Definiția cu ID-ul 1182974:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

piață sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) piaț (Pl: ~țuri, piețuri) sn, (înv) pliaț sn / G-D: pieței, pieții, (înv) ~ței / Pl: piețe, (rar) pieți, (înv) piațe / E: it piazza, ngr πιάτσα, mg piac, ger Platz] 1 Spațiu deschis și întins dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spații verzi, monumente, etc. 2 (Îs) ~ de apreciere (sau de experiență) Porțiune de pădure căreia i se calculează volumul mediu de lemn, servind apoi ca unitate de apreciere pentru restul lotului Si: (rar) piesă de experiență. 3 Loc special amenajat, în interiorul sau la marginea unei localități, unde se face comerț cu diverse produse, mai ales agroalimentare Vz hală, maidan, obor1, târg. 4 (Îs) Trăsură (sau mașină) de ~ Trăsură sau mașină care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. Vz birjă, taxi. 5 (Îe) A face ~a A cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. 6 (Fam; îe) Se ceartă ca la ~ Se ceartă folosind cuvinte vulgare, grosolane. 7 (Fam) Preț curent al mărfurilor. 8 (Ecp) Sferă a circulației mărfurilor. 9 Cerere și ofertă de mărfuri. 10 (Îs) ~ neorganizată (sau liberă) Totalitate a relațiilor de schimb desfășurate de către agricultori, pe baza unor prețuri care oscilează, între anumite limite, în funcție de cerere și ofertă.