NARCISĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee cu bulb ovoid, cu frunze lungi și cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare; (regional) zarnacadea, coprină, fulie, unguroaie, unguroancă, tătăișă, lușcă, ghiocel, nevestică (II 2), cocoară, cocorăi, cocorăței, cocorîță, ghiocei-de-grădină, stînjen-alb, floare-de-ceapă, rogoz-de-grădină (Narcissus). Sufletul măriii tale... mohorățeaște înțelepțică ca iachintul, strălucește curățică ca narchisul (a. 1700). bv i, 394. Tînărul Numa, încoronat cu narsis. BELDIMAN, N. P. I, 7/26, cf. LB, NEGULICI, POLIZU. Iată zambilele..., narcise, busuioc, ciuboțica-cucului. NEGRUZZI, s. I, 97. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart, muiată-n fir, Verdea undă ce, ici-colo, e un aur de Ophir. MACEDONSKI, o. I, 163. Se-nalț-un braț în aer și iat-o că apare.. . Purtînd în mîna dreaptă Narcisul alb ca spuma, ANGHEL, p. 23. Mi se părea că merg spre acea regiune a narcișilor veșnic albi. GALACTION, o. 334, cf. 333. În urma lui a rămas pe nisip o narcisă strivită, CAZIMIR, GR. 38, cf. 33. Leda albă se-nvoise Să-ndure-n albul de narcise Povara unei lebede, BLAGA, P. 26. În față... un lan îngust de narcise galbene. DEMETRIUS, A. 124. Poiana narciselor își așteaptă oaspeții, SCÎNTEIA, 1960, nr. 4830. – pl.: narcise. – Și: (astăzi rar) narcis, (învechit) narchis, narsis, (prin Transilv.) narțis (Lb, Alr sNiii h 640) s. m. – Din lat. narcissus, fr. narcisse. – Narchis < ngr. νάρκισσος. – Narțis < magh. nárcisz, germ. Narzisse.