VIA², viez, vb. I Intranz. (Înv.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

via¹ pp [At: ENC. ROM. / E: fr via, ger via] 1 (Indică o rută², un itinerar) Pe direcția. 2 (Indică o rută², un itinerar) (Trecând) prin. 3 (Pex) Prin intermediul (cuiva sau a ceva).

via² sf [At: BOJINCĂ, A. II, 163/7 / E: lat via] 1 (În antichitatea romană) Drum pavat în interiorul unei localități. 2 (În antichitatea romană) Cale de comunicație principală, special amenajată, care lega două localități sau două provincii. 3 (Ltî) Mijloc de a acționa.

via³ [At: PSALT. HUR. 11^v/20 / V: (înv) vie (Pzi: 1 viu, 2 vii, 3 vie, 4 viem, 5 vieți, 6 viu / Ps: 1 viș(u), 2 viseși, 3 vise, 4 visem(u), 5 viset(u), 6 viseră / C-o: 4 viseremu / Par: vis / Grz: viind) / Pzi: viez, (înv) viu / E: ml vivere] 1-2 vi (Asr; d. ființe) A viețui (1-2). 3 vi (La conjunctiv) Formulă prin care se urează cuiva viață lungă. 4 vi (Bis; de obicei urmat de determinări ca „în veac”, „în veacul veacului” etc.) A dobândi viața veșnică Si: a se mântui. 5 vi (Bis; d. Dumnezeu) A exista veșnic. 6-7 vi (Înv; cu determinări modale) A viețui (5-6). 8 vi (Îvr; construit de obicei cu pp „după”) A proceda conform cu... 9 vi (Înv; de obicei cu determinări în dativ) A-și dedica viața (cuiva sau pentru ceva). 10 vi (Înv; de obicei cu determinări nume de persoane sau cu echivalente ale acestora introduse prin pp „cu”) A viețui (9). 11 vi (Înv; îe) A ~ bine (sau în pace) cu... A fi în relații bune cu cineva. 12 vi (Înv; cu determinări locale) A viețui (11). 13 vi (Îvr; udp „cu” sau „de”) A se hrăni. 14 vi (Asr) A dăinui (1). 15 vi (Bis; înv) A se scula din morți Si: a învia. 16 vtf (Bis; înv) A ține în viață.

via³ vb. I. intr. 1 A trăi, a viețui; a exista. ♦ (despre sentimente, gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) A dăinui, a dura, a se menține. ♦ (bis.) A dobîndi viața veșnică. Va via sufletul nostru în veci (PETROV.). 2 (înv.) A viețui într-un anumit fel, în anumite condiții. 3 (înv.) A viețui împreună cu cineva sau în preajma cuiva. • sil. vi-a. prez.ind. -iez. /lat. vivĕre.

via¹ prep. (indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția, pe ruta; (trecînd) prin... ♦ Ext. Prin intermediul (cuiva sau a ceva). S-a adresat instanței via – comisia de judecată (PER.). • /<fr., germ. via.

via² s.f. 1 (în antic. romană) Drum pavat în interiorul unei localități sau între localități. 2 Cale de comunicație principală. • /<lat. vĭa, -ae, it. via.

VIA², viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

VIA², viez, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi rar; despre ființe) A avea viață, a fi viu, a exista, a trăi, a viețui. Foamea îi dete în știre că el viază încă. ISPIRESCU, L. 147. Inima ei, ce se hrănea de dragoste, nu putea via fără amor. NEGRUZZI, S. I 25 Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. 2. (Despre sentimente, gesturi, atitudini) A trăi (în continuare), a continua să existe; a dăinui. Sînt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte! E doina ta cea dulce, dulce mamă! IOSIF, P. 42. În poporul romînesc de rînd viază un simțimînt al datorințelor sale către țeară. ODOBESCU, S. III 559. [Lăpușneanu] ca să tragă inimile norodului, în care via încă pomenirea lui Rareș, se însura și luă... pre fiica lui. NEGRUZZI, S. I 144.

VIA¹ prep. (Numai în fraze indicînd o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecînd) prin... Cluj-București via Sibiu.

VIA prep. Pe drumul, în direcția. // s.f. (Tehn.; în forma vie) Drum, rută. [< lat., fr., it. via].

VIA² vb. intr. a trăi, a viețui; a exista. ◊ a dăinui, a dura. (< lat. vivere)

VIA¹ I. s. f. drum pavat, destinat circulației interne, la romani. II. prep. pe drumul, pe ruta, prin... (< fr., lat. via)

A VIA ~ez intranz. înv. 1) A se afla în viață; a fi viu; a viețui; a trăi; a exista. 2) (despre sentimente, atitudini) A continua să existe; a dura; a dăinui; a trăi; a persista. /<lat. vivere

vià v. a viețui: tot ce simte și viază AL. foamea ii dete știre că el viază încă ISP. [V. viu].

via prep. prin, direcțiune de cale ferată: via Ițcani. [Lat. abl. via].

*vía adv. (lat. viâ, ablativu din via, cale, drum, adică „pe drumu, pin, pe la”). Pin, pe la (în călătoriĭ): Bucureștĭ-Ĭașĭ via Vasluĭ (Bucureștĭ-Ĭașĭ pe la Vasluĭ).

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

VIU, VIE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj. și adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau nu; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuie încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește și evoluează, care este în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

mercurio sn vz mercur

mercuriu sn vz mercur

mercurium sn vz mercur corectat(ă)

vie² v vz via³

vie¹ sf [At: PSALT. HUR. 94²/22 / V: (îrg) vine / Pl: vii / E: ml vinea] 1 Viță² (1) de vie (Vitis vinifera). 2 (Reg; îc) ~-sălbatică Viță-sălbatică (Vitis labrusca). 3 (Reg; îac; șîc ~-păsărească) Viță-sălbatică (Vitis Sylvestris). 4 (Reg; îc) ~-sălbatică (sau ~-bolundă) Viță-de-Canada (Parthenocissus quinquefolia). 5 (Mol; Buc; îs) Poamă de ~ (sau din ~) Strugure. 6 (Reg; îc) ~-pădureană Viță-albă (Clematis vitalba). 7 (Reg; îc) Via-evreului Lăsnicior (Solanum dulcamara). 8 Plantație de viță² (1) de vie. 9 Teren plantat cu viță² (1) de vie. corectat(ă)

vine sf vz vie¹ corectat(ă)

viță² sf [At: COD. VOR². 48^v/2 / V: (reg) viț sn / Pl: ~țe / E: ml vitea] 1 (Șîs ~ de vie) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri ce se agață prin cârcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini Si: vie¹ (1) (Vitis vinifera). 2 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau, reg, păsărească ori de pădure) Arbust târâtor sau agățător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre, care crește mai ales în păduri Si: (reg) aguridar, lăuruscă, vie-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau Izabela) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roșii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor Si: (reg) lăuruscă (Vitis labrusca). 4 (Îs) ~ sălbatică (sau Riparia) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi (Vitis vulpina). 5 (Îs) ~ Berlandier (sau, Trs, albă) Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrișor și astringent, folosit mai ales ca portaltoi Si: (reg) crăiasă (Vitis berlandieri). 6 (Îs) ~ de munte Arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). 7 (Îs) ~ americană de vară Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit și ca portaltoi (Vitis cordifolia). 8 (Îs) ~ de Canada (sau sălbatică, americană, sălbatică americană, pop, puturoasă) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, orginar din America, cu frunze mari, palmat-compuse, care toamna se colorează în roșu, cu cârcei ramificați, terminați cu câte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui Si: iederă-cu-cinci-foi, (reg) rug¹, vie-sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). 9 (Îas) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat-compuse, cu cârcei ramificați, în general fără discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). 10 (Îs) ~ japoneză (sau sălbatică, de Canada) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, originar din China și Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cârcei scurți, ramificați, terminați cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). 11 (Fam; îe) A lucra (pe cineva) în foi de ~ A unelti cu abilitate (împotriva cuiva). 12 (Fam; îs) Lucrătură în foi de ~ Intrigă abilă. 13 (Bot; reg; îs) ~ de hamei Hamei (Humulus lupulus). 14 (Bot; îc) ~-albă Arbust agățător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze penate și cu flori albe, odorante, dispuse în panicule, care crește mai ales prin păduri Si: curpen (7), (reg) luminoasă, vițișoară (1), vie-pădureană (Clematis vitalba). 15 (Bot; reg; îac) Luminoasă (Clematis recta). 16 (Bot; înv; îac) Împărăteasă (Bryonia alba). 17 (Bot; reg; îc) ~-neagră Fluierătoare (5) (Tamus communis). 18 (Bot; reg; îc) ~ța-evreilor, ~ța-evreului, ~ța-corcilor Lăsnicior (Solanum dulcamara). 19 (Bot; reg; îac) Zârnă (Solanum nigrum). 20 Fiecare dintre ramurile tinere, subțiri și flexibile ale viței de vie Si: coardă (28). 21 (Pex) Curpen (1). 22 (Pex) Lujer. 23 (Îrg; șîs ~ oarbă sau moartă) Mlădiță cu trei-cinci ochi tăiată dintr-o coardă de viță de vie care se sădește în pământ pentru a prinde rădăcini și a da naștere la o nouă plantă. 24 (Îrg; șîs ~ de ori cu rădăcină) Marcotă. 25 Reprezentare plastică a viței de vie, cu frunze și struguri. 26 (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 27 (Pop) Rădăcină ramificată. 28 (Reg; pan) Vână (2). 29 (Mol) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor (2). 30-31 (Înv; pan) Vână (47-48). 32 (Pan) Fiecare dintre firele de in, de cânepă etc. răsucite, din care se împletește o sfoară. 33 (Pex) Sfoară. 34 (Reg) Mânz. 35 (Trs; îf viț) Fir de ață pe care sunt înșirate mărgele. 36 (Îvr; îlav) La ~ În șirag. 37 (Mar; spc) Mănunchi de fire de sârmă răsucite care se utilizează la împletirea parâmei metalice. 38 Șuviță de păr. 39 (Pop) Șuviță de fire de păr, mai lungi și mai dese, la unele animale. 40 (Pop) Fiecare dintre șuvițele de aluat din care se împletesc colacii. 41 (Îvr) Element decorativ în relief al brâului unei fațade. 42 (Rar) Fâșie îngustă, subțire și lungă. 43 (Fig) Descendență în linie directă dintr-un strămoș comun. 44 (Fig) Totalitatea descendenților care se succedă în timp. 45 (Fig) Descendent direct. 46 (Înv; fig) Generație (de oameni). 47 (Fig; îlav) ~ de ~ța lor Din generație în generație. 48 (Fig) Origine nobilă. 49 (Fig; îla) De ~ veche De obârșie nobilă foarte veche. 50 (Fig) Origine etnică. 51 (Rar; fig) Origine confesională. 52 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Obârșie a unui popor. 53 (Fig) Popor. 54 (Înv; fig; îs) ~ omenească Omenire. 55 (Fig) Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge. 56 (Fig) Apartenență prin naștere la o familie de o anumită condiție socială. 57 (Fig; îe) Pe ~, pe sămânță Tuturor, fără excepție. 58 (Mun; fig; îe) A căuta pe ~, pe sămânță A căuta cu multă atenție ceva pierdut. 59 (Înv) Rasă de oameni. 60 (Pop) Specie de animale sau de plante. 61 (Pop) Rasă de animale. 62 (Fig; d. oameni; îla) De ~ Nobil prin naștere. 63 (Ban; fig; d. oameni; îal) Care se înrudește prin legături de sânge. 64 (Fig; d. animale; îal) De rasă. 65 (Fig; îal) De calitate superioară. 66 (Pop; fig; îal; și îla din ~ ) Care este de familie bună. 67 (Înv) Soi¹.

viu, vie [At: PSALT. HUR. 71^r/26 / Pl: vii, (înv) vie af, sf / E: ml vivus, -a, -um] 1 a (D. ființe; îoc mort) Care este în viață Si: (înv) vivant (1), (îvr) vietățit (1). 2 a (D. ființe; îoc mort) Înzestrat cu viață Si: (înv) vivant (2), (îvr) vietățit (2). 3-4 a (Îljv) De ~ Fiind încă în viață. 5 a (D. oameni; îla) Mort de ~ Epuizat din punct de vedere fizic. 6 a (D. oameni; îas) Lipsit de fermitate morală. 7 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este putred (din cauza vechimii). 8 a (Olt; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îas) Care este rărit din cauza uzurii. 9 a (Îe) A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de ~ în mormânt (sau în pământ) A (se) omorî. 10 a (Pex; îae) A necăji foarte tare pe cineva. 11 a (Îe) A-i lua (cuiva) pielea (sau a jupui pe cineva) de ~ A pedepsi aspru pe cineva. 12 a (Îae) A fi fără milă față de cineva. 13 a (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 14 a (Îae) A-i lua cuiva tot ce are Si: a jecmăni, a jefui. 15 a (Îe) A (se) îngropa (sau înmormânta) de ~ A (se) retrage într-un loc anume, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea. 16 a (Îae) A nimici. 17 a (Arg; îae) A băga în buzunar ceea ce s-a furat. 18 a (Îe) A mânca (pe cineva) de ~ A omorî. 19 a (Îe) A fi mort de ~ A fi foarte slab. 20 a (Îae) A fi foarte bolnav. 21 a (Rel; îlv) A face ~ A învia. 22 a (Îe) (A fi) mai mult mort decât ~ (A fi) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). 23 a (Îlav) ~ sau mort sau ori ~, ori mort În orice stare s-ar afla, în viață sau mort. 24 a (Îal) Cu orice preț. 25 a (Pop; îla) ~-viuț (sau -viuleț) În viață. 26 a (Pop; îal) Nevătămat. 27 a (D. animale; îoc oviparitate, sciziparitate; îe) A naște (sau a făta) pui vii A se înmulți în modul caracteristic mamiferelor. 28 a (Îs) Pământ ~ Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat Si: paragină¹, pârloagă, țelină², (îrg) ogor, (reg) cățea (23), rât². 29 a Care este constituit din una sau mai multe ființe vii. 30 a (D. locuri) Care este animat (prin ființe în viață). 31 a Foarte asemănător Si: aidoma, leit. 32 a (În religia creștină; d. Dumnezeu) Care este etern. 33 sm Dumnezeu (1). 34-35 smf, a (Persoană) care prin mila divină va dobândi viața veșnică. 36 smf Persoană care este în viață. 37 smf (D. acte juridice; îla) Între vii Care are valabilitate numai în timpul vieții părților contractante. 38-39 sm (Îljv) Pe ~ (În mod) direct. 40-41 sm (Pct; îal) (Care este realizat) după natură. 42-43 sm (Îal) (Care este emis, transmis, rostit sau care are loc) în direct. 44-45 sm (Med; îal) (Care se face) fără anestezie. 46 smp (Îe) Morții cu morții (și) viii cu viii Îmbărbătare adresată celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. 47 smp (Îae) Se spune în legătură cu atitudinea nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude sau a unei persoane cunoscute. 48 smp (Îe) Nici cu viii, nici cu morții Se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se însănătoșește. 49 sm (Îe) A lua (și) de pe (sau de la) ~ (ori vii), și de pe (ori de la) mort (ori morți) A fi lacom. 50 smp (Înv; îe) A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărțile viilor A omorî. 51 smp (Îvp; îe) A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre (ori, pop, de printre) vii (sau, înv, dintre numărul viilor) A muri. 52 smp (Îe) (A fi sau a rămâne) mort între vii (A fi sau a rămâne) ca și mort. 53 smf (Înv; mpl) Ființă care este în viață. 54 smf (Înv; mpl) Totalitatea viețuitoarelor de pe pământ. 55 smf (Înv; spc) Totalitatea oamenilor de pe pământ Si: omenire, umanitate. 56 a (D. celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa. 57 a (D. celule, organisme, materie etc.) A cărui funcționare face posibilă viața. 58 a (D. plante sau părți ale lor) Care este în plină vegetație. 59-60 a (D. plante sau părți ale lor) Verde (18-19). 61 a (D. semințe) Care își păstrează puterea germinativă. 62 a (D. părți ale corpului, organe, țesuturi etc.) Care aparține unei ființe în viață. 63 a (Îs) Carne (sau rană, plagă) vie Carne (1) a unui organism în viață, de pe care s-a jupuit pielea. 64 a (Îas) Plagă care sângerează. 65 a (Îas) Carne (22) crudă. 66 a (Îas) Animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. 67 a (Îas) Grup de persoane care practică prostituția. 68 a (Fig; îas) Om în viață. 69 a (Îe) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, pop, în cărnuri vii) A tăia (sau a trage etc.) în plin, în ființe vii (1). 70 a (Fig; îae) A încerca să elimine răul prin măsuri radicale. 71 a (Îs) Inventar ~ Totalitatea vitelor și a păsărilor care aparțin unei gospodării sau unei crescătorii. 72 a Care dăinuie încă. 73 a Care (mai) este viabil¹ (3). 74 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este comunicat oral. 75 a (D. limbă, cuvinte etc.) Care este în circulație. 76 a (D. afixe) Productiv. 77 a (Îlav) Prin (sau, rar, din, cu) ~ grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai ~, cu glas ~, înv, prin voce vie Oral. 78 a (D. ființe) Care are o vitalitate deosebită. 79 a (D. ființe) Care este plin de viață Si: exuberant (3). 80 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care trădează un temperament dinamic. 81 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care exprimă inteligență. 82 a (D. ochi, privire, fizionomie etc.) Care are o expresie însuflețită. 83 a (D. gândire, imaginație) Care este creativ, productiv. 84 a (D. gândire, minte) Pătrunzător. 85 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care se manifestă cu intensitate și persistență (dezvăluind un temperament pasionat, energic). 86-87 a, av (Care se desfășoară) cu energie, dinamism. 88-89 a, av (Care se produce) cu rapiditate. 90-91 a, av (Care se manifestă) cu intensitate. 92-93 a, av (Într-un mod) pronunțat. 94-95 a, av (Care se produce) cu simpatie și entuziasm. 96 a (D. discuții) Care se poartă cu însuflețire (și vehemență). 97 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Expresiv (2). 98 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Viabil¹ (3). 99 a (D. creații, realizări ale oamenilor) Care însuflețește. 100 a (D. moarte) Care se produce în mod violent. 101 a (D. viață) Tumultuos. 102 a (D. viață) Care se desfășoară în lumea pământeană. 103 a Care se raportează la fapte reale, autentice. 104 a Elocvent (5). 105 a (D. ape) Curgător (1). 106 a (D. izvoare) Care are un debit de apă constant. 107 a (Pex; d. ape) Curat (8). 108 a (Mtp; îs) Apă ~ Apă miraculoasă care poate învia sau însănătoși pe cineva. 109 a (Rel; îas) Apă sfințită care mântuiește. 110 a (D. apă) Care curge cu repeziciune. 111 a (D. mare) Care este agitată. 112 sn (Îvr) Izvor. 113 a (D. foc) Care arde cu vâlvătăi. 114 a (D. flăcări) Care se mișcă cu intensitate în timpul arderii. 115 a (D. cărbuni) Aprins² (1). 116 a (Ent; reg; îc) Foc-~ sau pământ-~ Licurici (Lampyris noctiluca). 117 a (Ent; reg; îac) Omidă cu peri. 118 a (D. corpuri luminoase) Care strălucește cu intensitate. 119 a (D. surse de lumină) Care răspândește o lumină puternică. 120 a (D. strălucirea corpurilor) Intensă. 121 a (D. culori) Strălucitor. 122 a (D. culori) Strident. 123 a (D. obiecte) Care are o culoare intensă. 124 a (D. voce, sunete, zgomote) Cu sonoritate puternică. 125 a (D. voce, sunete) Care impresioneză. 126 a (D. voce) Care trădează emoție. 127 a (D. muzică, melodii etc.) Care are un ritm accelerat și antrenant. 128 a (D. ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 129 a (D. aer) Curat (24). 130 a (D. mirosuri) Pătrunzător. 131 a (D. băuturi) Care are o concentrație mare de alcool Si: tare. 132 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care se deplasează într-un ritm rapid. 133 a (D. elemente din natură, corpuri etc.) Care este mobil. 134 a (D. mișcare, deplasare) Rapid. 135 a (D. fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce și se propagă cu rapiditate. 136 a (Înv; îs) Calce ~ Var nestins. 137-139 a Vital (1-3). 140 a (Fig; îs) Forță vie (de mișcare) Energie cinetică. 141 sn (Rar) Forță vitală. 142 sn (Rar) Viață (1). 143 sn (D. carne; îla) În ~ Care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 144 sn (Îvr; d. păsări, insecte etc.; îlv) A da în ~ A ieși din învelișul protector la capătul dezvoltării embrionare. 145 sna (Reg; îs) ~ul nopții Miezul nopții. 146 sna (Reg; îs) ~ul codrului (sau pădurii) Mijlocul unui codru (sau al unei păduri). 147 sna (Reg; îs) ~ul apei (sau de apă) Albia unei ape curgătoare. 148 sna (Reg; îas) Loc în albia unui râu unde apa este adâncă și repede. 149 sna (Reg; îs) ~ul focului Porțiune a focului unde acesta arde mai intens. 150 sna (Reg; îs) ~ul târgului Parte a unei așezări unde este concentrată activitatea comercială.

vie s.f. 1 (bot.) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini (Vitis vinifera); viță. ◊ Poamă de vie (sau din vie) = strugure. Vie sălbatică (sau bolundă) = viță de Canada (Parthenocissus quinque- folia). 2 Teren plantat cu viță-de-vie; plantație de viță-de-vie. E un vin din viile noastre (ARGH.). ◊ Fig. (bis.) Să ne nevoim în via lu Hristos să lucrăm (COR.). • pl. vii. g.-d. -iei. și (înv., reg.) vine s.f. /lat. vīneam.

vine s.f. v. vie.

viță s.f. I (bot.) 1 (adesea determ. prin „de-vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, crestate adînc, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchine (Vitis vinifera); vie. Era afară sub o boltă de viță, și aștepta trăsura (GAL.). ◊ Viță sălbatică (sau de pădure) = arbust tîrîtor sau agățător, din familia vitaceelor, cu frunzele lobate, cu fructele mici, albastre-violacee, foarte acre (Vitis silvestris). Viță de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunzele late, întregi, cu fructele negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). Viță de Canada (sau sălbatică) = arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunzele verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Parthenocissus quinquefolia); vie sălbatică. ◊ expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță = a unelti cu abilitate împotriva cuiva; a face cuiva rău cu multă abilitate. Lucrătură în foi de viță = uneltire abilă (împotriva cuiva); acțiune ostilă, răuvoitoare. ◊ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu florile albe, mirositoare (Clematis vitalba). 2 Fiecare dintre ramurile flexibile și subțiri ale viței; gener. curpen, vrej. Vițele gem, îndoite sub greutatea strugurilor (STANCU). 3 (pop.) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini; rădăcină ramificată. II analog. 1 Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Și-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Vițele-mpletite-n șase (ALECS.). 2 (pop.) Șuviță de păr. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte (EMIN.). 3 (nav.) Parîmă de sîrmă. III fig. 1 Totalitatea descendenților care se succed în timp; descendență, filiație, genealogie. Tînărul avea viță și o avere uriașă. 2 Descendent, urmaș, vlăstar. Ioan Neculce, viță dinfamiliile cele mari a țîrei (KOGĂL.). 3 Origine nobilă. Această slujnică... era și viță de boier (ISP.). ◊ Loc.adj. De viță = a) nobil prin naștere; b) fig. de calitate superioară. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decît dînsul? (CR.). 4 Origine etnică; naționalitate. Străinii știu astăzi și recunosc că noi sîntem de viță latină (MAIOR.). 5 Popor, neam, seminție. Cugetam că e din vița lui Arpad (EMIN.). • pl. -e. /lat. *viteam = vītis, -is.

viu, vie adj., subst. I adj. 1 (despre ființe; în opoz. cu „mort”) Care se află în viață, care trăiește; care este înzestrat cu viață. Numărul statuilor ar întrece în oraș populația vie (CĂL.). ◊ Loc.adj., adv. De viu = fiind încă în viață, trăind. Au îngropat de vii pe soldați după ce-i silise mai întîi să-și sape singuri gropile (E. LOV.). Δ expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decît poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Pe viu = (în mod) direct, nemijlocit. A constata pe viu cîte tulburătoare afinități... există între cele două limbi (PER.). ◊ expr. Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. (A fi) mai mult mort decît viu = a fi într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). Cică aici ar fi adus pe un miner strivit de stîncî,... era mai mult mort decît viu (AGÂR.). A băga pe cineva (de viu) în groapă (sau în pîmînt) v. băga. 2 (bis.; despre Dumnezeu) Care este etern, nemuritor, veșnic. Să piei din casă, tălanițo, căci pe viul Dumnezeu, te omor (FIL.). II s.m., s.f. 1 Persoană care trăiește; om în viață. Straja morților, ți-a înăsprit sufletul pentru cei vii (VLAH.). ◊ Loc.adj. Între vii = (despre acte juridice) care are valabilitate, putere executorie numai în timpul vieții părților contractante. Loc.adj., adv. Pe viu = a) așa cum se prezintă în realitate, în viață, direct, nemijlocit; b) (în pictură) după natură, avînd ca model realitatea înconjurătoare. ◊ expr. Morții cu morții (și) viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude, a unui prieten etc. sau ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi și ca îndemn de a se îngriji de cei rămași. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre cineva bolnav care nu moare, nici nu se însănătoșește. A lua (și) de pe (sau de la) viu (ori vii) și de pe (sau de la) mort (ori morți), se spune despre cei lacom, hrăpăreți. A fi mort între vii = a fi ca și mort. A ieși (sau a pieri, a se duce) dintre vii = a muri. A șterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) = a omorî. A da cu mort peste viu v. mort. 2 (înv.) Făptură, ființă care este în viață; totalitatea viețuitoarelor de pe pămînt; spec. totalitatea oamenilor de pe pămînt. E mumă tuturor viilor (BIBLIA 1688). III adj. (despre celule, organisme, materie etc.) Care are viață prin structura sau prin esența sa; a cărui funcționare face posibilă viața. Capacitatea de expansiune și multiplicare a materiei vii fiind enormă (CĂL.). ♦ (despre plante sau despre părți ale lor) Care este în plină vegetație, care este viguros, plin de sevă, sănătos, verde. Mirosea a lemn proaspăt și viu (VOIC.).* Gard viu v. gard. Pătură vie v. pătură. IV adj. (despre părți ale corpului, organe, carne etc.) Care aparține unei ființe în viață. Trupul meu tînăr și alb, cu sînge viu și bogat (PAPAD.). ◊ Rană vie = rană a unui organism în viață care sîngerează, de pe care s-a luat pielea. Carne vie v. carne. Δ Trafic cu (sau de) carne vie v. carne. ◊ expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie v. carne. V adj. Care persistă, care se menține, care dăinuie încă. Ele sînt momente încă vii ale picturii noastre monumentale (OPR.). ♦ (despre cuvinte, limbă etc.) Care este expus, comunicat oral; care este în circulație. Amintirile și poveștile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului (SADOV.). ◊ Limbă vie v. limbă. ◊ Loc.adv. Prin (sau cu) viu grai v. grai. ♦ (despre sufixe) Care este productiv. VI adj. (cu sens intensiv) 1 (despre ființe) Care este plin de viață, de energie, de neastîmpăr; cu mișcări iuți, vioaie; vioi, sprinten. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor (CA. PETR.). ♦ (despre ochi, privire etc.) Care denotă vioiciune, energie, inteligență; ager, vioi. Ne aștepta un bătrîn înalt și impunător, cu... niște ochi vii și însuflețiți (VOIC.). ♦ (despre gîndire, imaginație, inteligență) Care se manifestă cu promptitudine, cu rapiditate, în mod spontan. Are o inteligență vie. ♦ (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care se produce cu repeziciune, cu intensitate, cu însuflețire; care este plin de dinamism, energic. E aplaudată... cu o vie participare la cei din salon (CA. PETR.). ◊ (adv.) Eminentul tînăr a fost viu felicitat (CAR.). 2 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc. ale oamenilor) Care se manifestă cu intensitate și persistență; intens, puternic. Îl cuprindea o vie îngrijorare (SLAV.). ♦ (despre discuții, comentarii, discursuri etc.) Care este animat, aprins. Mi-a răspuns într-un discurs cam viu (MAIOR.). 3 (despre creații, realizări ale oamenilor) Care este expresiv, convingător, viabil; care evocă ceva în imagini sugestive; care animă, care dinamizează. Are o replică vie, spumoasă, presărată cu accente umoristice (PER.). ◊ Tablou viu v. tablou. 4 Care este conform unui fapt real, concret, palpabil sau care este alcătuit din fapte reale; adevărat, autentic; elocvent. El... totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare (m. I. CAR.). 5 (despre ape) Care curge repede. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră (EMIN.). ◊ Apă vie v. apă. 6 (despre foc) Care arde cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron (SADOV.). ◊ (adv.) Focurile ard viu (CA. PETR.). 7 (despre lumină, ext., despre surse de lumină) Care strălucește cu intensitate; care este tare, puternic, strălucitor, orbitor. Cînd intrarăm în sufragerie... ne izbi deodată lumina vie a luminărilor (SADOV.). ♦ (despre culori) Care este intens, aprins; strălucitor. ♦ (despre obiecte) Care are o culoare intensă, bătătoare la ochi. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii (EMIN.). 8 (despre voce, sunete, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică, tare; care impresionează. A prins să sune sunet viu (COȘB.). (despre muzică, melodii) Care are un ritm accelerat și antrenant. ♦ (despre ritmul unei compoziții muzicale) Care are o desfășurare rapidă. 9 (despre aer) Care este curat, proaspăt, tare. Stejarul cel drept crește pe munte în aer viu (ALECS.). 10 (despre mirosuri) Care este pătrunzător, puternic. Condurașul... trimite o aromă vie, proaspătă (IORGA). 11 (despre corpuri, elemente din natură etc.) Care se mișcă sau se deplasează într-un ritm rapid, care este mobil. A iubitei mele frunte cu vii umbre colora (ALEX.). ◊ Operă vie v. operă. ♦ (despre mișcare, deplasare) Care este iute, rapid. Era o unduire vie de sute de culori (VOIC.). 12 (despre fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce, se propagă cu rapiditate. Se observă o căldură vie și lumină (MARIN). 13 Care este caracteristic sau esențial pentru viață; în care rezidă viața; vital. Creaturile primesc impulsul viu (ȚOIU). VII s.n. 1 Forță vitală, viață. A-nvîrtit pumnalul-n carne să se scurgă viul tot (COȘB.). ◊ Loc.adj. În viu = (despre carne) care aparține unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar. 2 (reg.; art.; predomină ideea de mijloc, de parte centrală) Viul nopții = miezul nopții. Viul focului = porțiune a focului unde acesta arde mai intens; toi. Viul codrului (sau pădurii) = mijlocul unui codru, al unei păduri. Viul apei (sau de apă) = albia unei ape curgătoare; loc în albia unui rîu unde apa este adîncă și repede. • pl. vii. /lat. vivus, -a, -um.

ARGINT I. sbst. 1 💎 Metal de coloare albă caracteristică, tare, foarte maleabil și ductil, nealterabil la aer; se atacă cu greu de acizi; se aliază mai ales cu cuprul și cu mercurul; simbol chimic Ag; se găsește în filoane printre rocele de porfir, gneiss, etc.; se întrebuințează la facerea monedelor, în bijuterie, și la fabricarea de diferite instrumente: curat ca ~ul; ban de ~; iubitor de ~, lacom de bani, sgîrcit; ~ lămurit, ~ strecurat, ‡~ ars, argint curat; 👉 ARS5 ¶ 2 Nuntă de ~ 👉 NUNTĂ ¶ 3 Pr. ext. Coloare argintie: o față mai albă ca ~ul crinului (EMIN.) ¶ 4 Ban. Maram. Mold. †Bani ¶ 5 ARGINT-VIU = MERCUR: parcă are argint-viu în el. II. ARGINȚI sm. pl. 🪙 Bani. III. ‡ARGINTURI sn. pl. Lucruri de argint: multe haine scumpe și ~uri au apucat (M.-COST.) [lat. argentum].

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

VIU, VIE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ◊ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viață. ◊ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ◊ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ◊ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă. Tradiție vie. ◊ Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii și varietăți de păsări de pădure de talie mică, cu pene brun-roșcate, uneori pătate pe piept cu alb și gălbui; trăiesc în toate continentele și se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). Mierloiul sprinten șuieră o clipă; Un sturz ștrengar îngînă-o turturică. IOSIF, V. 70. Se vor pune-apoi pe joc Pînă chiar și surzii, Cînd vor prinde dintr-un loc Să ne cînte hori cu foc, Din tilincă, sturzii. COȘBUC, P. I 302. ◊ Compuse: sturz-de-iarnă = specie de sturz care iernează la noi și petrece vara în ținuturile nordice (Turdus pilaris); sturz-de-vîsc = specie de sturz care trăiește la noi, iarna în regiunile de șes, vara în regiunile muntoase (Turdus viscivorus viscivorus); sturz-cîntător = specie de sturz care petrece vara la noi, iar iarna în Africa de nord (Turdus ericetorum philomelos); sturzul-viilor = specie de sturz care trăiește vara în ținuturile nordice și care toamna, în timpul migrației, trece prin țara noastră (Turdus musicus musicus).

VIE, vii, s. f. 1. Teren sădit cu viță; plantație de viță. Casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie. BELDICEANU, P. 95. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. 2. (Adesea în compusul: viță de vie) Viță (I 1). Vița de vie tot învie, Iară vița de boz, tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. Să trăiască moș Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 843. Bine-a zis frunza de vie Că dragostea nu-i moșie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

VIU², VIE, vii, adj. 1. (În opoziție cu mort) Care e în viață, care (mai) trăiește. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. Să nu mai știu De sînt mort sau de sînt viu. ALECSANDRI, P. 102. Cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții ii mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (În opoziție cu limbă moartă) Limbă vie = limbă care se vorbește și care evoluează; limbă în circulație. Limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici. SADOVEANU, E. 35. Amintirile și povestirile lui Creangă sînt însăși limba vie a poporului, ridicată la un înalt potențial artistic. id. ib. 97. ◊ Loc. adj. De viu = fiind încă în viață, trăind încă. Chinul ăsta cum se cheamă, Cînd de viu ești în mormînt? COȘBUC, P. II 10. Amîndoi se pierd de vii În codri merei pustii. ALECSANDRI, P. II 90. Cine face orz din grîu, Să-l mînce viermii de viu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. Îl mănîncă viermii de viu, se spune despre cineva extrem de leneș sau de neîngrijit, de murdar. ◊ Expr. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu î a supune pe cineva la chinuri, jupuindu-l; fig. a jefui, a jecmăni pe cineva; a fi fără milă față de cineva. V. jupui. A îngropa (pe cineva) de viu sau a băga (pe cineva) de viu în mormînt (sau în groapă, în pămînt) v. băga (I 2). A mînca (pe cineva) de viu v. mînca (1). Viu-viuț (sau -viuleț)= chiar viu, într-adevăr viu; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia vie-viuliță, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Căprioara ce-o împușcase fugea vie-viuliță. ȘEZ. VII 50. Viu sau mort = în viață sau mort, în orice stare s-ar afla, oricum ar fi. Mai mult mort decît viu v. mort (1). ◊ (Substantivat) Cu viii nu mai am de-a face de mult. MACEDONSKI, O. I 32. Părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luînd și de pe viu și de pe mort... el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. (Expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune celor care se consolează greu de pierderea unei persoane dragi, neglijîndu-și interesele. Morți cu morți și vii cu vii, Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. ♦ (În opoziție cu inert, neînsuflețit) Care este dotat cu viață, p. ext. cu simțire, cu mișcare; însuflețit. Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, N. 36. Harabagia... e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos. CREANGĂ, P. 107. Eu sînt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață. EMINESCU, O. I 171. Inventar viu v. inventar. Gard viu v. gard (1) Carne vie v. carne (1). Rană vie = rană deschisă, care sîngerează. Îl legă în pat, și-l bătu, și-l crestă cu iataganul de i-a făcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. VIII 236. Argint viu v. argint (3). 2. (În concepția creștină, despre dumnezeu) Care trăiește în veci; etern, nemuritor. Mă jur pe viul dumnezeu și pe stema mea de împărat că... îi voi da pe fata mea. ISPIRESCU, L. 378. 3. Plin de viață, de neastîmpăr, cu mișcări, iuți, vioaie. Admiram cele patru animale subțiri și vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. ♦ Cu reacțiuni viguroase, prompte, firești; plin de vitalitate, dinamic. Duduie, să știi că de dala asta te admir eu, pentru că urăști, iubești, disprețuiești, ești vie și limpede. IBRĂILEANU, A. 751 ♦ Expresiv, animat. Mesenii încîntați Rămas-au – Atît era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui. ALECSANDRI, T. II 100. 4. (Despre plante) Viguros, sănătos; verde. Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. ALECSANDRI, P. P. 35. ♦ (Despre ape) Care curge vioi, repede. Iată punțile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I 8. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93. ♦ (Rar, despre aer) Curat, proaspăt, răcoros. Stătură toți trei în picioare în aerul viu, trezit, tare, desprimăvărat. DUMITRIU, N. 21. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. Lelița Ileana hrănea un foc viu sub șopron. SADOVEANU, O. VIII 214. 5. (Despre zgomote și despre sursele zgomotelor) Răsunător, puternic. A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Tunetul prin bubuire viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. ♦ (Despre lumină, p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. O lumină vie se deschisese într-o clipă cătră sale în ceață, cătră apele împrăștiate ale Moldovei. SADOVEANU, O. IV 486. Era un soare viu ca de cristal apos. CAMIL, PETRESCU, U. N. 199. Se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, N. 55. ◊ (Adverbial) Și cît de viu s-aprinde el [luceafărul] în orișicare sară. EMINESCU, O. I 168. ♦ (Despre culori, p. ext. despre obiecte colorate) Aprins, strălucitor. Îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins și de culorile vii și minunate pe care le-am șters, în glumă, de pe aripile lor. STANCU, D. 24. Pe jos sînt covoare țesute-n flori vii. EMINESCU, O. IV 165. ◊ (Adverbial) Raze de soare scînteiau în mătăsuri și dantele viu colorate, răspîndite în neorînduială pe mese. SADOVEANU, O. VIII 39. Sînt păduri de portocale Ce s-acoper viu cu flori. ALECSANDRI, P. III 130. ♦ (Despre ochi, priviri) Care strălucește de vioiciune, de inteligență; ager, vioi. Privea țintă numai cu ochii lui vii și zîmbea cu zîmbetul lui misterios. SADOVEANU, O. VII 77. Pe figura lui negricioasă, cu privirea vie de diamant negru a ochilor, a trecut un surîs. CAMIL, PETRESCU, O. I 283. 6. (Despre abstracte) Intens, puternic. În oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului. HOGAȘ, M. N. 107. Aici amintirile istorice sînt vii. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere crește nencetat. BOLINTINEANU, O. 87. ◊ (Adverbial) E Ileana Cosînzeana!... la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III 20.

VIE s.f. v. via.

VIE vii f. Plantație cu viță de vie. ◊ Vinde via pe stafide v. A VINDE. A se duce la ~ cu struguri în poală a pleca undeva luând cu sine lucruri ce pot fi găsite acolo. [G.-D. viei] /<lat. vinea

VIȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

VIU ~e (~i) 1) Care trăiește; care este în viață. ◊ Carne vie rană deschisă, care sângerează. De ~ fiind încă în viață. ~ sau mort în orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decât ~) extrem de slăbit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necruțător față de cineva. 2) Care continuă să existe; care persistă, dăinuiește. Tradiție vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viață; însuflețit. 4) (despre foc) Care arde cu flacără puternică. 5) (despre lumină) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; strălucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic și deslușit. 8) (despre ochi) Care exprimă inteligență; ager. 9) (despre plante) Care este verde și sănătos. [Monosilabic]. /<lat. vivus

argint-viu n. 1. substanță metalică argintie și de o mare vioiciune în mișcare, servă la facerea barometrelor și termometrelor și joacă un mare rol în superstițiunile populare (darea de argint viu); 2. fig. sglobiu, prea vioiu.

vie f. 1. viță de vie; 2. loc plantat cu viță: țara noastră e bogată în vii. [Lat. VINEA].

viță f. 1. (albă), plantă cățărătoare ce crește pe lângă garduri și prin păduri (Clematis vitalba); 2. (de vie), arbust cățărător cu tulpina noduroasă ce face struguri (Vitis vinifera); 3. fig. familie: alții mai de viță decât dânsul CR. de viță de boier; 4. șuviță de păr: de pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele într’o parte EM. [Lat. *VITEA = VITIS; pentru sensul 3, aluziune la cârceii ramificați ai viței de vie (cf. arbore genealogic); iar sensul 4 se rapoartă la lungile filamente în cari se desface scoarța viței].

viu a. 1. care e în vieață, care trăiește; 2. fig. însuflețit, fidel: portret viu, povestire vie; limbă vie, care se vorbește încă. [Lat. VIVUS]. ║ m. cel ce se află în vieață: viii și morții.

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ, d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.

víe (a) v. intr. Vechĭ. V. înviĭ și viez.

víe f. (lat. vínea, it. vigna, pv. pg. vinha, fr. vigne, sp. viña). Loc plantat cu viță. Frunză de vie (est), frunză de viță. V. halîngă și sad.

viéz, a viá și (vechĭ) viŭ, a vie v. intr. (lat. vivĕre, a trăi, ca a scrie, d. scribĕre. V. vipt). Trăĭesc, nu-s mort. V. tr. Vechĭ. Vivific, înviĭ (Dos.). – Vechĭ: viĭ și viŭ, vie, víe, víem, víețĭ, viĭ și viŭ; să vie, perf. viș, part. vis; viind; adj. verbal vietor și viitor.

víță f., pl. e (lat. vitea, „de viță”, adj. fem. devenit subst. d. vitis, viță). Orĭ-ce copăcel cățărător, și în special un copăcel cățărător cu ramurĭ noduroase (numit și „viță de vie”) care face strugurĭ (poamă), din care se se face mustu și pe urmă vinu (vitis vinifera). Viță albă, o plantă cățărătoare ranunculacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (clématis vitabla). Fig. Descendență, neam: Român de viță veche. A fi de viță, a fi nobil: boĭer de viță (nu ajuns acum), era maĭ de viță de cît el. Șuviță de păr: o viță de păr pe frunte. Vinișoară roșie pe sub epidermă: vițele de pe nasu bețivuluĭ. V. lăuruscă, aguridă.

2) viŭ¹ v. intr. V. viez.^[1]

1) viŭ, víe adj., pl. m. și f. viĭ (lat. vivus, rudă cu vsl. živŭ, viŭ [V. jivină]; pv. cat. viu, it. sp. pg. vivo, fr. vif. V. vĭață, viez). Care trăĭește, care nu e mort. Gard viŭ, gard de copacĭ verzĭ. A tăĭa în carne vie, a tăĭa în carne sănătoasă, (fig.) a proceda energic pentru a pedepsi vinovațiĭ. De viŭ, din vĭață, trăind încă: a ars de viŭ. Fig. Vioĭ, însuflețit: povestire vie. Limbă vie, limbă care se vorbește încă în popor. S. m. Persoană vie: viiĭ și morțiiĭ. Adv. A călca viŭ.

via¹ (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. viez, 3 viază; conj. prez. 1 sg. să viez, 3 să vieze (desp. vi-e-); ger. viind (desp. vi-ind)

via² prep.

via² (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 viază; conj. prez. 3 să vieze (vi-e-); ger. viind (-vi-ind)

via¹ prep.

via vb., ind. prez. 1 sg. viez; conj. prez. 3 sg. și pl. vieze (sil. vi-e-); ger. viind

via prep.

argint-viu (mercur) (pop.) s. n., art. argintul-viu

sturzul-viilor (pasăre) (desp. -vi-i-) s. m. art., pl. sturzii-viilor corectat(ă)

vie s. f., art. via, g.-d. art. viei; pl. vii, art. viile (desp. vi-i-)

viță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. viței-de-vie; pl. vițe-de-vie

viu¹ adj. m., pl. vii, art. viii (desp. vi-ii); f. vie, pl. vii, art. viile (desp. vi-i-)

!argint-viu (mercur) (pop.) s. n., art. argintul-viu (dar: argintul acesta viu)

!sturzul-viilor (pasăre) (vi-i-) s. m. art., pl. sturzii-viilor

vie s. f., art. via, g.-d. art. viei; pl. vii, art. viile

!viță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. viței-de-vie, pl. vițe-de-vie

!viu¹ adj. m., pl. vii, art. viii (vi-ii); f. vie, pl. vii

argint-viu s. n., art. argintul-viu

sturzul viilor s. m. + s. f. (sil. vi-i-)

vie s. f., art. via, g.-d. art. viei; pl. vii, art. viile

viu adj. m., s. m., pl. vii, art. viii; f. sg. vie, pl. vii

viu

argint-viu.

vie, via a., viei gen. a.; vii pl., viile pl. a.

VIA vb. v. dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține,viețui.

VIA prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

via vb. v. DĂINUI. DURA. EXISTA. FI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. RĂMÎNE. TRĂI. ȚINE. VIEȚUI.

VIA prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

ARGINT-VIU s. v. hidrargir, mercur.

CONTEMPLARE VIE s. v. intuiție.

FOC VIU s. v. zona zoster.

INTUIRE VIE s. v. intuiție.

OPERĂ VIE s. v. carenă.

VIE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. v. susținut. 16. v. veșnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.

apă-vie s. v. ACID AZOTIC. ACID NITRIC.

argint-viu s. v. HIDRARGIR. MERCUR.

CONTEMPLARE VIE s. (PSIH.) intuiție.

foc viu s. v. ZONA ZOSTER.

operă vie s. v. CARENĂ.

VIE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță-de-vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. neam, seminție, spiță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni de aceeași ~.) 6. familie, neam, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 7. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

VIU adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. (MED.) deschis, necicatrizat, nevindecat, sîngerînd. (Rană ~.) 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. intens, mare, puternic, strălucitor, tare. (O lumină ~.) 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. chinuitor, intens, puternic, străpungător, violent, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere fizică ~.) 9. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent. (O suferință morală ~.) 10. adînc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. însuflețit, vioi, vivace. (Tempo ~ de execuție a unei bucăți muzicale.) 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 16. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 17. evocativ, evocator, expresiv, nuanțat, pitoresc, plastic, pregnant, semnificativ, sugestiv, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

Viu ≠ decedat, defunct, mort, neînsuflețit, pal, palid, răposat, spălăcit, șters, veșted, neviu

via (viez, vis), vb. – A trăi. – Mr. vie. Lat. vῑvĕre (Tiktin; Candrea; lipsește în REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Înv., aproape ieșit din uz; totuși se aude uneori; de ex. în Munt. Conjug. înv. era viu, vie, în loc de viez, viează. A fost înlocuit de trăi, poate din cauza omofoniei parțiale cu a veni (Pușcariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl. -nic, greșit -tnic, cum apare în multe cuvinte sl., cf. cîrstnic, platnic etc. (după Tiktin, prin analogie cu sl. žitelĭnikŭ).

vie (-ii), s. f. – 1. Teren plantat cu viță, boltă de viță. – 2. Viță. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Pușcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s. m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Pușcariu 1884); viereasă, s. f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere și de mere).

viu (-ie), adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, ființă. – 5. (S. m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s. f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s. f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s. f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s. f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.

via, viesc, vb. intranz. – (arh.) A trăi, a viețui: „...cu dragoste să viem” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. vivere „a trăi” (MDA).

vie, viesc, vb. intranz. – (înv.) A trăi, a viețui: „...cu dragoste să viem” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. vivere „a trăi”.

OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice ființă vie provine dintr-un ou – Maximă aparținând lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generală: „Omne vivum ex vivo” („Tot ce-i viu provine din viu”).

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

VITIS L., VIȚĂ DE VIE, fam. Vitaceae. Gen originar din regiunile nordice, temperate (Asia, America etc.), cca 58 specii, arbuști cățărători și agățători cu ajutorul cîrceilor. Frunze caduce, sinuat-lobate. Flori (5 petale, caliciul cu 5 dinți, 5 stamine, un ovar superior) dispuse în raceme compuse. Fruct, bacă.

Cadavru viu – Cadavrul viu este titlul cunoscutei drame a lui Lev Lolstoi. Dar acest titlu, în cei peste 50 de ani care ne despart de apariția lucrării, a devenit (nearticulat) o expresie, lărgindu-și accepțiunea. În piesă, personajul principal Feodor Protasov simulează o sinucidere, după care continuă să ducă o viață promiscuă, de mort între cei vii. Astfel împerecherea de cuvinte: „cadavru viu” a ajuns să desemneze o căzătură, un suflet gol, un om inutil. Dar are și un sens mai vechi de om bolnav, sfîrșit de puteri. Cu această semnificație a folosit expresia Pușkin în cîntul 3 din poemul său Poltava, scris în 1828. lată versurile în traducerea lui G. Lesnea: „Deodată s-a sculat, trufaș, Mazepa, jalnică otreapă, Cadavru viu, ce slab și laș Gemuse c-un picior în groapă…” LIT.

Omne vivum ex vivo (lat. „Orice ființă vie provine dintr-o ființă vie”) – axiomă de bază a biologiei moderne. Rezultă din formularea mai veche a medicului englez William Harvey (sec. XVII): Omne vivum ex ovo (Orice viețuitoare provine dintr-un ou, dintr-un germene). ȘT.

Vivit sub pectore vulnus (lat. „În adîncul inimii rana e vie”) – Vergiliu, Eneida (IV, sfîrșitul versului 67). Didona destăinuie surorii ei Anna, că apariția viteazului Enea i-a tulburat sufletul. Totuși nu poate încă uita dragostea dintîi, moartea soțului ei; rana din inimă e vie. Expresia marchează un sentiment puternic care lasă urme profunde, o pasiune care nu poate fi uitată. LIT.

a jupui de viu (pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar.