11 definiții pentru strident


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.

STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.

STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete) Lipsit de armonie, neplăcut la auz, ascuțit, tăios, pătrunzător. Pînă departe în mijlocul pădurii se aude huruitul greoi al roții și scrîșnetul strident al ferăstraielor. BOGZA, C. O. 129. [Mașina] se apropia în goană, cu gemete stridente de sirenă. REBREANU, R. II 31. Fanfara repeta aceleași note stridente ce însoțesc toasturile, urmate de «ura» și mai stridente. D. ZAMFIRESCU, R. 192. ◊ Fig. Figuri ale literaturii noastre... îmi ceteau articole de critică așa de lungi și așa de puțin bune; poezii așa de palide urmate îndată de articole ășa de stridente. SADOVEANU, E. 105. ◊ (Adverbial) Din satul pe care il lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Pocniturile piciorului de lemn răsună strident pe cimentul peronului golit de lume. SAHIA, N. 56. Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare, prea aprins, prea viu; bătător la ochi. V. țipător. Roșu strident.

STRIDÉNT, -Ă adj. (Despre sunete) Ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. ♦ (Despre culori) Bătător la ochi, țipător. ♦ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere – a țipa].

STRIDÉNT, -Ă adj. 1. (despre sunete) ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. 2. (despre culori) bătător la ochi, țipător, distonant. ◊ (fig.) izbitor. (< fr. strident, lat. stridens)

STRIDENT ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial (despre sunete, strigăte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică și neplăcută; țipător. 2) (despre culori) Care este foarte viu; bătător la ochi; țipător; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente

strident a. ce dă un sunet șuerător și răsbitor.

*stridént, -ă adj. (lat. stridens, -éntis). Ascuțit și strigător: zgomot strident, voce stridentă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte

stridént adj. m., pl. stridénți; f. sg. stridéntă, pl. stridénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRIDÉNT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător, (franțuzism) criant. (Culori, nuanțe ~.)

STRIDENT adj. 1. discordant, disonant, distonant, nearmonios. (Sunete ~.) 2. ascuțit. (Scotea sunete ~.) 3. țipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, țipător, violent, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

Intrare: strident
strident adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strident
  • stridentul
  • stridentu‑
  • stridentă
  • stridenta
plural
  • stridenți
  • stridenții
  • stridente
  • stridentele
genitiv-dativ singular
  • strident
  • stridentului
  • stridente
  • stridentei
plural
  • stridenți
  • stridenților
  • stridente
  • stridentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)