MÎNDRUȚĂ, mîndruțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui mîndră; iubită. Amintirea mîndruțelor cărora vînătorul le destină cîte o «cetină frumoasă de brad verde, neuscat». ODOBESCU, S. III 90. Unde mergi bade-n cocie? – La cosit, soro Mărie, Să cosesc frunza căpșunii, Să iubesc mîndruța lumii. HODOȘ, P. P. 47. Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu, Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.