MLAȘTINĂ s. f. Depresiune naturală de teren, fără scurgere, pe care se adună și stagnează apa provenită fie din precipitații, fie din ape de suprafață, fie din apa subterană; (regional) tău, băltină, băltiș, bahnă, băhniș, ploștină, mlașniță, mlacă, molastină. Decie vrînd să scape, căzut-au într-o mlaștină cu calul și acolo au perit. N. COSTIN, LET.² I, 77. L-au dus la un loc săc avînd de o parte o mlaștină și de alta o pădure. IST. CAROL XII, 27^r/2, cf. KLEIN, D. 381, LB. N-a fost niciodată baltă, ci numai un loc hleios, plin de mlaștine. NEGRUZZI, S. I, 184. Oștirea îl ajunse într-o mlaștină unde i se nomolise iapa și unde se muncea ca s-o scoață. ISPIRESCU, L. 155. Plini de groază. . . ei fugeau înainte speriindu-se de orice zgomot, de orice șoaptă,. . . de broasca ce sălta în mlaștină. ODOBESCU, S. I, 91. Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici, doar bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 42, cf. ANTIPA, P. 214. O, cocostîrci. . . Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean ? ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 73. Din pricina dogoarei mlaștinele sînt uscate peste tot. GÎRLEANU, L. 95. Obuzele cari lovesc în mlaștină ne acoperă din nou obrajii de noroi. CAMIL PETRESCU, U. N. 366. Aud foșnind o holdă nevăzută, Pe lacul cu obrazul albăstrui. Din mlaștini fumul urcă și se zbate. LESNEA, P. E. 49. Glasurile bîtlanilor din mlaștini spăriau noaptea. SADOVEANU, O. I, 304. Era foarte bătrîn . . . De pe cînd erau numai niște colibe de stuf, în toată întinderea ostrovului și a mlăștinilor de o parte și de alta a gurei Dunărei pînă în mare. bart, s. m. 60. Pînă la începutul secolului al XVIII-lea, pe locul unde se găsește azi Leningradul se afla o mlaștină. STANCU, U.R.S.S. 114, cf. GALAN, Z. R. 123. Fata încercă să-i facă semne, dar el nu băgă de seamă și intră în mlaștină. V. ROM. septembrie 1 955, 103. Unde i-au picat capul s-au făcut un mușunoi; unde i-au picat nasul, s-au făcut o mlaștină. SBIERA, P. 177. Foaie verde de susai, Poame n-ai, Umbră nu dai, Pază mlaștinilor stai (Plopul). TEODORESCU, P. P. 354. ◊ (În context figurat) Ochi, priviți mereu. Poate veți pricepe, Tot ce nu pot eu Niciodată-ncepe. Adunați din drum, Mlaștinile oarbe Și din melci de fum, Golul ce mă soarbe. LESNEA, C. D. 68. ◊ F i g. (Sugerează ideea de imobilitate, de stagnare, de afundare sau de mediu impur) țineam neapărat să știi că din mlaștina neghiobiei mele a mai rămas măcar o mînă afară, în stare să facă un semn. CAMIL PETRESCU, T. II, 326, cf. 197. Au fost vremuri îndelungate cînd, trăind în mlaștina neliniștii, . . . bietul muritor nu-și putea găsi apărare ființii. . . decît în . . . minciuni. SADOVEANU, D. P. 5. Cerul primește miresmele florilor. . . iar pămîntul soarbe mlaștina oamenilor. id. O. XII, 118, cf. id. E. 74. – Pl.: mlaștini și (rar) mlaștine, (regional) mlăștini. – Și: (regional) mlăștină (BARCIANU), mlóștină (KLEIN, D. 381, LB, PONTBRIANT, D.) s. f. – Din v. sl. *mlaština (< v. sl. mlaktina). Cf. m l a c ă. Cf. SCL 1 962, 384.