15 definiții pentru dovedi

dovedí [At: (a. 1650) GCR I, 143/15 / Pzi: ~désc / E: vsl довєдж, довєстии] 1 vt A arăta într-un mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva are anumite trăsături Si: a demonstra, a proba. 2-3 vtr A (se) arăta într-un anumit fel. 4 vt A confirma (2-3). 5 vr (Înv) A constata (2). 6 vtr (Rar; c.i. oameni) A descoperi la cineva o însușire, o calitate. 7 vt (Pop; c.i. un adversar) A învinge. 8 vt A ține în frâu Si: a struni, a stăpâni. 9 vt (C.i. plante) A năpădi buruienile. 10 vt (Rar; c.i. o persoană) A lăsa în urmă Si: a întrece. 11-12 vti A duce la bun sfârșit Cf a răzbi. 13 vt (Îvr) A reuși să facă ceva. 14 vt (C.i. oameni; adesea urmat de determinări calificative introduse prin pp „de”) A dezvălui planurile, acțiunile, gândurile ascunse sau vinovate ale cuiva Si: a da de gol, a demasca, a trăda. 15-16 vtr (Rar; c.i. un secret) A da în vileag Si: a dezvălui, a deconspira. 17-18 vtr (Mol) A prinde. 19 vt (Îrg) A da de ceva sau cineva Si: a găsi, a afla, a descoperi. 20 vr (Îvr) A se înfățișa înaintea cuiva. 21 vr (Rar) A exista.

DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon).

DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon).

DOVEDÍ, dovedesc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta cu probe, argumente, mărturii sau dovezi existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba, a atesta. Mi-a spus că are să-mi dovedească altă dată că n-am dreptate. IBRĂILEANU, A. 43. Cum poți dovedi zisele tale? ISPIRESCU, L. 172. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre cît ești tu de milostiv. CREANGĂ, P. 300. ◊ Absol. Tăcea, încruntat. Trebuia să afle, să dovedească. Dar cum? DUMITRIU, N. 246. ◊ Refl. pas. A doua zi nu s-ar putea dovedi nimic. DUMITRIU, N. 134. Am socotit mai bine să mă bag cioban și să las... să se dovedească vinovatul. ISPIRESCU, L. 304. ◊ Expr. (Rar) Cum nu s-a dovedit = cum nu s-a (mai) pomenit, cum nu mai există. Moș Călifare, am auzit că ești un vraci cum nu s-a dovedit. GALACTION, O. I 47. ♦ A reprezenta, a constitui o dovadă despre..., a fi semnul din care se poate înțelege că... Că acești oameni, peste care veacurile așezate nici nu mai au număr, au iubit în vremea lor progresul, o dovedesc atît de multele opaițe care s-au găsit aici. BOGZA, C. O. 202. 2. A da dovadă (de ceva), a arăta, a vădi, a manifesta (ceva). Torentele de apă, pe care el [Oltul] singur le dezlănțuise, pentru a-și dovedi puterea- BOGZA, C. O. 127. Erau totuși în juru-i oameni care-i dovediseră credință în două domnii. SADOVEANU, Z. C. 88. Varsănufie dovedea mult bun simț. GALACTION, O. I 207. ◊ Refl. Îi venea să intre în pămînt la gîndul că s-ar putea dovedi slab. V. ROM. noiembrie 1953, 154. Elixirul din sticluța albastră se dovedise și el nefolositor. SADOVEANU, P. M. 301. ♦ A descoperi dovezi sigure asupra vinovăției cuiva. Hai și dumneata... Să-l ridicăm. Îl ducem la post... – L-ați dovedit? DUMITRIU, N. 253. 3. A învinge, a birui, a răpune. Oare are să mai ție mult războiul?...Pînă ce-om dovedi pe turc. SADOVEANU, O. VI 68. O femeie se lupta cu trei vardiști țepeni ce abia puteau s-o dovedească. M. I. CARAGIALE, C. 25. ◊ Absol. Romînii își încercau puterile la trîntă... pînă ce unul dovedea. ODOBESCU, S. A. 138. Lupta ținu cîtva îndoită, căci cînd unii, cînd alții dovedeau și din nou se întorceau la luptă. BĂLCESCU, O. II 322. Nici unul nu dovedea, Gios nici unul nu cădea. ALECSANDRI, P. P. 25. ◊ Refl. reciproc. Doi zmei... se luptau de nouă ani și nu puteau să se dovedească unul pe altul. ISPIRESCU, L. 19. ♦ A întrece (pe cineva), a lăsa în urmă. M-au socotit prost și nepriceput... Am vrut să vă dovedesc pe toți, fiindcă eu simt și-nțeleg mai mult decît fiecare de-aici. DAVIDOGLU, M. 68. 4. (Mold.) A termina, a isprăvi, a mîntui. Eu aștept pînă ce dovedesc bucatele ce ai binevoit a-mi pune dinainte. SADOVEANU, F. J. 535. ♦ Intranz. A prididi, a răzbi. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii, și după ce gustă puțin, se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mașterei și bărbatu-său nu poate dovedi singur. CREANGĂ, A. 97. 5. A afla, a găsi, a da de ceva. I-a venit în gînd să se suie într-un copaci, să se uite în toate părțile, doară o dovedi vreo lumină de foc undeva. POPESCU, B. IV 7.

dovedí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 să dovedeáscă

dovedí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dovedeáscă

DOVEDÍ vb. I. 1. v. confirma. 2. v. demonstra. 3. v. manifesta. 4. a argumenta, a demonstra, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.) II. v. prididi.

DOVEDÍ vb. v. asasina, bate, birui, isprăvi, încheia, înfrânge, întrece, învinge, omorî, sfârși, suprima, termina, ucide.

dovedí (dovedésc, dovedít), vb.1. A arăta, a demonstra. – 2. a atesta, a indica. – 3. A învinge, a răzbi. Sl. dovesti, dovedǫ „a argumenta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Conev 98), cf. bg. doveždam „conduc”, doveden „condus”. – Der. dovadă, s. f. (probă, mărturie, evidență), postverbal (după Conev 98, din sl. dovadŭ, bg. dovod); dovadnic, s. m. (înv., martor); dovedeală, s. f. (demonstrație, mărturie); doveditor, adj. (care dovedește, care adeverește); nedovedit, adj. (care nu poate fi dovedit; incert; Arg., frumos, fain, fără seamăn).

A DOVEDÍ ~ésc tranz. 1) A adeveri prin dovezi sau prin fapte concrete; a demonstra; a proba; a arăta; a atesta. 2) pop. A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a învinge; a bate; a dispune; a birui. 3) A lăsa în urmă; a întrece; a depăși. 4) A duce până la capăt; a isprăvi; a încheia; a termina. 5) (vina) A demonstra prin dovezi sigure. 6) A însemna prin sine; a vădi în mod clar. /<sl. dovesti

dovedì, v. 1. a adeveri un lucru printr’un raționament sau o mărturie: mi-a dovedit că mă înșelam; 2. a arăta, a pune în evidență: asta dovedește o fire energică; 3. a scoate la capăt: nu poate dovedi atâta lucru; 4. a învinge: doi smei nu puteau să se dovedească. [Slav. DOVEDÕ, a aduce (dovada)].

dovedésc v. tr. (vsl. dovesti-dovedon, dovoditi, a aduce, d. vesti-vedon voditi, a duce; rus. dovoditĭ, dovestĭ, a proba. V. vedesc). Probez, demonstrez: dovedesc ceĭa ce spun. Înving (o persoană, o dificultate): ĭ-am dovedit pe dușmanĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DOVEDÍ vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a demonstra, a indica, a proba, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.) 3. a arăta, a demonstra, a manifesta, a vădi. (~ reale aptitudini pentru...) 4. a argumenta, a demonstra, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.) 5. a prididi, a răzbi, (reg.) a joi, (Transilv. și Bucov.) a puclui, (grecism înv.) a proftaxi. (Abia mai ~ cu lucrul.)

dovedí vb. v. ASASINA. BATE. BIRUI. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. OMORÎ. SFÎRȘI. SUPRIMA. TERMINA. UCIDE.

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

Intrare: dovedi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dovedi dovedire dovedit dovedind singular plural
dovedește dovediți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dovedesc (să) dovedesc dovedeam dovedii dovedisem
a II-a (tu) dovedești (să) dovedești dovedeai dovediși dovediseși
a III-a (el, ea) dovedește (să) dovedească dovedea dovedi dovedise
plural I (noi) dovedim (să) dovedim dovedeam dovedirăm dovediserăm, dovedisem*
a II-a (voi) dovediți (să) dovediți dovedeați dovedirăți dovediserăți, dovediseți*
a III-a (ei, ele) dovedesc (să) dovedească dovedeau dovedi dovediseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)