Din totalul de 36 sunt afișate 20 definiții pentru prob, proba, probă   conjugări / declinări

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; p. restr. a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. A dovedi, a demonstra, a pune în evidență. Într-adevăr e cald. Asta o probează și alte ființe care trăiesc cu mine. SADOVEANU, O. VIII 180. Domnule... Cum să vă probez recunoștința me? ALECSANDRI, T. I 367. 2. A supune (pe cineva sau ceva) la o probă, la o încercare (pentru a vedea dacă corespunde scopului, cerințelor); a încerca. A proba o rochie.Trase zăvorul... apoi începu să probeze cheile în lacăte. BASSARABESCU, S. N. 18.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

probá (a ~) vb., ind. prez. 3 probeáză

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

probá vb., ind. prez. 1 sg. probéz, 3 sg. și pl. probeáză

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a încerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ vb. v. învăța, memora, memoriza, repeta.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBÁ vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat. probare)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A PROBÁ ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerințe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

probà v. 1. a dovedi; 2. a arăta, a pune în evidență: aceasta probează un caracter statornic; 3. a pune la încercare.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÓBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele « a face », « a supune », « a pune ») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ E x p r. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfintui Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] fi să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul « a da ») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) prúbă (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VII 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

prob (livr.) adj. m., pl. probi; f. próbă, pl. próbe

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

prob adj. m., pl. probi; f. sg. próbă, pl. próbe

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink