16 definiții pentru cinstit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cinstit1 sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).

cinstit2, ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.

CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit.Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CINSTÍT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. v. sincer. 3. v. fidel. 4. v. onorabil.

CINSTÍT adj. v. adorat, divinizat, idolatrizat, venerat.

Cinstit ≠ depravat, josnic, necinstit.

CINSTÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CINSTI. 2) Care este corect și de bună-credință; onest; integru. Om ~. 3) Care manifestă un atașament constant; care vădește statornicie în convingeri și sentimente; devotat; fidel. /v. a cinsti

cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!

cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.

cinstél am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit2.

CINSTIT adj. 1. corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.) 2. neprefăcut, sincer, (livr.) franc, leal, loial, (înv.) nefățărit, prost, (fig.) deschis. (O fire ~.) 3. credincios, devotat, fidel, nestrămutat, statornic, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit (Un slujitor ~.) 4. onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

cinstit adj. v. ADORAT. DIVINIZAT. IDOLATRIZAT. VENERAT.

cinstít, -ă, cinstiți, -te, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea, 1906). – Din cinsti (< sl. čistiti „respectat”) (Scriban, DEX).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cinstít, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HONEST IAGO (lat.) cinstite Iago – Shakespeare, „Othello”, act. III, scena 5. Astfel se adresează Othello perfidului său slujitor Iago. Expresie ironică, relevând lipsa de caracter.

Intrare: cinstit
cinstit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cinstit
  • cinstitul
  • cinstitu‑
  • cinsti
  • cinstita
plural
  • cinstiți
  • cinstiții
  • cinstite
  • cinstitele
genitiv-dativ singular
  • cinstit
  • cinstitului
  • cinstite
  • cinstitei
plural
  • cinstiți
  • cinstiților
  • cinstite
  • cinstitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)