VIA², viez, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi rar; despre ființe) A avea viață, a fi viu, a exista, a trăi, a viețui. Foamea îi dete în știre că el viază încă. ISPIRESCU, L. 147. Inima ei, ce se hrănea de dragoste, nu putea via fără amor. NEGRUZZI, S. I 25 Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. 2. (Despre sentimente, gesturi, atitudini) A trăi (în continuare), a continua să existe; a dăinui. Sînt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte! E doina ta cea dulce, dulce mamă! IOSIF, P. 42. În poporul romînesc de rînd viază un simțimînt al datorințelor sale către țeară. ODOBESCU, S. III 559. [Lăpușneanu] ca să tragă inimile norodului, în care via încă pomenirea lui Rareș, se însura și luă... pre fiica lui. NEGRUZZI, S. I 144.