1) pribóĭ n., pl. oaĭe (rus. probóĭ, scoabă, probóĭnik [sîrb. probojac], priboĭ de găurit, probitĭ, a străpunge, a găuri, pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal, pribitĭ, a țintui: vsl. proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe], probiti, a străpunge. V. răz-boĭ, boĭnic, iz- și răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V. ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V. preduf). Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee. Priboĭ căpresc, închegătoare.