parc sn [At: CR (1830), 241¹/24 / Pl: -uri / E: fr parc] 1 Suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei și bănci, adesea cu lacuri sau bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajată ca loc public de odihnă și agrement. 2 (Îs) ~ național Suprafață întinsă de teren, păzită și îngrijită, în care exploatările de orice fel, silvică, minieră, vânătorească, agricolă etc., sunt oprite, pentru a se păstra neschimbată natura, care conține exemplare rare. 3 (Șîs ~ de vânătoare) Teren împrejmuit unde vânatul este crescut și îngrijit pentru reproducție și vânătoare Vz rezervație. 4 Grădină mare în jurul unei clădiri, cu alei, copaci, adesea cu bazine, chioșcuri etc. 5 Suprafață de teren parcelată pentru locuințe, având numeroase spații verzi. 6 (Rar; euf) Cimitir. 7 (Reg) Țarc al oilor. 8-10 Loc neacoperit și neîngrădit (de staționare mai îndelungată a vehiculelor și) (a animalelor de tracțiune sau) de depozitare a materialelor. 11-13 (Pex) (Vehicule) (cu animale de tracțiune și) materiale aflate într-un parc (8-10). 14 (Udp „de”, rar „din”) Totalitate a vehiculelor, a mașinilor, a aparatelor etc. unei întreprinderi, ale unei instituții, ale unei armate etc. 15 (Udp „de”) Totalitate a instalațiilor mecanice de pe un teren de unde se extrage minereu sau unde sunt amenajate sonde. 16 (Îs) ~ electric Rețea centrală de distribuire a curentului electric.