ÎNNEBUNI, NEBUNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A face nebun ¶ 2 A zăpăci, a ameți. II. vb. intr. și refl. 1 A deveni nebun, a-și pierde mintea: eu să nu fi știut a ceti, de mult aș fi înnebunit, cîte am avut pe capul meu (CRG.); se mira cum de-n’a înnebunit încă (VLAH.) ¶ 2 F A-i plăcea, a iubi la nebunie: Hagi Hristodul se nebunește după răcituri cu usturoiu (ALECS.).