pop) A strica pe cineva din punct de vedere moral Si: a corupe. 11 vt (Pop) A prosti pe cineva. 12-13 vt (Fam; îe) Nu mă ~! Exprimă (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 14 vi A-și pierde facultățile mintale Si: a înnebuni. 15 vi A se zăpăci. 16 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva.

NEBUNI 👉 ÎNNEBUNI.

NEBUNI vb. IV v. înnebuni.

A SE NEBUNI mă ~esc intranz. pop. (mai ales despre copii) A-și face de cap (ca un nebun); a se ține de pozne. /Din nebun

A NEBUNI ~esc tranz. v. A ÎNNEBUNI. /Din nebun

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la Curtea seniorilor feudali sau la Curțile regale). 2. Piesă la jocul de șah. – Pref. ne- + bun.

înnebuni [At: CORESI, EV. 543 / S și: îne~ / Pzi: ~nesc / E: în- + nebun] 1 vt A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine Si: a agasa, a enerva. 2-3 vt (Pfm; îe) Nu mă ~! Se spune cuiva pentru a exprima (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 4 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 5 vi A fi atins de demență Si: a se aliena. 6 vt (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva sau ceva.

năbun, ~ă smf, a vz nebun

neabun, ~ă a vz nebun

nebun, ~ă [At: PSALT. HUR. 30^r/19 / V: (reg) na~, năb~ / Pl: ~i, ~e / E: ne- + bun] 1 a (Îvp) Care nu este bun Si: rău. 2 a (Înv; spc) Păcătos. 3 a (Înv) Îndărătnic. 4 a (Înv) Leneș. 5 a (Înv) Stricat. 6 a (Înv) Nemernic (3). 7 a (Îvr; udp „de”) Care nu este vrednic de... 8 a (Reg; d. ciuperci) Care nu este comestibil Si: otrăvitor. 9 a (Reg; îs) Mere ~e Specie de mere nedefinite mai îndeaproape. 10 a (Reg; îs) Muiere ~ă Vrăjitoare. 11 sm (Reg) Drac. 12-13 smf, a (Îoc cuminte, înțelept) (Om) lipsit de rațiune Si: nesocotit (3), necugetat, (îvp) nebunatic (1). 14-15 smf, a (Pex) (Om) slab de minte Si:prost, netot (2). 16 sm (Îe) A prinde șarpele cu mâna ~ului A scăpa dintr-o primejdie, antrenând pe altul mai prost în ea. 17 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de rațiune Si: nechibzuit, prostesc, nebunesc (3). 18 a Care nu este întemeiat Si: deșert. 19 a (Înv; d. oameni) Care nu este învățat, cultivat. 20 a (Reg) Amețit din cauza unei emoții puternice, a zgomotului etc. 21-22 smf, a (Ființă) vioaie. 23-24 smf, a (Ființă) zvăpăiată. 25-26 smf, a (Ființă) nestăpânită. 27 a (Trs) Care nu este serios. 28 a (Trs) De nimic. 29-30 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: alienat, dement, (pop) smintit, (îrg) nerod (2). 31 a (Fam; îe) Ești ~? Se spune pentru a arăta dezaprobare, mirare, surpriză etc. față de faptele, afirmațiile cuiva. 32 sm (Pop; îs) Trif ~ul Sărbătoare populară nedefinită mai îndeaproape. 33 sm (Îe) A (o) face pe ~ul A-și acorda o importanță exagerată. 34 sm (Îae) A fi mereu cu nasul pe sus. 35 sm (Îae) A fi nemulțumit. 36 sm (Fam; îae) A se preface că nu știe nimic. 37 av (Fig) Extrem de repede. 38 av (Fig) Foarte tare. 39 a Care se face cu disperare. 40 a (Îe) A umbla (sau a fi) ~ după cineva (sau după ceva) A fi îndrăgostit foarte tare de cineva. 41 a (Îae) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 42-43 smf, a (Fam; ca termen de apostrofare) (Om) smintit. 44 a (Udp „de”) Scos din minți Si: înnebunit. 45 a (Îe) A fi ~ de carte Se spune despre cineva care a învățat foarte mult. 46 a Care denotă nebunie (17) Si: dement. 47 a Care este propriu nebuniei (17). 48 a (Pex) Fantasmagoric. 49 a (Pex) Bizar. 50 a Care nu are limite, margini, măsură etc. 51 a (Pex) Enorm. 52 a (Fig) Extraordinar. 53 a (Fig) Groaznic. 54 sm Piesă la jocul de șah. 55 sm (Rar) Măscărici la curțile suveranilor sau nobililor. 56 sm (Pop) Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. 57 sf (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 58 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 59 sfa Melodie după care se execută nebuna (58).

NEBUN, I. adj. 1 Care nu e bun: la Elenii aceia, zeii cei buni ca și cei ~i, cei răi ca și cei nerăi, toți fierbeau într’o oală (ISP.) ¶ 2 Care nu e cu mintea întreagă, care și-a pierdut mintea, smintit; (P): nu e ~ cine mănîncă șapte pîini, ci e ~ cine le dă; (P): nu e ~ cel ce ia, ci e ~ cel ce dă; e ~ de legat; a fi ~ după cineva, după ceva, a iubi ca un nebun, a fi foarte îndrăgostit, a-i plăcea la nebunie: eram ~ după o vară a mea (DLVR.); erau ~e după joc (ISP.); a fi ~ de bucurie, a avea o bucurie nemărginită, a nu ști ce să mai facă de bucurie: mă repezii să-l întîmpin, ~ de bucurie (VLAH.) ¶ 3 Contrar rațiunii: o speranță ~ă ¶ 4 Din cale afară, excesiv, foarte mare: era de o veselie ~ă; l-a apucat un rîs ~, un rîs pe care nu-l putea opri nimeni; o lume ~ă, o mulțime foarte mare: o lume ~ă foia în toate părțile (GN.); a avut un succes ~. II. sm., NEBUNĂ (pl. -ne) sf. 1 Om nebun, femeie nebună: îmbucă cu așa poftă, de pare că se bat doi ~i la gura lor (JIP.); (P): un ~ întreabă și zece înțelepți nu pot răspunde sau un ~ aruncă o piatră în fîntînă și zece înțelepți n’o pot scoate; (P): cine-și pune mintea cu ~ul e mai nebun; (P): înțeleptul sau prostul făgăduește și ~ul trage nădejde; (P): ~ul făgăduește și prostul trage nădejde; (P): cîinele îmbătrînește de drum și ~ul de grija altora; (P): ~ul nu rîde de ce vede, ci de ce-și aduce aminte; (P): nu cerca vadul cu ~ul; bogat e Dumnezeu de ~i! mulți nebuni mai sînt pe lumea asta! (P): schimbarea Domnilor, bucuria ~ilor ¶ 2 ⛪ Săptămîna ~ilor, săptămîna dinaintea postului Paștilor, săptămîna albă (MAR.) ¶ 3 🌿 IARBA-~ILOR 👉 SPÎNZ1 ¶ 4 Bufonul, caraghiosul unui rege ¶ 5 🎲 Una din piesele jocului de șah (🖼 3325) [n e¹ + b u n, adică „care nu e bun de nimic, care nu e cu mintea bună, întreagă”].

NEBUNESC adj. Ca de nebun: gîndul de a mă întoarce... mi se părea atît de ~ încît îl îndepărtai cu groază și mă aninai de altul și mai ~ (D.-ZAMF.).

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de șah. – Ne- + bun.

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuni (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.

NEBUN ², -Ă, nebuni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care suferă de o boală mintală; alienat, dement, smintit. Nebunii se plimbau în halaturi albe. C. PETRESCU, S. 193. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Ferește-te de proști Și de nebuni. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Casă de nebuni v. casă. ◊ Expr. Se bat nebunii la gura lui, se spune despre cineva care vorbește sau mănîncă mult și foarte repede. 2. Persoană lipsită de rațiune, de judecată, nesocotit, nechibzuit. Taci, măi nebune, și nu-l mai amărî. DUMITRIU, B. F. 20. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. SAHIA, N. 103. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu?... Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? CREANGĂ, P. 156. 3. Ființă vioaie, zvăpăiată, neastîmpărată. Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. REBREANU, R. I 147. Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun. COȘBUC, P. II 19. 4. Piesă la jocul de șah, care se poate muta numai transversal pe aceeași culoare. O momiță strîmbătoare... Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. ALECSANDRI, P. III 87.

NEBUN¹, -Ă, nebuni, -e, adj. I. 1. Care suferă de o boală mintală; alienat, dement, dezechilibrat mintal. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit! CREANGĂ, P. 243. Unde-s șirurile clare din viață-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Baba Cloanța cea nebună... aleargă descîntînd. ALECSANDRI, P. I 12. Negreșit că mă socotea nebun. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva, a iubi peste măsură pe cineva; a-i plăcea la nebunie, a se da în vînt după cineva (sau ceva). Cînd eram fată... umblam nebună după el. DAVIDOGLU, M. 43. Eram nebun după o vară a mea. DELAVRANCEA, la TDRG. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ISPIRESCU, L. 232. A fi nebun de bucurie (de groază, de durere etc.) = a fi cuprins, a fi copleșit de bucurie (groază, durere etc.). Mulțimea, nebună de groază, își caută scăparea-n fugă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. 2. Nechibzuit, nesocotit. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș. REBREANU, R. II 46. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească. ALECSANDRI, P. III 366. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385. ◊ (Despre manifestările oamenilor) Mergea de-un gînd nebun purtat: Să moară-ntre străini! COȘBUC, P. I 233. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. Eu am prins gînduri nebune, Să mă duc cu mîndra-n lume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. 3. Neastîmpărat, nestăpînit, zvăpăiat, vioi. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. BART, S. M. 15. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare (tare, puternic etc.), extraordinar, teribil, strașnic. Cum alergam ca furtuna În fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan! BENIUC, V. 23. Apusul se îneca în urma mea în nourii de praf, pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. GALACTION, O. I 78. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. GHEREA, ST. CR. II 316. II. (Azi neobișnuit; popular) Care nu e bun; rău. La elenii aceia, zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi, ca și cei nerăi, toți fierbeau într-o oală. ISPIRESCU, U. 4. Dar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună. TEODORESCU, P. P. 180.

A ÎNNEBUNI ~esc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scrânti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamație de dezaprobare față de ceea ce zice sau face cineva. ~ după cineva (sau după ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normală; a ameți; a zăpăci; a buimăci. ~ de cap pe cineva. ◊ Nu mă ~! se spune pentru a-și exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. /în + nebun

NEBUN² ~i m. Piesă la jocul de șah. /ne- + bun

NEBUN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care și-a ieșit din minți; alienat mintal; dement. * ~ de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de ~i spital de boli psihice. Ești ~? se spune pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu acțiunile, afirmațiile sau cu intențiile cuiva. A fi ca ~ a-și pierde cumpătul (în urma unei emoții). A fi (sau a umbla) ~ după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ți face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuință în acțiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând ~. 3) și adverbial Care vădește o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate ~. /ne- + bun

Ioana f. 1. (d’Albret), regina Navarei, mama Iui Henric IV(1528-1572); 2. (d’Arc), Fecioara din Orleans, eroină franceză, repurtă mai multe victorii asupra Englezilor, de cari fu apoi prinsă și arsă de vie (1412-1431); 3. (Nebuna), regina Castiliei, mama lui Carol Quintu (m. 1555).

nebun a. 1. smintit, ieșit din minți; 2. contrar rațiunii: gânduri nebune; 3. foarte vioiu: veselie nebună; 4. excesiv, prodigios: succes nebun; 5. foarte amorezat: e nebun după dânsa. [Lit. care nu-i bun, adică rău: alienarea mentală, concepută ca o perversitate, se rapoartă probabil la vechea concepție medicală despre alienați; considerați ca dârji și răi, ei erau maltratați în mod barbar]. ║ m. 1. cel ce și-a pierdut mințile; 2. od. caraghios la curtea unui rege.

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.

nebún, -ă adj. (ne și bun). Alienat, smintit, care șĭ-a perdut mintea. Nebunesc, excesiv, colosal: veselie nebună, succes nebun. În mare număr: era o lume nebună. Foarte înamorat, care se dă în vînt: e nebun după ĭa. Mere nebune (Mold.), un fel de mere maĭ marĭ și de cît cele domneștĭ. Subst. Persoană nebună, fără minte. S.m. Odinioară, bufon de la curtea unuĭ suveran.

2) nebunésc verb V. înebunesc.

nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, 3 sg. nebunește, imperf. 1 nebuneam; conj. prez. 1 sg. să nebunesc, 3 să nebunească

nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, imperf. 3 sg. nebunea; conj. prez. 3 să nebunească

nebuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, imperf. 3 sg. nebunea; conj. prez. 3 sg. și pl. nebunească

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, 3 sg. înnebunește, imperf. 1 înnebuneam; conj. prez. 1 sg. să înnebunesc, 3 să înnebunească

mei-nebun (plantă) s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 să înnebunească

mei-nebun (plantă) s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

înnebuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 sg. și pl. înnebunească

mei-nebun s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; f. sg. nebună, g.-d. art. nebunei, pl. nebune

înnebuni

înnebunesc, -neam 1 imp.

nebun, -ă, nebuni, -e adj., s. m. și f. 1. (Om) care nu este bun, care nu este sănătos. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 2. (În sintagma) Nebun pentru (sau înv., întru) Hristos, epitet dat în Noul Testament celor care depășesc înțelepciunea curentă a lumii, care rușinează „pe cei înțelepți” (I. Cor. 1, 25-27). – Din ne- + bun.

A FI NEBUN a avea o lampă arsă, a avea mușchi / pitici pe creier, a-i cânta sticleții în cap, a fi într-o dungă / într-o parte, a-i fila (cuiva) o lampă, a-i lipsi o doagă.

A ÎNNEBUNI a da benga în cineva, a se dili, a o lua razna, a mânca ceapa ciorii, a mânca ciuperci, a-și pierde mințile, a i se pune piticul, a i se răsturna (cuiva) cloșca, a se scrânti, a se sona, a se țăcăni, a se țicni, a se ușchi.

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).

NEBUN atins, candriu, cu trei roate la car, dilimac, dilimache, dilimandros, diliu, dus de-a acasă / cu sorcova, fără o doagă, într-o dungă, într-o ureche, lovit cu leuca, paliu, plecat cu sorcova / de-a acasă, răcit la cap, sandilău, sandiliu, sărit, scrântit, sifilitic, sisi, smucit, sonat, soni, sony, tralala, trăsnit, țaparliu, ușchit, zbanghiu, zurliu, zuză.

să-nnebunesc! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) căpia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trăsni, a se țăcăni.

MEI-NEBUN s. v. mohor.

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.

NEBUN adj. v. amețitor, năucitor, uimitor, uluitor.

NEBUN s. v. bufon, măscărici, paiață.

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

mei-nebun s. v. MOHOR.

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 4. adj. drăcos, neastîmpărat, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 5. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, sălbatic, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 6. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut iarăși un noroc ~.)

nebun s. v. BUFON. MĂSCĂRICI. PAIAȚĂ.

Nebun ≠ normal

Better a witty fool, than a foolish wit (engl. „Mai bine un isteț nebun, decît un nebun isteț”) – E o reflecție a Bufonului din comedia A douăsprezecea noapte de Shakespeare (act. I, sc. 5). Traducerea lui Mihnea Gheorghiu subliniază limpede înțelesul: „decît un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul”. (Shakespeare, Opere, vol. 7, pag. 227). Se folosește uneori în sensul zicalei noastre: „Mai bine cu un deștept la pagubă, decît cu un nătîng la cîștig”. LIT.

La folle du logis (fr. „Nebuna casei”) – metaforă pe care filozoful francez Nicolas de Malebranche, în lucrarea sa Recherche de la vérité (Căutarea adevărului) o folosește pentru imaginație. Ea își îngăduie abateri de la realitate, plăsmuiri fantastice, extravaganțe stranii. Deci: o nebună ! Imaginația trăiește totuși în mijlocul nostru. Deci: o nebună a casei! Malebranche i-a dat porecla. Scriitori ca Swift, Edgar Allan Poe, Jules Verne, Hoffmann, Wells etc. i-au transformat-o în renume! LIT.

nebuní, nebunesc, v.t. (pop.) A înnebuni. – Din nebun.

NEBUNI vb. IV. = înnebuni. 1. Intranz. și refl. (Învechit) A se face rău, dușmănos; a se mînia, a se îndîrji (contra cuiva), a se învrăjbi; a se răzvrăti. Prespre măsură învrăjbiia ei (m-a m turbat spre ei n. test. 1648, nebunindu-mă asupra lor biblia 1688). cod. vor. 76. Cărtularii și domnii iudeești înșelară-se și nu înțeleaseră și de pizmă topiia-se și nebuniia. coresi, ev. 416. Să nebuniia la ușile cetății și să sprijinia întru mînile lui și cădea pră ușăle cetății și balele lui cura preste barba a lui. biblia (1688), 212²/9. Toți să îndrăciră de să nebuniră. anon. cantac., cm i, 161. Nebunindu-se întru sine tiranul cel fără de minte. mineiul (1776), 74^r2 /36. Se nebuniseră și îi țineau cu ostaș, legați ca să îi ducă în cule. gorjan, h. iv, 21/6. 2. Tranz. (Popular) A face să-și piardă dreapta judecată, a scoate din minți; a strica din punct de vedere moral, a corupe; a prosti, a năuci (1); a înnebuni. Curviia amu pre preamîndru Solomon, spre a idolilor jărtvă, nebuni-l. coresi, ev. 543. Că acealea multora le-au făcut farmece și pre ibovnicii lor pre unii i-au nebunit iară pre alții i-au și omorît (a. 1691). gcr i, 291/28. Lume zisă: dar nu sînt înțâleaptă? – Înțăleaptă, di n-ar nebuni pre niminea înțălepciune ta. cantemir, ap. gcr ii, 95/14. Pre dînsa mai mult decît mai înainte au nebunit-o băutura. aethiopica, 33^r /11, cf. lb. Barbatu m-o nebunit. șez. iv, 232. Dragostea te nebunește. reteganul, tr. 119. Umblă dracul ca nebun, Pe cine să-l nebunească, Pe hîda să o pețească. bud, p. p. 56. Goronul ține nebunul; Nebunul nebunește oamenii (Butea). gorovei, c. 36. ◊ Expr. (Familiar) Nu mă nebuni!, exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. Ăsta e ăl care scrie la „Vocea Patriotului Naționale”. – Nu mă nebuni! caragiale, o. vi, 51, cf. 49. ◊ Refl. De n-ar fi viță și prun, Omul n-ar mai fi nebun, Dar vița și prunul este, Omul de se nebunește. RETEGANUL, CH. 71. 3. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun (I 4); (cu sens atenuat) a se zăpăci, a se năuci (1); a înnebuni. Tătarăi ponoslăiesc grecilor pentru că zic că nu poate să fie bozu ca aceala carile să poată faci pre om să nebunească. herodot (1645), 232, cf. 337. Un țeran ce nebunisă de cap au fost strigînd în gura mare. ureche, let. i, 137/27. De va nebuni..., de vreme ce pre nebun nu-l pot certa trupeaște, va schimba certarea lui pre bani. prav. 267, cf. st. lex. 171^v1 /17. Iar unii dintr-a-celi bătăi au și nebunit de-u rămas nebuni. NECULCE, L. 119, cf. ANON. CAR., MAN. GOTT. Ea nebunise; au dus-o la Golia. negruzzi, s. i, 32. Dac-ai muri tu, eu aș nebuni ori aș muri și eu. eminescu, n. 9. Cine m-ar fi văzut fugind pe uliță... ar fi crezut că am nebunit, f (1903), 16. Cînd vezi vîrtej, să fugi de el, că de dă peste tine, nebunești. șez. vi, 62. Dau să le vorbească, dar în deșert, căci nu aveau cu cine; împăratul și împărăteasa nebuniseră. reteganul, p. iv, 49, cf. bud, p. p. 76. ♦ Refl. Ahileu au obosăt, s-au nebunit de durere (a. 1802). gcr ii, 196/14. (Expr.; familiar) A se nebuni după cineva (sau ceva) = a-i plăcea cineva (sau ceva) foarte mult, a nu mai putea după... Ce vorbiți împreună?... Ian spuneți-mi și mie, că mă nebunesc după cabazlîcuri. alecsandri, t. 188. (Intranz.) Feciorul împăratului nebunea după fata moșneagului. șez. v, 66. Mîndruluț cu păr sucit, După tine-am nebunit. bud, p. p. 34. – prez. ind.: nebunesc. – v. nebun.