23 de definiții pentru adeveri

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ADEVERI, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevăra vb. I] – Din adevăr.

adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2).[1] 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.

  1. Sinonim omonim. — gall

ADEVERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: scrisorile pe care mi le-a trimis adeveresc aceasta 2 A dovedi: nu mi-a putut ~ prin nimic această datorie 3 A asigura, a încredința; a făgădui: le adeverea că se va face catolic, numai să-l primească să le fie craiu (NEC.). II. vb. refl. 1 A se arăta, a se dovedi a fi adevărat: vorbele mele s’au adeverit 2 A se încredința: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (DOS.) 3 A-și lua îndatorirea, a se obliga: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (MX.) [adevăr].

ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.

ADEVERI, adeveresc, vb. IV. 1. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevăra, adeverez (TEODORESCU. P.P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.

ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.

A ADEVERI ~esc tranz. (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a confirma; a corobora. /Din adevăr

adeveri v. 1. a afirma, a constata; 2. a confirma, a verifica.

ADEVĂRA vb. I v. adeveri.

ADEVĂRA (-verez) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: acest lucru adevărează zicînd cum nu putea a doi domni sluji (COR.) 2 A mărturisi (adevărul): ceia ce adeverează mai de credință sînt decît ceia ce tăgăduesc (PRV. LP.) 3 A dovedi: cu ce veri adevăra că ești creștin? (HASD.). II. vb. refl. 1 A se dovedi: de va fi făcut una ca aceasta și se va ~ cu mărturie, certarea lui să fie moartea (PRV.-LP.) 2 A se încredința: adeverează-te din istorie, cititorule (HASD.) [lat. ad-de-verare].

ADEVERINȚA (-ințez) I. vb. tr. (DOS.) A adeveri, a încredința. II. vb. refl. A-și întări o convingere [adeverință].

ADEVERIT adj. p. ADEVERI. 1 Adevărat contr. NEADEVERIT 2 Vorb. de rudenie = BUN 17: aceștia toți cum am zis se chiamă frați adeveriți (PRV.-MB.).

adeverésc v. tr. (din adevăr saŭ din maĭ vechĭu adeverez, din care a rămas azĭ numaĭ adj. adevărat). Dovedesc ca adevărat: a adeverit că e așa, știrea s’a adeverit. Vechĭ. Asigur, promit: le adeverea că se va face catolic, numaĭ să-l primească să le fie craĭ (Nec.). V. refl. Mă încredințez, mă asigur: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (Dos.). Mă oblig: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (Moxa).

adeveréz, a -ărá v. tr. (lat. ad-de-verare, d. vérum, adevăr). Vechĭ Adeveresc. Mărturisesc adevăru. – În Serbia adăvărez, a -á.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, 3 sg. adeverește, imperf. 1 adeveream; conj. prez. 1 sg. să adeveresc, 3 să adeverească

adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, imperf. 3 sg. adeverea; conj. prez. 3 să adeverească

adeveri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, imperf. 3 sg. adeverea; conj. prez. 3 sg. și pl. adeverească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ADEVERI vb. 1. v. confirma. 2. a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~ întocmai.) 3. a verifica. (Realități pe care știința le ~.)

ADEVERI vb. v. angaja, asigura, făgădui, încredința, îndatora, însărcina, obliga, promite.

adeveri vb. v. ANGAJA. ASIGURA. FĂGĂDUI. ÎNCREDINȚA. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. OBLIGA. PROMITE.

ADEVERI vb. 1. a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~.) 3. a verifica. (Realități pe care știința le ~.)

Intrare: adeveri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adeveri
  • adeverire
  • adeverit
  • adeveritu‑
  • adeverind
  • adeverindu‑
singular plural
  • adeverește
  • adeveriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adeveresc
(să)
  • adeveresc
  • adeveream
  • adeverii
  • adeverisem
a II-a (tu)
  • adeverești
(să)
  • adeverești
  • adevereai
  • adeveriși
  • adeveriseși
a III-a (el, ea)
  • adeverește
(să)
  • adeverească
  • adeverea
  • adeveri
  • adeverise
plural I (noi)
  • adeverim
(să)
  • adeverim
  • adeveream
  • adeverirăm
  • adeveriserăm
  • adeverisem
a II-a (voi)
  • adeveriți
(să)
  • adeveriți
  • adevereați
  • adeverirăți
  • adeveriserăți
  • adeveriseți
a III-a (ei, ele)
  • adeveresc
(să)
  • adeverească
  • adevereau
  • adeveri
  • adeveriseră
verb (VT206)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adevăra
  • adevărare
  • adevărat
  • adevăratu‑
  • adevărând
  • adevărându‑
singular plural
  • adeverea
  • adevărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adeverez
(să)
  • adeverez
  • adevăram
  • adevărai
  • adevărasem
a II-a (tu)
  • adeverezi
(să)
  • adeverezi
  • adevărai
  • adevărași
  • adevăraseși
a III-a (el, ea)
  • adeverea
(să)
  • adevereze
  • adevăra
  • adevără
  • adevărase
plural I (noi)
  • adevărăm
(să)
  • adevărăm
  • adevăram
  • adevărarăm
  • adevăraserăm
  • adevărasem
a II-a (voi)
  • adevărați
(să)
  • adevărați
  • adevărați
  • adevărarăți
  • adevăraserăți
  • adevăraseți
a III-a (ei, ele)
  • adeverea
(să)
  • adevereze
  • adevărau
  • adevăra
  • adevăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

adeveri, adeverescverb

  • 1. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... DLRLC
    • format_quote Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. DLRLC
    • 1.1. A (se) dovedi ca adevărat; a se împlini, a se realiza. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. DLRLC
      • format_quote Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată... ALECSANDRI, T. 1433. DLRLC
    • 1.2. A (se) dovedi conform cu adevărul. MDA2
    • 1.3. învechit A (se) încredința, a (se) convinge. MDA2
etimologie:
  • adevăr DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.