MĂMUCÚȚĂ s. f. (Mai ales prin Mold.) Diminutiv al lui m ă m u c ă¹. 1. Cf. m ă m u c ă¹ (1). Nu mi-oi feștili mînutele tătucuței și a mămucuței. CREANGĂ, P. 292. Busuioc verde firos, Rămîi, tată, sănătos. Busuioc cu trei crenguță, Petrece-mă, mămucuțâ. SEVASTOS, C. 17, cf. ȘEZ. I, 187, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În formule exclamative de compătimire, de mirare etc.) Vai, mămucuță! și unde-o dat în vara aceea o ploaie cu chiatră ca aceea, de nu s-o ales nimică de grădinile lor. ȘEZ. II, 141. 2. Cf. mămucă¹ (2). Dragii mămucuții, dragi! CREANGĂ, P. 25. Ce s-a întîmplat, sufletul mămucuței? șopti dadaca. SADOVEANU, Z. C. 254. 3. (Regional) Cf. m ă m u c ă¹ (4). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. - Pl .: mămucuțe. – Mămucă¹ + suf. -uță.