18 definiții pentru proba

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; p. restr. a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

proba vt [At: LB / V: (reg) pruba, (cscj) ~bi, ~vi / Pzi: ~bez, (înv) prob / E: lat probare] 1 A supune la o probă, o încercare, pentru a vedea dacă corespunde scopului, cerințelor etc. Si: a încerca, a verifica, (îrg) a probălui (3), (reg) a prabali, (îvr) a probăi, a probui (1). 2 (Îrg; c. i. metode, șiretlicuri etc.; îf probi) A încerca ceva pentru a atinge un anumit scop. 3 (Trs) A repeta pentru a învăța pe dinafară. 4 A arăta cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, are anumite trăsături etc. Si: a dovedi, a demonstra, (îrg) a probălui (5), (îrg) a prubui (2).

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. A dovedi, a demonstra, a pune în evidență. Într-adevăr e cald. Asta o probează și alte ființe care trăiesc cu mine. SADOVEANU, O. VIII 180. Domnule... Cum să vă probez recunoștința me? ALECSANDRI, T. I 367. 2. A supune (pe cineva sau ceva) la o probă, la o încercare (pentru a vedea dacă corespunde scopului, cerințelor); a încerca. A proba o rochie.Trase zăvorul... apoi începu să probeze cheile în lacăte. BASSARABESCU, S. N. 18.

PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].

PROBÁ vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat. probare)

A PROBÁ ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerințe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare

probà v. 1. a dovedi; 2. a arăta, a pune în evidență: aceasta probează un caracter statornic; 3. a pune la încercare.

*probéz v. tr. (lat. probare. V. a- și re-prob). Dovedesc, demonstrez, arăt, stabilesc adevăru pin fapte sigure: lupta asta a probat tăria armateĭ. Încerc, experimentez: a proba rezistența unuĭ pod. V. probăĭesc și prubuluĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

proba (a ~) vb., ind. prez. 3 probea

probá vb., ind. prez. 1 sg. probéz, 3 sg. și pl. probeáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROBÁ vb. v. învăța, memora, memoriza, repeta.

PROBÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a încerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

PROBA vb. 1. a încerca, a verifica, (pop.) a cerca, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a probăi, a probui. (A ~ un motor, un aparat.) 2. a experimenta, a încerca. (A ~ o nouă metodă.) 3. a încerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 5. a demonstra, a dovedi, a indica, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.) 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

proba vb. v. ÎNVĂȚA. MEMORA. MEMORIZA. REPETA.

Intrare: proba
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • proba
  • probare
  • probat
  • probatu‑
  • probând
  • probându‑
singular plural
  • probea
  • probați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • probez
(să)
  • probez
  • probam
  • probai
  • probasem
a II-a (tu)
  • probezi
(să)
  • probezi
  • probai
  • probași
  • probaseși
a III-a (el, ea)
  • probea
(să)
  • probeze
  • proba
  • probă
  • probase
plural I (noi)
  • probăm
(să)
  • probăm
  • probam
  • probarăm
  • probaserăm
  • probasem
a II-a (voi)
  • probați
(să)
  • probați
  • probați
  • probarăți
  • probaserăți
  • probaseți
a III-a (ei, ele)
  • probea
(să)
  • probeze
  • probau
  • proba
  • probaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • probi
  • probire
  • probit
  • probitu‑
  • probind
  • probindu‑
singular plural
  • probește
  • probiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • probesc
(să)
  • probesc
  • probeam
  • probii
  • probisem
a II-a (tu)
  • probești
(să)
  • probești
  • probeai
  • probiși
  • probiseși
a III-a (el, ea)
  • probește
(să)
  • probească
  • probea
  • probi
  • probise
plural I (noi)
  • probim
(să)
  • probim
  • probeam
  • probirăm
  • probiserăm
  • probisem
a II-a (voi)
  • probiți
(să)
  • probiți
  • probeați
  • probirăți
  • probiserăți
  • probiseți
a III-a (ei, ele)
  • probesc
(să)
  • probească
  • probeau
  • probi
  • probiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • provi
  • provire
  • provit
  • provitu‑
  • provind
  • provindu‑
singular plural
  • provește
  • proviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • provesc
(să)
  • provesc
  • proveam
  • provii
  • provisem
a II-a (tu)
  • provești
(să)
  • provești
  • proveai
  • proviși
  • proviseși
a III-a (el, ea)
  • provește
(să)
  • provească
  • provea
  • provi
  • provise
plural I (noi)
  • provim
(să)
  • provim
  • proveam
  • provirăm
  • proviserăm
  • provisem
a II-a (voi)
  • proviți
(să)
  • proviți
  • proveați
  • provirăți
  • proviserăți
  • proviseți
a III-a (ei, ele)
  • provesc
(să)
  • provească
  • proveau
  • provi
  • proviseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pruba
  • prubare
  • prubat
  • prubatu‑
  • prubând
  • prubându‑
singular plural
  • prubea
  • prubați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prubez
(să)
  • prubez
  • prubam
  • prubai
  • prubasem
a II-a (tu)
  • prubezi
(să)
  • prubezi
  • prubai
  • prubași
  • prubaseși
a III-a (el, ea)
  • prubea
(să)
  • prubeze
  • pruba
  • prubă
  • prubase
plural I (noi)
  • prubăm
(să)
  • prubăm
  • prubam
  • prubarăm
  • prubaserăm
  • prubasem
a II-a (voi)
  • prubați
(să)
  • prubați
  • prubați
  • prubarăți
  • prubaserăți
  • prubaseți
a III-a (ei, ele)
  • prubea
(să)
  • prubeze
  • prubau
  • pruba
  • prubaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

proba, probezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.