Definiția cu ID-ul 907236:

DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Refl. 1. A se desprinde, a se desface din locul unde este lipit, prins sau fixat. Ninsoarea, dezlipindu-se de crengi, pocnea în cascheta lui Teofil. GALACTION, O. I 405. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături varul. GOGA, P. 19. Sloiul se dezlipi și porni... la vale. SANDU-ALDEA, U. P. 121. O frunză dezlipită de ramura sa verde Îngălbenește îndată, nu poate exista. BOLINTINEANU, O. 2. ◊ Tranz. A vorbit rar, abia dezlipind buzele. G. M. ZAMFIRESCU. M. D. II 69. ◊ Fig. Puse vadra pe jos, fără să-și dezlipească ochii de la el. DUMITRIU, P. F. 60. [Reprezentantul guvernului] făcu și primi vizite cu oficialitatea înghețată a unui zîmbet ce nu i se dezlipi de buze. MACEDONSKI, O. III 64. 2. (Despre persoane) A se depărta de un obiect de care stă foarte aproape. Pe urmă s-a dezlipit de perete, a ieșit din țundră cu o smuncitură a umerilor, a pășit și... și-a sprijinit mîinile pe marginea mesei. GALAN, Z. R. 284. ◊ Fig. [Pe timpul holerei] numai sărăcimea și acei puțini împiegați ce nu se îndurau a se dezlipi de canțelaria lor – de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții – mai rămăseseră [în oraș]. NEGRUZZI, S. I 291. ◊ Tranz. Cum nu se dă... pruncul dezlipit de la sinul mamei sale, așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 115. ♦ A se depărta de o persoană, a se despărți. Oana [către Ștefan]: – De multe ori mă gîndesc că de ce nu fusei eu un băiat... Nu m-aș fi dezlipit de măria-ta. DELAVRANCEA, A. 132. Ei nu se puteau dezlipi de dînsa, căci și vorba-i și fața îi erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 22.