CHIU s. n. 1. (Numai în expr.) Chiu și Vai = chin, suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie, lipsă. Logofete, brînză-n cui, lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare necaz, după multă osteneală. Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim sub umbrarul unei cîrciumi. VLAHUȚĂ, O. A. II 130. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunse la curtea boierească. ISPIRESCU, L. 179. 2. Strigăt prelung de bucurie; chiot. Zoresc însutit, înmiit, Zeci de mii ca Ionuț sau Culai, În iureș năprasnic, cu chiu și alai, Pînă ce-or împlini cît mai au de-mplinit. DEȘLIU, G. 27. În ograda unde hora își sălta năvalnic chiul, Brotăcei cu gușa verde își orăcăie pustiul. GOGA, C. P. 36. A fost atîta chiu și cînt, Cum nu s-a pomenit cuvînt. COȘBUC, P. I 58. Să rîdem dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri pînă-n iad! COȘBUC, P. I 257. Accentuat pe prima parte a diftongului. Accentuat pe prima parte a diftongului.