UNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde).

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

stologol s.n. (reg.) loc îngrădit cu crengi verzi, unde se țin vițeii.

fluidizare s. f. ♦ 1. Acțiunea de a (se) fluidiza, fluidificare ◊ „Se amenajează în prezent o instalație specială pentru valorificarea gudroanelor prin fluidizare.” Sc. 15 XI 61 p. 1. ♦ 2. (circ.) Degajarea circulației ◊ „Pentru fluidizarea circulației. Pentru a se ușura circulația [...] în zilele de sâmbătă după amiază, duminică și sărbătorile legale se interzic în acest loc virajele la stânga.” R.l. 20 V 71 p. 3. ◊ „Concomitent cu programul de modernizare a arterelor rutiere, se vor extinde și lucrările de fluidizare a traficului, prin introducerea dirijării circulației în sistem de undă verde pe axa Nord-Sud, între Piața Victoriei și Piața Șincai.” R.l. 11 VIII 75 p. 3. ♦ 3. (fin.) Asigurarea circuitului financiar fără sincope v. heirupism (din fluidiza; cf. fr. fluidification, engl. fluidization; DMN 1969; CD; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 240; DTP; DEX, DN3 – sensul 1)

undă verde sint. s. ♦ 1. (circ.) Sistem de circulație care permite autovehiculelor care circulă cu o anumită viteză, constantă, să întâlnească numai semafoarele ◊ „pe verde” ◊ „Anul acesta va marca și începerea lucrărilor pentru instalarea de «undă verde» pe axa piața Victoriei – piața Națiunilor Unite.” R.l. 11 I 77 p. 5. ◊ „«Unda verde», dincolo de menirea ei principală de a asigura fluxul continuu al vehiculelor, este și un excelent instrument de luptă împotriva poluării.” Sc. 22 IV 78 p. 7. ◊ „Computerul dirijează «unda verde».” Sc. 18 II 79 p. 5; v. și R.l. 28 IV 78 p. 5; v. și fluidizare (1975). ♦ 2. (fig.) Aprobare ◊ „V.P., secretarul american al apărării, a venit să dea «undă verde» Europei de Est.” Ev.z. 18 VII 94 p. 1 (din undă + verde, după fr. onde verte, germ. grüne Welle; DTN 1975; R. Zafiu în R.lit. 15/96 p. 9; DEX-S)

UNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (pentru sensul II, după fr. onde).

HRĂNI, hrănesc, vb. IV. 1. Tranz. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A da cuiva de mîncare; a nutri, a alimenta. Dacă mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească. ISPIRESCU, L., 15. Să-mi lai copilașii, cari dorm acum, și să-i hrănești; apoi să-mi faci bucate. CREANGĂ, P. 289. Să vină la mine că-l voi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, N. 27. Dorul mîndrei unde șede?... Colo-n codrulețul verde, Unde murgul și-l hrănește Și la mîndra se gîndește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. ◊ Refl. Nu mă hrănisem decît cu borș de pui. NEGRUZZI, S. I 220. Eu, vere, te-aș întreba... Cu ce hrană te hrănești De nici vara nu muncești? ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Fig. Băteau inimile în piepturile a 35000 de romîni, hrănind parcă o singură conștiință, aceea a datoriei de împlinit. D. ZAMFIRESCU, R. 236. Inima hrănește o tainică dorință. ALECSANDRI, P. I 133. (Refl.) În agitata și scurta lui viață, Pușkin s-a hrănit, desigur, cu ideile revoluționarilor decembriști. SADOVEANU, E. 210. Din sînul maicii mele, născut în griji, necazuri, Restriștea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit. ALEXANDRESCU, P. 28. ◊ Expr. A se hrăni cu vînt = a nu avea ce mînca. ♦ Fig. (Cu privire la o mașină, la foc etc.) A alimenta, a întreține. Tîrîi înlăuntru un munte întreg de vreascuri și de uscături, care ar fi fost îndeajuns să hrănească pentru veșnicie focul nestins pe altarele Vestei. HOGAȘ, M. N. 167. Alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina, care le smulge snopii. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Rar) A întreține (pe cineva). Acum am douăzăci de ani și nu pot a mai răbda ca să fiu tractarisît (= tratat) ca un copil și ca să mă hrănești mai mult. KOGĂLNICEANU, S. 96. ◊ Refl. Știu foarte bine că eu costisesc o mulțime de bani... Vreu să mă hrănesc eu sîngur. KOGĂLNICEANU, S. 105. 2. Refl. Fig. (Regional; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-i fi de ajuns, a se sătura de ceva (mai ales de lucruri neplăcute). Se hrănise și Noe de stat la cușcă. ȘEZ. II 3. – Variantă: (popular) hărăni (DELAVRANCEA, S. 206, TEODORESCU, P. P. 290) vb. IV.

PĂUNEL, păunei, s. m. Păunaș. Prin desiș cu frunza verde, Unde urma nu se vede... Șade-un mîndru păunel; Nu te-ai întîlnit cu el. ALECSANDRI, P. P. 399.

VIU², VIE, vii, adj. 1. (În opoziție cu mort) Care e în viață, care (mai) trăiește. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. Să nu mai știu De sînt mort sau de sînt viu. ALECSANDRI, P. 102. Cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții ii mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (În opoziție cu limbă moartă) Limbă vie = limbă care se vorbește și care evoluează; limbă în circulație. Limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici. SADOVEANU, E. 35. Amintirile și povestirile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului, ridicată la un înalt potențial artistic. id. ib. 97. ◊ Loc. adj. De viu = fiind încă în viață, trăind încă. Chinul ăsta cum se cheamă, Cînd de viu ești în mormînt? COȘBUC, P. II 10. Amîndoi se pierd de vii În codri merei pustii. ALECSANDRI, P. II 90. Cine face orz din grîu, Să-l mînce viermii de viu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. Îl mănîncă viermii de viu, se spune despre cineva extrem de leneș sau de neîngrijit, de murdar. ◊ Expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu î a supune pe cineva la chinuri, jupuindu-l; fig. a jefui, a jecmăni pe cineva; a fi fără milă față de cineva. V. jupui. A îngropa (pe cineva) de viu sau a băga (pe cineva) de viu în mormînt (sau în groapă, în pămînt) v. băga (I 2). A mînca (pe cineva) de viu v. mînca (1). Viu-viuț (sau -viuleț)= chiar viu, într-adevăr viu; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia vie-viuliță, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Căprioara ce-o împușcase fugea vie-viuliță. ȘEZ. VII 50. Viu sau mort = în viață sau mort, în orice stare s-ar afla, oricum ar fi. Mai mult mort decît viu v. mort (1). ◊ (Substantivat) Cu viii nu mai am de-a face de mult. MACEDONSKI, O. I 32. Părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luînd și de pe viu și de pe mort... el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. (Expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune celor care se consolează greu de pierderea unei persoane dragi, neglijîndu-și interesele. Morți cu morți și vii cu vii, Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. ♦ (În opoziție cu inert, neînsuflețit) Care este dotat cu viață, p. ext. cu simțire, cu mișcare; însuflețit. Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, N. 36. Harabagia... e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos. CREANGĂ, P. 107. Eu sînt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. Inventar viu v. inventar. Gard viu v. gard (1) Carne vie v. carne (1). Rană vie = rană deschisă, care sîngerează. Îl legă în pat, și-l bătu, și-l crestă cu iataganul de i-a făcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. VIII 236. Argint viu v. argint (3). 2. (În concepția creștină, despre dumnezeu) Care trăiește în veci; etern, nemuritor. Mă jur pe viul dumnezeu și pe stema mea de împărat că... îi voi da pe fata mea. ISPIRESCU, L. 378. 3. Plin de viață, de neastîmpăr, cu mișcări, iuți, vioaie. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. ♦ Cu reacțiuni viguroase, prompte, firești; plin de vitalitate, dinamic. Duduie, să știi că de dala asta te admir eu, pentru că urăști, iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. IBRĂILEANU, A. 751 ♦ Expresiv, animat. Mesenii încîntați Rămas-au – Atît era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui. ALECSANDRI, T. II 100. 4. (Despre plante) Viguros, sănătos; verde. Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. ALECSANDRI, P. P. 35. ♦ (Despre ape) Care curge vioi, repede. Iată punțile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I 8. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ♦ (Rar, despre aer) Curat, proaspăt, răcoros. Stătură toți trei în picioare în aerul viu, trezit, tare, desprimăvărat. DUMITRIU, N. 21. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron. SADOVEANU, O. VIII 214. 5. (Despre zgomote și despre sursele zgomotelor) Răsunător, puternic. A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Tunetul prin bubuire viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. ♦ (Despre lumină, p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. O lumină vie se deschisese într-o clipă cătră sale în ceață, cătră apele împrăștiate ale Moldovei. SADOVEANU, O. IV 486. Era un soare viu ca de cristal apos. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, N. 55. ◊ (Adverbial) Și cît de viu s-aprinde el [luceafărul] în orișicare sară. EMINESCU, O. I 168. ♦ (Despre culori, p. ext. despre obiecte colorate) Aprins, strălucitor. Îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins și de culorile vii și minunate pe care le-am șters, în glumă, de pe aripile lor. STANCU, D. 24. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii. EMINESCU, O. IV 165. ◊ (Adverbial) Raze de soare scînteiau în mătăsuri și dantele viu colorate, răspîndite în neorînduială pe mese. SADOVEANU, O. VIII 39. Sînt păduri de portocale Ce s-acoper viu cu flori. ALECSANDRI, P. III 130. ♦ (Despre ochi, priviri) Care strălucește de vioiciune, de inteligență; ager, vioi. Privea țintă numai cu ochii lui vii și zîmbea cu zîmbetul lui misterios. SADOVEANU, O. VII 77. Pe figura lui negricioasă, cu privirea vie de diamant negru a ochilor, a trecut un surîs. CAMIL PETRESCU, O. I 283. 6. (Despre abstracte) Intens, puternic. În oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului. HOGAȘ, M. N. 107. Aici amintirile istorice sînt vii. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere crește nencetat. BOLINTINEANU, O. 87. ◊ (Adverbial) E Ileana Cosînzeana!... la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III 20.

stologol sn [At: VICIU, GL. / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Olt) Loc îngrădit cu crengi verzi, unde se țin vițeii.

NARCISĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee cu bulb ovoid, cu frunze lungi și cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare; (regional) zarnacadea, coprină, fulie, unguroaie, unguroancă, tătăișă, lușcă, ghiocel, nevestică (II 2), cocoară, cocorăi, cocorăței, cocorîță, ghiocei-de-grădină, stînjen-alb, floare-de-ceapă, rogoz-de-grădină (Narcissus). Sufletul măriii tale... mohorățeaște înțelepțică ca iachintul, strălucește curățică ca narchisul (a. 1700). bv i, 394. Tînărul Numa, încoronat cu narsis. BELDIMAN, N. P. I, 7/26, cf. LB, NEGULICI, POLIZU. Iată zambilele..., narcise, busuioc, ciuboțica-cucului. NEGRUZZI, s. I, 97. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart, muiată-n fir, Verdea undă ce, ici-colo, e un aur de Ophir. MACEDONSKI, o. I, 163. Se-nalț-un braț în aer și iat-o că apare.. . Purtînd în mîna dreaptă Narcisul alb ca spuma, ANGHEL, p. 23. Mi se părea că merg spre acea regiune a narcișilor veșnic albi. GALACTION, o. 334, cf. 333. În urma lui a rămas pe nisip o narcisă strivită, CAZIMIR, GR. 38, cf. 33. Leda albă se-nvoise Să-ndure-n albul de narcise Povara unei lebede, BLAGA, P. 26. În față... un lan îngust de narcise galbene. DEMETRIUS, A. 124. Poiana narciselor își așteaptă oaspeții, SCÎNTEIA, 1960, nr. 4830. – pl.: narcise. – Și: (astăzi rar) narcis, (învechit) narchis, narsis, (prin Transilv.) narțis (Lb, Alr sNiii h 640) s. m. – Din lat. narcissus, fr. narcisse. – Narchis < ngr. νάρκισσος. – Narțis < magh. nárcisz, germ. Narzisse.

pămînt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n’am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu’n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ, nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într’o clipă s’a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: să scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c’o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată.

MATOSTAT s. n. Piatră semiprețioasă de culoare verde. V. j a s p. Un inel de aur cu pecete săpată de matostat (a. 1 728). BUL. COM. IST. IV, 63, cf. URICARIUL, XI, 225. Un colan de aur, ce se încheia cu mari paftale de matostat. NEGRUZZI, S. I, 145. Începu să scoată dintr-o cutie. . . inele de smarand, rubin, berliant și matostat. FILILOMN, O. I, 224, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. El arătă cupa. . . Toți s-au minunat, Ea era săpată dintr-un matostat. BOLINTINEANU, O. 54, cf. LM. Un lat brîu sau omofor, semănat cu matostaturi în șatrange. ODOBESCU, S. I, 133. Cînd doamna îi puse în deșt inelul cu matostat, plesnea de trufie. DELAVRANCEA, O. II, 99, cf. BARCIANU , ALEXI, W. Dealul din față se înrîura pe sînul înfrigurat al Dunării, ca un colan de matostate. CHIRIȚESCU, GR. 11. Ghiordane de diamant, rubin și matostat. C. PETRESCU, C. V. 79. ◊ (În poezia populară, în formule stereotipe) Foaie verde matostat, Unde-ți văz gîtul spălat Și mărgeanul răvărsat, M-aș băga la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 310, cf. ȘEZ. III, 58, XIII, 193. Foaie verde matostat, Niculca mi-a răposat. MAT. FOLK. 37, cf. 497, GRAIUL, I, 200. Verdi, verdi, mătustat, Drag mń-o fost a-ncălicat, La ciorpanu cel uscat. VASILIU, C. 58. Frunzuliță matostat, Cînd în temniță a intrat, Era șerpii ca andrelele. PĂSCULESCU, L. P. 228. Nouă ani că i-am slujit, Foaie verde matostat, Și simbrie nu mi-a dat, O fi de mine păcat! id. ib. 238. Și din guriță zicea: Frunză verde matostat, Cîte case mi-am prădat, în Gorgani mi s-a-nfundat. ANT. LIT. POP. I, 469. ◊ F i g. Pădurea Ulmilor . . . unde iarba e de smarald și frunzele de matostat. MACEDONSKI, O. III, 68. Printre bălării de tot soiul. . . lauri cu ciubuce de matostat. CHIRIȚESCU, GR. 85. [Primăvara] a dezmorțit din zăcămintele umede ale pămîntului, o comoară întotdeauna nouă și veșnic nesăcătuită. . . : aur și mărgăritare vii, smaragde și rubine, diamante și foițe de argint, matostate și topaze – toate împrăștiate în cele patru zări.PETRESCU, R. DR. 27. – Pl.: matostate și (învechit) matostaturi. – Și: (regional) mătustát s. n. – Din ngr. ματοστάτης.

MĂRGEAN s. n. 1. Scheletul calcaros, de obicei de culoare roșie, al unor colonii de animale celenterate (Corallium), din care se fac diferite obiecte de podoabă, coral; (la pl. sau lasg. cu sens colectiv) șirag de mărgele făcut din acest schelet sau, p. gener., din orice alt material similar. Buzele ei sînt ca mărgeanul, iar dinții albi ca fildeșul. FILIMON, O. I, 117, cf. 197. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe. EMINESCU, O. I, 170. Sipeturi de sidef pline cu. . . colane și sponciuri de mărgean și de mărgăritare. ODOBESCU, S. I, 134. Pe sînul alb al fetei, cînd iese-n ziuă-n prag, O salbă de mărgeanuri se leagănă cu drag. COȘBUC, B. 210, cf. id. P. I, 68. Imameaua era o bucățică de chihlibar sau de mărgean, substanțe de cari nu se prinde murdăria. ȘIO I, 215. În jurul gîtului ei de marmoră sînt întoarse șiruri de mărgean. PETICĂ, O. 284, cf. N. A. BOGDAN, M. 159. Purta nasturi de mărgean la cămașă. BRĂESCU, A. 55. Trecu cu vederea șiragul de mărgeanuri pe care-l observase la gîtul cameristei sale. SADOVEANU, O. XI, 46, cf. IX, 453, id. P. M. 59, V. ROM. august 1 961, 15. Foaie verde matostat, Unde-ți văz gîtul spălat Și mărgeanul răvărsat, M-aș băga la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 310, cf. 125. Mîndra șade pe măidan Și-mi înșiră la mărgean. . . Și-mi înșiră cîte-un bob, La tot bobul face nod. MAT. FOLKk. 277, cf. ȘEZ. XII, 84, ALR I 1864/590, ALR II 3 357/784, 791. ◊ Fig. O, cocostîrci, dragi păsări migratoare. . . Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, M. II, 73. Aș vrea să-mi înflorești cu zarzării grădinii. . . Cu inima să clatini mărgean și clopoței. STANCU, C. 16. Dragonul legendei vedea cu ochi uriași de mărgean, Ciudate făpturi venind de peste ocean. BOUREANU, S. P. 10. Vedeam prin pînza subțire Tîmpla-i cu vinișoare de mărgean. ISANOȘ, Ț. L. 75. Fluid mărgeanu-n trupul tău aleargă Trezind în marmor joc de aurori. V. ROM. august 1961, 10. ♦ Nume dat mai multor specii de animale celenterate marine care trăiesc în colonii, avînd scheletul calcaros amintit mai sus. Puzderie [de celenterate] se găsesc în mări. Între ele intră mărgeanul căutat, coralii ziditori de insule. SIMIONESCU, F. R. 456. 2. (Bot. ; prin Munt., Mold.) Tufănică (Chrysanthemum indicum). Cf. H XII 170, com. din OBILEȘTI-FOCȘANI. - Pl.: mărgeanuri. – Din tc. mercan.

DULETE, duleți, s. m. (Regional) Dovleac. Frunză verde de dulete, Unde văd ciopor de fete, Trec prin apă mort de sete. HODOȘ, P. P. 170.

UNDA, undez, vb. I. Intranz. 1. (Și în forma undi; despre lichide, astăzi mai ales poetic) A se mișca în valuri; a face unde, a undui. Piaptănă părul... care undează, făcînd ape, ape. DELAVRANCEA, S. 108. ◊ Tranz. fact. O adiere căldicică abia mișca vlăstarele subțiri și unda ușurel semănăturile verzi din depărtare. DELAVRANCEA, la CADE. Natura încîntătoare Undi pe buze-ți blînde zîmbiri. ALECSANDRI, P. III 171. 2. (Popular) A fierbe, a clocoti. Tingirele undează, Pre cerb ca să-l piarză. La CADE. Văzui alt cîrd de bărbați... Toți în flacără undau Și dracii îi cufundau. MARIAN, Î. 466. – Variantă: undi, undesc, vb. IV.

scoate [At: PSALT. HUR. 48^v/19 / V: (reg) a~ / Pzi: scot, (reg) scoț / Ps: scosei, (înv) scoș, 4 scoaseră, (înv) scoasem / Par: scos / E: ml *excotere] 1 vt (C. i. lichide, în special apă, aflate într-un spațiu închis ori circumscris) A extrage o anumită cantitate (cu ajutorul unui recipient) pentru a utiliza pe loc, pentru a duce spre utilizare undeva ori spre a ușura folosirea a ceva Si: a lua. 2 vt (Trs; Mol; îs) Lingură de scos Polonic. 3 vt (Trs; îas) Căuș (pentru luat făină). 4 vt (Reg; îe) A ~ (vinul) de pe drojdii A pritoci. 5 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) sânge A face să curgă (din corpul cuiva), printr-o incizie, o cantitate de sânge, în scop curativ Si: (pop) a lăsa (cuiva) sânge. 6 vt (C. i. materii solide, minereuri, substanțe minerale utile) A trage afară ori a lua (cu ajutorul a ceva) din locul unde s-a format (pentru a valorifica) Si: a extrage. 7 vt (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) din pământ (din iarbă verde) ori de unde-o ști sau (reg) din fundul pământului A găsi (ceva sau pe cineva) oricare ar fi greutățile de întâmpinat sau mijloacele de folosit în acest scop Si: a găsi, a face rost (cu orice preț). 8 vt (Pex; c. i. corpuri, obiecte etc. îngropate, acoperite cu pământ) A trage afară săpând și degajând materialul din jur Si: a dezgropa. 9 vt A elibera dintr-o strânsoare Si: a degaja. 10 vt (C. i. izvoare scrise, documente etc.) A lua pentru a folosi Si: a extrage, a valorifica, a prezenta. 11 vt (Înv; pex) A copia (6). 12 vt (Mat; rar; îe) A ~ (un factor) de sub radical A extrage (2) (un factor) de sub radical. 13 vt (Mat; rar; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cubică) A extrage (2) rădăcina pătrată (sau cubică). 14 vt (C. i. bunuri materiale) A obține în urma unui proces de prelucrare Si: a extrage (7), a realiza. 15 vt (C. i. bunuri materiale) A face să existe printr-o activitate economică, productivă Si: a produce¹. 16 vt (Spc) A fabrica (1). 17 vt (Spc; c. i. lucrări artistice) A crea în urma prelucrării unor materiale specifice. 18 vt (Îe) A ~ efecte (sau un efect) A reuși să creeze o anumită impresie (artistică). 19 vtf A obține sau a face să obțină de la cineva sau de la ceva (pentru a folosi, a valorifica). 20 vt (Fam; c. i. bunuri materiale, îndeosebi sume împrumutate) A reuși să intre în posesia... Si: a recupera. 21 vt (Spc) A încasa. 22 vt (Fin; înv; spc) A percepe. 23 vt (C. i. foloase, câștiguri materiale) A reuși să obțină prin valorificarea, specularea etc. unor bunuri, unor conjuncturi Si: a realiza. 24 vt (Îe) A-și ~ pâinea (sau, reg, mămăliga) A-și asigura prin muncă traiul (modest, umil) zilnic. 25 vt (C. i. sume cheltuite, bunuri pierdute, înstrăinate etc.) A lua înapoi Si: a recupera, a redobândi, a relua. 26 vt (Spc) A răscumpăra. 27 vt (C. i. o parte a corpului, mai ales ochii) A desprinde (cu violență, cu forță) din locul unde se află fixat, lăsând locul gol Si: (pop) a trage. 28 vt (Spc; c. i. dinți, măsele) A extrage (7). 29 vt (C. i. un organ bolnav) A extirpa (2). 30 vt (Îe) A-și ~ ochii (cu ceva) A-și strica vederea cu un lucru migălos sau din cauza condițiilor (de vizibilitate) necorespunzătoare pentru lucru. 31 vt (Îae) A depune mari eforturi pentru a vedea (în condiții necorespunzătoare). 32 vrr (Îe) A-și ~ ochii unul altuia A se certa (2). 33 vrr (Îae) A se bate (118). 34 vt (Rar; îe) A-și ~ ochii (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu (pentru cineva). 35 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ochii (cu ceva) A-i aduce (cuiva) mereu aminte, cu răutate ori fără tact, fără menajamente, cu reproș, de anumite fapte sau de anumite atitudini necorespunzătoare, de un serviciu sau de un bine care i-a fost făcut Si: a reproșa. 36 vt (Îae) A ademeni (1). 37 vt (Îae) A înșela. 38 vt (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) sufletul A ucide (pe cineva) Si: a omorî. 39 vt (Îae) A obosi (foarte tare pe cineva). 40 vt (Îe) A-și ~ sufletul A se obosi prea mult într-o acțiune Si: a se extenua. 41 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat ori bătut Si: a îndepărta. 42 vt (D. vânt, vijelii, factori naturali) A smulge în forță din locul în care se află fixat. 43 vt A lua cu forța din mâinile cuiva sau de la cineva Si: a smulge, a smuci. 44 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, declarații, mărturisiri) A afla, a obține ori a reuși să afle, să obțină (cu greu) prin constrângere, forță, șiretenie Si: a smulge, a stoarce. 45 vt (C. i. elemente interne componente ale unei ființe sau ale unei plante) A extrage prin tăiere sau prin despicare și desfacere ori desprindere (pentru a îndepărta sau a folosi). 46 vt (C. i. corpuri străine aflate accidental sau formate în interiorul organismului unei ființe ori al unei părți a ei) A îndepărta, de obicei, pe cale chirurgicală, trăgând din locul în care a intrat, s-a înfipt Si: a extrage (7). 47 vt (C. i. corpuri tăioase sau ascuțite aflate accidental în interiorul organismului unei ființe ori a unei părți a ei) A trage afară Si: a extrage. 48 vt A înlătura dintr-un ansamblu, dintr-un tot, din uz etc. Si: a elimina (4), a exclude (2), a îndepărta. 49 vt (Îe) A ~ corecturile A îndepărta greșelile indicate în corecturile de tipar. 50 vt A face o copie, o reproducere Si: a fotografia. 51 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din circulație A îndepărta (pe cineva) din activitate silindu-l să stea în inactivitate, în umbră Si: a înlătura. 52 vt (Fam; îae) A face să nu mai aibă nici o autoritate, nici o influență Si: a înlătura. 53 vt (Fam; îae) A obosi (pe cineva) până la epuizare Si: a extenua . 54 vt (Îe) A ~ din cauză A hotărî încetarea unei acțiuni judiciare împotriva cuiva. 55 vt (Rar; îe) A ~ din joc A renunța să mai acuze, să mai folosească etc. 56 vt (Rar; pex; îae) A desființa (1). 57 vt (Înv; c. i. secreții, produse fiziologice etc.) A elimina (1). 58 vt (Reg; c. i. senzații dureroase) A suprima. 59 vt (C. i. alimente) A înlătura din alimentație Si: a suprima. 60 vt (C. i. urme lăsate de corpuri străine care pătează sau de substanțe care, prin pătrundere într-un obiect, îi denaturează calitatea sau aspectul) A face să dispară prin spălare, prin frecare, prin tratare chimică, prin scuturare Si: a îndepărta, a elimina (1), a înlătura. 61 vt (Pex; d. pete de pigmentație apărute pe piele) A face să dispară prin decolorare sau prin tratare chimică Si: a îndepărta. 62 vt (C. i. cuvinte, fragmente de texte, inscripții, desene) A face să nu se mai vadă, să nu se mai cunoască Si: a șterge. 63 vt (Pex) A înlătura. 64 vt (Înv) A îndepărta. 65 vt (Mat; îrg) A scădea. 66 vt A lua (sau a deplasa, a da jos) din locul unde a fost fixat, prins, legat, agățat . 67 vt (Rar; îe) A ~ luleaua de la ciubuc A se enerva (procedând în consecință). 68 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) din balamale (sau din țâțâni) A enerva peste măsură (pe cineva). 69 vt (Reg; îe) A ~ boii (din jug sau din plug) fără coarne A termina rău o treabă. 70 vt A îndepărta de pe deget, de pe braț etc. (prin tragere) Si: a smulge, a trage afară. 71 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii) A da jos de pe sine sau de pe altcineva Si: a dezbrăca (1), a trage, (pop) a lepăda, (înv) a (se) dezvești, (fam) a (se) dezechipa. 72 vt (C. i. obiecte de încălțăminte) A descălța. 73 vt A trage afară dintr-un loc (ascuns, închis) și a aduce la vedere (pentru a folosi, a arăta) Si: a lua. 74 vt (Îe) A ~ arma (sau sabia) (din teacă) A începe ostilitățile, războiul, răscoala etc. 75 vt (Spc) A lua afară de la foc, din cuptor, dintr-un lichid în care s-a aflat în timpul tratării, al preparării. 76 vt (Îe) A ~ castane(le) (sau rar, cărbunele, cărbunii) (din foc sau din spuză) cu mâna altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau pentru a întreprinde o acțiune periculoasă, riscantă. 77 vt (Fig) A aduce la suprafață, la lumină Si: a ridica, a trage. 78 vt (Spc) A trage afară de unde a căzut sau s-a scufundat. 79 vt A face să iasă dintr-o situație grea, periculoasă, neplăcută Si: a salva, a scăpa, (îvp) a mântui, (înv) a mistui. 80 vt (Spc) A reda libertatea Si: a elibera, a descătușa, a dezrobi, (înv) a libera, (reg) a slobozi. 81-82 vtr (Îrg; îe) A(-și) ~ capul (din ... sau de la ...) A(-și) salva viața. 83 vt (Înv; în limbajul bisericesc) A mântui. 84 vt (C. i. oameni; udp „din”, „dintre”, (reg) „de pe”, „de la”, care precizează sensul) A face să iasă dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică) Si: (îvp) a slobozi. 85 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din fire (sau, reg, din fire afară) ori din minți (sau, rar, din minte) ori (rar) din simțiri A face (pe cineva) să nu mai raționeze Si: a zăpăci, a-i suci (cuiva) capul. 86 vt (Îae) A face (pe cineva) să-și piardă calmul Si: a se enerva. 87 vt (Îe) A ~ (pe cineva) din sărite (sau, rar, din sărit) A supăra foarte tare (pe cineva) Si: a înfuria. 88 vt (Îe) A ~ (cuiva) peri albi A pricinui (cuiva) mari necazuri. 89 vt (Îae) A sâcâi mereu pe cineva. 90 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) A ucide. 91 vt (C. i. ființe; udp „din” sau „de”, care indică locul părăsit, sau „pe” care indică locul de trecere dintr-o parte în alta) A face să plece din locul, din incinta unde se află. 92 vt (Îe) A (nu avea cu ce) ~ (pe cineva) din iarnă A (nu avea posibilitatea de a) da (cuiva) hrană (și adăpost) ca să poată ieși cu bine din iarnă. 93 vt (Rar) A retrage dintr-o instituție la care era înscris. 94 vt A obține un produs din ceva Si: a extrage, a fabrica. 95 vt (Pop; spc; mai ales d. medicamente purgative, laxative sau diuretice) A provoca (sau a avea efect de) purgație sau diureză. 96 vt (C. i. oameni, de obicei cu determinări locale care indică direcția deplasării sau punctul de sosire) A lua cu sine pentru a conduce undeva Si: a duce, a conduce. 97 vt (Îe) A (putea) ~ (cu bine) (ceva) sau a o (putea) ~ (cu bine) la (un) (reg, la bun, în) capăt ori la cale, la (ori, înv, în) căpătâi, la cap, la sfârșit, la un fel (cu ceva sau cu cineva) A duce la bun sfârșit (un lucru, o acțiune etc.) Si: a se descurca, a duce, a rezolva, a termina. 98 vt (Pex; îae) A ajunge la un rezultat bun Si: a scăpa. 99 vt (Înv; fig) A îndrepta (spre ...) Si: a dirija (2), a îndruma. 100 vt (C. i. oameni) A mobiliza pentru o acțiune. 101 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A conduce într-un anumit loc. 102 vt (D. o potecă, un drum etc.; c. i. călători) A duce până într-un loc. 103 vt (Îrg) A duce cu forță (ori sub pază) afară (sau undeva). 104 vt (D. oameni) A lua (în primire), a ridica, a ține în brațe (în mână) etc. pentru a transporta afară, undeva. 105 vt (Pgn) A transporta (dintr-o țară în alta, dintr-un loc în altul). 106 vt (Rar) A izgoni. 107 vt (D. animale de tracțiune, de călărie, d. vehicule, ambarcații) A duce dintr-un loc circumscris, închis etc. într-altul deschis, (mai) larg Si: a transporta. 108 vt (D. drumuri; fig) A face să iasă din ... sau în ... (având o anumită direcție, orientare). 109 vt (Cu determinări care indică scopul deplasării, al chemării) A face, a obliga, a determina să vină, să se prezinte (undeva, la cineva) Si: a chema (12), a convoca. 110 vt A sili să iasă de undeva, să părăsească un loc circumscris Si: a da afară, a alunga, a goni, a izgoni, (îrg) a mâna¹. 111 vt A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lume A conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, pentru a cunoaște societatea. 113 vt (Îe) A ~ om din cineva A face pe cineva să devină om de valoare Si: a educa, a șlefui. 114 vt A face ca cineva să obțină o situație mai bună Si: a promova. 115 vt (Îe) A ~ din circuit A face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul. 116 vt (Îae) A retrage din circulație. 117 vt (De obicei cu determinări indicând nume de slujbe, de demnități etc.) A îndepărta dintr-o slujbă, dintr-o demnitate, dintr-o dregătorie Si: a concedia (3), a demite (3), a destitui, a elibera (29), a scoate, (înv) a slobozi, (grî) a exoflisi, (fam) a mătrăși. 118 vt (Spc) A înlătura de la domnie Si: a detrona. 119 vt (Îe) A ~ la lumină A descoperi (14). 120 vt (Îae; pex) A face cunoscut Si: a arăta. 121 vt (Spc; îae) A da publicității Si: a publica. 122 vt (Îe) A ~ la iveală (sau, înv, la arătare) A face să fie văzut, cunoscut, descoperit, identificat în mod public. 123 vt (Îe) A ~ în vileag A demasca (5). 124 vt (Îe) A ~ în evidență (sau în relief) A face să fie mai evident, mai pregnant o însușire, o trăsătură etc. Si: a dezvălui, a evidenția, a sublinia. 125 vt (Îe) A ~ (ceva sau rar, pe cineva) la (sau în ori, înv, de) vânzare (sau, înv, vânzător) ori (reg) a ~ vânzarea (pe ceva) A oferi spre vânzare (ceva, sau, rar, pe cineva) Si: a expune (3), a prezenta. 126 vt (Spc; îae) A oferi la licitație, la mezat. 127 vt (Îe) A ~ (ceva) la licitație (ori la mezat) sau (reg) a ~ licitație (pe ceva) A oferi (un bun) spre vânzare prin licitație. 128 vt (Rar; îe) A ~ pe piață A valorifica prin (și pentru) vânzare. 129-130 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la covrigi A ruina (sau a păgubi) pe cineva. 131 vt (C. i. părți ale corpului) A împinge făcând să iasă (mai) în afară, la vedere Si: a evidenția. 132 vt (Îe) A(-i) ~ limba (cuiva, la cineva, după cineva etc.) A-și manifesta disprețul, batjocura, dezaprobarea etc. față de cineva. 133 vt (Îae) A face (cuiva) în ciudă prin arătarea limbii afară din gură. 134 vt (Îe) A munci (a lucra, a alerga, a fugi etc.) până-și ~ ochii sau (a-și) ~ limba de-un cot (muncind, luând, alergând etc.) ori a-și ~ sufletul (din el) (muncind, lucrând, alergând etc.) A munci, a lucra, a alerga etc. din răsputeri. 135 vt (D. corpuri în care are loc un proces fizic sau chimic) A produce¹ (și a da afară, a face să se vadă, să se simtă etc.) Si: a împrăștia, (înv) a slobozi. 136 vt (Spc; d. corpuri, obiecte ude, lucioase, strălucitoare etc. sau d. corpuri, obiecte mirositoare) A răspândi. 137 vt (Rar; îe) A ~ aburi pe gură A vorbi zadarnic. 138 vt (Îe) A ~ scântei A face un lucru cu foarte multă convingere, în mod extrem de eficient. 139 vt A face să se răspândească. 140 vt (D. oameni și animale; c. i. sunete sau zgomote) A face să se audă Si: a emite (4), a produce¹. 141 vt (D. oameni; c. i. silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte) A articula cu ajutorul organelor vorbirii Si: a grăi, a pronunța, a rosti¹. 142 vt (Pex; îcn) A spune. 143 vt (Șîe) A(-i) ~ (cuiva) vorbe (rele) sau (reg) nume (rău) A relata (despre cineva) în mod defavorabil, de obicei pe nedrept Si: a bârfi (1), a calomnia, a cleveti (1), a defăima (1), a denigra, a huli (2), a ponegri. 144 vt (Îe) A(-i) ~ vorbă (sau vorbe ori, pop, veste, înv, cuvânt) (că ...) A face să se răspândească știrea (defavorabilă, nerecomandabilă, inoportună, inexactă etc.) că... 145 vt (D. oameni; c. i. ceva ce n-a existat până atunci) A face să existe Si: a crea, a inventa, a născoci. 146 vt (C. i. oameni) A pune în seamă, de obicei cu probe, cu argumente, cu mărturii false, existența unui fapt, a unei situații. 147 vt (C. i. oameni) A face, a considera (pe nedrept) răspunzător de ... 148 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de minciună A dovedi că (cineva) a spus un neadevăr. 149 vt (C. i. bani, hârtie, monedă) A tipări și a pune în circulație Si: a emite. 150 vt (Înv; c. i. obligații materiale) A fixa (5). 151 vt (C. i. scrieri, publicații etc.) A face să apară Si: a edita (2), a elabora (7), a publica, a scrie, a tipări. 152 vt (Înv; îe) A ~ afară o proclamație A face publică o proclamație. 153 vt (D. păsări, c. i. pui) A face să iasă din ouă, prin clocirea acestora. 154 vt (Rar; prin lărgirea sensului, d. animale mamifere) A făta (1). 155 vt (Rar; d. femei) A naște. 156 vt (D. plante, c. i. părți ale plantelor) A face să răsară, să crească, să se dezvolte, să fructifice etc. Vz rodi¹, înmuguri, încolți, înspica.

†UNDA (-dez) I. vb. intr. Mold. Bucov. Oaș. Băn. A clocoti, a fierbe în clocote, a face valuri: Tingirele undează Pre cerb ca să-l piarză! (VOR.); cînd unda căldarea de vărsa... băga mîna în căldare de potolea undele și nu se vătăma (DOS.). II. vb. tr. 1 A face să clocotească, să fiarbă în clocote ¶ 2 A face să se miște în valuri; a ondula: o adiere căldicică abia mișca vlăstarele subțiri, și unda ușurel semănăturile verzi din depărtare (DLVR.) [lat. ŭndare].

báhnă f., pl. e (rut. bagnó, smîrc, ceh. bahno, d. germ. bach, pîrăŭ). Loc umed pe unde a fost odată baltă: pin bahnă, unde maĭ este ĭarbă verde (Sadov. VR. 1911, 3, 335).

biliard n. 1. jocul cu bile pe o masă acoperită cu postav verde; 2. masa însăș; 3. sala unde se joacă biliard.

ATOTPUTERNIC, -Ă, atotputernici, -e, adj. Care are putere nelimitată, care poate orice. Din cerul foarte albastru și curat cobora liniște, precum din casele împrăștiate, din copacii înmugurați, din cîmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui, din pădurile negre bătînd în verde, se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfîrșit de ademenitoare. REBREANU, P. S. 164. Cneazul Dimitrie Galițin... era atotputernic în sfat. NEGRUZZI, S. II 145. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu.

LEGĂNARE, legănări, s. f. Acțiunea de a (se) legăna; balansare, oscilare, ondulare. Pe-ntinderea cea verde trec legănări de unde, Polenul ca un nour de aur fin se plimbă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 11. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori. VLAHUȚĂ, N. 24. Mă primblu singur pe podul vaporului, cumpănindu-mi pasurile după legănarea lui. ALECSANDRI, O. P. 291.

PIERDE, pierd, vb. III. 1. Tranz. (În opoziți cu g ă s i) A nu mai avea ceva ce-ți aparținea, care era al tău sau de care răspundeai. Domnul cel chefliu pierduse de mult cheia sau poate o aruncase dinadins într-un fund de sertar, C. PETRESCU, C. V. 43. Cînd ai pierdut biletul, Zoe? CARAGIALE, O. I 113. Nu mai găsește ce a pierdut. ȘEZ. II 74. ◊ Expr. A pierde teren = a părăsi un teren de luptă, a da înapoi, a se retrage. (Fig.) Cuvintele pot cîștiga sau pierde teren din cauză că derivatele lor se întăresc sau slăbesc. GRAUR, F. L. 120. A pierde pămîntul de sub picioare = a pluti în gol; fig. a ameți. Două chingi laie trecute pe sub burtă și într-o clipă, fără să prindă de veste, vaca cea îndărătnică pierdu pămîntul de sub picioare. BART, S. M. 293. 2. Tranz. A fi lipsit de o parte a corpului (în urma unui accident, a unei boli). Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. de nu poate merge, – sau vreo mină, de nu poate omu lucra. CAMIL PETRESCU, T. II 44. Cei care și-au pierdut brațele, picioarele. SAHIA, N. 22. Din colibă ieși un flăcău, ciung de-o mînă, ce și-o pierduse la mașina boierească. BUJOR, S. 53. ◊ (Despre lucruri neînsuflețite) Codru-i mare, Frunză n-are; O avut Și o-a pierdut De tropotul cailor, De sunetul armelor. De jalea voinicilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. ♦ (Cu privire la facultăți fizice sau intelectuale, calități, sentimente etc.) A nu mai poseda, a nu mai fi stăpîn pe..., a rămîne lipsit de... Își pierdu gîndurile, cu ochii ațintiți la focurile acelea. DUMITRIU, N. 74. Copiii de la un cîrd de vreme își pierduseră veselia. DELAVRANCEA, H. T. 155. Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. Căci amîndoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. A-și pierde mintea (sau mințile) v. minte. A-și pierde firea sau (refl.) a se pierde cu firea v. fire. A-și pierde cumpătul v. cumpăt. A-și pierde capul v. cap¹. A-și pierde vremea (sau timpul) = a-și irosi timpul în zadar; a nu se ocupa cu nimic; a lenevi. A-și pierde viața = a muri (într-o luptă, într-un accident etc.). Potlogarii, de care gemea orașul... pîndeau pe nesocotitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă, și adeseaori el pierdea împreună cu punga și viața. NEGRUZZI, S. I 16. (Învechit, dovedind o credință mistică) A-și pierde sufletul = a intra în păcat, a se ticăloși; p. ext. a muri. Cel ce se amestecă în multe de ale lumii este prea cu neputință anu-și pierde sufletul. GORJAN, H. IV 202. ♦ A renunța la o apucătură, o pornire. Ia ascultă, mă... nici p-aici nu ți-ai pierdut năravul? VISSARION, B. 116. Dacă vă închipuiți că tînărul... și-a mai pierdut din aerele sale de erou, vă înșelați amar. VLAHUȚĂ, O. AL. II 27. ◊ (Cu privire la timp) A petrece fără folos, fără rost; a întrebuința altfel decît ar trebui. Cum văd, ai pierdut trei săptămîni degeaba. C. PETRESCU, C. V. 66. În tinerețe, doctorul își pierduse cîțiva ani în Belgia. Cu ce trăise? Ce făcuse acolo? BART, E. 120. Pierzi noaptea cu cetitul. TOPÎRCEANU, B. 57. Frunză verde din livezi, Uită-te, bade, și vezi, Pentru cine vreme-ți pierzi? ANT. LIT. POP. I 117. 3. Intranz. (Popular) A avorta, a lepăda (I 2). 4. Tranz. (În unele construcții) A pierde drumul (calea, poteca) = a se rătăci. Se pomeni că pierde poteca f» nu mai știe unde merge. ISPIRESCU, L. 255. Noaptea-i mică, stele-s multe, Ș-oi pierde calea prin munte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. A pierde ocazia = a lăsa să-ți scape o ocazie, a nu profita de o împrejurare favorabilă. El pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. A pierde trenul, tramvaiul etc. = a sosi prea tîrziu, după plecarea vehiculului în care voiai să te urci. V. scăpa. Mă ierți, tinere!... Foarte interesant ceea ce spui. Dar pierd tramvaiul. C. PETRESCU, Î. II 180. Froso, hai mai iute că pierdem trenul. BASSARABESCU, V. 45. 5. Tranz. (În opoziție cu c î ș t i g a) A suferi o pagubă materială sau o înfrîngere morală; a păgubi într-o afacere; a fi învins în întreceri, în lupte. Ai pierdut mulți bani. DUMITRIU, N. 128. Mihai pierduse lupta. El umblă rătăcit, Și omul și natura acum l-au părăsit. BOLINTINEANU, O. 63. ◊ Absol. Pierduse iar și se întunecă la față. DUMITRIU, N. 114. Mi se pare că ai pierdut la primele curse? CAMIL PETRESCU, U. N. 172. ◊ (Cu privire la o situație, un bun, un drept) Băiatului... îi era să nu-și piardă slujba. ISPIRESCU, L. 234. Se înturna acum.. să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi pierdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. NEGRUZZI, S. I 137. Ce-am pierdut n-oi mai găsi! C-am pierdut un mare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 151. ◊ Expr. A-și pierde pîinea v. pîine. Ce-am avut și ce-am pierdut v. avea. 4. (Despre obiecte) A suferi o diminuare a valorii, a calității, a aspectului. Actul și-a pierdut valabilitatea. Mobila și-a pierdut luciul. 6. Tranz. A nu se mai bucura de prezența unei persoane iubite, a fi părăsit de cineva drag. Bădiță cu peana verde, Mult mi-e teamă că te-oi pierde, Că te-am mai pierdut o dată, Te-am pierdut și te-am aflat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ♦ A fi lipsit, prin moarte, de o ființă dragă. După trei ani avu durerea de a-și pierde soția. VLAHUȚĂ, O. AL. II 45. Se-mbracă în negru așa... de cînd a pierdut pe răposatul Nicula. CARAGIALE, O. II 195. Un singur copil am azlut și l-am pierdut! ALECSANDRI, T. II 27. La 11 ani... am pierdut pre tatăl meu. NEGRUZZI, S. I 57. 7. Tranz. (Învechit) A provoca moartea cuiva, a ucide. Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi. Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! COȘBUC, P. I 92. Spînul, voind să piardă acum pe Harap-Alb cu orice preț, zise împăratului... CREANGĂ, P. 211. Lăpușneanul... a vrut să m-otrăvească... Și el a să mă piardă, de nu l-oi pierde eu. ALECSANDRI, T. II 95. 8. Refl. A ieși din cîmpul vizual al cuiva, a dispărea, a nu mai fi văzut (din cauza depărtării, a întunericului). Nourii albi... rătăceau sus-sus, în nemărginire, pînă ce se pierdeau în albastru. SADOVEANU, O. VI 180. Eu i-am văzut cum se pierdură singuri, Pe drumuri fermecate. CERNA, P. 37. O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe cînd a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pîlc întreg de păsări, pierzîndu-se-n apus. EMINESCU, O. I 114. ♦ Tranz. A nu mai vedea pe cineva care se depărtează sau dispare. Cunoscu pe Totîrnac. După ce-l pierdu în umbră, auzi un șuier încetinel. SADOVEANU, O. I 53. ◊ (întărit prin «din ochi» sau «din vedere») în fund, departe, întorcea o dată capul. Pe urmă o pierdeam din ochi. SADOVEANU, O. VIII 9. Cînd i-a pierdut din ochi, voi Să se ridice. COȘBUC, P. I 231. Ei, ei! măi Zaharia, zic eu... de-acum și munții i-am pierdut din vedere. CREANGĂ, A. 125. ◊ Expr.A pierde pe cineva din ochi = a iubi foarte mult pe cineva. Surorile îl pierdeau din ochi Orfan, prisosul de iubire, pe care firea și anii îl îngrămădiseră în ființa lor, se revărsa acum cu duioșie asupra singurului băiat din familie. BASSARABESCU, V. 4. Te pleci și mă dezmierzi: De drag, o dragă mamă, mă afli și mă pierzi Din ochi. COȘBUC, P. I 259. Iubeau... pe fată de-o pierdeau din ochi. CARAGIALE, O. III 103. A pierde pe cineva (sau ceva) din vedere = a nu se mai interesa de o problemă, a da uitării; a nu mai ști de rostul cuiva. A pierde urma (sau urmele) unei persoane (sau a unui lucru) v. u r m ă. A-și pierde urma (sau urmele) v. u r m ă. ◊ (Despre sunete) A deveni din ce în ce mai slab (pînă cînd nu se mai aude de loc). Murmur lung de streșini, risipite șoapte Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. TOPÎRCEANU, B. 77. Rareori cîte un țipăt venea de cine știe unde, se pierdea într-o îngînare slabă. DUNĂREANU, CH. 115. ♦ A nu mai avea trecere, a nu se mai ocupa nimeni de...; a dispărea. Știința necromanției și acea a astrologiei s-au pierdut. EMINESCU, N. 33. 9. Refl. (Despre persoane) A se rătăci. N-am zis că s-a pierde biata copilă prin pădure? RETEGANUL, P. V 23. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Tată-so... se pierdu de copii. RETEGANUL, P. 45. ◊ Fig. Fetele se pierd în visuri plăcute. EMINESCU, N. 138. ◊ (Despre ochi, despre privire) De pe o terasă înflorită, Privirea mea s-ar pierde în cale. MACEDONSKI, O. I 67. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde și întinsă pînă unde ochiul se pierde în albastrul cerului. EMINESCU, N. 13. 10. Refl. A se orienta greșit, a-și irosi eforturile zadarnic. Ne pierdem în amănunte fără nici o semnificație. BARANGA, I. 206. ♦ A se zăpăci, a se emoționa, a nu mai ști de sine. Înviorată o clipă, ea se pierdu într-un murmur de mulțumiri. BART, E. 350. ◊ (Poetic) Sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. EMINESCU, O. I 209. ♦ A i se sfîrși cuiva puterile, a muri. Se pierde cu totul sub ochii mei. Capul îi lunecă alăturea cu perna, ca un obiect. SAHIA, II. 118. Căuta a-și mîngîia fata care vedea că se. pierde. ISPIRESCU, L. 52. – Prez. ind. și: pierz (ISPIRESCU, L. 12).

SICOMOR, sicomori, s. m. Copac exotic gigant din aceeași familie cu duzii, cu lemn tare, cu fructe albe-gălbui, dulci, comestibile, de forma smochinelor (Ficus sycomorus). Uită țara voastră unde nu-nflorește Sicomorul verde. BOLINTINEANU, O. 108. Colo sub sicomori tineri... se zărește minareaua. NEGRUZZI, S. II 131.

UNDĂ s. f. fiecare din seria de mișcări concentrice care se propagă într-un mediu fluid sub influența unei impulsiuni. ♦ lungime de ~ = distanța la care se propagă o undă într-un interval dat; ~ de șoc = a) suflul unei bombe; b) undă seismică de mare intensitate; ~ verde = procedeu pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto urban, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. (< lat. unda, după fr. onde)

GRĂDINIȚĂ, grădinițe, s. f. 1. Diminutiv al lui grădină. Dorul badei unde șede? Colo-n grădinița verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Într-o verde grădiniță Șede-o dalbă copiliță. ALECSANDRI, P. P. 33. 2. (Mai ales determinat prin «de copii») Grădină de copii, v. grădină (2). Tovarășă Ileană... în gospodăria colectivă, în vreme ce dumneata vei fi la lucru, pe cîmp, copiii vor rămîne la grădiniță, sub îngrijire bună. CAMILAR, TEM. 46. Mircea are ghiozdanul în spate... E la grădiniță și mama a ținut ca el să-l întîmpine pe tata cu ghiozdanul. SAHIA, N. 50. – Pl. și: grădiniți (SADOVEANU, M. C. 80).

CODRULEȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru. 1. v. codru (1). Dorul mîndrei unde șede? Colo-n codrulețul verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. 2. v. codru (2). Cu un codruleț de pîne sau cu o neînsemnată îmbunare și-ar face din acel cîne rătăcit un tovarăș folositor și credincios. ODOBESCU, S. III 482.

MÎNDRUȚĂ, mîndruțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui mîndră; iubită. Amintirea mîndruțelor cărora vînătorul le destină cîte o «cetină frumoasă de brad verde, neuscat». ODOBESCU, S. III 90. Unde mergi bade-n cocie? – La cosit, soro Mărie, Să cosesc frunza căpșunii, Să iubesc mîndruța lumii. HODOȘ, P. P. 47. Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu, Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.

ÎNFURCITURĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Locul unde se desparte în două un drum, o șosea, o apă etc.; bifurcație. Sosiră la înfurcitura Bîscei, acolo unde se așterne o poieniță verde umbrită de plopi. ODOBESCU, S. A. 430. [Să ne ducem] prin înfurciturile și prin colțanii unde se ivește sfieț sau îngrozitor vînatul de la munte. id. S. III 90. – Variantă: înfurcătură (CARAGIALE, O. III 98) s. f.

SĂDI, sădesc, vb. IV. Tranz. (Complementul indică planta sau locul) A planta. Așa să facem... dacă această grădină va fi sădită de mîini omenești. ISPIRESCU, L. 224. Am dorit... să sădesc dumbrăvi de dafini cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre și limpezi ca lacrima. EMINESCU, N. 59. Cine sădește vie, din rodul ei mănîncă. (Absol.) Dorul badei unde șede?... Colo-n grădiniță verde, Mereu cîntă și sădește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ◊ (Poetic) În fiii voștri... Sădiți sublima floare a iubirii. NECULUȚĂ, Ț. D. 27. Văd cerul lan albastru, sădit cu grîu de stele. EMINESCU, O. IV 64. ◊ Fig. Alte legi sădește în sufletu-omenesc. MACEDONSKI, O. I 109. Au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. ALECSANDRI, P. II 83. A sădit în inima femeii acea dragoste de familie. NEGRUZZI, S.I 289. (Refl. pas.) Acea rîvnă se sădi așa de adînc în inima ei, încît toată ziua numai de ea îi era vorba. POPESCU, B. I 118.

SCRUMBIE, scrumbii, s. f. Nume dat mai multor specii de pești migratori, mărunți, cu corpul lungăreț, turtit lateral și acoperit cu solzi mari, care trăiesc în mare, în Dunăre și în unele bălți. A scos muntencii dintr-o putină o scrumbie bună, ținînd-o atîrnată de coadă cu cleștele delicat al degetelor. SADOVEANU, B. 177. Scrumbiile se prind numai în luna lui aprilie. I. IONESCU, M. 86. Foaie verde trei scrumbii, Dorule, de unde vii? De la tîrg de peste Jii. ȘEZ. XIV 150. ◊ Scrumbie de Dunăre = pește cu corpul lungăreț, cu două aripioare moi și cu solzi mari; primăvara intră din mare în apele Dunării ca să-și depună icrele (Caspialosa). Scrumbie (albastră) de mare = pește de mare cu corpul alungit, albastru-verzui pe spinare și argintiu pe pîntece; trăiește în cete numeroase (Scomber scomber).

bostan s.m. (reg.) 1 (bot.) Plantă cu tulpina întinsă pe pămînt, cu florile mari și galbene, cu fructele de dimensiuni mari, în formă sferică sau ovală, folosite în alimentația omului sau a animalelor (Cucurbita pepo); dovleac. Prin porumbiști luminează bostanii aproape aurii (AGÂR.). ◊ Bostan turcesc v. turcesc. Bostan de țară v. țară. = ♦ Nume generic dat plantelor care cresc cu tulpina întinsă pe pămînt, avînd fructele mari și ovale, folosite în alimentație. ♦ Fig. (fam., iron.) Capul omului prost. A făcut după cum i-a trăsnit prin bostanul lui cel sec (POP.). 2 (bot.) Pepene verde (Citrullus vulgaris). 3 (reg.) Loc unde se cultivă legume. 4 (reg.) De-a bostanul = joc de copii. • pl. -i. /<tc. bostan „grădină de bostani”; cf. srb. bostan.

NEMURELE s. n. pl. (În nordul Mold.) Diminutiv al lui neamuri. v. neam (I 2). Frunză verde trei smicele, Sarmanele nemurele, Unde-s eu și unde-s ele! sevastos, c. 36. Care de care-l striga...: „Aoleu, neicuțule, finuțule”, ș-așa mai departe cu nemurelele. id., ap. tdrg. Foicică trei smicele, De dorul de nemurele, M[i] s-a umplut trupul de jele Și inima de durere! pamfile, c. ț. 216. Roagă-te la clopotari, Ca să tragă clopotele. Să răsune văile, Să răsune și valea noastră, Să audă nemurelele de-acasă. șez. xviii, 175. – Neamuri (pl. lui neam) + suf. -el.

DEȘERT¹, deșerturi, s. n. 1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345. ◊ (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231. ◊ Loc. adv. (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, F. 35. 2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei. ▭ În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54. ◊ Fig. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170. 3. (În loc. adv.) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414. ♦ (În limbajul bisericesc, în expr.) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori. 4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.^[1]

CODREAN, -Ă, codreni, -e, adj. (Rar) De (sau din) codru. Ca o tînără crăiasă De prin culmile codrene, Treci prin verzile păduri. NECULUȚĂ, Ț. D. 79. Colo unde plaiul se face mai codrean, Stoian îi iese-n cale, bătrînul hoț Stoian. COȘBUC, P. II 95. ◊ Fig. Se-ntoarce în codreana-i noapte tînărul voinic. EMINESCU, L. P. 129. ♦ (Substantivat) Persoană care trăiește pe lîngă codri; pădurean. Un codrean cu fruntea naltă Vine... hăulind. ALECSANDRI, P. III 401.

ZĂRZĂREL, zarzărei, s. m. (Popular) Diminutiv al lui zarzăr.¹ Foaie verde zărzărel, Cînd eram mai mititel, Unde mă culcam, dormeam. ȘEZ. I 75.

Houstonia serpyllifolia Michx. Specie ce înflorește în mai-iun. Flori albastre-intens sau albe, singulare, terminale sau la subsuoara frunzei. Frunze mici, aproape rotunde sau lat-ovate, pețiolate, lungi de cca 1 cm. Plantă de cca 3 cm înălțime. Tulpină pe sol, unde prinde rădăcini formînd frumoase covoare verzi.

verde [At: (cca 1594) HURMUZAKI, XI, 398 / Pl: ~rzi / Art. și: (îvr) ~dul sn / E: ml vir(i)dis, -e] 1 a Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației cu clorofilă Si: (reg) mușchiu, verzac (1). 2 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, rezultată din îmbinarea galbenului și a albastrului Si: (reg) mușchiu, verzac (2). 3 a Care se află între galben și albastru în spectrul solar. 4-5 sf, a (Șîs poamă ~) (Varietate de struguri) cu boabele mici, de culoare verzuie, din care se obține un vin de calitate superioară. 6 a (Îs) Aur ~ Vegetație (3). 7 a (Prc; îas) Pădure. 8 a (Zlg; reg; îs) Broască (sau broscuță) ~ Broatec (Hyla arborea). 9 a (Ent; Trs; Ban; îs) Fluture ~ Libelulă (Libelula depressa). 10 a (Ent; Mol; Mun; îs) Gândac ~ Ileană (Cetonia aurata). 11 a (Ent; Olt; îas) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 12 a (Îe) A vedea stele ~rzi A resimți violența unei lovituri (primite pe) neașteptate. 13 a (Îe) A-i sări cuiva stele ~rzi din ochi A îndura o suferință fizică ajunsă la paroxism. 14 a (Îs) Cai ~rzi (pe pereți) Nimicuri. 15 a (Îas) Himere. 16 a (Îae) Inepții. 17 a (D. oameni; determinat prin „la față”) Livid. 18 a (D. plante sau părți ale plantelor) Plin de sevă Si: viu (59). 19 a (D. plante sau părți ale plantelor) Care nu este (încă) uscat Si: viu (60). 20 a (D. plante sau părți ale plantelor) Care este rupt, recoltat de curând. 21 a (Îs) Gard ~ Gard viu. 22 a (Îlav; pe lângă verbe ca „a ieși”, „a petrece”, „a merge” etc.) La iarbă ~ În mijlocul naturii. 23-24 a, sp (Îe) Cu iarba cea uscată arde și cea ~ sau pe lângă lemnul cel uscat arde și cel ~, pe lângă cele uscate ard și cele ~rzi Pe lângă cei vinovați pătimesc adesea și cei nevinovați. 25 a (Îe) A ajunge la creangă ~ A reuși în acțiunile întreprinse. 26 a (Îae) A avea noroc. 27 a (Îe) Ai să scapi la iarbă ~ ! Ai răbdare, vei izbuti ! 28 a (Reg; îe) A tăia frunza ~ și lafuri și talafuri A pălăvrăgi. 29 sp (În legătură cu verbe ca „a spune”, „a îndruga”, „a vorbi”, „a trăncăni” etc.; îe) (La sau și, câte) ~rzi și uscate, (reg) ~rzi ori uscate, ~rzi și mărunte, (câte) ~rzi, uscate Nimicuri. 30 a (Pex; d. suprafețe, terenuri etc.) Care este acoperit cu vegetație (3) proaspătă. 31 a (Pex; d. păduri, grădini) Care este înfrunzit. 32 a (Pex; d. păduri, grădini) Care este format din plante verzi (1). 33 a (Îs) Zonă ~ Porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. 34 a (Bis; îs) Joia ~ A noua joi după Paști, considerată zi de sărbătoare (în care, la catolici, se face o procesiune euharistică într-un loc înverzit, unde sunt amenajate colibe din crengi verzi, din ierburi etc.). 35 a (Îvr; îs) Piață ~ Piață de legume proaspete. 36 a (Olt; îe) A visa codri ~rzi A dori lucruri imposibil de realizat. 37 a (D. fructe, legume, semințe etc.) Care nu a ajuns la deplină maturitate (nefiind bun de mâncat) Si: crud (4), necopt, (reg) verdioc, verdoi (2), verdunc (2). 38 a (Îvr; pex; d. oameni) Imatur. 39 a (Pop; îe) De ~ și-a mâncat rodul Se spune despre o persoană care și-a irosit averea de când era foarte tânără. 40 a (Trs; d. copii; îe) (A fi) ~ pe la urechi A căpăta seriozitatea omului matur. 41 a (Pex; îe) De când [era] cu buricul ~ De când era copil mic. 42 a (D. piei) Care nu a fost prelucrat Si: brut² (1), crud (15), neargăsit. 43 a (Îvr; d. alimente) Proaspăt. 44 a (Îvr; d. alimente) Nepreparat. 45 a (Îrg; spc; d. caș) Care nu este (încă) zvântat. 46 a (Mun; Olt; d. pământ) Care este arat de curând. 47 a (Mun; Olt; d. pământ) Jilav. 48 s (Mun; îe) A semăna în ~ A semăna imediat după arat, când arătura este încă proaspătă. 49 s (Mun; îe) A ara în ~ A ara un pământ care este încă jilav. 50 a (Mar; îs) Aluat ~ Făină muiată pentru pui¹. 51 a (D. oameni) Robust. 52 a (D. oameni) În putere. 53 a (Pex; d. oameni) Curajos (1). 54 a Care este caracteristic unui om robust. 55 a Care este caracteristic unui om în putere. 56 a Care este caracteristic unui om curajos (1). 57 a (Îe) A avea inimă ~ A fi vesel. 58 a (Îae) A fi viteaz. 59 av Tare. 60 av Cu violență. 61 av (Reg; îe) A munci ~ A munci din greu. 62 a (Fig) Sincer. 63 a (Fig; d. atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sinceritate. 64 a (Fig; d. limbaj, umor) Lipsit de eleganță, de rafinament Si: frust (6), simplu. 65 a (Îvp; îe) Cum (sau de) o (sau mă, îl etc.) vezi cu ochii ~rzi Așa cum este (sunt etc.) în realitate. 66 av (Îe) A(-i) spune (cuiva) ~ (în ochi ori în față), (rar) a spune ~, românește, a(-i) vorbi (cuiva) ~ A(-i) spune (cuiva) adevărul direct, în față. 67 a (Înv; arg) Repetent. 68 sn Cea de a patra culoare fundamentală a spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației cu clorofilă. 69 sn (În legătură cu verbul „a se îmbrăca”; îlav) În ~ În haine de culoare verde (2). 70 sn (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor, (reg) a vedea ~ A i se face (cuiva) rău (de mânie, de supărare etc.). 71-72 sn (Îrg) Vegetație (3-4). 73 sn (Pop; rar; fig) Mulțime (1). 74 sn Materie (colorantă) de culoare verde (2), care are diverse utilizări în industrie. 75 sn (Îs) ~ de Paris Cristale mixte de arsenit de cupru și acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid. 76 sn (Îas) Soluție preparată cu verde (75) de Paris. 77 sn (Îs) ~ malahit (sau de China) Materie colorantă bazică, ce dă colorații verzi, cu nuanțe albastre puțin rezistente. 78 sn (Îs) ~ chinezesc Colorant textil, extras din coaja de pe ramurile și de pe rădăcinile unor plante care cresc în China. 79 sn (Fam) Pică³ (la cărțile de joc). 80 sn (D. cărțile de joc; îla) De ~ Care are ca semn un vârf de lance de culoare neagră. 81 sn (În limbajul ghicitorilor în cărți; d. persoane; îal) Care are ochii verzi și părul negru. 82 sn (Rar; îs) ~ antic Matostat. 83 sn (Arg) Piperment. 84 sna Dans popular (brâu) nedefinit mai îndeaproape. 85 sna Melodie după care se execută verdele (84).

verde adj., s.n., s.m. I adj. 1 Care are culoarea frunzelor, a ierbii, a vegetației fragede (de vară); (despre culoare) care are o nuanță particulară din combinarea galbenului și a albastrului; (reg.) verdunc. ◊ (adv.) Un birou de metal lăcuit verde în dreapta (CA. PETR.). ◊ (urmat de determ. care precizează nuanța sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Ochii verzi-deschis- ce raze umede aruncau! (CAR.). ◊ (după un nume de animal, de plantă, de mineral etc. denumește o specie sau o varietate a acestora) Poamă verde (și subst. f. art.) = varietate de struguri cu boabele mici, de culoare verzuie, din care se obține un vin de calitate superioară. (reg.) Fluture verde = libelulă (Libelula depressa). Gîndac verde = a) ileană (Cetonia aurata); b) cantaridă (Lytta vesicatoria). Aur verde v. aur. Bilet verde v. bilet. Centură verde v. centură. Conveier verde v. conveier. Masă verde v. masă. ◊ expr. A-i sări (cuiva) stele verzi, se spune pentru a exprima superlativul unei stări de suferință. A vedea cai verzi (pe pereți) v. cal. A visa cai verzi (pe pereți) v. cal. A umbla după cai verzi (pe pereți) v. cal. A vedea stele verzi v. stea. ◊ compar. Mușchi pletos... moale ca mătasa și verde ca buratecul (CR.). ♦ fig. (despre culoarea feței omului) Palid. Avea fața verde de oboseală. ◊ (despre oameni; adesea cu determ. „la față”) Părea că n-au închis ochii toată noaptea; era verde la față (VIN.). 2 (despre plante sau părți ale acestora) Plin de sevă, care are frunze verzi; care este cules, rupt, recoltat etc. de curînd; care nu s-a uscat (încă); viu. ◊ Gard verde = gard viu. ◊ expr. Cu iarba cea uscată arde și cea verde sau pe lîngă lemnul cel uscat arde și cel verde, (subst.) pe lîngă cele uscate ard și cele verzi = pe lîngă vinovați pătimesc adesea și cei nevinovați. (subst.) A spune (sau a îndruga, a înșia, a vorbi, a trăncăni, a toca) (la sau cîte) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. Acolo, la șezătoare, unde se strînseră toți de vorbea la verzi și uscate, spuind la glume și la ghicitori, sta și feciorul de boier (ISP.). Ai să scapi la iarbă verde! = ai răbdare, vei izbuti! ♦ spec. (despre lemne) Care nu este suficient de bine uscat (fiind tăiat de curînd). A cumpărat pentru foc doar lemne verzi. ♦ ext. (despre suprafețe, terenuri etc.) Care este acoperit cu vegetație proaspătă; (despre păduri, grădini etc.) care este înfrunzit, înverzit; care este format din plante verzi. Sufletul îmi crește Cînd te revăd, cîmpie verde! (IOSIF). ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. Piață verde = piață de legume proaspete. Joia verde = a doua joi după Paște, considerată zi de sărbătoare (în care, la catolici, se face o procesiune euharistică într-un loc înverzit, unde sînt amenajate colibe din crengi verzi, din ierburi etc.). 3 (despre legume și fructe) Care este dezvoltat insuficient, care nu a atins maturitatea deplină; care nu este încă bun de mîncat (fiind crud, necopt). Bananele erau cam verzi. ♦ ext. (înv., reg.; despre oameni) Care este (foarte) tînăr; care este lipsit de experiență (într-un domeniu de activitate). ◊ zic. De verde și-a mîncat rodul, se spune despre o persoană care și-a irosit averea cînd era foarte tînără. II adj. 1 (mai ales despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut, crud, neargăsit. 2 (despre alimente sau produse alimentare) Proaspăt; spec. (mai ales despre caș) care nu este (încă) zvîntat. 3 (despre pămînt) Care este arat de curînd; care este jilav, umed. III fig. (despre oameni) 1 Care este viguros, vînjos, voinic; care este în putere; ext. care este curajos, dîrz, îndrăzneț. ◊ expr. De cînd cu moșii verzi v. moș. La moșii cei verzi v. moș. ♦ Care este sau aparține unui om viguros, curajos puternic. Muri-vei doar împovărat de-o lungă Și verde bătrînețe (MURNU). ◊ expr. A avea inimă verde = a) a fi vesel, voios; b) a fi viteaz. ♦ (adv.) Tare, cu strășnicie, cu violență. El... era cel dintîi care se mînia verde (SADOV.). 2 Sincer, franc, deschis. Mi-a făcut plăcere revederea vechiului meu prieten, totdeauna verde și vesel (CAR.). ♦ (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează sinceritate, franchețe. Se distinge printr-o inspirație țărănească mai verde (IST. L.) ♦ Care este frust. În urma acestora și alte verzi cuvinte..., a terminat cuvîntarea (ODOB.). ◊ (adv.) Trebuia să mă port mai verde cu maiorul (I. NEGR.). ◊ expr. A(-i) spune (cuiva) verde (în ochi sau în față) = a(-i) spune (cuiva) adevărul de-a dreptul, în față, fără menajamente. IV s.n. 1 Culoarea frunzelor, a ierbii fragede sau, în general, a vegetației proaspete (de vară), una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru. ◊ (urmat de determ. care precizează nuanța sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Lipsea vegetația vînjoasă, verdele-crud al copacilor (CE. PETR.). ◊ Loc.adv. În verde = (în legătură cu vb. „a se îmbrăca”) în haine de culoare verde. Îi place să se îmbrace în verde. ◊ expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor sau a vedea verde = a i se face (cuiva) rău (de supărare, de mînie, de oboseală etc.), a-i veni amețeală. ◊ compar. Ochii mari de un verde ca fundul de talaz (VOIC.). 2 Materie (colorantă) de culoare verde, care are diverse utilizări (în industrie). ◊ Verde-de-Paris = compus de arsenit de cupru și acetat de cupru, foarte toxic, folosit ca insecticid; soluție preparată cu acest compus. Verde malachit (sau -de-China) = materie colorantă bazică, ce dă coloranți verzi, cu nuanțe albastre, puțin rezistentă la lumină și foarte sensibilă la baze. Verde chinezesc = colorant textil, extras din coaja de pe ramurile și de pe rădăcinile unor plante care cresc în China. 3 (fam.; la jocurile de cărți) Pică. ◊ Loc.adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. 4 (calc după it. „verde antico”) Verde antic = matostat V s.m. (mai ales la pl.) Membru al unui partid ecologist. Verzii au organizat o acțiune de protest împotriva poluării rîului. • pl. verzi. /lat. vĭr(i)dis, -e; cf. și it. verde, fr. vert.

tighínă f., pl. e și ĭ (tăt. tekiné, adîncătură, de unde vine și numele orașuluĭ Tighina). Tel. Poĭană verde neatinsă de plug (rev. I. Crg. 9, 94).

SĂ conj. I. (Semn al conjunctivului) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvînt de pîră sau de zîzanie? Unde să calce ea cuvîntul bucătăresei și să se amestece în becisniciile celorlalți? ISPIRESCU, L. 309. Bun lucru, bade, cu plugul! – Să trăiești, mîndră, cu prînzul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. ♦ (Ca semn al conjunctivului, în alcătuirea formelor familiare și populare de viitor) Dacă țara o să se ridice ca acum cîțiva ani fără legătură de la om la om, fără legătură de la sat la sat, fără conducere și fără plan, o să se întîmple la fel. STANCU, D. 286. Cred că ai să izbutești. ISPIRESCU, L. 5. Acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Știu c-ai să-mi pui înainte prieteșugul cel mare. CONACHI, P. 86. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă, după verbe și expresii impersonale) Îmi vine greu să-l ascult și-mi vine și mai greu să nu-l ascult. STANCU, D. 355. Mai bine să te ia pe tine dracul de o mie de ori decît să rămîie vulpea fără coadă. ODOBESCU, S. III 47. Așa-mi vine cîteodată Să mă sui la munți cu piatră... Așa-mi vine uneori Să mă sui la munți cu flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ◊ (Precedat de «ca») Nu e bine ca omul să fie singur. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie om de înțeles. Seamănă să fie om cumsecade. A ajuns să moară de foame. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Pe Murăș și pe Cîmpie Nu-i mîndră să-mi placă mie, Pe Murăș și pe Tîrnavă Nu-i mîndră să-mi fie dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Ce-a făcut moș Gheorghe? A vrut să-și ia înapoi pămîntul și de la un vecin și de la celălalt. MIHALE, O. 121. Puteam chiar să nu mai fiu acuma. SADOVEANU, O. II 231. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocirlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie, Dar ea zboară. EMINESCU, O. I 82. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ◊ (Precedat de «ca») Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Destul, boieri! [zise Lăpușneanul] Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis, ca să se ferească să nu dau peste el. NEGRUZZI, S. I 140. 5. (Introduce o propoziție finală) [Neagu] se întoarse să controleze cîrma. BART, E. 397. Unchiașul... a ieșit să-i întîmpine. ISPIRESCU, L. 1. În aerul nopții Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrimi, apoi, învălindu-se în mantaua ce i-o țăsusă din raze de lună, se culcă să doarmă în patul de flori. EMINESCU, N. 29. Oltule, Oltețule, Secați-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. ◊ (Precedat de «ca») Se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari... ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. [Lupul] unge toți păreții cu sînge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei. CREANGĂ, P. 25. Tot orașul Chișinăului se adunase, ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. Frunză verde mărăcine, Du-mă, bade, și pe mine Unde mergi în țări străine; Fă-mă peană-n clopul tău, Ca să te umbresc mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 63. ◊ (Precedat de «cum»; neobișnuit) Își va pune toate puterile, cum să-și sfîrșească slujba. ISPIRESCU, L. 14. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Cam pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, A. 30. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Precedat de «de») Se răpezi... de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. id. ib. 41. ◊ (Precedat de «ca») E prea frumos, ca să fie adevărat. 7. (Introducînd o propoziție condițională, echivalează cu «dacă», urmat de optativ) Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre năsip sau fir de năsip printre mac. CREANGĂ, P. 264. Fugarul Bogdan ar fi fost extradat să nu fi fugit din Polonia. HASDEU, I. V. 24. Pădurice, deasă ești, Mîndra mea, departe ești; Dar să știu că te-aș vedea, Păduricea o-aș tăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. Duce-m-aș, să am putere. id. ib. 48. III. (În loc. conj.) Măcar să (introduce o propoziție concesivă). Trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu mă duc, mamă; nu mă duc la Socola, macar să mă omori. id. A. 119. Numai să (introduce o propoziție condițională). Îți poate fi de folos, numai să vrea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Pînă să (introduce o propoziție temporală). Pînă să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186. În loc să v. loc. (Să) nu (care) cumva să v. cumva. Pentru ca să = a) introduce propoziții finale. Nu era ziuă în care... să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite semințele. SLAVICI, N. I 22; b) are valoare copulativă. A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să = a) introduce propoziții modale. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25; b) introduce propoziții concesive. Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul.

NUCET s. n. Pădure sau livadă de nuci (1); (regional) nucăt, nucime, nuciște, nucariște, nucărie¹. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., lm. Privea... prin desișul unui nucet sălbatic. DELAVRANCEA, S. 14, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, TEODORESCU, P. P. 82. Prin cel cel, Prin cel nocet, Prin cel verde vișinel. Mat. folk. 526. Prin grădină, prin nucet, Unde-mi cură apa-ncet. muscel, 11. Prin nucet, Prin vișinet, Mărul cu florile dalbe. pamfile, cr. 90. Prin nucet... Este-un leagăn de mătase. i. cr. vi, 260, cf. alr sn i h 212. – Pl.: nuceturi și (învechit) nucete (pontbriant, d., lm, alexi, w.). – Și: (regional) nocet s. n. – Lat. nucetum.

BURUIANĂ, buruieni, s. f. (La sg. adesea cu sens colectiv) Nume popular dat în mod generic plantelor erbacee necultivate (afară de iarbă), care aparțin la diverse specii și familii și care, cînd cresc printre semănături, sînt dăunătoare și trebuie plivite. Pe sub grinzile afumate, sparte de cari, stau buruieni și flori uscate. CAMILAR, TEM. 26. Văzînd palaturile dărîmate și cu buruieni crescute pe dînsele, oftă. ISPIRESCU, L. 10. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienile crescusă mari, în tufe negre-verzi... EMINESCU, N. 37. ◊ Fig. Bine-ar fi să piară buruiana răului de pe lume. CAMILAR, TEM. 57. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. Am în bordeiul meu strînse buruieni de leac. SADOVEANU, N. F. 79. ♦ Nume popular dat diferitelor plante necultivate, comestibile. Borș cu buruieni. – Pl. și: buruiene (CREANGĂ, P. 238, NEGRUZZI, S. I 101). – Variantă: buruian (DAVIDOGLU, M. 75) s. n.

CHIU s. n. 1. (Numai în expr.) Chiu și Vai = chin, suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie, lipsă. Logofete, brînză-n cui, lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare necaz, după multă osteneală. Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim sub umbrarul unei cîrciumi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 130. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunse la curtea boierească. ISPIRESCU, L. 179. 2. Strigăt prelung de bucurie; chiot. Zoresc însutit, înmiit, Zeci de mii ca Ionuț sau Culai, În iureș năprasnic, cu chiu și alai, Pînă ce-or împlini cît mai au de-mplinit. DEȘLIU, G. 27. În ograda unde hora își sălta năvalnic chiul, Brotăcei cu gușa verde își orăcăie pustiul. GOGA, C. P. 36. A fost atîta chiu și cînt, Cum nu s-a pomenit cuvînt. COȘBUC, P. I 58. Să rîdem dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri pînă-n iad! COȘBUC, P. I 257. Accentuat pe prima parte a diftongului. Accentuat pe prima parte a diftongului.

CIRITEL, ciritei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Tufiș de copăcei. Ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. Mă lăsai pe plai de-o parte... Sub frunziș de ciritei, Unde trec turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 257. Frunză verde stejărel, Ici în vale-n ciritel S-a ivit un voinicel. ȘEZ. I 10. 2. Arbust mic din familia rozaceelor (Spiraea ulmifolia); cununiță. Și mi se juca Sub un ciritel Un mic iepurel. MARIAN, S. 235. – Variantă: ciretel (SBIERA, P. 10) s. m.

Quercus rubra Du Roi (syn. Q. borealis Michx.), « Stejar roșu ». Specie cu ghindă ovată, cîte 2, scurt-pedunculată, cupa cu solzi alipiți îi înconjoară treimea inferioară. Frunze alungite, pînă la 20 cm lungime, lobat-fidate, lobii terminați într-un vîrf aeuminat, mai întîi păroși, apoi glabrii, afară de axa nervurilor de pe partea inferioară unde sînt prezente smocuri de peri, pe partea inferioară verzi-palid, pe cea superioară verzi-închis-lucioase, toamna roșii. Arbore pînă la 50 m înălțime, cu tulpină dreaptă, scoarță netedă, subțire, iar la bătrînețe formează ritidom crăpat-adînc, brun-închis coroană globuloasă, ramurile tinere roșii-închis. lucioase. Rezistă la geruri și secetă, fum și gaze, preferă solurile afinate, nisipo-lutoase, suportă umbra. Este bine aclimatizat și a dat rezultate bune și în plantațiile de aliniament de pe străzi.

brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.

îndrugà v. 1. a toarce cu druga, a toarce gros: din drugă îndrugând, din furcă lucrând PANN; 2. fig. a vorbi nimicuri, a spune fleacuri: a îndruga verzi și uscate. [Sensul metaforic e un ecou dela șezători, unde se lucrează țesând și totdeodată se petrece spunând la glume și povești].

DINTRE prep. 1. (Cu sens local; introduce un atribut care indică locul ocupat de cineva sau ceva între două sau mai multe obiecte) Care se află între..., în mijlocul... Casa dintre brazi. ▭ Bătătura de iarbă verde dintre căsuța care ne slujea de popotă și căsuța unde locuia comandantul. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. ♦ (Introduce un complement care indică punctul de plecare) Din mijlocul... Ia lăsați-mi fata-n pace, să nu mi-o deocheți, striga de pe prispă Smaranda lui Ispas, înălțîndu-se dintre celelalte femei. VLAHUȚĂ, CL. 51. Dintre coceni se arată umbra omului. CARAGIALE, P. 40. Începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată. CREANGĂ, A. 34. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. ♦ (În legătură cu părțile corpului; introduce un complement indicînd locul) Între. O scuturătură puternică îl apucă dintre spete. CARAGIALE, O. I 289. 2. (Uneori cu sens partitiv; introduce un atribut care arată detașarea unui obiect din mijlocul mai multora de același fel) Printre, între, din. Dintre cei de la foc, Toader Ursu mai cu samă se temea de iarnă. SADOVEANU, N. P. 308. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? EMINESCU, O. IV 396. ♦ (Rar; însoțind un numeral, exprimă o alternativă) Din. Dintre două una: ori vorbești cu mine pe față, ori mă lași. SLAVICI, O. I 144. 3. (Introduce un atribut exprimînd o corelație sau o alternanță) Între... În lupta dintre mine ș-un om de valoare, triumful e al meu. VLAHUȚĂ, O. AL. 202. Distanța socială dintre clasa privilegiată și popor dezvoltase în inima poporului o indiferență absolută în privirea boierimii. ALECSANDRI, O. P. 152.4. (Cu sens temporal; introduce un atribut care indică răstimpul între două momente cunoscute) Situat între. Vom dizolva consiliul comunal... în noaptea dintre 9 și 10 august. CAMIL PETRESCU, T. II 376. 5. (Introduce atributul care exprimă un raport de reciprocitate) Care există între... Să întărim și să strîngem legăturile dintre toți cei ce muncesc în uzină. CĂLUGĂRU, O. P. 98.

NERĂBDARE s. f. Negativ al lui răbdare; lipsă de răbdare; starea celui nerăbdător; neastîmpăr (provocat de așteptare), încordare, înfrigurare; dorință arzătoare, grabă de a începe, de a întreprinde, de a termina (repede) ceva. cf. budai-deleanu, lex. Aleargă cu mare nerăbdare întru întîmpinarea lui. beldiman, n. p. ii, 204, cf. lb. Au hotărît să-i scoată din asămine nerăbdare. drăghici, r. 107/15. Cu ce nerăbdare așteptam să-și puie plăcintarul jos tablaua din cap. negruzzi, s. i, 285, cf. 239. Nu poți crede cu ce nerăbdare aștept să fiu logodită. alecsandri, t. i, 210. Cînd copoii vestesc apropierea vînatului, nerăbdarea îl face [pe vînător] să tresară mai mult decît frigul. odobescu, s. iii, 42. Biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru. ispirescu, l. 112. Ochii lui s-aprindeau de-o nerăbdare, de-o neliniște care-i iuțea într-un mod dureros bătăile inimii. vlahuță, o. a. iii, 82. Așteaptă deci cu cea mai mare nerăbdare să sosească ziua celor 40 de sfinți. MARIAN, S. R. II, 147, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Trenul singur Ne poartă nerăbdarea mută. minulescu, v. 76. Toți tremură, cred, de nerăbdare, cu mîna pe armă. camil petrescu, u. n. 319. Așteptau să se-mpărțească Avuția părintească. Întristați, binențeles, Nerăbdarea le da ghes. arghezi, c. o. 120. Numai neastîmpăr, nerăbdare și dogoare de rug, el trebuie să fi trăit zile de zeci de ori mai lungi decît realitatea. id. t. c. 64. Așteaptă cu multă nerăbdare fiecare sîmbătă. v. rom. februarie 1954, 118. Zilele începură să treacă greu și nerăbdarea ne măcina inimile. contemp. 1954, nr. 379, 4/2. Răsuna un strigăt subțire, gîtuit de bucurie, de neliniște și nerăbdare. t. popovici, se. 68. (Glumeț) Îmi voi permite să mă duc, deoarece păstrăvii mă așteaptă cu mare nerăbdare. sadoveanu, o. xiv, 547. ◊ loc. adj. și adv. Cu (sau, învechit, în) nerăbdare = (în mod) nerăbdător. Toată țara așteaptă cu nerăbdare punerea în lucrare a înaltelor, bunelor și patrioticelor sale cugetări. heliade, o. ii, 63. Toți așteaptă cu nerăbdare venirea acestei însămnate persoane. ar (1831), 80¹/13. O mare parte... așteaptă cu nerăbdare alegerea ce va face crăiasa. ib. (1838), 234²/16. Și ce comedii face? întrebă Păturică cu nerăbdare. filimon, o. i, 129. Privesc în nerăbdare... Dorind, pîndind semnalul războiului, alecsandri, poezii, 221. Fugim?... Zmeul a intrat în casă, sînt cu nerăbdare să ies din turn. id. t. i, 449. Damele... se așezară la umbra unui stejar, unde așteptau cu nerăbdare timpul prînzului. bolintineanu, o. 329. Nepotul împăratului Verde ne-a fi așteptînd cu nerăbdare. creangă, p. 262. Așteptau cu nerăbdare să le vie vestea că spicul a-ngălbenit. slavici, o. i, 214. Toți așteptau cu nerăbdare să scape cu orice preț din acest adăpost părintesc. c. petrescu, c. v. 87. Otilia îi dădea din cînd în cînd mici însărcinări... pe care începuse a le aștepta cu nerăbdare. călinescu, e. o. i, 77. Aștepta cu nerăbdare întoarcerea lui. v. rom. ianuarie 1955, 82, cf. 243. Întorcea capul din cînd în cînd, privind întrebător, poate cu nerăbdare, poate neliniștit, la fiecare om din echipaj. tudoran, p. 437. ♦ Enervare, iritare. Mă asculta cu o nerăbdare ce se vedea în neastîmpărul său, pînă ce sărind de pe scaun: iartă-mă, domnul meu, strigă. negruzzi, s. i, 255. În fiecare creț al feței lui Cristescu se putea citi deslușit și nemulțumire, și nedumerire, și nerăbdare, v. rom. martie 1954,11. ♦ (Învechit, rar) Neputință de a suporta suferința. Lacrimi, vaiete, suspinuri, cînd și cînd cîte-o suflare... Pînă cînd, din nerăbdare, Ikanok... căzînd la a ei picioare... i-au zis... conachi, p. 85. – pref. ne- + răbdare.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

semnal verde sint. s. ♦ 1. (circ.) Permisiune de trecere ◊ „50 de trenuri-navetă așteaptă remorcarea și semnalul verde pentru a porni spre cele aproape 30 importante termocentrale.” R.l. 1026/93 p. 1. ♦ 2. (fig.) Permisiune, aprobare ◊ „La semnalul verde al Fondului Monetar Internațional și-au deschis pungile Banca Mondială, programul Phare [...]” Libertatea 1331/94 p. 3 (din semnal + verde, după fr. feu vert; R. Zafiu în R.lit. 15/95 p. 9, de unde am preluat cele 2 exemple)

harbúz m., pl. ujĭ (rut. harbúz, rus. arbúz, d. pers. herbuze, herbuz, „castravete măgăresc”, harbuz, de unde vine și turc. karpuz, ngr. karpúzi, bg. karpúz. Bern. 1, 491). Nord. Pepene verde. Maram. Dovleac.

ROURAT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă. Să-și deschidă o dată lărgimea imensă a pasului tău... pe întinderea de mușchi verde a plaiului rourat. HOGAȘ, M. N. 202. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde. ALECSANDRI, P. III 58. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ◊ Fig. Călina-și pleacă ochii, pornește-o lăcrămare: La sînu-i doarme pruncul, o rourată floare. PĂUN-PINCIO, P. 79.

bostan sn [At: LB / Pl: ~i / E: tc, srb bostan] 1 (Mol) Loc unde se cultivă legume Si: legumărie. 2 Pepenărie. 3 (Reg) Dovleac (Cucurbita pepo). 4 Pepene verde. 5 (Îe) A prinde ~ul de coadă A parveni. 6 (Pop; îs) -res Fel de mâncare cu dovleac. 7 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fig; irn) Cap (al omului).

Sînge albastru – Expresia vine din Spania evului mediu, cînd marii aristocrați susțineau că în vinele lor curge sînge pur albastru, spre deosebire de nobilii „de categorii inferioare”, care au suferit felurite amestecuri de sînge, mai ales de sînge maur. Alegerea culorii albastre pentru sînge se explică prin faptul că, în mare parte, costumele, blazoanele și mai cu seamă cordoanele și panglicele decorațiilor erau pe atunci azurii, albastrul fiind culoarea preferată și reprezentativă a membrilor înaltei aristocrații. Ei doreau astfel să se deosebească atît de tagma prelaților care adoptaseră veșminte de culoare roșie (de unde și denumirea de „roșu-cardinal”), cît și în special de „vestoanele verzi” populare (culoarea verde fiind a vulgului și deci considerată vulgară). De altfel, încă la Roma și mai ales la Constantinopol pe vremea Bizanțului, publicul se împărțea la circuri și pe hipodrom în „albaștri” (Veneti) și „verzi” (Prasini), după culoarea bluzelor călăreților din arenă. Rivalitatea a trecut de la spectacole în viața publică și din capitală în tot imperiul, culoarea albastră fiind agreată îndeosebi de pătura nobilă. Însuși împăratul trebuia să aleagă una dintre culori. Iustinian, pronunțindu-se pentru „albaștri”, a determinat în anul 532 o răscoală și o ciocnire sîngeroasă între cele două tabere (cunoscută sub denumirea „Nika”), din care pricină era să-și piardă și tronul, căci „verzii” proclamaseră împărat pe prințul Hypatius. Cu timpul, expresia „sînge albastru”, care desemnează o obîrșie nobilă, s-a colorat și cu o nuanță de ironie. „Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie” (Mihai Ralea, În extremul Orient, pag. 67). IST.

PIAȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sferă a circulației mărfurilor; cererea și oferta de mărfuri. – Din it. piazza.

PARC (< fr.) s. n. 1. Grădină publică mare sau grădină plantată cu arbori, flori etc. în jurul unei proprietăți mari, amenajată cu alei, peluze etc. Vegetația poate fi combinată cu oglinzi de apă, cu forme de relief (terase, cascade, peșteri etc.), cu statui, chioșcuri, pavilioane. Vegetația este lăsată să se dezvolte liber sau este aranjată după reguli precise de armonizare a speciilor, dimensiunilor, formei, cromaticii etc. ori în funcție de traseele (aleile) de parcurs. ◊ P. dendrologic (arboretum) = p. care cuprinde o mare varietate de specii autohtone și exotice de arbori și arbuști, prezentând o deosebită valoare științifică și educațională. Printre cele mai valoroase p.d. din România se numără cele de la Simeria (jud. Hunedoara), Mihăești (jud. Argeș), Văleni (jud. Neamț), Dofteana și Hemeiuș (jud. Bacău). ◊ P. industrial = areal bine delimitat (având de regulă cel puțin 10 ha), administrat de o societate comercială care deține infrastructura necesară, dotări tehnice și sisteme de conectare la utilitățile din exteriorul parcului și în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică prin care este valorificat potențialul uman și material din zonă. Constituirea și funcționarea p. i. se bazează pe colaborarea dintre autoritățile administrației publice, agenți economici, unitățile de învățământ superior, de cercetare-dezvoltare și alți parteneri. Activitatea economică se realizează pe bază de contracte comerciale între societățile care administrează p. i. și diverși agenți economici interesați să utilizeze dotările de care dispune p. i. ◊ P. național = arie naturală protejată, de mare întindere, care conservă ecosisteme reprezentative, foarte puțin modificate de om, cu valoare științifică și peisagistică deosebită, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice, cu respectarea unor reguli stricte de ocrotire. Sunt excluse orice forme de exploatare a resurselor naturale și de utilizare a terenurilor care pot duce la modificarea mediului; este interzisă construcția de locuințe, iar dotările turistice sunt cantonate în zona limitrofă (zona preparc). Pentru conservarea elementelor de mare interes științific sau foarte vulnerabile în cadrul parcului se delimitează rezervații științifice integrale (cu regim strict de ocrotire), în care accesul publicului nu este permis. Primul p. n. din lume a fost instituit în 1872 în S.U.A. (p. n. Yellowstone). În România, primul p. n. a fost înființat în 1935, în masivul Retezat. Recent au mai fost declarate o serie de p. n., limitele teritoriale și modul lor de administrare fiind stabilite prin H.G. 230/2003, urmând ca suprafața exactă și zonarea interioară a lor să fie precizată ulterior. Aceste p. n. sunt: Domogled-Valea Cernei (care cuprinde aproape în întregime bazinul Cernei și partea superioară a bazinului Motrului, inclusiv Piatra Cloșanilor); Cheile Nerei-Beușnița (care cuprinde partea de S a m-ților Aninei și capătul nordic al m-ților Locvei); m-ții Rodnei; Cheile Bicazului-Hășmaș (care se întinde din bazinul Bicazului până în valea Oltului, la Bălan); Ceahlău; Călimani; Cozia (care cuprinde cea mai mare parte a masivului Cozia, un sector al defileului Oltului și părțile estice ale m-ților Căpățânii și Lotrului); Piatra-Craiului; Semenic-Cheile Carașului (în m-ții Semenic și n M-ților Aninei); m-ții Măcinului (inclusiv rezervația Valea Fagilor-Luncavița). P. n. Retezat și p. n. Rodnei au fost desemnate ca și rezervații ale biosferei (alături de Rezervația biosferei Delta Dunării). ◊ P. natural = arie naturală protejată, care conservă ecosisteme reprezentative, dar în oarecare măsură modificate de om, și care oferă posibilități de recreere, turism, activități științifice și educaționale. În general, p. n., sunt arii în care interacțiunea omului cu natura a creat ansambluri peisagistice originale, cu o biodiversitate ridicată și în care se mai păstrează numeroase elemente de interes științific. În cadrul lor există așezări omenești (în general de mici dimensiuni); sunt admise și chiar încurajate activitățile antropice tradiționale, dar sunt oprite implantările industriale și modificările radicale ale folosinței terenurilor. În această categorie sunt incluse unele arii de mare interes, dar care nu pot obține statutul de p. național (conform normelor Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii) datorită ponderii prea mari a terenurilor modificate antropic (p. n. Bucegi, Balta Mică a Brăilei desemnat și ca zonă umedă de importanță internațională în cadrul convenției Ramsar; p. n. Porțile de Fier, p. n. al m-ților Apuseni, p. n. Grădiștea Muncelului-Cioclovina, p. n. Vânători-Neamț). Corespunde categoriei UICN „arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere”. V. rezervație. ◊ P. de vânătoare = teren împrejmuit unde este crescut vânatul. 2. Suprafață de teren parcelată pentru locuințe, cu numeroase spații verzi. 3. P. sportiv = complex cu mai multe terenuri sportive sau săli, care au împrejurul lor spații verzi pentru odihnă și recreere. 4. Loc de staționare a vehiculelor sau de depozitare a utilajului unei instituții. ♦ P. de vehicule = totalitatea vehiculelor unei întreprinderi (de transport). 5. Totalitatea instalațiilor de pe un teren unde se fac extracții de minereuri sau de țiței.

1) pribóĭ n., pl. oaĭe (rus. probóĭ, scoabă, probóĭnik [sîrb. probojac], priboĭ de găurit, probitĭ, a străpunge, a găuri, pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal, pribitĭ, a țintui: vsl. proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe], probiti, a străpunge. V. răz-boĭ, boĭnic, iz- și răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V. ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V. preduf). Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee. Priboĭ căpresc, închegătoare.

PIAȚĂ, piețe, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri cu amănuntul, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ (Ieșit din uz) Trăsură (sau mașină) de piață = trăsură (sau mașină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piața = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piață = a se certa violent și folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins și deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) 1. Totalitatea relațiilor generate de actele de vânzare-cumpărare. 2. Categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia ansamblul actelor de vânzare- cumpărare privite în unitate organică cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară. ◊ Piață internă = totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei țări. Piață mondială = ansamblul relațiilor care se stabilesc între țările participante la circuitul economic mondial. Economie de piață = formă modernă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind în principiu de confruntarea dintre cerere și ofertă. – Din it. piazza.

AȘEZARE, așezări, s. f. I. Acțiunea de a (s e) așeza și rezultatul ei. 1. Punere a cuiva sau a unui lucru într-un loc anumit. Așezarea elevilor în bănci. ▭ Un stol de rațe rătăcea pe sus prin lumină, căutînd loc de așezare. SADOVEANU, O. VI 185. ♦ Punere în ordine, aranjare, orînduire. Așezarea cărților în bibliotecă s-a făcut după cuprinsul lor. ◊ (Învechit și arhaizant; cu determinarea «în scaun») Întronare. M-am întors, ca să fiu de față la așezarea în scaun a măriei-tale! SADOVEANU, O. VII 68. 2. Situație. Așezarea geografică a unei țări. 3. Fixare (a impozitelor). Îngrădirea chiaburimii se realizează prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale țăranului sărac și mijlocaș împotriva chiaburului, printr-o politică de clasă în așezarea impozitelor și la colectări, iar pe de altă parte prin dezvoltarea și întărirea cooperației, prin întovărășiri ale țăranilor muncitori în vederea lucrării în comun a pămîntului cu mijloace mecanizate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 452. 4. (Neobișnuit) Instituire. De la așezarea carantinelor... [țara] a fost ferită de grozăviile acelei cumplite epidemii. ALECSANDRI, P. P. 36. II. 1. Loc unde s-a așezat sau s-a stabilit cineva;, locuință, casă. Din pămîntul verde vor țîșni vîrfurile așezărilor. CAMILAR, T. 136. În una din așezările primitive ale deltei cunoscuse un simpatic medic rus. SADOVEANU, N. F. 52. Băștinașii erau deprinși din veacuri să nu aibă așezare trainică, deoarece valurile și vînturile băteau necontenit asupra acestor hotare. SADOVEANU, F. J. 458. Întîmplarea mă scoase mai la limpeziș și norocul mă făcu să dau peste o așezare omenească. HOGAȘ, M. N. 76. Și pînă astăzi un deal în partea despre Plotunul, unde era mai de mult așezarea lui Ciubuc, se cheamă «Dealul-Omului». CREANGĂ, A. 20. ♦ (De obicei determinat de adjective ca «omenească», «muncitorească» etc.) Localitate (sat, oraș). În toate orașele, așezările muncitorești și centrele raionale din ținut, au avut loc adunări orășenești, raionale și de profesii ale intelectualilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. La Brustureni, așezarea bărbatu-său, ea găsi o bibliotecă aleasă. NEGRUZZI, S. I 109. ◊ Construcție. Biserica, cu frumoasele așezări de piatră din ograda ei... se află- pre un dîmb. I. IONESCU, P. 445. 2. Orînduire (socială). Sosesc de acolo [din Uniunea Sovietică] oameni de-ai noștri, care au văzut cu ochii lor așezarea nouă răsăriteană. SADOVEANU, M. C. 177. Mă făcuse să înțeleg că așezarea noastră socială și politică – era alcătuită din «simple firme fără conținut», cu o birocrație coruptă, cu moșierime feudală. SADOVEANU, N. F. 134. III. (Popular) Odihnă, astîmpăr, liniște, pace. N-am cină cu așezare, Nici odihnă la mîncare. La HEM.

BILIARD, biliarde, s. n. Joc în care niște bile de fildeș sînt deplasate prin lovirea uneia din ele cu tacul. ♦ Masă specială, acoperită cu postav verde, pe care se joacă jocul descris mai sus. Din odaia de alături, unde erau biliardele, îl strigară doi prieteni. PAS, L. I 41. În cafenea, un individ, aplecat cu pieptul pe biliard, citește o gazetă deschisă mare pe postavul verde; într-un colț doarme altul cu capul pe masă. CARAGIALE, O. II 13. Scria cu cridă pe postavul verde al biliardului. EMINESCU, N. 37. – Pronunțat: -li-ard.

GRINDIȘ¹, grindișuri, s. n. Piept de deal, costișă. Sub nalt grindiș d-aramă stau cîșițe de aur, Și-acolo străjuiește mereu cîte-un balaur. COȘBUC, P. II 195. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit, La loc de grindiș, La verde-aluniș? ALECSANDRI, P. P. 186.

Ficus elastica Koxb. Specie originară din India, arbore viguros, cca 23 m înălțime în țara de origine se cultivă în seră temperată, unde atinge cca 3 m înălțime. Frunze persistente, mari (cca 45 cm lungime), oblonge, coriacee, verzi-închis, lucioase pe partea superioară, pe cea inferioară verzi-pal, în tinerețe roșietice, dispuse altern, limbul întreg, marginea întreagă. (Pl. 34, fig. 197).

lăcustă sf [At: PSALT. HUR. 66²/26 / V: (reg) lac~,^[1] (îrg) ~te, ~tră, ~uștă, (înv) loc~ / Pl: ~te / E: lat lacusta] 1 (Șîc ~-migratoare, ~-călătoare) Insectă de culoare brună-verzuie, de dimensiuni foarte mari, care dăunează agriculturii (Locusta migratoria). 2 (Reg; șîc ~-de-iarbă) Insectă cu trupul de culoare verde, măslinie sau galbenă, cu pete întunecate, cu elitrele și aripile posterioare de lungimea abdomenului sau mai lungi Si: călușel, lăcustoi (1) (Decticus verrucivorus). 3 (Ent; șîc ~-verde) Căluț (Tettigonea viridissima). 4 (Ent; șîc ~-roșie sau ~-roșietică) Pârâitoare. 5 (Șîc ~-italiană) Insectă cu trupul de culoare cenușie sau întunecat feruginie, cu tibiile picioarelor posterioare roșii (Calliptamus italicus). 6 (Șîc ~-neagră) Insectă cu trupul de culoare verde întunecat și cu elitre late, care distruge ierburile și tufișurile din regiunile unde trăiește fagul (Tettigonia cantans). 7 (Dep) Om slab și mâncăcios. 8 (Dep) Om lacom. 9 (Arg) Muc de țigară. 10 Jucărie făcută din lemn, crestată la un capăt, cu care se aruncă pietre sau bețe.

piață sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) piaț (Pl: ~țuri, piețuri) sn, (înv) pliaț sn / G-D: pieței, pieții, (înv) ~ței / Pl: piețe, (rar) pieți, (înv) piațe / E: it piazza, ngr πιάτσα, mg piac, ger Platz] 1 Spațiu deschis și întins dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, monumente, etc. 2 (Îs) ~ de apreciere (sau de experiență) Porțiune de pădure căreia i se calculează volumul mediu de lemn, servind apoi ca unitate de apreciere pentru restul lotului Si: (rar) piesă de experiență. 3 Loc special amenajat, în interiorul sau la marginea unei localități, unde se face comerț cu diverse produse, mai ales agroalimentare Vz hală, maidan, obor¹, târg. 4 (Îs) Trăsură (sau mașină) de ~ Trăsură sau mașină care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. Vz birjă, taxi. 5 (Îe) A face ~a A cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. 6 (Fam; îe) Se ceartă ca la ~ Se ceartă folosind cuvinte vulgare, grosolane. 7 (Fam) Preț curent al mărfurilor. 8 (Ecp) Sferă a circulației mărfurilor. 9 Cerere și ofertă de mărfuri. 10 (Îs) ~ neorganizată (sau liberă) Totalitate a relațiilor de schimb desfășurate de către agricultori, pe baza unor prețuri care oscilează, între anumite limite, în funcție de cerere și ofertă.

MLAȘTINĂ s. f. Depresiune naturală de teren, fără scurgere, pe care se adună și stagnează apa provenită fie din precipitații, fie din ape de suprafață, fie din apa subterană; (regional) tău, băltină, băltiș, bahnă, băhniș, ploștină, mlașniță, mlacă, molastină. Decie vrînd să scape, căzut-au într-o mlaștină cu calul și acolo au perit. N. COSTIN, LET.² I, 77. L-au dus la un loc săc avînd de o parte o mlaștină și de alta o pădure. IST. CAROL XII, 27^r/2, cf. KLEIN, D. 381, LB. N-a fost niciodată baltă, ci numai un loc hleios, plin de mlaștine. NEGRUZZI, S. I, 184. Oștirea îl ajunse într-o mlaștină unde i se nomolise iapa și unde se muncea ca s-o scoață. ISPIRESCU, L. 155. Plini de groază. . . ei fugeau înainte speriindu-se de orice zgomot, de orice șoaptă,. . . de broasca ce sălta în mlaștină. ODOBESCU, S. I, 91. Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici, doar bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 42, cf. ANTIPA, P. 214. O, cocostîrci. . . Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean ? ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 73. Din pricina dogoarei mlaștinele sînt uscate peste tot. GÎRLEANU, L. 95. Obuzele cari lovesc în mlaștină ne acoperă din nou obrajii de noroi. CAMIL PETRESCU, U. N. 366. Aud foșnind o holdă nevăzută, Pe lacul cu obrazul albăstrui. Din mlaștini fumul urcă și se zbate. LESNEA, P. E. 49. Glasurile bîtlanilor din mlaștini spăriau noaptea. SADOVEANU, O. I, 304. Era foarte bătrîn . . . De pe cînd erau numai niște colibe de stuf, în toată întinderea ostrovului și a mlăștinilor de o parte și de alta a gurei Dunărei pînă în mare. bart, s. m. 60. Pînă la începutul secolului al XVIII-lea, pe locul unde se găsește azi Leningradul se afla o mlaștină. STANCU, U.R.S.S. 114, cf. GALAN, Z. R. 123. Fata încercă să-i facă semne, dar el nu băgă de seamă și intră în mlaștină. V. ROM. septembrie 1 955, 103. Unde i-au picat capul s-au făcut un mușunoi; unde i-au picat nasul, s-au făcut o mlaștină. SBIERA, P. 177. Foaie verde de susai, Poame n-ai, Umbră nu dai, Pază mlaștinilor stai (Plopul). TEODORESCU, P. P. 354. ◊ (În context figurat) Ochi, priviți mereu. Poate veți pricepe, Tot ce nu pot eu Niciodată-ncepe. Adunați din drum, Mlaștinile oarbe Și din melci de fum, Golul ce mă soarbe. LESNEA, C. D. 68. ◊ F i g. (Sugerează ideea de imobilitate, de stagnare, de afundare sau de mediu impur) țineam neapărat să știi că din mlaștina neghiobiei mele a mai rămas măcar o mînă afară, în stare să facă un semn. CAMIL PETRESCU, T. II, 326, cf. 197. Au fost vremuri îndelungate cînd, trăind în mlaștina neliniștii, . . . bietul muritor nu-și putea găsi apărare ființii. . . decît în . . . minciuni. SADOVEANU, D. P. 5. Cerul primește miresmele florilor. . . iar pămîntul soarbe mlaștina oamenilor. id. O. XII, 118, cf. id. E. 74. – Pl.: mlaștini și (rar) mlaștine, (regional) mlăștini. – Și: (regional) mlăștină (BARCIANU), mlóștină (KLEIN, D. 381, LB, PONTBRIANT, D.) s. f. – Din v. sl. *mlaština (< v. sl. mlaktina). Cf. m l a c ă. Cf. SCL 1 962, 384.

MUCEGAI s. n. 1. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite ale căror micelii și fructificații formează o masă pîsloasă, filamentoasă, de culoare albă, cenușie sau verzuie și care determină degradarea mediului pe care se dezvoltă, m u c e z e a l ă (1), m u ș i ț ă (5), (regional) m u c o a r e (1), m u c u r e a l ă, (rar) m u c e z i t u r ă; p. e x t. igrasie. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. Plăvița. . . se repede între jgheaburile verzi de mucegai. MACEDONSKI, O. III, 3. M-am așezat pe-o cioată, în mireasmă de mucegai și izmă. SADOVEANU, A. I. 148. Pe unde-i fi acum de nu te-areți ? Crescut-au mucegaiuri pe pereți. TULBURE, V. R. 16. Locuia . . . îhtr-o casă veche, cu miros de mucegai și igrasie. V. ROM. octombrie 1954, 85. Miroase a mucegai, a umezeală. BOGZA, A. Î. 169. Zidurile verzi de mucegai. STANCU, R. A. II, 404. Și te du-n codri pustii unde paseri nu zboară, să rămîi acolo, în muștegai Și-n putregai. MARIAN, V. 204. Mucegaie, aprinde-te, Neică, dezmînie-te. ȘEZ. IV, 139. [Vinul] are gust a mucigai. ALR SN I h 239/414. [Vinul] a prins mucigai. ib. h 244/228. ◊ E x p r. (Rar) A prinde mucegai sau a-i prinde inima mucegai = (despre oameni) a îmbătrîni, a se ramoli. Cf. ZANNE, P. II, 206. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGĂ, P. 122. ◊ F i g. Sînteți putrăjunea și mucegaiul ce sapă din temelii și răstoarnă împărățiile și domniile. FILIMON, O. I, 94. Celelalte figuri de trudnici zileri rămîn șterse, întunecate și împîslite de mucegaiul uitării. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Și zările, mâncate de mucegaiuri, put. ARGHEZI, V. 118. ♦ Fi g. Ceea ce este urît, scîrbos, dezgustător. Cînd a aflat însă cuconu Costache că persoane cu mustăți și cu barbă se îndeletnicesc cu așa vorbe rușinoase și cu mucegaiuri lepădate de limbă, și-a făcut cruce. SADOVEANU, O. IX, 425. Din mucegaiuri, bube și noroi, Iscat-am frumuseți și prețuri noi. ARGHEZI, V. 10. 2. (Regional) Rugină (a cerealelor) (Vulcan). Cf. A III 19. – Pl.: mucegaiuri și (rar, din necesități de rimă) mucegăi (CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/2). – Și: (regional) mucigái, muștegái s. n. – De la muced.

cuișór n., pl. oare. Cuĭ mic. Pl. (cp. cu vîzdoagă). Bobocĭ aĭ planteĭ eugenia caryophyllata, sin. cu caryophyllus aromáticus. (E un arbore mirtaceŭ perpetuŭ verde, care crește în insulele Moluce. Bobociĭ luĭ uscațĭ, care seamănă a cuișoare, de unde le și vine numele, se vînd ca aromatic). V. caranfil.

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A exprima (un gînd, o părere) prin viu grai; a rosti, a zice, a declara. Am spus de-asară că-i în cumpănă vremea. SADOVEANU, Î. A. 93. Toată ziua la fereastră, suspinînd, nu spui nimică. EMINESCU, O. I 82. Obștea ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ Fig. Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează; Acest sunet, acest nume, valurile-l primesc, Unul altuia îl spune. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu? = ai văzut că a fost așa cum ți-am spus? Nu mai spune! (sau ce spui!), exprimă mirarea, îndoiala, neîncrederea. Cam de cîți ani îi fi tu? – Ia, poate să am vreo treisprezece ani. – Ce spui tu, măi? CREANGĂ, P. 148. A spune verde (în față sau în ochi) = a spune adevărul de-a dreptul, fără înconjur sau menajamente. De, bine-ar fi să fie cum zici, dar eu îți spun verde, nu cred. REBREANU, R. I 161. Într-o zi se adunară o mulțime de oameni la dînsul și-i spuseră verde-n față și hotărît... să se ducă încotro l-or duce ochii. SBIERA, P. 165. Moș Roată... spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. CREANGĂ, A. 151. A spune drept (sau curat) = a spune adevărul, a declara sincer, cinstit. Făt-Frumos... îi spuse curat ce căuta. ISPIRESCU, L. 5. Curat îți spun că nu mai ai ce căuta la casa mea. CREANGĂ, P. 193. Am văzut eu, moșule, felurite pietre scumpe, dar ca acestea, drept să-ți spun, n-am văzut. id. ib. 217. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). O! dar nu-ți spune nimic glasul meu? DELAVRANCEA, O. II 185. ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție. Li era drag ca sarea-n ochi, pentru că le spunea inima ce om fără de lege este spînul. CREANGĂ, O. A. 242. ♦ Fig. (Popular) A exprima prin cîntec, a cînta. Alăuta lui Ilie prinse a spune o durere mistuitoare. SADOVEANU, O. I 301. Aud doina spusă din frunză. DELAVRANCEA, O. II 260. 2. A expune, a relata. Ce te-ai apucat să-mi spui mie toate astea? CAMIL PETRESCU, U. N. 190. Îi arăt locul unde a fost templul lui Ahile și-i spun cum pasările insulei zburau în fiecare dimineață la mare, de-și muiau penele. VLAHUȚĂ, R. P. 42. Învinși!... dar spune, Harnov, Cum Tomșa ne-a învins? ALECSANDRI, T. II 174. ◊ (Învechit, la pers. 3 pl., cu valoare de impersonal) Spun că în minutul acela el era foarte galben la față. NEGRUZZI, S. I 148. Spun că omorî paisprezece inși. BĂLCESCU, O. II 172. ◊ Refl. impers. Din bătrîni se spune că sînt ceasuri bune. ALECSANDRI, P. I 56. Nu e dracul așa de negru cum se spune (= lucrurile nu sînt chiar așa de rele cum sînt arătate). ♦ Fig. (Despre scrieri, texte) A cuprinde, a relata, a scrie. Ce mai spun ziarele? ◊ Impers. Spune la cărți că în vremea cea veche, veche de tot, oamenii se închinau la idoli. ISPIRESCU, U. 3. Și ce spune în cartea asta? NEGRUZZI, S. I 223. 3. A povesti, a istorisi. Se împrietenise cu vreun moș bătrîn sau cu vreo babă, care-i spunea «povești fantastice despre zîne îmbrăcate în aur și lumini». CĂLINESCU, E. 53. Începu a rîde mai dinainte de comica istorie pe care avea s-o spuie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 69. Dar dumneata, moșule, n-o să ne spui ceva? NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Fig. Vîntul alene cîntînd deasupra pădurii, prin vîrfuri, Spune trăite povești din lumile-albastre-ale zării. COȘBUC, P. II 63. ◊ Expr. A spune (cîte sau și) verzi și uscate = a vorbi multe și fără rost, a trăncăni. [Țiganca] începu a arăta crăiesei cîte toate și a-i spune cîte verzi și uscate, de gîndeai că-i o meliță. RETEGANUL, P. I 48. De ce să ni mai spunem unii altora cîte verzi și uscate? SBIERA, P. 88. A spune (la) cai verzi (pe pereți) v. cal. ♦ A recita, a debita (ceva). A spune o poezie. ▭ Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? EMINESCU, O. I 158. ♦ (Rar) A citi. Eram capabil să spun pe carte cît oricare... de răpede. NEGRUZZI, S. I 11. 4. A destăinui, a mărturisi (ceva cuiva). Taina voastră-n veci de veci La nimeni n-o s-o spui! COȘBUC, P. I 232. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Gură, tu! învață minte, nu mă spune nimărui. EMINESCU, O. I 80. Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta? ALECSANDRI, P. I 197. ♦ A denunța (pe cineva); a pîrî. Să nu mă spui la... craiul șerpilor. RETEGANUL, P. II 43. Mama mă spuse la tată, Tata sare să mă bată. HODOȘ, P. P. 71. 5. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva, a da explicații. [Fata] se înfățișă la împăratul și spuse pentru ce a venit. ISPIRESCU, L. 22. 6. A-i zice cuiva pe nume; a numi, a porecli. [Copiii] îmi spuneau Dințosul. STANCU, D. 320. Dar oare pe acesta cum... l-a fi mai chemînd? – Zi-i pe nume să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zîmbind pe sub mustețe. CREANGĂ, P. 245. – Prez. ind. și: spui (ARGHEZI, P. T. 154, CARAGIALE, O. III 53).

PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetație naturală sau plantată, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care servește drept loc de plimbare și odihnă. ◊ ~ național suprafață de teren, unde flora și fauna sunt supuse protejării. ~ sportiv complex sportiv amenajat în mijlocul unor spații verzi. 2) Spațiu împrejmuit în care sunt crescute și îngrijite animale pentru vânat. 3) Loc pentru staționarea și repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o instituție sau o întreprindere. /<fr. parc

CRUCE, cruci, s. f. 1. Obiect de lemn, de piatră, de metal etc., format din două bucăți așezate perpendicular și simetric una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. Noile tractoare înmormîntează fără cruci subt brazdă O lume putredă ce moare. BENIUC, V. 135. Face... o cruce și o înfige în pămînt. CREANGĂ, P. 48. Două lemne-ncălecate Stau la capu-ți după moarte (Crucea). ȘEZ. XIII 19. ◊ (În vechiul regim obiectul servea în armată, în fața instanțelor de judecată etc. pentru a depune un jurămînt) Dar pot spune cu mîna pe cruce. REBREANU, R. I 14. Cînd gîndesc că ieri, nu mai departe, luă crucea și jură pe sănătatea lui! NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, lichidat. De prieteni m-am cotorosit, petrecerilor le-am pus cruce. M. I. CARAGIALE, C. 92. Cruce de aur (cu noi) în casă! invocație făcută de oamenii superstițioși, care cred că prin aceasta se pun la adăpost cînd se pomenește numele diavolului. Sîntem patru fete de împărat, pe cari ne-au luat patru draci, – cruce de aur în casă! SBIERA, P. 149. N-am crezut că am a face cu dracul.- Ferească dumnezeu, cucoane; cruce de aur cu noi în casă! CREANGĂ, P. 160. (Mai ales ironic) A fi cu crucea în sîn = a fi evlavios; a face pe evlaviosul. 2. Figură sau desen (în general astăzi nemaifolosită) reprezentînd o cruce (1) și avînd diferite semnificații: într-o listă de nume personale arată că numele însemnat astfel reprezintă un om decedat, în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină etc. Este... sărbătoare mare și cu cruce? CONTEMPORANUL, III 554. Îmi arată lista, însemnată cu cruci de sus pînă jos. GHICA, S. 427. Cruce roșie = cruce de culoare roșie, desenată, brodată sau aplicată pe un fond alb și indicînd în război neutralitatea spitalelor, trenurilor și avioanelor sanitare, ambulanțelor etc.; organizație internațională pentru ajutorarea răniților și bolnavilor (în timp de război) și pentru popularizarea cunoștințelor de prim-ajutor medical. 3. Simbol al ritului creștin, abstract sau concretizat printr-un gest făcut cu degetele la frunte, la umeri și pe piept. Se ridică-n două rînduri Și domol își face cruce. TOPÎRCEANU, B. 20. Moraru-și face cruce Privind în urma mea. COȘBUC, P. I 60. Cum auziră sătenii, începură să-și facă cruce și să-și scuipe în sîn de frică. ISPIRESCU, L. 138. Se temeau [dracii] de turbincă... mai rău decît de sfînta cruce. CREANGĂ, P. 310. ◊ (În imprecații) Se schimbă ades, ca să înșele mai lesne, ucigă-l crucea. ALECSANDRI, T. 61. Bată-mi-te crucea, drac! Cum te-oi prinde, te dezbrac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 466. ◊ Frate de cruce = prieten bun, nedespărțit. Din prietenia asta a noastră ne legasem frați de cruce. SADOVEANU, N. F. 36. Făt-Frumos ți-i frate de cruce. EMINESCU, N. 13. Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea. ALECSANDRI, P. P. Frăție de cruce = prietenie, tovărășie strînsă. Om lega frăție de cruce pe cît om fi ș-om mai. trăi. EMINESCU, N. 7. ♦ Compus: ucigă-l crucea = diavolul. 4. Religia, confesiunea creștină, creștinism. Pentru-a crucii biruință se mișcară rîuri-rîuri. EMINESCU, O. I 146. (În jurăminte) Cînd aș fi Por-împărat, pe crucea mea că te-aș lua giupîneasă-n casă. ALECSANDRI, T. 897. (Prin metaforă) Nu trage armata cruce-n cruce... Cine sîntem noi și cine sînt ei? Tot oameni săraci, feciori de gospodari. DUMITRIU, N. 11. Se va bate crucea dreaptă cu crucea dreaptă. ȘEZ. III 97. Ziua crucii = numele unei sărbători creștine.5. (Intră în componența numelor a diverse insigne, medalii, decorații) Calică-i era haina, dar strălucea pe ea Și Crucea Sfîntul Gheorghe, și-a Romîniei Stea. ALECSANDRI, P. A. 210. 6. Nume care se dă la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte formate din două lemne, două scînduri, două bețe sau lațuri încrucișate. Cruci dalbe de ferestre. TEODORESCU, P. P. 40. Se duse cu ea [cu vaca] acasă, o legă de crucea unei ferești. ȘEZ. IX 50. ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițînd transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul în proțap. Ptru! ciii!... sai binișor pe ici, pe crucea căruței. CREANGĂ, P. 123. (Popular) Crucea spinării = os de formă triunghiulară format- din cinci vertebre, care continuă șira spinării. Crucea amiezii = punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază. Soarele scăpase din crucea amiezii; pe lanurile de grîie verzi, pe fînețele de iarbă tînără, plutea o pace de lumină. SADOVEANU, O. IV 76. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. Sfîrșindu-și cuvîntarea cu brațele în cruce, A lanțurilor sale verigi le scutură Ș-o palidă zîmbire pe buze-i flutură. MACEDONSKI, O. I 253. ◊ Expr. E cruce amiazăzi sau soarele e în cruci sau,(în) cruce (amiazăzi) = e la amiază, e ora 12 din zi. Se bagă în tăul cel de lapte dulce și se scaldă cîndu-i cruce amiazăzi. RETEGANUL, P. V 61. Cînd va fi soarele cruce amiazăzi, atuncea te răpede iute. SBIERA, P. 25. La amiazi, cînd va fi soarele în cruci, să înalțe o prăjină. ISPIRESCU, L. 127. Pîndind tocmai cînd era soarele în cruce... se răpede ca prin foc să ia trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 273. În crucea (sau, rar, crucile) nopții =la miezul nopții. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut. SADOVEANU, F. J. 429. Cunoștea cloșca cu pui și mișcările ei în crucea nopții. SADOVEANU, P. M. 148. Cînd stai d-ta în crucea nopții cu bufnițele. HOGAȘ, DR. II 59. ♦ (Adverbial) Cruciș. Cu brațele albe pe piept puse cruce. EMINESCU, O. I 36. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. ♦ Instrument de tortură în antichitate, pe care osînditul îl purta adesea în spinare pînă la locul execuției și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 7. Numele popular al constelației lebedei, formată din cinci stele așezate cruciș. 8. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspîntie. Era aici, unde se lăsa în vale capul satului, o cruce de drumuri. DUMITRIU, N. 86. Șovăi, în crucea drumurilor, dacă s-o ia spre Crîngașu sau spre casă. CAMILAR, TEM. 29. Zîmbeau toate rudele și toți prietinii lui Matei Dumbravă, la cruci de drumuri, sub streșina porților, pe prispele caselor. SADOVEANU, O. IV 387. Cum stăm pe trunchiul de fag răzimat, Lenos, avînd capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi. COȘBUC, P. II 204. ♦ Expr. A da cu crucea, peste cineva = a întîlni pe cineva din întîmplare, pe neașteptate. Merge ea... prin codru... și pe-o tihăraie dă cu crucea peste lup. CREANGĂ, P. 30. A i se face (sau a-i fi cuiva) calea cruce (sau cruci) = a se deschide înaintea cuiva o răspîntie; fig. a se ivi piedici înaintea cuiva. Merseră... pînă ce li se făcu calea cruci, aici se opriră. ISPIRESCU, L. 220. Dacă mergi Și nu mă duci, Facă-ți-se drumul cruci. BIBICESCU, P. P. 131. De mit m-aș duce, duce, Calea mi se face cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. A i se face (cuiva) calea cruce (cu cineva) = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. (Despre vehicule cu orar fix) A face cruce = a se întîlni într-o stație, venind din direcții diferite. Trenul nostru face cruce la Teiuș. 9. (învechit) Echipă compusă din doi pînă la patru soldați, pedestrași sau călărași, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. Toate puterile pămîntene, și roșiorii și ferentarii... și toate crucile de pedestrași. ODOBESCU, S. A. [Dorobanții] erau în număr de 5000 cruci, sau 10000 oameni, și alcătuiau pedestrimea cea grea a țării. BĂLCESCU, O. I 13. 10. Expr. Cruce de voinic = bărbat în toată puterea, voinic. Dar nici nu știau ele, fetele din sat, ce cruce de voinic era Bodea. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Fruntea flăcăilor totuși era Nicolaie Dragoș, fratele învățătorului, o cruce de voinic, cu mustăcioara pana corbului, înalt și spătos, deștept, și harnic cît patru. REBREANU, R. I 130. Ăștia să fie cruci de voinic? ei să ție potera în loc? DELAVRANCEA, S. 171. Se rușină singur de sine, cum de să se arate el, cruce de voinic, așa puțin la inimă. ISPIRESCU, L. 388. II. Compus: crucea-pămîntului = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roze (Heracleum Sphondylium); brînca-ursului.

TRĂI, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi în viață, a fi viu, a exista; a viețui. Ți-aduci aminte, Smărăndițo, cînd trăia bietul tata. VLAHUȚĂ, O. AL. II 15. Ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine. CREANGĂ, P. 194. Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit. EMINESCU, O. I 107. Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ♦ (La conjunctiv) a) Formulă prin care se urează cuiva viață lungă. Îndată ridică sticla: Să trăim, Anuță! REBREANU, I. 19. Să-ți trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea. ISPIRESCU, L. 5. Să trăiești, să-nveselești, Ca garoafa să-nflorești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. b) Formulă prin care se mulțumește cuiva pentru un serviciu făcut. c) (Și la imperativ, pers. 2 pl.) Formulă de salut (mai ales în armată, de la inferior la superior). Trăiți, don’ căpitan, răspunse el salutînd militărește. HOGAȘ, H. 85. ◊ Expr. Așa să trăiesc (să trăiești etc.), formulă de jurămînt; zău (așa). Dăruiește-mi viața, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și cu daruri împărătești; așa să trăiești! CREANGĂ, P. 268. Am venit să-ți spun că-mi ești drăguță ca ochii din cap. – Așa să trăiești. ALECSANDRI, T. 824. Frate, așa să trăiești, ușurează-mă de această întrebare, căci nu sînt destoinic să-ți împlinesc voia. GORJAN, H. I 6. (Tranz.) Trăi-te-ar (sau trăiască-te) dumnezeu (sau cerul) = să-ți dea dumnezeu sau cerul viață lungă. Trăiască-te cerul întru mulți ani. GORJAN, H. IV 219. (Rar și la pers. 3) [Fata] asta, vezi, ne place nouă, trăiasc-o dumnezeu, asta-i de noi. SEVASTOS, N. 56. 2. Intranz. A continua să existe, a dura, a se menține, a se păstra, a dăinui, a se perpetua. Trăiește și-acum crucea de stejar, bătută de ploi. STANCU, D. 11. Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește pomenirea Poveștilor cu dulce rost. COȘBUC, P. I 125. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. ◊ (Urmat de determinările: «în inima», «în amintirea» etc.) Lenin trăiește în inimile oamenilor sovietici și în inimile oamenilor muncii de pretutindeni. STANCU, U.R.S.S. 23. 3. Intranz. A-și duce, a-și petrece viața. Ei, nenișorule, o să trăiți, și cu d-alde astea n-o să vă mai întîlniți! DELAVRANCEA, H. T. 7. ◊ (Urmat de determinări modale) Nu mi-ar ierta niciodată, dacă aș lăsa-o să trăiască în minciună. BARANGA, I. 191. Moșneagul însă era foarte bogat, el și-a făcut case mari și grădini frumoase și trăia foarte bine. CREANGĂ, P. 70. Dă-mă și dup-un sărac, Numai să trăiesc cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275. ◊ Expr. A trăi ca în sînul lui Avram v. sîn. A trăi cu capul în nori = a nu-și da seama de realitate, a rămîne străin de ceea ce se petrece în jurul său. ◊ Tranz. (Cu acuzativ intern) Nu se putea procopsi în nici un fel, așa că își trăia zilele tot în sărăcie. VISSARION, B. 10. Frunză verde, măr pălit, Ce trai rău am mai trăit. HODOȘ, P. P. 155. Dă-mă, maică, unde trag, Să trăiesc traiul cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 273. (Expr.). A-și trăi traiul = a se bucura de viață, a duce un trai bun, fără griji. Ea știe cît a suferit sărmana maică-sa și s-a jertfit și că măcar acuma are dreptul să-și trăiască și ea traiul. REBREANU, R. I 29. A-și trăi traiul (și a-și mînca mălaiul) = a îmbătrîni, a ajunge la capătul vieții; a fi perimat. Un om aproape de 60 de ani!... Ce rușine! Ar trebui să-nțelegi că ți-ai trăit traiul și ți-ai mîncat malaiul demult. ALECSANDRI, T. 753. ♦ (Urmat de determinări locale) A fi stabilit undeva, a locui. Am trăit o vreme la Kiev, eram un copilandru. SADOVEANU, O. VII 22. Pe culmi atunci, pe creste Uriași trăiau cumpliți. COȘBUC, P. I 295. Sînt acum cîțiva ani de cînd trăia în orașul nostru o tînără damă. NEGRUZZI, S. I 43. ♦ (Urmat de determinări care indică scopul) A-și închina, a-și consacra viața. El e născut pentru aceasta și trăiește pentru aceasta. C. PETRESCU, C. V. 198. 4. Intranz. A-și petrece viața împreună cu cineva; a conviețui. I-a luat în casa ei, să trăiască toți împreună. REBREANU, R. I 150. Era odată un om însurat și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. CREANGĂ, O. A. 291. Din copilărie și eu am trăit cu tămădăienii, vînători de dropii din baștină. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Expr. A trăi bine (sau rău) cu cineva = a se înțelege, a se împăca (sau a nu se înțelege, a nu se împăca) cu cineva. Trăiește rău cu tovarășii lui. SADOVEANU, O. VII 202. A trăi (cu cineva) ca cîinele cu pisica v. cîine. ♦ A avea relații de dragoste cu cineva. Trăia... de zece ani cu un inspector. PAS, Z. I 86. 5. Intranz. A se întreține, a-și procura cele necesare traiului, a-și cîștiga existența. Are haine sărace, e îmbătrînit timpuriu, din ce-o fi trăind? C. PETRESCU, Î. II 253. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi, Trăia la praguri, și-n nevoi. COȘBUC, P. I 229. Ideea că n-are cu ce trăi îl chinuia zi și noapte. VLAHUȚĂ, O. A. 238. ◊ Expr. A trăi din seul său v. seu. A trăi de azi pe mîine v. azi (2). A trăi pe spinarea cuiva = a se întreține din munca sau cîștigul altcuiva; a trăi pe socoteala altcuiva. ♦ A se hrăni. Stridiile așa de rareori se găsea, încît nu era chip de a trăi numai cu aceste. DRĂGHICI, R. 57. 6. Intranz. A se bucura, a profita din plin de viață. Să-i trimitem în cer pe ciocoi, Să mai trăim și noi pe pămînt. STANCU, D. 124. Ce rai... e aici, Să tot trăiești, să nu mai mori. CREANGĂ, P. 129. 7. Tranz. Fig. A simți cu intensitate, a participa (la). Actorul își trăiește rolul. ▭ Scriitorul trăiește viața societății sale. V. ROM. decembrie 1953, 271. Eminescu și-a trăit versurile. Ele izvorăsc din adîncul vieții lui, care-n adevăr a fost nenorocită. VLAHUȚĂ, O. A. 401. ◊ Expr. A trăi din nou = a-și aminti cu intensitate. Scenele îi păreau atît de vii, încît le trăia din nou. DELAVRANCEA, la TDRG.

Diospyros virginiana L. Specie originară din America de N, unde atinge cca 30 m înălțime, la noi cca 14 m. înflorește în mai-iun. Flori mici, verzi, galbene sau albe, nesemnificative. Fructe roșii-violacee. Frunze mari (cca 10 cm lungime), eliptice, coriacee, pe față verzi-lucioase, pe partea inferioară mai deschise, foarte decorative, ca și fructele.

xifofor sm [At: DN⁴ / E: fr xiphophore, lat xiphophorus] Pește mic de apă dulce, din America Centrală, de culoare verde-metalizat, masculul având înotătoarea codală în formă de spadă, care este crescut în acvariu, unde capătă o colorație variată Si: xifo.

fistic (fistici), s. m. – 1. Arbore din țările calde cu fructe conținînd sîmburi comestibili. – 2. (S. n.) fructul fisticului. – Var. (înv.) fîstîc. Tc. fistik, arab. fostuq, per. festuq (Șeineanu, II, 173; Lokotsch 620; Ronzevalle 124), cf. ngr. φυστίϰι, alb. festek (Meyer 100), lat. med. festechum, fr. fustet, sp. alfóncigo, port. fistico; cf. forma paralelă din per. pistaq, de unde ngr. πιστάϰη, lat. med. pistacia, fr. pistache, sp. pistacho, sl. pistikŭ. – Der. fistichiu, adj. (înv., verde gălbui; înv., extravagant), din tc. fistiki; fîstîci, vb. (a tulbura, a năuci, a zăpăci), probabil aluzie la culoarea palidă care caracterizează tulburarea, cf. sfecli; fîstîceală, s. f. (confuzie).

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. (Subiectul este o ființă) A se întinde, a se așeza în poziție orizontală (de obicei spre a dormi sau a se odihni). D-ta te-i culca în căruță și eu te-oi străjui toată noaptea. CREANGĂ, P. 128. În pat se-ntinde drept Copila să se culce. EMINESCU, O. I 168. Neștiind încotro să apuce, se culcă pe iarba verde de la rădăcina unui copaci și adormi. POPESCU, B. IV 36. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam, dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12. ◊ Expr. A se culca pe lauri v. lauri. A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a dormi fără grijă, a nu se sinchisi de nimic. Nu crez să se fi culcat pe urechea aia și să fi stat numai așa, cu degetul în gură. ISPIRESCU, L. 257. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = mută-ți gîndul, ia-ți nădejdea, nu mai păstra nici o speranță. Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche, din partea noastră. CREANGĂ, P. 188. Tot eu am să-ți fiu clironom... Culcă-te pe-acea ureche! ALECSANDRI, T. 819. A se culca (o dată) cu găinile v. găină. ◊ Tranz. (De obicei cu privire la copii sau la bolnavi) Cînd venea la urmă seara ne duceau ca să ne culce. MACEDONSKI, O. I 10. Îl îngrijiră și-l culcară între ei în pat. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. Dă poruncă să-i culce în casa cea de aramă înfocată. CREANGĂ, P. 249. ♦ Tranz. fact. A pune (pe cineva) să se întindă la pămînt cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). Comanda elevilor drepți, îi culca prin clasă sau îi punea să facă pas alergător printre bănci. SAHIA, N. 58. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte, părți ale corpului etc.) A așeza, a pune, a așterne, a întinde. Mi-am culcat capul pe lutul străbun. BENIUC, V. 27. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci. EMINESCU, O. I 75. Îi veni-n gînd carul alături să-l puie, Ca tăind [copacul] să-l culce, drept în car să cază. PANN, P. V. I 87. ◊ Fig. Plopii... Stau de veghe la fereastră Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. TOPÎRCEANU, S. A. 30. ◊ Refl. Brazda mergea înainte, se culca tot lîngă altă brazdă și nimic n-ar mai fi putut ține în loc desțelenirea pămîntului. CAMILAR, TEM. 89. Cu ochii plînși stelele toate se duc Pe patul de nori să se culce. GOGA, P. 53. O lasă-mi capul meu pe sîn, Iubito, să se culce. EMINESCU, O. I 179. 3. Tranz. (De obicei cu determinarea «la pămînt»; cu privire la ființe) A ucide. O ridică [furca], o răsuci și dintr-o singură lovitură îl și culcă la pămînt. MIHALE, O. 508. C-o lovitură îl voi culca la pămînt. ISPIRESCU, L. 222. Vine unul și-ți istorisește, bunăoară, că... a culcat la pămînt pe ursul care se răpezise asupră-i. ODOBESCU, S.III 48. ♦ (Cu privire la plante sau arbori) A tăia (cu coasa sau cu securea), a doborî. Valuri de oameni tălăzuindu-se pe deasupra munților se abat... și culcă pădurile la pămînt. BOGZA, C. O. 372. M-am pus rău încă de pe timpul războiului cu o chestie pe care o dibuisem: culcase un moșier la pămînt o pădure a statului și lemnele le vînduse tot statului. PAS, L. II 125. ♦ Refl. Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pămînt.

Itea ilicifolia Oliv. Specie care înflorește vara-tîrziu. Flori albe-verzui, în ciorchini lungi, pendenți. Frunze verzi-închis, persistente, eliptic-rotunjite, cu dinți spinoși. Arbust persistent, 3,5 m înălțime, sensibil în zone reci unde se cultivă în seră rece.

*BILIARD (pl. -de) sn. ⛹ 1 Jocul cu bile de fildeș pe o masă acoperită cu postav verde și cu margini elastice: o partidă de ~ ¶ 2 Masă pe care se joacă acest joc (🖼 481) ¶ 3 Sala unde se joacă [fr.].

chimen s. m. – Plantă cu semințe aromatice întrebuințate în medicină, bucătărie etc. (Carum Carvi). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, în parte prin intermediul sl. kjominŭ, kiminŭ (cf. bg. kimén, v. rus. kiminŭ, mag. kömény, cf. Vasmer, Gr., 77). Din același cuvînt gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s. m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Șeineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde închis).

*aragonítă f., pl. e (d. Aragon, unde a fost descoperită la 1775). Min. Un fel de carbonat de calce natural (incolor, alb, galben saŭ verde), care se găsește pin Spania, Bohemia, Ungaria ș. a. V. calcită.

*ĭenúpăr m., pl. ĭenuperĭ (lat. junĭpĕrus, jenĭpĕrus, de unde și it. ginepro, fr. geneivre, sp. enebro). V. jneapăr. Un copăcel conifer tot-de-a-una verde care crește pin pădurile stîncoase (juniperus commúnis). Fructele luĭ îs niște bace aromatice, stomahice și diuretice. – Se zice și inípere și inipír (Mold.) și științific și juníper. V. conifer și smirdar.

BURETE, bureți, s. m. I. Nume generic dat unor plante criptogame parazitare de forme diferite, de obiceii formate dintr-un picior spongios cu o pălărie cărnoasă, la capătul superior; unii bureți sînt comestibili, alții sînt foarte otrăvitori; ciupercă. Burete alb. Burete creț. Burete de rouă. Burete pucios. ▭ Fără să vreau, aflasem și eu, păcătosul, cîte ceva din tainele călugărești... umblînd vara cu băieții după... bureți, prin părțile acele, de unde prinsesem și gust de călugărie. CREANGĂ, A. 122. ◊ Expr. A-i toca (cuiva) gura bureți = a vorbi verzi și uscate, a flecari, a palavragi. Doar n-am mîncat bureți! = doar n-am înnebunit! II. 1. Animal din încrengătura spongierilor, cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente, uneori calcaroase sau silicioase; trăiește în, tufe dese, fixat pe stîncile submarine; spongie. 2. Obiect făcut din scheletul spongiei (sau din cauciuc) și care, datorită proprietății sale de a absorbi lichidele, se întrebuințează ca obiect de toaletă, la ștersul tablei de scris etc. Burnița din negură, ca dintr-un burete, o pacoste de apă borbonată. D. ZAMFIRESCU, R. 259.

VEȘTEJIT, -Ă, veștejiți, -te, adj. (Și în forma vestejit ) 1. (Despre plante și părți ale lor; p. ext. despre locul unde cresc plantele) Veșted (1). Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus, mișcînd fereasta. EMINESCU, O. I 125. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veștejită. ALECSANDRI, P. A. 111. Trandafir roșu-nflorit Și la urmă vestejit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. Fig. (Despre oameni și părți ale corpului lor) Veșted (2). Smaranda, veștejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei și zîmbi fericită un moment. REBREANU, R. I 140. Fira privea... Doi bujori tînjiți, Doi ochi veștejiți. COȘBUC, P. II 160. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil. EMINESCU, O. I 151. – Variante: veștezit, -ă (EMINESCU, N. 79), vestejit, -ă adj.

FAȚĂ (pl. fețe) sf. 1 🫀 Partea anterioară a capului omului, unde se află fruntea, ochii, nasul, obrajii, gura și bărbia; obraz: a se spăla pe ~; proverb: uită-te la ~ și mă ’ntreabă de viață: de pe ~ se cunoștea că era bețiv împărătesc ISP.; 👉 CURAT; Fig.: a fi cu două fețe (sau a fi taler cu două fețe), a fi fățarnic, ipocrit; Schimbarea la ~, arătarea măreață a Mîntuitorului pe muntele Tabor dinaintea a trei din apostolii săi; sărbătoare creștină (19 August), în amintirea acestui eveniment, numită și Preobrejenie ¶ 2 familiar (vorb. de divinitate): Dumnezeu și-a întors fața de la dînsul ¶ 3 pr. ext. Toată partea dinainte a trupului omenesc: a sta în fața cuiva; a cădea cu fața la pămînt; baba se culcă pe pat, cu fața la părete CRG. ¶ 4 Fig. A face ~, a ținea piept, a fi în stare să plătească: dar nu știi cît ne costă seratele directorului? cu ce să mai fac ~ Dumnezeu știe! DLVR. ¶ 5 Prezență: a spus-o în fața noastră: a-i spune (verde) în ~, a-i spune curat, deslușit, fără înconjur; la fața locului, chiar pe locul cu pricina, unde s’a întîmplat lucrul; a fi (de) ~, a fi prezent: hanurile gem de lume care a venit să fie ~ la alegerea împăratului ISP.; în timpul de ~, acum, în vremea de astăzi ¶ 6 †Persoană: fețe mari; fețe bisericești; am mai îmblat eu cu maice boieroaice și cu alte fețe cinstite CRG. ¶ 7 Înfățișare, aspect, stare, situațiune: a schimba fața lumii, fața lucrurilor ¶ 8 Punct de vedere, lature: această chestiune are mai multe fețe ¶ 9 Suprafață: aburi deși acopereau fața apei GN.; fața pămîntului; a șterge de pe fața pămîntului, a face să dispară cu desăvîrșire; 🚜 fața ariei, locul unde se treieră cerealele ¶ 10 📐 Fie-care din suprafețele plane ale unui poliedru: cubul are șase fețe ¶ 11 Pagină: fie-care foaie de hîrtie are două fețe ¶ 12 Partea anterioară, dinainte, a unui lucru, aceea care e făcută spre a se înfățișa de preferință vederii: fața casei, fața bisericii; ușa din ~ ¶ 13 Partea exterioară, din afară a unui lucru; în spec.: ~ unei stofe, partea stofei mai netezită, mai lustruită, lucrată mai cu îngrijire, etc. care trebue să se vadă la o îmbrăcăminte; Fig.: mai mult ață decît ~, nu face ața cît fața 👉 AȚĂ 3; ~ de per(i)nă, îmbrăcămintea de pînză, etc. cu care se înfață o pernă; ~ de masă, pînzătura care se așterne pe o masă (🖼 2052); ~ de plapomă, cearceaful cu care se căptușește o plapomă ¶ 14 🌐 Partea dealului sau a muntelui întoarsă spre soare ȘEZ. ¶ 15 Coloare: arendășoaice gătite și împodobite cu toate fețele curcubeului ODOB.; fața (obrazul) lui fața sfeclei, nasul un ardeiu roș ISP.; a face sau a schimba fețe (fețe), a se îngălbeni, a se înverzi, a se înroși de necaz, de frică, de rușine, etc.: bietul chir Ianulea făcea fețe fețe CAR.; lasă capul în jos și, tăcînd, începe a face fețe fețe CRG.; Duca-Vodă nu putea nimic să mai răspundă de rușine și de frică, numai ce schimba fețe: uneori se făcea roșu, uneori galbăn NEC.; de-a fețele, un joc copilăresc: jucîndu-se, cînd de-a baba-oarba, cînd de-a leapșa, ori de-a fețele ISP. ¶ 16 🌿 FAȚA-MÎȚEI = TAPOȘNIC ¶ 17 În legătură cu diverse prepoziții: de ~, prezent (👉 mai sus 5); ~ de (mine, tine, etc.), înaintea, în prezența; în ~, a) dinainte; b) în prezența; proverb: în ~ te linge și în dos te frige; c) peste drum: șade în ~; ~ în ~, unul în fața altuia, fie-care cu fața întoarsă spre fața celuilalt; pe ~, deschis, fără a ascunde ceva; a da pe ~, a descoperi; a-și da arama pe ~ 👉 ARAMĂ 1 [lat. vulg. facia = clas. facies].

chiparís și (greșit) -ós m. (ngr. kyparissi, d. vgr. kypárissos, de unde și lat. cypressus și cupressus, și de aicĭ fr. kyprès; vsl. rus. kiparísŭ). Un copac conifer perpetuŭ verde cu lemnu tare, roșiatic și mirositor și care se plantează pin cimitire (cupressus sempérvirens). – Barb. la Em. cipru (după fr.).

PĂMÎNT, (3, 4, 5, 6) pămînturi, s. n. 1. Planeta pe care o locuim (fiind a treia dintre planetele cunoscute, în ordinea depărtării lor de soare). Se împlinea acum, peste o minută, a treisprezecea învîrteală a pămîntului împrejurul soarelui de cînd tînărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. CARAGIALE, O. I 326. Se suie în pod și coboară de-acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa, toate colbăite, sfarogite și vechi ca pămîntul. CREANGĂ, O. A. 225. Dar dacă vrei cu crezămînt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. 1173. ◊ Expr. La capătul pămîntului = foarte departe. Mînia pămîntului = îngrozitor, înfiorător. Era slut, mînia pămîntului. GANE, N. III 28. De cînd lumea și pămîntul v. lume. Cît e lumea și pămîntul v. cît. A se ruga cu cerul, cu pămîntul = a se ruga cu multă insistență. A făgădui (sau a promite, a jurui) cerul și pămîntul = a făgădui lucruri nerealizabile. Juruiește-i ceriul și pămîntul, ca să-ți smomească pe nevasta d-tale și să ți-o aducă acolo. CREANGĂ, O. A. 199. (A nu ști, a nu auzi, a nu afla etc.) nici pămîntul = absolut nimeni, nimeni în lume. Bursucii s-aud tipăind pe cărări, ca și iepurii, ca și caprele. Dar pe vulpi nu le poate auzi nici pămîntul. SADOVEANU, O. A. II 176. Nu vreau să știe nimeni. Nici pămîntul. VLAHUȚĂ, la TDRG. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului v. buric. 2. Scoarța globului terestru, suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți sol. Și patru margini de pămînt Ce strîmte-au fost în largul lor, Cînd a port.it s-alerge-n zbor Acest cuvînt mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. Am să zbor lin ca vîntul, Să cutreierăm pămîntul. CREANGĂ, O. A. 234. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. La pămînt = a) întins, culcat pe jos; fig. (despre persoane) deprimat, învins. Armașul gemea la pămînt, fără să se clintească. SADOVEANU, O. VII 133. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă La pămînt dormea. EMINESCU, O. I 142; b) (în formule de comandă) culcă-te! culcat! Ca de la cer la pămînt sau ca cerul de pămînt, se zice pentru a exprima o foarte mare diferență între două lucruri. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pămînt = vijelios, furios, gata să distrugă totul în drumul său. Unde se luase după dînșii scorpia de mumă a zmeoaicelor cu o falcă în cer și cu alta în pămînt. ISPIRESCU, L. 225. Statu-palmă-barbă-cot vine cu o falcă în ceri și cu una în pămînt. CREANGĂ, O. A. 275. A da (ceva) la pămînt = a nărui, a dărîma (ceva). Avem să fim siliți a-ți da casa la pămînt pentru ca să treacă drumul. ALECSANDRI, T. I 359. (A lăsa) toate la (sau în) pămînt = (a lăsa) toate baltă, la voia întîmplării. Văzînd... că nu dau răspuns de nicăiri, lasă toate în pămînt și se ia după mine la baltă. CREANGĂ, O. A. 65. (în construcție cu verbele «a pune», «a lăsa» etc., cu complementele «ochii», «capul», «privirile» etc.) În (sau la) pămînt = aplecat în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). Întreaga mulțime a tăcut cu frunțile și cu ochii la pămînt. SAHIA, N. 19. Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Iese-n cale și mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă?... Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’ să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A băga (pe cineva) în pămînt v. băga. A fi în pămînt = a fi mort. Nu plînge de-i auzi, Că eu în pămînt voi fi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. Parcă l-a înghițit pămîntul (sau a intrat în pămînt) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. Am strigat la el pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i; parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU, B. 56. Cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amănuntul... Dar a găsit nimica toată, căci furnicile parcă intrase în pămînt. CREANGĂ, O. A. 258. A-i veni cuiva să intre în pămînt, se zice cînd cineva se simte foarte rușinat, încît ar prefera să nu mai fie văzut. A ieși (sau a apărea) ca din pămînt sau parcă a ieșit (sau a răsărit) din pămînt = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. Ca din pămînt ieșiră trei lăutari. La TDRG. N-apucară să facă zece pași și tunica roșie îi apărea ca din pămînt. VLAHUȚĂ, O. AL. II 67. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni. Pare că ieși din pămînt. ISPIRESCU, la TDRG. A fi pe pămînt = a trăi, a exista. De cînd sînt eu pe pămînt, Numai trei mîndre-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95. A nu fi pe pămînt = a nu avea simțul realității. A fi cu picioarele pe pămînt = a avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai Încăpea) nici pămîntul (de...) = a) a simți o puternică emoție (de bucurie, de supărare, de deznădejde etc.). Fata ieși din curte ca fulgerul; n-o mai ținea pămîntul de bucurie. ISPIRESCU, L. 13; b) a fi mîndru, încrezut. A face (sau a ține) degeaba umbră pămîntului v. umbră. A nu-l primi (pe cineva) nici pămîntul = a fi un mare păcătos. Cine calcă jurămîntul Nu-l primește nici pămîntul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pămîntul, se spune (mai ales în imprecații) despre oamenii răi. De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat, Soarele nu l-aș vedea, Pămîntul nu m-ar ținea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. Pe fața pămîntului = în lume. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pămîntului = a distruge, a nimici, a ucide. De nu faci pînă dimineață toate după cum ți-am poruncit, te sting de pe fața pămîntului. RETEGANUL, P. V 49. Ea purta sîmbetele lui Ercule și ar fi voit să-l facă... să piară de pre fața pămîntului. ISPIRESCU, U. 51. Nu care cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului! CREANGĂ, O. A. 231. A (se) face una cu pămîntul (sau o apă și un pămînt) = a (se) nimici, a distruge doborînd, ucigînd. Vînturile porniră. turburînd apele și făcînd una cu pămîntul copacii neclintiți de veacuri. DELAVRANCEA, S. 102. Îi era frică să nu dea peste dînsa zmeii, căci o făcea una cu pămîntul. ISPIRESCU, la TDRG. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. A scoate (sau a aduce) din pămînt (sau din fundul pămîntului) = a obține, a procura cu orice preț, cu orice efort. Dacă mai ai rom, două [ceaiuri]! Dacă n-ai, să scoți din pămînt. C. PETRESCU, Î. II 4. Oh, leacul! unde-i? Din pămînt, Din foc ea l-ar fi scos. COȘBUC, P. II 223. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. A fugi mîncînd pămîntul v. fugi. Doarme și pămîntul sub om = e liniște, tăcere desăvîrșită. A dormi ca pămîntul v. dormi. (Rar) Ce pămînt! = ce dracu, ce naiba? Tu te duci, bade sărace, Dar eu ce pămînt m-oi face? ȘEZ. I 139. ♦ Alune-de-pămînt v. alună. 3. Material natural format dintr-un amestec de granule minerale provenite din dezagregarea rocilor și din granule organice provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale; materia din care e alcătuită partea solidă a globului terestru. V. țărînă. Veteranul coborî cele două scări de pămînt. DUNĂREANU, N. 47. Mă dusei cu coasa-n rît, Cosii iarbă și pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. Gura lumii numai pămîntul o astupă (= bîrfeala nu încetează decît la moartea bîrfitorilor). ◊ Loc. adj. Ca pămîntul = pămîntiu. Spune, mîndră, ce ți-i gîndu, De ți-i fața ca pămîntu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 240. ◊ Pămînt rar v. rar. Pămînt activ = material obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinei, la regenerarea uleiurilor minerale etc. ♦ Lut. Fierb pe vatră oale mari de pămînt, burticoase. STANCU, D. 75. Un fluieraș de pămînt. FILIMON, la TDRG. ◊ Fig. Toate relele ce sînt... legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. 4. (Spre deosebire de mare) întindere de uscat; (prin restricție) continent. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. Dintre păsări călătoare Ce străbat pămînturile, Cîte-o să le-nece oare Valurile, vînturile? id. ib. IV 396. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 5. Întindere de teren (cultivabil). V. cîmp, ogor, țarină. Pămîntul în Republica Populară Romînă aparține celor ce-l muncesc. CONST. R.P.R. 11. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt: Cu sînge cald l-am apărat, Și cîte ape l-au udat Sînt numai lacrimi ce-am vărsat – Noi vrem pămînt! COȘBUC, P. I 209. ◊ Expr. (Sărac) lipit pămîntului v. lipit. ♦ (Adesea la pl.) Moșie. Și-a cumpărat pămînturi, a ridicat acareturi. STANCU, D. 11. Mai drept ar fi s-o cumpăr eu moșia, că a noastră a fost, trup din trupul pămînturilor mele. REBREANU, R. I 145. 6. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. Nu rareori mă gîndesc și la Rusia. Peste pămîntul ei nesfîrșit am colindat vreme de trei luni. SAHIA, N. 64. Aveau de gînd să meargă de-a lungul coastei pînă ce întîlneau malul fluviului Maroni, de unde începea pămîntul olandez. BART, E. 278. A! pămînt fericit al Moldovei, ți-a fost dat să vezi în scaunul tău bătrîn un domn tînăr. DELAVRANCEA, O. II 164. Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pămînt turcesc. BOLINTINEANU, O. 36. ◊ Pămîntul făgăduinței v. făgăduință. ◊ Expr. Obiceiul pămîntului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții și care se aplicau odinioară pe un anumit teritoriu, fiind transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei caracteristic unei țări, unei regiuni, păstrat din vechime. Așa-i obiceiul pămîntului; fata învață de la mamă și mama de la bunică. GANE, N. I 62. Obiceiul pămîntului ajunge prin întrebuințare a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Obiceiul pămîntului le-a ținut multă vreme loc și de constituție politică și de condică civilă și criminală. BĂLCESCU, O. I 60.