FRUNZAR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe. La vadul oierilor Se leagănă holdele, Se pîrguie roadele, Șopotesc frunzarele Și rodesc ogoarele. DEȘLIU, N. 31. Colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, S. A. 16. 2. Umbrar făcut din crengi bogate. Mă oprii supt un frunzar de păr sălbatic. SADOVEANU, P. S. 242. Fagii și carpenii acopereau cu un lung frunzar poteca noastră. GALACTION, O. I 205. Tot pe mal ședea, Și mînca și bea, Sub verde frunzar De crengi de stejar. ALECSANDRI, P. P. 116. 3. Frunze uscate folosite ca așternut pentru vite, ca nutreț etc. Umbla... pînă cine știe unde, s-aducă vitelor niște frunzar îngălbenit. CAMILAR, TEM. 306. – Pl. și: (s. m.) frunzari (SEVASTOS, N. 47, CREANGĂ, P. 29, ALECSANDRI, T. 60).