NEMURITOR, -OARE, nemuritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (în unele concepții religioase și în basme) (Ființă, suflet) care nu moare niciodată, care trăiește veșnic. 2. S. m. Spec. Zeu, Dumnezeu. 3. Adj. Care este menit să reziste timpului, care este destinat să trăiască veșnic în amintirea oamenilor; care este destinat gloriei, celebrității eterne; nepieritor. – Pref. ne- + muritor.

nemuritor, ~oare [At: (a. 1650) GCR I, 146/38 / Pl: ~i, ~oare / E: ne- + muritor] 1 a Care nu cunoaște moarte Si: etern, veșnic, (îvr) nemuricios, (înv; nob) nemortac. 2 sm (Mtp) Ființă care trăiește veșnic. 3 sm (Spc) Zeu. 4 sm (Spc) Dumnezeu. 5 a Care este menit să reziste timpului. 6 a Care este menit să trăiască veșnic în amintirea oamenilor Si: etern, nepieritor (2), veșnic, (înv) nemort (2). 7 a Care este destinat gloriei, celebrității eterne Si: etern, nepieritor (2), veșnic, (înv) nemort (3). 8 sf (Bot) Imortelă (Helychrysum bracteatum). 9 sf (Bot) Imortelă (Xeranthemum annum).

NEMURITOR, -OARE, nemuritori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (În unele concepții religioase și în basme) (Ființă, suflet) care nu moare niciodată, care trăiește veșnic. 2. S. m. Spec. Zeu, Dumnezeu. 3. Adj. Care este menit să reziste timpului, care este destinat să trăiască veșnic în amintirea oamenilor; care este destinat gloriei, celebrității eterne; nepieritor. – Ne- + muritor.

NEMURITOR, -OARE, nemuritori, -oare, adj. (În concepțiile religioase, în basme) Care nu moare niciodată. V. etern. Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. ♦ Fig. Care rămîne veșnic în amintirea oamenilor, care se bucură de o glorie eternă; nepieritor, etern. Nemuritor e și Petroniu Care-a descris cu-atîta vervă banchetul lui Trimalcion. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 80. Virgil a imitat pe Omer, Dante pe Virgil... și cu toate acestea sînt nemuritori! BOLINTINEANU, O. 358.

NEMURITOR ~oare (~ori, ~oare) (negativ de la muritor) Care trăiește veșnic în amintire. /ne- + muritor

nemuritor a. 1. nesupus morții: sufletul e nemuritor; 2. neperitor: nume nemuritor. ║ m. pl. divinitățile păgânismului.

nemuritór, -oáre adj. Care nu maĭ moarte, imortal, etern.

nemuritor adj. m., s. m., pl. nemuritori; adj. f., s. f. sg. și pl. nemuritoare

nemuritor adj. m., s. m., pl. nemuritori; adj. f., s. f. sg. și pl. nemuritoare

nemuritor adj. m., s. m., pl. nemuritori; f. sg. și pl. nemuritoare, g.-d. sg. art. nemuritoarei

NEMURITOR adj. v. veșnic.

NEMURITOR adj. etern, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.)

Nemuritor ≠ trecător, pieritor, muritor

Nemuritor și rece – ultimul vers din Luceafărul de Eminescu. A ajuns o expresie pentru tot ce este și rămîne etern. Mai rar și mai forțat e folosit spre a satiriza pe un nepăsător. LIT.