NUANȚĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția cromatică a luminii; p. gener. culoare. v. ton, tonalitate, (rar) tentă. Cf. I.golescu, c., valian, v., negulici, stamati, d. Pietrele agate... sînt foarte variabile în nuanțele... lor. barasch, i. n. 44/6, cf. lm. El mă făcea să deosebesc toate nuanțele verdelui de pe frunze – nuanțe închise vii sau argintate de soare. demetrescu, o. 144. Toate nuanțele bejului pînă la ivoire. f (1903), 154, cf. 70. Din oglinzi, piciorul fin, Pe mătasa moale, Se răsfrînge ca un crin Cu nuanțe pale. topîrceanu, p. o. 100. Aurul avea nuanțe verzui, vechi; reliefuri puțin tocite. c. petrescu, a. 325. Să cercetăm imediat locul unde a stat vînatul, căutînd stropii de sînge, să vedem de ce nuanță sînt. stoica, vîn. 67. Procovețele, batiste de mătase, brodate scump... sînt măiestrite după o regulă sufletească, în nuanțele obișnuite acestor ore de lumini stinse și de culori rostite totdeauna în vecinătate cu negrul. arghezi, b. 37. Nici o armonie nu lipsește în felul cum, pe deasupra lor, sînt distribuite culorile. bogza, c. o. 280. Pielița tare... este de culoare galbenă-aurie, cu o nuanță verzuie. bordeianu, p. 80. E naiv... să credem că peștii pot deosebi toate nuanțele de culori ale „muștelor” artificiale. c. antonescu, p. 46. Sol... bun cu nuanță ruginie. agrotehnica, i, 490. ◊ (Prin analogie) Niciodată natura nu combinase mai multe nuanțe de frumusețe într-o ființă umană. filimon, o. i, 105. 2. Fig. Fiecare dintre aspectele puțin deosebite între ele pe care le poate lua sau cu care poate fi înzestrat un lucru, o ființă, un fenomen (făcîndu-l expresiv); deosebire ușoară între elemente de același fel. Aflarea unei arte sau meșteșug dovedesc geniul aflătorului, iar cercetarea nuanțelor, desăvîrșirea amănuntelor dovedesc gustul și formează frumosul. heliade, o. ii, 213. [Actorul] trebuia să arate toate nuansele unui părinte ce voiește... a exersa puterea de stăpîn și de părinte. gtn (1835), 8²/25. Între exprimarea bucuriei și a întristării, între rîs și plîns, nu este decît o nuanță. f (1897), 27.Urbanitatea de ton... nu exclude fermitatea de convingeri, simțul nuanței, ironia, sentimentul relativității. lovinescu, c. v, 180. Situații se fac și se desfac prin femei, nu iubite ci dorite. Nu e aici numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. camil petrescu, u. n. 71. Cel care a scris minunea aceea care se numește „Moș Nichifor Coțcariul” putea prinde din zbor cele mai fine nuanțe. sadoveanu, e. 133, cf. arghezi, b. 11. Atenția... pentru toate nuanțele lumii percepute prin simțuri exprimă una din tendințele dezvoltării în timp a liricii eminesciene. vianu, s. 55. ♦ Spec. Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvînt. Din momentul în care pentru același fel de idei sînt mai multe vorbe într-o limbă... fiecare din ele va avea o nuanță de înțeles. maiorescu, cr, ii, 80. „Matale”, care se întrebuințează neobișnuit de des, mai cu seamă prin Moldova... exprimă o nuanță diferită în comparație cu „dumneata”. iordan, g. 132. Nu este oare lexicograful obligat, atunci cînd clasifică sensurile cuvintelor, să noteze pe cele figurate, poetice, familiare, vulgare, pe cele peiorative, ironice, hipocoristice, eufemistice, solemne etc., adică de fapt tot atîtea nuanțe? vianu, m. 127, cf. 133.** Spec. Aspect particular al unei opinii (politice). O puternică armă... în lupta împotriva naționalismului de toate nuanțele. lupta de clasă, 1953, nr. 1, 36. Un partid de nuanță clericală. ib. 1961, nr. 12, 72.** Variantă; varietate. Repetarea acelorași fapte cu alte nuanțe însă, într-o serie de așa mică întindere, constituie încă o dovadă... despre originea deosebită a capitolelor respective. bul. com. ist. ii, 108. La Proust, densitatea e obținută prin multele nuanțe ale aceluiași fapt. ibrăileanu, s. l. 66. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificîndu-l ușor; caracter, notă particulară (imperceptibil marcată), accent. Se mărginește a perifraza pe „Strategicul lui Onosander”, fără a pune de la sine măcar o nuanță proprie. hasdeu, i. v. 240. O frază de nuanță lirică, fie chiar din partea unui medicinist, șade bine. caragiale, o. i, 60. Nuanța de ridicul din vorbele lui Mihai păru a-l atinge mai mult decît toate argumentele. d. zamfirescu, r. 63. Domnul... avea cătră unii boieri ai săi o nuanță de bună dispoziție și deosebită bunăvoință. sadoveanu, z. c. 138. Era întîia oară cînd simțeam o nuanță de sentiment în vorbele lui. galaction, o. 209. Denumirea aceasta implică o nuanță de ironie. oprescu, i. a. iii, 17. În partea sud-vestică a R.P.R. clima are o nuanță mediteraneană. agrotehnica, i, 266. Rîse jovial și cu o ușoară nuanță de respect. t. popovici, se. 165, cf. 228. 3. Spec. Variație de intensitate a sunetului. Maestrul suna numai violina și indica celorlalți timpul muzicei și diferitele nuanțe de efect. filimon, o. i, 197, cf. tim. popovici, d.m. – Pronunțat: nu-an-. – pl.: nuanțe. – Și: (învechit) nuansă s. f., niuansuri (j. cihac, i. n. 360) subst. pl. – Din fr. nuance.