ÎNCUIBAT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a stabilit, s-a vârât (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

ȘANCRU s.n. (Med.) Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. [Pl. -re, -ruri. / < fr. chancre, cf. germ. Schanker].

ȘANCRU s. n. ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. (< fr. chancre)

ASCUȚIME s. f. 1. Faptul de a fi ascuțit. 2. Fig. Agerime, pătrundere, perspicacitate. ◊ Loc. adv. Cu ascuțime = a) cu hotărîre; b) cu pricepere. – Din ascuți + suf. -ime.

ÎNCUIBAT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.

ȘANCRU, șancre, s. n. Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. Șancrele pot fi chiar de la început mai multe sau se înmulțesc ulterior. NICOLAU-MAISLER, D. V. 659.

șancru sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 356/18 / V: (înv) can~, (reg) ~nchir (Pl: ~uri), ~cr, ~ngăr, șenchir, șomcar, (pop) ~căr / Pl: ~re / E: fr chancre, ger Schanker] 1 Ulcerație a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen în organism. 2 Boală venerică infecțioasă, care se manifestă prin șancru (1).

ÎMPUNSĂTURĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ILATIV, -Ă adj., s. n. (caz) care, în anumite limbi, exprimă pătrunderea într-un loc; concluziv. (< fr. illatif, lat. illativus)

petrece (petrec, cut), vb. – 1. A trece, a străbate. – 2. A introduce, a face să treacă, a pătrunde. – 3. A conduce, a însoți. – 4. A vinde, a desface o marfă. – 5. A-și duce viața, a trăi, a-și umple timpul. – 6. A se menține, a se dăinui. – 7. A se distra, a se desfăta. – 8. (Refl., înv.) A se sfîrși, a muri. – 9. (Refl.) A se întîmpla, a avea loc. – Mr., megl. pitrec. Lat. pertraicĕre (Tiktin; REW 8842) cu disimularea primului r. – Der. petrec, s. n. (joc de copii, în care un grup încearcă să pătrundă într-un loc apărat de grupul advers), deverbal; petrecanie, s. f. (petrecere, sărbătorire; chef, ospăț; moarte); petrecător, s. m. (însoțitor, escortă), înv.; petrecare, s. f. (înv., mod de trai, viață); petrecătoare, s. f. (cheotoare).

CALE (lat. callis) s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦ Loc. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ♦ Expr. A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦ C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe terit. României prima c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi. 2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦ C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.). 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦ C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații. 5. (AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion. 6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector. 7. (INFORM.) C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație. 8. Călătorie. 9. Depărtare, distanță. Cale de două ceasuri. 10. (MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (ex. c. digestivă, c. urinară) sau a aerului (ex. c. respiratorie). ♦ C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (ex. c. optică, c. olfactivă, c. piramidală). C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (ex. c. orală, c. externă, c. parentală, prin injecții). C. de transmitere sau de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (ex. c. digestivă, c. respiratorie, c. cutanată etc.). II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (Dr.) C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦ Loc. Pe cale... = prin intermediul...

tăĭetúră f., pl. ĭ (d. tăĭat saŭ lat. taliatura, it. tagliatura, sp. tajadura). Rezultatu tăĭeriĭ, locu unde a pătruns cuțitu, crestătură: o tăĭetúră de bricĭ pe obraz. Pădure tăĭată și crescută puțin. Modu de a tăĭa: tăĭetură dreaptă. Croĭală: tăĭetură elegantă. Fig. Supresiune, ștergere, înlăturare: directoru teatruluĭ a făcut cîteva tăĭeturĭ în pĭesă. Pl. Colicĭ, durere de pîntece, junghĭurĭ de pîntece.

ÎMPUNSĂTURĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎNJUNGHIETURĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură.

împunsătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: împunge + -(ă)tură] 1-6 Împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11). 12 Împungere (2) cu acul la cusături. 13 (Ccr) Loc unde a pătruns acul sau vârful ascuțit al altui obiect.

smidă² sf [At: (a. 1630) ȘTEFANELLI, D. C. 3 / V: (rar) smid, (reg) ~dai sn, șm~, zm~, sim~, zmidai sn / Pl: ~de, smizi, ~duri / E: ns cf smidă¹] 1 Desiș în pădure format din tufișuri de mărăcini, de zmeură, de mure etc. care cresc printre copaci doborâți de furtuni, arși de trăsnete ori tăiați și care constituie un loc greu de pătruns Si: (reg) smidar (1), (reg) smidărie (1). 2 (Pex) Sihlă (1). 3 (Mol) Loc prăpăstios, unde se pătrunde greu. 4 (Mol; Olt) Gard viu. 5 (Reg; îf simidă) Grămadă de butuci și frunze în dezordine.

CĂLCA (calc) I. vb. tr. 1 A apăsa cu piciorul, cu călcîiul: ~ pe picior, pe bătături; șarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu se ’ntoarce să te muște PANN ¶ 2 A strivi, a sfărîma cu picioarele: ~ strugurii; își suflecă mînecile, călcă lut și lipi cuptiorul CRG.; l-au călcat caii; de aci_, pr. ext.: I-a călcat roata, l-a călcat o trăsură; vitele au călcat iarba; Fig.: să nu mai apuc să calc iarbă verde! BR. -VN. să nu mai ajung (pîn’ atunci), să mor ¶ 3 A umbla, a străbate cu piciorul: mai sînt ținuturi pe pămînt care n’au fost încă călcate de picior de om ¶ 4 A netezi, apăsînd cu un fier cald: ~ rufe, haine ¶ 5 A intra, a pătrunde într’un loc (cu intențiuni bune sau rele), a pune piciorul într’un loc: i-a poruncit să nu-i mai calce pragul CAR.; nu-ți mai calc casa ¶ 6 A veni fără de veste undeva sau la cineva: peste vre-o opt zile, m’a călcat d. Guță iar CAR. ¶ 7 Fig. A da (o nenorocire. etc.) peste cineva: i-a călcat nevoia; mai adesea în blesteme: călca-te-ar nevoia! ¶ 8 A năvăli pe neașteptate într’un loc, spre a prăda: cînd te calcă hoții, cinstea nu te oprește dea te lupta în contra lor ALECS. ¶ 9 A trece fără a avea voie, dincolo de hotarele unui loc: pînă azi, nici un muritor n’a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea ISP.; de aci, a ocupa cu puterea și pe nedrept, a-și întinde posesiunea pe un loc străin: ~ moșia cuiva ¶ 10 A viola, a înfrînge, a atinge ce trebue respectat; ~ jurămîntul (de credință); ~ legea; ~ drepturile, poruncile cuiva; unde să calce ea cuvîntul bucătăriței? ISP. ; cu mai multă tărie: ~ în picioare (o învoială, o lege, etc.), a) a nu vrea să ție seamă, b) a viola, a înfrînge, a sfărîma ¶ 11 🐦 A sări peste (vorb. de păsări), spre a fecunda: cocoșul a călcat găina ¶ 12 🌿 🔧A îndrepta dinții ferestrăului. II. vb. intr. 1 A pune piciorul într’un loc, a veni undeva: Să nu-mi calci în curte, că-ți sparg capu ’ndată PANN.; în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul ISP. ¶ 2 A păși, a umbla: călca înțepată și cu trupul țeapăn ISP.; Ce mîndru calc și radios! VLAH.; Fig.: ~ a popă, ~ popește, ~ a mare, a se arăta fălos, țanțoș, a-și lua aere; ~ strîmb, a) a face un pas greșit, b) a face o faptă nepermisă, a viola credința conjugală; ~ în străchini, a) a umbla fălos, b) a alerga după aventuri amoroase; ~ pe urmele cuiva, a-i semăna (în ce privește faptele), a imita în totul faptele, purtarea cuiva ¶ 3 Fig. A-și ~ pe inimă, a lua (în cele din urmă) o hotârîre, învingînd teama de urmările ei [lat. calcare].

SĂLBĂTICIE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcie s. f.] – Sălbatic + suf. -ie.

ACCES s.n. 1. Posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva. 2. (Med.) Simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli. ♦ (Fig.) Izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești. 3. (Cib.) Proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației. [Pron. ac-ces, pl. -se, -suri. / < fr. accès, cf. lat. accesus < accedere – a sosi, a ajunge].

smidă², smide, smizi și smiduri, s.f. (reg.) 1. desiș în pădure format din tufișuri de mărăcine, zmeură, mure etc.; sihlă, smidar, smidărie. 2. loc prăpăstios, unde se pătrunde greu. 3. gard viu. 4. (în forma: simidă) grămadă de butuci și frunze în dezordine.

chinez (chineji), s. m. – 1. (Înv.) Domn, șef al unei comunități de oameni liberi. Existența sa este atestată cu începere din sec. XIII, în Trans. și Munt. Erau căpetenii de grupări populare ce cuprindeau un județ sau o vale, cu funcții pe viață, administrative și judecătorești. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular județ. – 2. (Banat) Primar, judecător comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. *kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune că pătrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ „principe.” V. și Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosită în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început să se folosească începînd de la sfîrșitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s. n. (principat); cnezat, s. n. (principat); cnezie, s. f. (înv., principat).

SĂLBĂTICIE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcie s. f.] – Sălbatic + suf. -ie.

ÎNȚELES², -EASĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.

INTRA, intru, vb. I. Intranz. (Și în forma regională întra) I. (Despre ființe) 1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis în unul închis, a veni de afară într-un anumit loc; a se introduce, a se băga. Îl dădu la o parte și intră. DUMITRIU, N. 125. Coborau și urcau, intrînd și ieșind, pasageri grăbiți. C. PETRESCU, C. V. 124. Cred... că ar fi timpul să intrăm, a spus mama cu vocea tăiată. SAHIA, N. 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «întru») În vîrful degetelor, intră în cămara zmeului. ISPIRESCU, L. 20. I se deschide poarta și drumeața întră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țîțîni s-aruncă. EMINESCU, O. I 93. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ Expr. A intra în spital = a se interna (în spital). O luase sub ocrotirea ei pe Evantia, din ziua în care intrase în spital. BART, E. 376. Parcă a intrat în pămînt = a dispărut fără urme, fără a putea fi găsit. Am strigat la el, pînă ce-ai ieșit dumneata; ș-acuma nu-i, parc-ar fi intrat în pămînt. SADOVEANU, B. 56. Parc-au intrat în pămînt... Unde să fie, unde să fie? CREANGĂ, P. 24. A intra în pămînt de rușine = a-i fi tare rușine (de parc-ar dori să nu-l mai vadă nimeni). Iară eu intram în pămînt de rușine. CREANGĂ, A. 67. A intra în foc (pentru cineva sau ceva) v. foc. A intra în cîrd (cu cineva) v. cîrd. ◊ (Construit cu prep. «pe») Am intrat și eu pe portiță. SADOVEANU, N. F. 37. Intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Cum vorbeau ei, numai iaca întră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ (Construit cu prep. «la») Vin’pe colo, pe sub coastă, Pînă la căsuța noastă! – Dar la tin’ cum să întru? – Întră, bade, ca gîndu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ♦ A se năpusti. În dușmanii Moldovei acu să-ntrați năvală. ALECSANDRI, P. III 222. 2. Fig. A pătrunde. Comăneșteanu nu pricepea ce voia să zică. Milescu însă intra, cu puterea lui de intuiție, în explicarea unei cauze. D. ZAMFIRESCU, R. 218. ◊ Expr. A intra cuiva în voie = (de obicei la negativ) a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. Nu-i mai intra nimeni în voie. ISPIRESCU, L. 51. Nu știe cum să ne mai între în voie. CREANGĂ, P. 259. (Familiar) A intra (cuiva) (pe) sub piele = a cîștiga prin fel de fel de insistențe și servicii bunăvoința cuiva, a se pune bine cu cineva. Umbla să-i intre sub piele. DUMITRIU, N. 129. Pînă la urmă țața Niculina izbutise să intre pe sub piele. PAS, Z. I 84. A intra în grațiile cuiva v. grație. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. Codrul, izvoarele, satul din vale intraseră de mult în sufletul lui Eminescu. CĂLINESCU, E. 54. 3. Fig. A ajunge într-o anumită situație. (Mai ales în expr.) A intra în păcat v. păcat. A intra într-o belea (sau încurcătură, chichion, impas, necaz) = a da peste un necaz (sau o încurcătură etc.); a avea de îndurat o neplăcere. Acum iaca în ce chichion am intrat. CREANGĂ, P. 84. Iaca în ce încurcătură am intrat... Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte numai peste pustietăți dai. id. ib. 201. A intra pe mîna cuiva v. mînă. A intra în groază (sau în toate grozile morții) v. groază. A intra în (sau la) cheltuială (sau cheltuieli) = a face, a suporta cheltuieli mari. Te-ai hotărît a intra în cheltuiala unei nunți? ALECSANDRI, T. 768. ♦ (Construit cu prep. «în»; cu privire la o epocă, vîrstă etc.) A ajunge în..., a apuca. Am intrat în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Am intrat în primăvară. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A îmbrățișa o îndeletnicire, o ocupație, a ocupa un post; a se angaja într-o slujbă. Te-ai hotărît să intri și tu la Socec, unde lucra Bică. PAS, Z. I 260. Intră în serviciu, fu... subgrefier. NEGRUZZI, S. I 110. (Dacă) ai intrat în horă, trebuie să joci. ◊ Expr. A intra la stăpîn v. stăpîn. A intra în gura satului (sau a lumii) v. gură. 5. A adera, a se înscrie pentru a activa într-o organizație, asociație etc. A ajuta pe oamenii muncii cinstiți și a le da posibilitatea să intre în partid, a nu alerga după cantitate și a ridica în permanență calitatea membrului de partid este una din sarcinile primordiale ale organizațiilor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 43. 6. (Indică începutul unei acțiuni, în expr.) A intra în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție cu cineva. Mă duc la ea într-o seară, o chem la poartă și intru în vorbă cu ea. PREDA, Î. 48. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale, intră deodată-n vorbă omul cel nalt. SADOVEANU, B. 96. Se sculă... și intră în vorbă c-un necunoscut. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A intra în vorbă cu o fată = a începe să facă curte unei fete; p. ext. a-i face propuneri de căsătorie. Miai al nostru intră în vorbă cu Aristița lui Bîzdoveică. PREDA, Î. 114. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un birou etc. Neagu ieși pe punte fiind anunțat că intră de servici. BART, E. 211. A intra în război (sau în luptă, în conflict, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). [Dromichete] a intrat în conflict cu Lisimah, rege al Traciei, după moartea lui Alexandru Macedon. IST. R.P.R. 34. Credem că nu intrăm azi sau mîine în luptă. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. A intra la idei (sau la idee) v. idee. A intra în materie v. materie. II. (Despre lucruri, idei etc.) 1. A ajunge din afară înăuntru, a străbate, a pătrunde. Lumina nu intra decît pe ușă și pe o fereastră, din zidul celălalt, dinspre curte. DUMITRIU, P. F. 48. Iordache clipi iute ca și cum i-ar fi intrat ceva în ochi. id. N. 93. ♦ A se împlînta. Nu mă omorî... ci mai bine scoate-mi stepul ce mi-a intrat în labă. ISPIRESCU, L. 326. 2. Fig. A pătrunde; a-și face loc, a se strecura; a ajunge în... Vor intra în viață visele sale albastre. BOUREANU, S. P. 8. Banii strîngătorului intră în mîna cheltuitorului. NEGRUZZI, S. I 247. Neamurile trec prin ispite și cercări, pînă ce întră priceperea într-însele și se înțăleg. RUSSO, O. 29. ◊ Expr. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a da boala în cineva, a se îmbolnăvi. Mare boală-mi intră-n oasă (= oase). ȘEZ. I 111. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap v. cap. N-a intrat vremea (sau zilele) în sac = avem timp, n-a trecut vremea. Răbdare, tînărule! n-a intrat vremea-n sac. CARAGIALE, O. II 244. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. Numai la numele lui ne intra groaza în oase. SADOVEANU, O. VII 376. Groaza intrase în inimile protivnicilor. ISPIRESCU, L. 156. A intra în (sau sub) stăpînirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sînge = a deveni un obicei, o necesitate. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. A intra în sufletul cuiva = a deveni drag cuiva. ◊ (Despre un drum, o cale etc.) Șoseaua intra în București dinspre sud. DUMITRIU, N. 274. Și merg... pînă ce, de la o vreme, le întră calea în codru. CREANGĂ, P. 199. 3. A încăpea. Ajunse la o văgăună... mare, de putea să intre șapte cetăți într-însa. ISPIRESCU, L. 58. ♦ (Aritm.) A se cuprinde. Doi intră în patru de două ori. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui (pentru a confecționa ceva). La haina asta intră postav mult. ▭ Cine socotește cîte foi intră-n plăcintă nu mănîncă niciodată plăcintă. 5. (In expr.) A intra la spălat = (despre țesături) a-și micșora dimensiunile prin spălare; a se strîmta, a se micșora. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre oameni) a ajunge într-o situație grea. 6. (Despre legi, pacturi etc., în expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei anumite părți dintr-o bucată muzicală. V. ataca. La ultimele acorduri ale pianului intră orchestra. – Variantă: întra vb. I.

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la lichide) A trece printr-o strecurătoare, pentru a separa de părticele solide sau de corpuri străine și a face să rămînă limpede, omogen. A intrat aprinsă și grăbită-n casă, Donița punînd-o după ușă-n cui. Mă-sa stă crucită. «Păi, acolo o pui? Vino și strecoară laptele odată!». COȘBUC, P. I 249. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (printr-o crăpătură), a aluneca (cîte puțin) printr-un loc îngust. Albia adîncă a pîrăului era presărată de lespezi văroase ș-o dungă de apă se strecura în liniște, înțepată ici-colo de raze subțiri de lumină. SADOVEANU, O. VII 39. De trei zile de-a rîndul, din cerul posomorît de toamnă se strecoară picături dese și reci. CAZABAN, V. 11. Luat-ați seama cînd e ger iarna și vîntul vîjîie, că dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd și vedeți strecurîndu-se în ele o apă fierbinte? NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Fig. Dar las’ că nu scapă ei de Cuculeț... nu... De-oi ști că s-or strecura toți banii Agiei [la joc], am să-i înhaț [pe măsluitori]. ALECSANDRI, T. I 157. (Tranz.) Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrimi ca boaba de rouă: una se întinse pe obraz, iar alta-i încreți gura. DELAVRANCEA, S. 9. 3. Refl. A-și face loc (cu greu), a pătrunde (printr-un desiș, printr-un loc strîmt). Se strecurau șoareci pe subt acoperișul de stuf. SADOVEANU, P. M. 14. Copiii răspundeau într-un glas, înfășurați de bucurie: Bine ai venit, Gherlaș! Arată-ne săbiile, să-ți vedem săbiile!... Scamatorul zîmbea blînd, strecurîndu-se printre ei cu prevedere – să nu-i lovească. SAHIA, N. 65. Ei aud cu urechile toată acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Ea că-mi înota... Și se strecura Și ea că-mi trecea Tot din stîncă-n stîncă, Și din piatră-n piatră Pînde ceea parte. TEODORESCU, P. P. 429. ◊ (În imagini poetice) Vîntul cu un freamăt dulce se strecoară prin pletele sălciilor. SADOVEANU, O. VI 51. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? EMINESCU, O. I 157. O deschisă galerie unde-a soarelui lumină Se strecoară-n arabescuri prin pereții fini de lac, Prelungește colonada-i pe-o fantastică grădină. ALECSANDRI, P. III 84. Mușchiul zidului se mișcă... p-între iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. ALEXANDRESCU, M. 13. ◊ Fig. (Despre sentimente, emoții, senzații) Nu știu de ce dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. ISPIRESCU, L. 239. Dar încet-încet simți, cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se painjeniră și el căzu ca mort în iarba pajiștei. EMINESCU, N. 20. Un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Tranz. A introduce ceva (cu efort) într-un loc strîmt. Scamatorul... a prins baioneta numai cu două degete – și a început s-o strecoare în gură. SAHIA, N. 69. ◊ Fig. Asfințitul parcă-mi strecurase o taină mare în suflet. SADOVEANU, O. VI 9. Fiecare avea pușca la el și mînca fără risipă de cuvinte, strecurînd priviri bănuitoare printre trunchiurile sîngeroase și sinistre. GALACTION, O. I 267. 4. Refl. A intra sau a ieși tiptil, pe furiș; a se furișa. Doamna Vorvoreanu privea pe fereastră; inima-i bătea tot mai încet... Dacă nu se va putea strecura acum, să se urce în tren, va fi pierdută. DUMITRIU, B. F. 85. Titu Herdelea se strecură afară. REBREANU, R. II 79. Nimic n-o mai ispitea în viață. Îmbrăcată simplu, în negru, căuta să se strecoare neobservată, dar, fără să vrea, atrăgea toate privirile. BART, E. 305. ◊ Fig. (Urmat de determinarea «prin viață») Îl jena felul ei de a vorbi tare și vulgar... luxul vestimentar de gust îndoielnic, tot ce-i ofensa discreția lui, cu care fusese învățat să se strecoare prin viață, atrăgînd cît mai puțin luarea-aminte a semenilor. C. PETRESCU, Î. II 213. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru, a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. Vitoria strecură pe masa rotundă din mijlocul odăii plicul și foaia albă. SADOVEANU, B. 38. Și să strecor a mea mînă după gîtu-ți de zăpadă. EMINESCU, O. IV 42. ◊ Fig. Iar tîrziu, cînd taina dimprejur te cheamă Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă... Te cuprind deodată lungi păreri de rău. TOPÎRCEANU, B. 14. ♦ Tranz. (Cu complementul «vorbe») A rosti ușor, discret. Bîrnoavă strecură cîteva vorbe la urechea lui Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 18. Am început a vorbi lucruri neînsemnate. Căutam să strecor vorbele pe nesimțite, dibaci, pentru a ajunge la ținta venirii mele. C. PETRESCU, S. 163. ♦ Tranz. (Cu complementul «privire») A face să lunece cu abilitate, pe furiș. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită ca un vîrf de jungher. SADOVEANU, O. VII 74. ♦ A trece (pe lîngă cineva sau ceva) mergînd ușor, nebăgat în seamă. Masinca ridica pumnul amenințătoare. Servitoarea se strecura pe lîngă dînsa, în vîrful picioarelor. BASSARABESCU, V. 7. Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. EMINESCU, O. I 198. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 5. Refl. A se introduce, ca străin, în mijlocul unui grup omogen (de obicei cu intenții dușmănoase). Ușor în mișcări, folosind vorbe potrivite... și pe deasupra fiind necunoscut în oraș, se putea strecura ușor în încrederea muncitorilor. VORNIC, P. 196. Aici s-a strecurat între răzeși unu Sava Cerchezu, armean, care a cumpărat cîțiva stînjeni de moșie și a ajuns a fi primar. I. IONESCU, P. 397. ♦ A trece, a aluneca, a scăpa neobservat. S-a strecurat o greșeală de tipar. 6. Refl. A trece (unul) în urma altuia, a se perinda într-o succesiune. În fund, mogîldețe se ridică... și trec mereu în fugă, la stînga, spre pădure, trăgători inamici. Nu îi vedem bine decît cînd se strecoară unul după altul. CAMIL PETRESCU, U. N. 402. Cîți bani nu s-au vărsat acolo pe vin! Cîți n-au cinstit acolo! Tot Hușul s-a strecurat prin dugheana lui. La TDRG. ♦ Fig. (Despre unități de timp; astăzi rar) A trece, a se petrece; a se scurge. S-au strecurat mulți ani de-atunci. GANE, N. III 51. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd lumină, Și durerea-mi nu s-alină. ALECSANDRI, P. I 86. Cum pusei acest gînd... simții o neliniște oarecare. Era aceasta oare o aducere-aminte a vremii trecute? Nu cred. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări, încît nu putea fi altă decît acea impresie a tinereții, care rămîne pururea. NEGRUZZI, S. I 67. – Prez. ind. și: (Mold.) strecur (PĂUN-PINCIO, P. 79, SEVASTOS, N. 289, ȘEZ. VII 75); pers. 3 pl. și: (învechit) strecor (ALECSANDRI, T. I 333).

iernatic, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ernatec, er~, ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: iarnă + -atic] 1 a Care este caracteristic iernii Si: (pop) iernăreț (1). 2 a Care trăiește iarna. 3 a Care se menține până iarna târziu. 4 a (Pop; d. locuri) În care nu pătrunde soarele Si: răcoros (1). 5 a (D. locuri) În care iarna începe mai devreme și durează mai mult decât de obicei. 6 a (Pop; îs) Timp ~ Vreme cu vânturi reci. 7 a (D. oameni) Căruia nu-i este frig iarna. 8 a (Fig; d. oameni) Posomorât. 9 a (Fig; d. oameni) Introvertit. 10 a (Prt; fig; d. oameni) Bătrân. 11 a (Pop; d. viței, mânji, miei) Fătat iarna. 12 a (Pop; d. păsări) Care nu migrează iarna. 13 a (Îs) Mere ~ice Soi de mere care se păstrează bine iama Si: mere iernărețe (2). 14 a (Reg; îs) Păr ~ic Varietate de păr altoit, nedefinită mai îndeaproape. 15 a (Reg; îs) Pere ~ice Napi porcești (Helianthus tuberosus). 16 sn (Înv) Tabără militară de iarnă. 17 sn (Pop; ccr) Adăpost pentru turme în timpul iernii. 18 sn (Pop) Nutreț uscat pentru iarnă. 19 sn (Pop) Întreținere pe timpul iernii. 20 sn (Pop) Taxă pentru hrana vitelor în timpul iernii. 21 sn (Reg) Taxă plătită de mire înainte de plecarea, împreună cu mireasa, de la ospățul de nuntă. corectat(ă)

sălbăticie sf [At: GOLESCU, C. / V: (pop) ~tăcie, ~tecie / Pl: ~ii / E: sălbatic + -ie] 1 (Rar; îf sălbătăcie) Vegetație naturală spontană. 2 Stare în care se află animalele sălbatice (5) Si: (înv) sălbăticiune (3), sălbăticime (1). 3 Animal sălbatic (5) Si: sălbăticiune (1). 4 Stare a omului lipsit de îndrăzneală, sfios, temător. 5 Stare a naturii netransformate de către om. 6 Stare a unui loc, a unui ținut nelocuit, neumblat, pustiu. 7 (Ccr) Loc neumblat, pustiu Si: sălbăticiune (5), sălbăticime (3). 8 (Rar) Paleolitic. 9 (Stare de) înapoiere extremă Si: primitivism, (înv) sălbăticiune (6), sălbăticime (7). 10 Lipsă (totală) de civilizație Si: primitivism, sălbăticiune (7), sălbăticime (8). 11 Loc unde nu a pătruns încă civilizația. 12 Atitudine (sau trăsătură) a omului sălbatic Si: (înv) sălbăticiune (8), sălbăticime (9). 13 Manifestare (acțiune) lipsită de umanitate, crudă, brutală, violentă etc Si: (înv) sălbăticiune (9), sălbăticime (10). 14 (Îlav) Cu ~ Fioros. 15 (Îal) Cu cruzime. 16 Act de cruzime, de violență. 17 Fel de a fi al persoanei sălbatice, izolate, retrase. 18 (Rar) Izolare, singurătate în care trăiește cineva. 19 Intensitate, forță ieșită din comun.

vad s.n. 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare, cu malurile joase și cu apa puțin adîncă, permițînd trecerea prin apă, cu piciorul, cu căruța etc., de pe un mal pe altul. ◊ Expr. A(-și) face vad = a) a(-și) face loc de trecere; a pătrunde; b) fig. a (se) răspîndi, a (se) face cunoscut. A încerca (sau a prinde) vadul cu nebunul (sau cu nerodul) = a se încrede în omul prost sau necugetat. A nu avea vad = a nu avea scăpare. ◊ Fig. Un om care... încercase multe vaduri de amărăciune (GAL.). ♦ Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu bacul, cu barca etc. ♦ Fig. Loc de scăpare, de salvare; mijloc favorabil. Eu cercam un vad Să ies la lumea largă (EMIN.). 2 Albie (minoră), matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de scurgere, jgheab. 3 Loc pe cursul unui rîu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă etc.) care sînt acționate prin forța hidraulică. 4 Loc la țărmul mării favorabil acostării vaselor; mal, liman. 5 Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă. Hanul avea un vad bun. ♦ Ext. Sursă bună de cîștig. • pl. -uri, (înv.) -ure. /lat. vadum.

SĂLBĂTICIE ~i f. 1) și fig. Comportare de om sălbatic; barbarie. ◊ Cu ~ cu ferocitate. 2) Perioadă a societății primitive. 3) Loc unde încă nu a pătruns civilizația. [G.-D. salbăticiei] /sălbatic + suf. ~ie

UMBRĂ ~e f. 1) Loc sau spațiu unde nu pătrund razele soarelui. 2) Porțiune întunecată care apare în una din părțile unui obiect, când este luminat din partea opusă (de obicei, de soare). ~a casei. ◊ Din ~ pe ascuns; pe furiș. A sta la ~ a sta (sau a rămâne) ascuns. A fi ~a cuiva a) a fi însoțitorul permanent al cuiva; b) a fi mereu sub influența cuiva; a depinde total de cineva. A se teme și de ~a lui a fi foarte fricos. A lăsa pe cineva în ~ a eclipsa pe cineva. ~a-iepurelui plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze în formă de solzi, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii, în formă de boabe. 3) Imagine întunecată, proiectată pe o suprafață luminată. 4) Lipsă de lumină; întuneric; obscuritate. A luci în ~. 5) (în operele de artă plastică) Parte mai închisă care contrastează cu partea pictată în culori deschise. ◊ A da ~e a colora întunecat anumite porțiuni dintr-un desen. 6) fig. Urmă a unei stări sufletești (în expresia feței). ~ de tristețe. 7) Ființă sau obiect care nu poate fi bine deslușit din cauza întunericului sau a depărtării. ~e trecând pe drum. 8) Persoană foarte slabă cu aspect bolnăvicios. 9) fig. Urmă abia observată. O ~ de cicatrice. O ~ de recunoștință. [G.-D. umbrei] /<lat. umbra

deschide (deschid, deschis), vb. – 1. A da la o parte ceva care închide. – 2. A începe, a face începutul, a porni. – 3. A stîrni, a ațîța, a stimula. – 4. A găuri, a perfora. – 4. bis (Refl.) A deveni mai deschis, a se face mai luminos. – Mr., megl. dișcl’id, istr. rescl’id. Lat. dĭsclūdĕre (Pușcariu 509; Candrea-Dens., 368; Tiktin), cf. it. dischiudere, prov. desclaure. – Der. deschis, adj. (dat la o parte; neacoperit, dezvelit; limpede; inteligent, franc; sincer; adv., în mod limpede, în mod sincer); deschizător, adj. (care deschide); deschizătură, s. f. (loc liber prin care poate pătrunde sau se poate vedea ceva; trecere). Cf. închide.

SPLIT [ʃplit], oraș în SV Croației, situat pe coasta dalmată, pe țărmul unui promontoriu care pătrunde în M. Adriatică; 175,1 mii loc. (2001). Aeroport (inaugurat în 1962). Port comercial și de pasageri. Șantier naval. Ind. metalurgiei neferoare (aluminiu), chimică, materiale de construcții (ciment). de prelucr. a lemnului, textilă și alim. (vin, conserve de pește ș.a.). Centru turistic. Universitate (1974). Institut oceanografic. Muzeu de arheologie (1820), Muzeu etnografic (1910), Galerie de artă (1931), Muzeu municipal (1946), Muzeul „Meštrovič” (1952). Teatru național. Festival internațional anual de muzică ușoară. Numeroase vestigii romane: în orașul vechi există un complex de palate romane în ruină, înconjurat de ziduri groase de 2 m și înalte de 22 m, străjuite inițial de de 16 turnuri de apărare, din care se mai păstrează doar 3, străpunse de porți de intrare; palatul împăratului Dioclețian (care a locuit aici până la moarte) , contruit în anii 293-305, pe locul numit Spalatum (la 5 km S de Split) rămas în ruină după distrugerea lui de către avari în 615; mausoleul lui Dioclețian, transformat în catedrală în sec. 12 și refaceri din sec. 15-17; vestigiile unui amfiteatru și ale unor temple și catacombe romane; fortificații venețiene (sec. 17); Palat municipal (sec. 15); Turn cu ceas (sec. 16); biserica Sf. Martin (sec. 9); Porta Aurea (Poarta de Aur), cu o statuie în față, de 8 m înălțime, sculptată de Ivan Meštrovič. Vechiul centru istorica fost inclus (în 1979) în Patrimoniul cultural universal. Așezarea a fost întemeiată în anul 78 î.Hr. cu denumirea Salonae, cunoscând o înflorire în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305); după ce a fost devastat de avari în 615, locuitorii au construit un nou oraș, care a cunoscut o nouă perioadă de prosperitate în timpul ocupației bizantine (812-1105). Stăpânit de venețieni (1420-1797), de austrieci (1797-1809), de francezi (1809-1815), de Imp. Habsburgic (1815-1918). În 1918 a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar din 1992 aparține Croației independente. Portul orașului a suferit mari distrugeri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

tare [At: PSALT. HUR. 109^v/23 / V: (îrg) tire, (înv) taire, taure, (reg) tiri, tiure / Pl: ~ri, (îvr) ~ / E: ml talis] 1 a Care are o consistență solidă, neputând fi ușor pătruns, străbătut, despicat Si: (reg) trântos¹. 2 a Care opune rezistență la apăsare, la atingere. 3 a (Pex; fam) Trainic² (1). 4 a (Pop; îe) A fi ~ de (sau la) cap A fi prost. 5 a (Pop; îae) A fi răbdător. 6 a (Pop; îae) A fi încăpățânat. 7 a (Reg; îae; șîe a fi ~ de boacă sau a avea rânză ~) A fi rezistent la băutură. 8 a (Pop ; îe) A fi ~ de(-o) ureche (sau de urechi) A nu auzi bine. 9 a (Pop; îae) A se preface că este surd. 10 a (Pop; rar; îe) A fi ~ de ochi A nu vedea bine. 11 a (Pop; îae) A se preface că nu vede bine. 12 a (Pop; îe) A fi ~ în coș sau a fi ~ de chică (sau vână) ori a fi cu chica ~ sau a fi ~ de virtute A fi voinic. 13 a (Pop; îae) A fi sănătos. 14 a (Pop; îe) A fi ~ la (sau în, de) cerbice sau a fi cu cerbice ~ sau a fi ~ în rânză (sau în fălci) A fi neînduplecat. 15 a (Pop; îae) A fi dârz. 16 a (Reg; îe) A fi ~ în ceafă A fi obraznic. 17 a (Îvp; îe) A fi ~ de ceafă (sau chică) sau a fi ~ în brăcinar A fi bogat. 18 a Care este mai consistent decât în mod obișnuit Si: vârtos. 19 a (Reg; îs) Mere ~ri Varietate de mere nedefinite mai îndeaproape. 20 a (D. ouă) Răscopt. 21 a (D. anumite alimente) Uscat. 22 a (D. pământ) Lipsit de umezeală Si: uscat. 23 a (D. apă) Care conține (din abundență) săruri de calciu Si: aspră². 24 a (D. cetăți) Fortificat (2). 25 a (Pop; d. clădiri, curți, grădini etc.; îe) A fi ~ ca cetatea A fi greu de pătruns înăuntru. 26 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Primejdios. 27 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Inaccesibil. 28 a Care se îndoaie greu, fiind lipsit de elasticitate Si: rigid, țeapăn. 29 a (D. pânză sau obiecte din pânză) Scrobit² (1). 30 a (Îs) Pânză ~ Pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 31 a (D. ființe și părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică Si: puternic, robust, viguros, voinic. 32 a (Fon; îs) Palat ~ Cerul gurii. 33 a (Îvp; d. cai; îla) ~ în gură Care nu se lasă ușor strunit. 34 a (Pfm; îe) A fi ~ în gură A fi certăreț. 35 a (Adesea udp „la”) Rezistent. 36 a (D. oameni) Care face față neajunsurilor, vicisitudinilor. 37 a (D. oameni) Cu voință fermă. 38 a (D. oameni și d. manifestările lor) Energic (2). 39 a (D. oameni și d. manifestările lor) Statornic (6). 40 a (Înv; îla) ~ de spirit Inteligent. 41 a (Pfm; îe) A fi tare de înger (sau de fire) ori a fi ~ Ia inimă A fi rezistent. 42 a (Pfm; îae) A fi curajos. 43 a (Înv; îe) A sta (sau a se pune) ~ (pentru cineva) A apăra (pe cineva) cu energie, cu hotărâre. 44 a (D. colectivități) Plin de forță Si: neînvins, puternic, viteaz. 45 a (Înv) Sigur (8). 46 a (Pop, îe) A fi ~ de inimă (sau de suflet) A fi crud. 47 a Care dispune de putere, de autoritate. 48 a (Pfm; îe) A fi mare (și) ~ sau ~ și mare A fi puternic. 49 a (înv; îe) A fi ~ a... A fi cu dreptul de a... 50 a (Înv; d. autoritate, putere) Absolut (1). 51 a (Determinând numele lui Dumnezeu) Atotputernic (3). 52 a Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu Si: doct, priceput. 53 a Care are multă îndemânare în practicarea unui sport, a unui joc Si: capabil, priceput. 54 a (D. argumente, sugestii) Care este convingător Si: concludent. 55 a (D. argumente, sugestii) Care este categoric Si: clar. 56 a (Înv; d. porunci, hotărâri etc.) Hotărât (15). 57 a (Înv; d. porunci, hotărâri) Sever² (7). 58 a (D. fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. 59 a (D. vreme) Care este urâtă. 60 a (Fig; d. vreme) De restriște. 61 a (înv; d. calamități) Cumplit² (7). 62 a (Îvr; d. apă) Adâncă (1). 63 a (D. acțiuni, fapte ale oameni) Care se face cu multă forță Si: puternic, violent. 64 a (D. somn) Profund. 65 a (D. privire) Aspru (19). 66 a (D. vorbe, expresii etc.) Insultător. 67 a (Înv; d. războaie) înverșunat. 68 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care provoacă emoții puternice Si: intens. 69 a (D. voce, sunete, zgomote) Care este emis cu putere, răsunând până departe Si: răsunător, ridicat². 70 a (D. aer) Răcoros. 71 a (Pex; d. aer) Curat (24). 72 a (D. substanțe mirositoare și miros) Care este pătrunzător Si: aromat, (reg) trăsnitor (5). 73 a (D. unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). 74 a (Prc; d. alimente) Picant. 75-76 a (Chm; îs) Acid (sau bază) ~ Acid (sau bază) care prin dizolvare se disociază total sau aproape total. 77 a (Chm; îs) Apă ~ Acid azotic. 78 a (D. băuturi alcoolice) Care conțin un procent mare de alcool Si: (reg) trăsnit³ (7). 79 a (Îs) Băutură ~ Băutură spirtoasă. 80 a (D. culori) Bătător la ochi Si: aprins, intens, puternic, viu. 81 a (D. lumină) Puternică. 82 av Cu forță Si: intens, puternic. 83 av (Îrg) Insistent. 84 av (Înv) Plin de siguranță și de hotărâre Si: ferm, neclintit. 85 av În mare măsură Si: mult. 86 av (Însoțind un adjectiv sau un adverb formează superlativul acestora) Foarte. 87 av Cum trebuie Si: bine. 88 av (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas ridicat, pentru a fi auzit bine și departe. 89 av (Îvr; pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune” etc.) Răspicat. 90 av Repede. 91 av (Îrg; îlav) Mai ~ Mai degrabă. 92 av (Îrg; îal) Mai ales. 93 av Cu putere. 94 sna (Mun; Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 95 av (Mun; Olt) Melodie după care se execută dansul tarea (94). 96 c (Mar; Trs; în corelație cu el însuși) Ori..., ori...

vad¹ sn [At: PO 112/17 / V: (reg) vat / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml vadum] 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare cu malurile joase și cu apa puțin adâncă, permițând trecerea prin apă de pe un mal pe altul Si: (înv) ghecet (1). 2 Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu barca, cu bacul etc. 3 (Pop; îcn; îe) A încerca (sau a cerca, a prinde) ~ul cu nebunul (sau cu nerodul) A se încrede în omul prost sau necugetat. 4 (Pop; îe) A(-și) face ~ A(-și) face loc de trecere. 5 (Îae) A pătrunde. 6 (Fig; îae) A (se) răspândi. 7 (Fig; îae) A (se) face cunoscut. 8 (Fig; îae) A căuta un pretext, o ocazie pentru a merge undeva Si: a-și face cale. 9 (Pop; îe) A nu avea~ A nu avea scăpare. 10 Loc din albia unui râu, dintr-o baltă etc. unde apa este adâncă (și lină), favorabilă pescuitului. 11 (Reg) Loc la malul unui râu unde se adapă vitele când sunt la pășune. 12 (Trs) Copcă (în gheața unui râu, a unei bălți etc.) 13 (Udp „de”) Loc pe cursul unui râu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă, ferăstrău etc.) care sunt acționate prin forța hidraulică. 14 (Reg; pex; la moară) Canal prin care se abate apa. 15 (Reg; pex; la moară) Căderea apei. 16 (Reg; pex; la moară) Iaz. 17 (Îrg) Loc la țărmul mării² favorabil acostării vaselor¹. 18 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a avea”) Loc (în apropierea unei importante căi de comunicație) care asigură unui negustor, unui local etc. clientelă numeroasă și câștig. 19 (Fig; pex) Sursă bună de câștig. 20 Albie (minoră) a unei ape curgătoare Si: făgaș (10), matcă, pat¹, (îvr) scafă. 21 Canal de irigație.

venire sf [At: CORESI, EV. 190 / V: (îrg) viire / Pl: ~ri / E: veni] 1 Deplasare către cineva sau către ceva Si: venit¹ (1), (înv) viitoare (12). 2 Parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc Si: venit¹ (2), (înv) viitoare (13). 3 Trecere (prin…). 4 Traversare. 5 (Îvr) Dislocare (a unor roci). 6 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări) Si: venit¹ (3). 7 (Îs) Bună ~ Formulă, folosită uneori ca salut, prin care este întâmpinat un oaspete. 8 (Îs) ~ pe (sau în) lume Naștere. 9 (Îs) ~ în ajutor Ajutorare (1). 10 (Îvr) Ședere temporară într-un loc Si: rămânere, zăbovire. 11 (Pex) Ivire. 12 (Rar) Loc în care sosește cineva. 13 Pătrundere (în număr mare) într-un teritoriu (pentru a trece, pentru a staționa temporar sau pentru a se stabili). 14 Invadare (cu intenții ostile) a unui teritoriu străin Si: invazie, năvălire, năvală. 15 Cotropire (3). 16 (În religia creștină; șîs ~ pe lume, ~a întâi, ~a lui Hristos) Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 17 (În religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 18 (În religia creștină; șîs a doua ~, ~a a doua) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 19 (În religia creștină; îas) Judecata de apoi. 20 (În religia creștină; îas) Sfârșitul lumii. 21 (Rar) Pogorâre. 22 (Înv) Producere a unui fapt Si: (înv) venit¹ (10). 23 (Îvr) Ceea ce se abate asupra cuiva. 24 Întoarcere a cuiva în locul de unde a plecat Si: înapoiere, (pop) venit¹ (11), (îvp) venitură Vz viitură (7). 25 Revenire a cuiva într-un loc în care a mai fost Si: înapoiere, (pop) venit¹ (12), (îvp) venitură Vz viitură (8). 26 (Îs) ~ în fire Revenire (după un leșin). 27 (Înv; îs) ~ la fire Menstruație. 28 (Cu determinări în genitiv) Ieșire din matcă (a unei ape) Si: revărsare. 29 Preluare a unei funcții, a unei împuterniciri. 30 Instalare într-un post² Si: angajare (1). 31 (Șîs ~ la domnie, ~ ca domn) Urcare pe tron Si: înscăunare, întronare, (îvr) venit¹ (13). 32 (Îs) ~ la putere Preluare a conducerii (într-un stat). 33 (Cu determinări în genitiv) Începere a desfășurării unei perioade de timp. 34 (Olt; de obicei în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil pentru a face ceva Si: răgaz. 35 (Îlav) Pe ~ Cu timpul.

străbate [At: PSALT. HUR. 51²/11 / V: (înv) ~reb~ / Pzi: străbat / E: stră- + bate] 1-2 vti A intra în profunzime, până în partea opusă Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a trece, (liv) a penetra, (înv) a proidi. 3-4 vti A face o gaură răzbind în partea cealaltă (cu ajutorul unui instrument cu vârf ascuțit) Si: a găuri (1-2), a perfora, a scobi¹, a sfredeli (7), a străpunge (1), (îrg) a petrece, a potricăli, (reg) a borteli, a borti, a butori (1), a găuni (1), a răzbici², a sclidiri, a sfredeluși, a străfiga². 5 vi (D. sunete, zgomote etc.) A se propaga prin spațiu (până la un anumit punct) fâcându-se auzit Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străpunge (3), (îvr) a străpasa. 6 vi (Pan) A privi cu atenție (încercând să vadă clar, în ciuda dificultăților) Si: a măsura, a observa, a scormoni, a scruta, a sfredeli, a străpunge (5). 7 vt (Înv) A intui. 8 vt (Pan; mai ales d. ploaie) A uda foarte rău (adesea dând senzația de străbatere a corpului). 9 vi A izbuti să ajungă sau să intre undeva (cu greu) Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străpunge (9). 10 vi A-și face loc, înlăturând obstacolele Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străpunge (10). 11 vi (Înv; d. dinții de lapte) A apărea (3). 12-13 vti (Rar) A reieși. 14 vt (D. senzații, stări, sentimente etc.; c. i. oameni, sufletul sau părți ale corpului lor) A pune stăpânire (pe cineva sau pe ceva) Si: a copleși (12), a cuprinde (20), a domina (1), a pătrunde, a străpunge (8), (liv) a penetra. 15-16 vti A circula pe toată întinderea (în diverse sensuri) de la un capăt la altul Si: a cutreiera (1-2), a măsura, a parcurge, a răzbate, a traversa, a trece. 17-18 vti (Pgn) A merge (până la capăt) Si: a parcurge (3). 19-20 vti A fi sau a se întinde pe o mare suprafață Si: a împânzi. 21-22 vti A se împrăștia în toate părțile Si: a împânzi. 23 vt (De obicei cu determinările „cu privirea”, „cu ochii”) A privi (succesiv și repede) Si: a parcurge. 24 vt A se uita în treacăt la ceva Si: a parcurge. 25 vt A citi repede și superficial Si: a parcurge. 26 vt (Pgn) A citi (2).

străpunge [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~rep~ / Pzi: străpung, (reg) ~ngesc / E: stră- + punge] 1 vt A intra în profunzime cu un obiect ascuțit, cu o armă etc. (până în partea opusă) Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a trece, (liv) a penetra. 2 vt A face o gaură răzbătând în partea cealaltă (cu ajutorul unui instrument cu vârf ascuțit) Si: a găuri (1), a perfora, a scobi¹, a sfredeli, (îvr) a petrece, a potricăli, (reg) a borteli, a borti, a butori (1), a găuni (1), a răzbici², a sclidiri, a sfredeluși, a străfiga², a străbate (3). 3 vt (D. sunete, zgomote etc.) A se propaga prin spațiu (până la un anumit punct) Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate (5), a străpasa. 4 vt A se face auzit, a ajunge până la... Si: a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a străbate (5), (îvr) a străpasa. 5 vt (Fig) A privi cu atenție (încercând să vadă clar) în ciuda dificultăților Si: a pătrunde, a măsura, a observa, a scormoni, a scruta, a sfredeli, a străbate (6). 6 vt (Fig) A examina cu insistență Si: a pătrunde, a măsura, a observa, a scormoni, a scruta, a sfredeli, a străbate (6). 7 vi (Reg; d. șerpi) A mușca. 8 vt A pune stăpânire pe cineva sau pe ceva Si: a copleși (12), a cuprinde (20), a domina (1), a pătrunde, a străbate (14), (liv) a penetra. 9 vi A izbuti să ajungă, să intre undeva (cu greu) Si: a pătrunde, a răzbi, a răzbate, a străbate (9). 10 vi A-și face loc, înlăturând obstacolele Si: a pătrunde, a răzbi, a răzbate, a străbate (10). 11 vi (Îe) A ~ frontul (sau prima linie) A distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie. 12 vt (Spt) A depăși, în cadrul jocului, apărarea echipei adverse. 13 vt (Rar; fig) A pătrunde. 14 vt A realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane pentru a asigura transportul, aerajul sau circulația într-un anumit sector de exploatare a minei. 15 vt (Pex) A excava (1). 16 vt (Pex) A săpa (1). 17 vr (Fiz; d. un izolator electric) A se distruge parțial sau total sub acțiunea unei descărcări electrice care traversează un izolant sau un izolator. 18 vt (Reg; d. durerea de măsele) A săgeta (15).

strecurare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) ~răc~ / Pl: ~rări / E: strecura] 1 Trecere a unui lichid, printr-o strecurătoare, printr-o pânză etc. pentru a-l limpezi, a-l curăța de impurități Vz filtrare. 2 Curgere a unui lichid printr-o crăpătură sau printr-un loc îngust Si: scurgere. 3 (Pex) Alunecare a unui lichid pe o suprafață verticală sau înclinată Si: prelingere. 4 Pătrundere (cu efort) printr-un loc îngust. 5 Deplasare, trecere discretă, fără zgomot Si: furișare (1), (fam) fofilare (1). 6 (Înv) Transportare (neobservată) a unor produse. 7 Introducere în vorbire sau în scriere, din loc în loc, a unor texte suplimentare Si: intercalare. 8 Pătrundere pe neobservate (cu intenții dușmănoase) a unor persoane străine în mijlocul unui grup omogen. 9 Trecere neobservată a unor greșeli într-un text Vz scăpare. 10 Pătrundere treptată (a unor colectivități) pe un teritoriu străin. 11 (Trs; ccr; îf străcurare) Capacul găurit al putineiului.

ÎNCUIBA, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încuib] – În + cuib.

SUPRAFAȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere nelimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie² limitată de o linie închisă (frîntă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Din supra- + față (după fr. surface).

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (după spânzura, vântura etc.).

APERTURĂ ~i f. 1) Loc liber prin care se poate pătrunde sau privi în interior; deschizătură; deschidere. 2) anat. Grad de deschidere a unei cavități. 3) lingv. Grad de deschidere a gurii la articulația unui sunet. /<lat. apertura, fr. aperture

IRUPȚIE ~i f. Pătrundere bruscă și violentă (într-un loc). /<fr. irruption, lat. irruptio, ~onis^[1]

BAGEACĂ, bageci, s. f. (Reg.) Mică deschizătură în podul unei case, al unei șuri etc., prin care pătrunde lumina și care uneori ține locul coșului. – Tc. bağak.

ficát m. (lat. ficatus. Îngrășat cu smochine; hepar ficatum, ficat de gîscă îngrășată cu smochine, d. ficus, smochină; apoĭ a rămas ficatum cu înț. de „organ al corpuluĭ”; it. fégato, fr. foie, sp. higado, pg. figado. V. epatic). Maĭ, un organ voluminos roșiatic orĭ vînăt așezat în josu peptuluĭ, la dreapta. (E o glandă care secretează glicoza și fĭerea). Pl. Măruntaĭe: un vultur sfîșia ficațiĭ luĭ Prometeŭ. Fig. Inimă, loc simțitor: vorba asta l-a pătruns pîn’la ficațĭ.

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare).

BAGEACĂ, bageci, s. f. (Mold.) Deschizătură, ca o ferestruică, în podul unei case, al unei șuri etc., prin care pătrunde lumina sau care uneori ține locul hornului. Teatrul reprezintă o curte cu zaplaz... În dreapta, o șură cu bageacă spre scenă. ALECSANDRI, T. 895. Variante: bageac, bageacuri, s. n., bageagă (CONTEMPORANUL, III 707) s. f.

DESCHIZĂTURĂ, deschizături, s. f. Loc liber pe unde se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea; deschidere. V. gaură, intrare. Își așeză gura în dreptul deschizăturii și strigă... SAHIA, N. 85. Printr-o deschizătură a copacilor scînteiau priveliștile din vale. IBRĂILEANU, A. 157. La deschizătura ferestrelor se vede cît de groase sînt zidurile. CARAGIALE, M. 101.

SĂLBĂTICIE, sălbăticii, s. f. (Și în forma sălbătăcie) 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușirea a ceea ce este sălbatic; cruzime, brutalitate. În «Năpasta» societatea burgheză... apare numai ca un ecou... și acest ecou sună numai a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = sălbatic, fioros. Nu știu! răspunse Alioșa și-l privi cu sălbătăcie. SADOVEANU, O. VII 38. Simțea foamea și frigul mușcîndu-l cu sălbătăcie. id. O. VIII 155. ♦ Purtare, faptă de om sălbatic, crud, brutal. Are însă un fond... foarte potrivit pentru descrierea sălbătăciilor ce-au însoțit distrugerea albigenților. GHEREA, ST. CR. I 175. ♦ (Neobișnuit) Animal sălbatic, sălbăticiune. Mergea la vînătoare și aducea... căprioare... și alte sălbătăcii bune de mîncare. RETEGANUL, la CADE. 2. Loc pustiu, singuratic, unde n-a pătruns civilizația. V. pustietate, paragină. Vechea așezare de pescari dobrogeni avea biserică – lucru rar în aceste sălbătăcii și singurătăți. SADOVEANU, O. VIII 234. În sălbăticia asta unde trăiesc, cînd voi avea fericirea să mai schimb vreo vorbă cu astfel de oameni? BART, S. M. 27. ♦ Atitudine nesociabilă, izolare de lume. Se făcea că nu înțelege ce însemnează sălbăticia ei de a se încuia în odaie și a fugi așa de toată lumea. VLAHUȚĂ, O. AL. II 97. 3. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. – Variantă: sălbătăcie s. f.

VIOLARE, violări, s. f. Acțiunea de a viola... 1 Încălcare. Prin violarea alegerilor nu mai este control, nu mai este putere legislativă, nu mai este constituție. BOLINTINEANU, O. 257. 2. Pătrundere cu forța într-un anumit loc.Siluire a unei femei; viol.

SUPRAFAȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Element geometric cu două dimensiuni; partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. Se uită la suprafețele... colțuroase ale pereților de stîncă. DUMITRIU, N. 149. Întunericul serii de vară învăluise cerul și pămîntul într-o apă adîncă, albăstrie, la suprafața căreia, colo sus de tot, scînteiau stelele. DAN, U. 52. Colonelul își sprijini spatele de rezemătoarea scaunului și mîinile și le întinse una alăturea de alta, pe toată suprafața mesei. SAHIA, N. 75. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. Pictura de gen, practicată cu o deosebită măiestrie de pictorii flamanzi și olandezi, se mulțumea însă să înfățișeze doar la suprafață viața, nescoțînd la iveală conflictele și contradicțiile existente în sînul societății vremii. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/4. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii (și măsurată în unități la pătrat). Suprafață arabilă. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. Bolnava se înăbușea. Suprafața de respirație se micșora din zi în zi. BART, E. 387. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frîntă sau curbă). Suprafața dreptunghiului.

nestrăbăcios, ~oasă a [At: ȘINCAI, HR. I, 246/37 / Pl: ~oși, ~oase / E: cf lat impenetrabilis] (Înv) 1-2 (D. drumuri) Care (nu este sau) nu poate fi străbătut. 3 (D. locuri) Pe unde nu se poate pătrunde.

veni vb. IV. A intr. I (despre ființe; mai ales cu determ. locale care indică punctul de plecare, punctul de destinație, traseul sau reperul în funcție de care este orientată deplasarea) 1 A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva; a merge tot mai aproape de un anumit loc, de o așezare etc.; a se apropia. Vine spre casă. ◊ (repetat, cu val. intensivă sau durativă) Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare (EMIN.). ◊ (în corelație cu vb. ca „a se duce”, „a pleca”, „a merge”, exprimă, în mod explicit, o deplasare în sens opus) Badea vine și se duce, dor îmi lasă (POP.). ◊ (constr. cu „de unde”, „dincotro” etc., arată că cineva se întoarce la locul de unde a plecat) Turcii... în vremea războiului, l-au părăsit și s-au dus de unde vinisă (CANT.). Δ expr. A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a venit, se spune pentru a arăta că cineva nu și-a realizat scopul pentru care a făcut deplasarea. A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit, se spune pentru a arăta că banii obținuți fără efort sînt cheltuiți cu multă ușurință. ◊ (la imper., de obicei întărit prin „încoace”, „aici” etc., predomină ideea de amenințare, de provocare, de sfidare) Vie să-și cerce norocul, dacă li s-au urît zilele (ALECS.). Δ Compus (fam.): vino-ncoace (sau vino-ncoa) subst. invar. = (adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.) atracție, farmec, drăgălășenie. ◊ (cu determ. modale care arată sau sugerează ritmul de deplasare) S-a oprit un moment în loc indignat, derutat, pe urmă vine brusc către ei (CA. PETR.). Δ (constr. cu dat. etic) Tare-mi venea și-mi sosea, Tot din guriță strigînd (POP.). ◊ (cu determ. care arată distanța parcursă) Șapte țări de ai venit (POP.). ◊ (cu determ. care indică sau sugerează mijlocul de deplasare) Vine călare spre cetate un hatman leșesc cu steag alb (ALECS.). ◊ fig. Iarna vine, vine pe crivăț călare (ALECS.). ◊ (cu determ. elem. pred. supl.) Din droaia de copii... vine curajos, mi se așază pe genunchi (STANCU). ◊ analog. (despre fenomene atmosferice, meteorologice) A venit o furtună cu grindină. ◊ ext. (despre corpuri cerești) Ca stelele acelea călătoare ce se zăresc..., fără a ști de unde vin și unde se duc (RUSSO). ◊ (despre vreme; cu determ. ca „bună”, „rea” etc.) După furtună vine și vreme bună (c. NEGR.). ♦ ext. (despre ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de cineva sau ceva). După cîteva minute, barca veni la vapor cu trei oameni (BOL.). ♦ analog. (despre păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). ◊ (despre ființe imaginare sau mitologice) Iuții aprigi zburători Vin curgînd de pretutindeni (c. NEGR.). ♦ analog. (despre obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvîrlit). Capriciul obuzului care vine unde nu te aștepți (CA. PETR.). ♦ (cu determ. introduse prin prep. „pe la”, „prin”, „peste”) A merge traversînd, străbătînd un loc, o întindere, o suprafață; a trece (prin...). Iuda veni... prin valea lui losafat (BOL.).** (cu determ. locale în care de obicei alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. Oile... veneau dintr-un mal în cellalt al Milcovului (GHICA). ◊ fig. De la gîndul restauratorilor de a întemeia gramatica română am venit la gramatica latină (RUSSO). 2 (cu determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”, „de la” sau constr. cu „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează adesea ideea originii sau provenienței) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva; a proveni din... Vin din cetatea împărătească sau din Asia mică... negustori (IORGA). ◊ ext. Plante venite de la Ecuator. ◊ (în corelație cu „a merge”, „a se duce”) Acest popor... nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți (EMIN.). ◊ expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă, se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărîri (considerate greșite) sau care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă etc. A(-și) veni de-acasă = a se dumiri, a se lămuri (asupra unui lucru). Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) venit = pleacă (sau plecați etc.) de aici! lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! A-i veni (cuiva) în (ori întru) întîmpinare sau a veni în (ori întru) întîmpinarea (cuiva), a veni înaintea (cuiva) = a) a merge, a ieși înaintea cuiva (pentru a-l primi, pentru a-l întîlni etc.); a întîmpina (pe cineva); b) (și a veni în întîmpinarea a ceva) a precede, a anticipa o idee, o teorie; a răspunde unei întrebări, unei necesități, înainte ca aceasta să fie formulată. ♦ (mai ales despre abstracte) A lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva; a se trage din... Acest sentiment vine pesemne din înălțimea și sublimitatea naturii noastre intelectuale (CAR.). ◊ expr. De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... = datorită acestui fapt, pentru acest motiv, din această cauză. ♦ A-și avea originea, obîrșia, proveniența din ceva sau de undeva; a rezulta, a decurge. A denunța abuzurile, a biciui, a strivi răul, ori din care parte ar veni (I. NEGR.). ◊ (despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) Numele localității vine de la un nume de persoană. ♦ (înv.; despre dispoziții, hotărîri etc. oficiale) A emana. Legea vine de la parlament. 3 (de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „pînă în”, „în” etc. care indică punctul de sosire) A ajunge, a sosi într-un anumit loc; a descinde, a se opri într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). Într-o iarnă... venise la Iași o trupă de actori despre care se dusese vestea (BRĂ.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) iapa la hăț = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A veni pe (sau în) lume = a) a se naște; b) (bis.; și a veni cu trup; despre Iisus Hristos) a lua trup de om; a se întrupa. A veni alba în sat = a se lumina de ziuă. A(-i) veni la țanc (sau la pont) = a sosi la timp. A veni la mijloc = a interveni, a intra în acțiune. A veni fără vistavoi = a sosi (undeva) pe neașteptate. A-i veni (cuiva) cuțitul la gît (sau mucul la deget) = a ajunge într-o situație grea, dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la limita răbdării. A(-i) veni (cuiva) în (sau întru, spre) ajutor = a interveni (grabnic, prompt) pentru a ajuta pe cineva; a sări în ajutorul cuiva; a fi de folos cuiva. La o vreme de nevoie,... noi ți-om veni într-ajutor (EMIN.). A veni în ajutorul (a ceva sau a cuiva) = a aduce argumente în sprijinul unei idei, al unei teorii, al unui principiu etc. sau al unei persoane care susține anumite teorii, idei etc. A veni deasupra = a deveni învingător. A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mînă sau a veni pe (ori în, la) mîna (ori mîinile) (cuiva) = a ajunge la discreția, la dispoziția, în puterea cuiva; a depinde de cineva. A(-i) veni (cuiva) drăguș la căuș, se spune, ca amenințare, celui care te-a nemulțumit și pe care-l vei pedepsi. A-i veni (cuiva) (Moș) Ene pe la gene = a i se face somn; a începe să moțăie. A(-i) veni de hac = a) a pedepsi sau a face inofensiv pe cineva care provoacă necazuri, supărări, nemulțumiri; b) a depăși, a învinge o dificultate, un obstacol etc. ♦ (despre obiecte, mai ales despre mărfuri; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) A ajunge la destinație; a fi adus undeva. Ridică halba: golesc băutura cîteșitrei și mai vine un rînd (GÎRL.). ◊ expr. A veni la (sau în) mîna (sau mîinile) (cuiva) ori a-i veni (cuiva) la (sau în, sub, a) mînă = a ajunge în posesia, în stăpînirea cuiva. A-i veni cuiva cărți = a trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a cîștiga la jocul de cărți). ◊ (despre înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep, „din”, „de la”; de obicei constr. cu dat. pron. person.) I-a venit răspuns Că dușmanii țării... Năvălesc grămadă (IOSIF). ◊ expr. (înv.) A-i veni mazilie = a fi mazilit, înlăturat de la domnie. ♦ (despre publicații periodice) A fi difuzat, a ajunge (periodic) undeva. Presa îi venea destul de regulat. ♦ (despre lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea constr. cu dat.) A se propaga prin spațiu pînă într-un anumit loc; a se face perceput, simțit. Văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă (EMIN.). ◊ (cu determ. introduse de obicei prin prep. „de la”, „din”) Lumina vine de la o curte interioară (RALEA). ◊ expr. A veni la (sau în) urechile (sau cunoștința) ori a-i veni (cuiva) la urechi = (despre știri, zvonuri etc. sau, ext., despre fapte, întîmplări etc.) a ajunge la cunoștința cuiva; a deveni cunoscut. A-i veni (cuiva) muștarul la nas v. muștar. 4 (cu determ. nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania (pe cineva) sau a fi însoțit, întovărășit, acompaniat (de cineva). Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure (FIL.). ♦ (de obicei cu determ. nume de obiecte) A aduce cu sine. Mai apoi, vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate (SLAV.). ◊ expr. A juca pe vine (sau pe venite) = (la unele jocuri de cărți) a juca pe datorie, în contul banilor care vor fi aduși ulterior. ♦ analog. (cu determ. nume abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul, purtătorul a ceva.. Vine cu știri de la stăpînul său (SADOV.). ♦ (cu determ. care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A prezenta, a propune, a susține. A venit cu un plan de dezarmare (TIT.). 5 (pop.; despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „asupra”, „peste”, „împotriva”) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase agresive. Cine sînt eu, măi, de vii asupră-mi cu bastonul? (BOL.). ♦ ext. (pop.; despre vehicule sau despre conducători de vehicule) A lovi, a izbi (intrînd în coliziune cu...), a da peste... A văzut cum a venit camionul peste copac. ♦ A se năpusti, printr-o acțiune militară asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc.; a pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi, de a-l jefui etc. Turcii au venit cu oaste asupra Ardealului (XEN.). ◊ expr. (Doar) nu vin turcii (sau tătarii) ori (doar) nu vin turcii, nici tătarii, se spune pentru a potoli pe cineva prea grăbit sau alarmat, înfricoșat fară motiv. ♦ (mai ales despre animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a fura, a ucide (pe cineva) sau a distruge, a devora (ceva). Lăcustele călătoare... ne vin în mod periodic din sudul Rusiei (ENC. AGR.). 6 (determ. prin „ înăuntru” sau prin alte determ. locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin prep. „în”) A intra în...; a pătrunde undeva. Țăranul veni în curtea palatului și ceru să vorbească cu împăratul (POP.). ♦ ext. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. Odăile erau mari... întunecoase prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlîc (CĂL.). 7 (determ. prin „afară” sau prin alte determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”) A ieși, a trece din interior spre exterior sau dintr-un mediu în altul. Veni repede afară și se duse să deschidă poarta. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) A se deplasa la cineva (acasă) pentru a-l vedea, a-l ajuta etc., a merge (în mod repetat) undeva; a vizita. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă (EMIN.). ◊ (cu precizarea „în vizită”) Foarte mulțămit... prinse încredere către noua sa mumă și veni din nou în vizită (EMIN.). ◊ (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la” sugerează imprecizia momentului sau a duratei vizitei) Ceea ce vreau nu-ți pot spune aici... Trebuie să vii pe la mine (REBR.). 9 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întruniri, manifestări publice etc.) A merge pentru a asista, pentru a participa la ceva; a lua parte (la...), a fi de față (la. ..). Va fi o ședință de inițiere la care poate veni oricine (PHIL.). 10 (de obicei însoțit de prop. finale) A se înfățișă, a se prezenta la cineva, înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). Veniră creștinii din satele vecine să spună că pe hotarul lor se iviră boi străini (AGÂR.). ◊ (cu determ. modale, elem. pred. supl.) Ca sorbită de vîntul turbat, așa veni de cătrănită (DELAVR.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „în somn” etc.) Astă-noapte veniră dumnezeii voștri la mine și mă certară foarte rău (ALEXAN.). ◊ (la prez.ind. pers. 1 și 4, precedînd vb. ca „a spune”, „a zice”, „a întreba, ca formulă protocolară de a se adresa, de a relata ceva etc.) Viu să-ți adresez și felicitările și expresia simpatiilor mele (ALECS.). ◊ expr. A veni pe capul cuiva = a cauza cuiva suferințe, necazuri etc. Bine ai (sau ați) venit (sănătos sau sănătoși), formulă de salut cu care este întîmpinat un oaspete. Bine că ai (sau ați etc.) venit, formulă prin care se evidențiază mulțumirea față de oportunitatea sosirii cuiva. A veni la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la ușă = a se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. A veni ca la borș, se spune despre o persoană care, prezentîndu-se undeva, pleacă în grabă, fară explicații. A veni (undeva) după cineva (sau ceva) = a căuta pe cineva sau ceva în locul unde se află, se adăpostește, se ascunde. A veni în numele cuiva = a) (și a veni din partea cuiva) a se prezenta undeva ca trimis, ca reprezentant al cuiva; b) a se prezenta (undeva) dîndu-se drept altcineva și uzînd, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. ◊ ext. (cu acc.pe ideea determinării unei acțiuni sau a intervenției într-o acțiune, într-un proces) Realitatea, cea mai aprigă dușmană a închipuirei, vine de se pune necontenit dinaintea ei (ALECS.). ◊ fig. Pe mii de drumuri umbre se ridică Și parcă vin să fure parfumul florilor (DENS.). ♦ A se adresa cuiva, a solicita ceva cuiva. Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi (CAR.). ♦ (despre bolnavi) A consulta un medic. Mai mulți bolnavi au venit la cabinetul medical. ♦ (pop.) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. ♦ (jur.; de obicei cu determ. ca ”înaintea„, ”spre înfățișare„, ”de față„, ”la judecată„) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție; a compărea. Veneau pentru vechi procese – cu multă îndoială față de judecățile vremelnice (SADOV.). ◊ expr. A veni cu jalba în proțap v. jalbă. ◊ ext. (despre plîngeri, reclamații etc.) Vinind pîrîre nencetată, Vru să știe cu temei de sînt Oare acele toate adevărate (BUD.). ♦ A se alătura cuiva, a trece de partea cuiva; a deveni asociat, partener, adept. Sînt dușmănit de Măria sa... și totuși vii cătră mine (SADOV.). II (mișcarea se realizează pe verticală) 1 (de obicei determ. prin ”jos„, ”la vale„) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață); a se lăsa în jos; a coborî. Vine domol la vale un călăreț tînâr (CAR.). ♦ A cădea (cu viteză) de la oarecare înălțime. O pană veni de sus învîrtejindu-se repede și căzu (SADOV.). ◊ (despre precipitații atmosferice) De-ar veni o răpăială de ploaie... Să vină și să treacă repede (STANCU). ◊ (despre lumină sau despre întuneric) Venea din cer pe cîmp amurgul (GOGA). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”pe„, ”peste„ etc., care indică locul căderii; intervine adesea și ideea de lovire sau de izbire cauzată de cădere) Copacul a venit peste mașină. ◊ expr. A veni în vale = (despre porțiuni de teren) a se surpa, a se prăbuși, a aluneca. ♦ (relig.; despre divinități) A se stabili printre oameni, în lume; a coborî (din cer) peste lumea pămîntească. Veți lua putere venind Duhul Sfînt preste voi (BIBLIA 1688). ♦ (despre necazuri, suferințe etc.) A se abate, a cădea asupra cuiva sau a ceva. Pentru legea noastră și credință vom răbda tot răul ce ne va veni asupră (DOS.). ♦ (și a veni de sus) A proveni de la o autoritate superioară, de la cineva cu prestigiu, de la Dumnezeu etc. ♦ (pop.; despre ființe; urmat de determ. ca ”în mînă„, ”în nas„, ”pe brînci„, care indică partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pămînt, a-și pierde poziția verticală. Unealta căzu: omul veni... pe spate (SADOV.). 2 (pop.; despre ființe; cu determ. ca ”în sus„, ”sus„, ”în vale„) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat), a se deplasa dintr-un loc mai jos (sau din josul apei) către unul situat mai sus (sau în susul apei); a (se) urca, a (se) sui. Rugă... să vină puțin sus spre a-i pune pe hîrtie unele scurte sfaturi (CĂL.). ◊ ext. Mașina a venit la deal cu greutate. 3 (despre corpuri, materii) A se ridica deasupra (apei); a ieși la suprafață. Lava venită din adîncurile vulcanului. ◊ expr. A veni la iveală (sau la arătare) = a se da pe față, a fi dezvăluit, a se arăta. III (despre ființe; de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”înapoi„) 1 A se întoarce în locul de unde a plecat; a merge din nou unde a mai fost; a reveni. Dintr-o întîmplare neașteptată, omul venise înapoi devreme (SADOV.). ◊ (în constr. neg.; cu referire la moarte, considerată ca o plecare fără întoarcere) Eu voi pleca... pe-o cale depărtată, De unde nu mai vine acel ce a plecat (BOL.). ◊ (în corelație cu ”a se duce„, ”a pleca„, ”a merge„ etc.) Cînd pleci, să te-nsoțească piaza bună... Cînd vii, pășește slobod (ARGH.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”de la„, ”din„, care indică locul de desfășurare a unor activități, a unor îndeletniciri etc. sau activitățile, îndeletnicirile ca atare) Mirii veniseră de la biserică și se așezaseră între cei doi nuni (VOIC.). Δ expr. A veni de la biserică, se spune, ironic, despre cineva care se întoarce beat acasă. ◊ (cu determ. modale sau elem. pred. supl.) Educat la Paris, vine în țară plin de iluzii reformatoare (CONST.). ◊ fig. Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorc (COSTIN). Δ expr. A-i veni (cuiva) numai numele = a muri undeva, departe de locul de unde a plecat, a locuit. ♦ (despre obiecte) A fi adus înapoi undeva, a fi returnat cuiva. Scrisorile mi-au venit înapoi. ◊ expr. A veni la loc = (despre obiecte, despre părți ale lor etc.) a se întoarce în locul inițial; a(-și) recăpăta poziția inițială. Din cauza mișcării mașinii, scaunele se deplasau în față și veneau la loc. 2 (mai ales despre păsări) A se întoarce din migrație. Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi! (COȘB.). 3 A se întoarce la o stare anterioară; a redobîndi o stare, o situație anterioară. Această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi (ANTIM). ◊ expr. A-și veni în chef = a-și recăpăta buna dispoziție, voia bună. A-și veni în fire = a) a-și recăpăta forțele, vigoarea, vitalitatea; a se restabili (după o stare de slăbiciune, de depresie, de epuizare etc.); b) a-și reveni dintr-un șoc, a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc.; a se trezi, a se dezmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc.; c) a-și recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine, a-și restabili starea psihică normală (după un moment de spaimă, de furie, de uluire, de descumpănire etc.); d) a-și redobîndi capacitatea de judecată, de discernămînt (renunțînd la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, neîngăduite, condamnabile); a-și da seama, a înțelege, a se lămuri (în legătură cu o situație). ♦ (despre forță, putere, simțuri etc. ale oamenilor) A se reface, a se restabili. Unsei și pe orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) puterea (sau firea, răsuflul) = a se trezi, a-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. A veni în viață = a se întoarce la viață, a învia. A-i veni (cuiva.) fața (la loc) v. față. A-i veni (cuiva) inima la loc v. inimă. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile, minte) (acasă sau la loc, la cap, în cap) v. minte. A-i veni (cuiva) sufletul la loc v. suflet. IV 1 (înv.,pop.; despre ape; de obicei cu determ. locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). Se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș ce venea... din deal în vale prăvălindu-se (CR.). ♦ ext. A se revărsa. Cînd puhoiul vine... tîrăște nu numai ce-i pe șosea, dar și casele înalte (CA. PETR.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva v. apă. ♦ (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. ”din„) A izvorî. Pîrîul vine din munți. ♦ (de obicei cu determ. introduse prin prep. ”în„) A se vărsa. Dunărea vine în mare. ♦ (și a veni la matcă sau la vad) A reintra în albie după vărsare. ♦ (pop.; adesea cu val. incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). Din cauza defectării unei instalații, nu a venit apa caldă. 2 (pop.; despre lichide organice) A se scurge. De pe frunte, sîngele îi venea în ochi. V 1 (cu determ. introduse mai ales prin prep. ”pînă la„, ”la„, ”în„) A ajunge pînă la nivelul...; a avea ca limită. Pantalonii îi veneau pînă la glezne. ◊ expr. A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara (cu cineva) din cauza inferiorității în care se află. A veni la măsură = a ajunge la măsura, la mărimea prestabilită sau potrivită. A veni cotul la măsură sau a veni tafta la cot = a se nimeri; a se potrivi. A-i veni (cuiva) apa la gură (sau la gît) v. apă. 2 (pop.; despre obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). Pui de cîntărește oala... Venea trei oca și ceva (BRĂT.). ◊ (cu un compl. indirect introdus prin prep. ”de„, ”la„, ”pe„ care indică distribuția) Noi sîntem aici douăzeci... și ne vine pe fiecare doi miei (AGÂR.). 3 (pop.; despre mărfuri) A fi evaluat ca preț, a prețui, a costa, a ajunge. A întrebat cît vine kilogramul de roșii. 4 (înv.; despre oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de... A numărat oștenii și a venit pînă la o sută. 5 (înv., pop.) A ieși, a rezulta în urma unui calcul. Adăugăm doi la șapte și vine nouă. ♦ A se cuprinde, a intra, a merge. Doi în opt vine de patru ori. VI (de obicei cu determ. modale care indică un reper spațial; exprimă ideea de așezare, deplasare în spațiu) 1 (despre forme de relief, repere geografice) A fi situat, a se afla, a se găsi undeva (prin raportare la...). Versantul dinspre sat al muntelui... vine în fața răsăritului (BĂLC.). ♦ (despre drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția..., cu începere din..., pînă la...). O improvizare de bîlci pe șoseaua care vine de la Piatra (IBR.). ♦ (despre construcții, despre părți ale unei construcții etc.) A fi amplasat, așezat pe un anumit loc, într-o anumită poziție. Unde vine Banca Națională? ♦ (despre obiecte sau despre componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. ◊ expr. A(-i) veni cuiva (ceva) la îndemînă = a fi îndeajuns de aproape (de cineva) pentru a putea fi ușor de atins, de luat, de mînuit; ext. a-i fi cuiva ușor, comod, convenabil etc. (de făcut) ceva. A-i veni cuiva peste mînă (ceva) = a fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mînuit de către cineva; ext. a-i fi cuiva greu, incomod, neconvenabil, neplăcut (să facă) ceva. 2 (mai ales cu determ. modale ca ”bine„, ”frumos„, ”de minune„) A i se potrivi, a-i ședea; a-l prinde. Hainele noi îi veneau foarte bine. VII 1 (de obicei cu determ. care indică rangul, instituția, domeniul) A prelua, a primi (ca succesor) funcția, împuternicirea de... Venind din nou la domnie,... începu cu un mare măcel al boierilor (IORGA). ◊ expr. A veni la putere (sau la guvern, la guvernare) = (despre șefi de state, guverne, formațiuni politice) a prelua puterea (politică) într-o țară. Singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern... e cel conservator (EMIN.). ♦ (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ”la„ sau ”în„) A luat în primire o slujbă, un post (de conducere); a se angaja într-un serviciu; a avea o îndeletnicire. A venit la institut de trei ani. ◊ expr. A veni în serviciul cuiva = a se pune în serviciul cuiva, a-și oferi cuiva serviciile. 2 (înv., pop.; mai ales despre bunuri, proprietăți etc.) A i se cădea, a i se cuveni, a i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. Le-a venit cîte două mii partea fiecăruia. Ce-i drept, au și muncit (GHICA). VIII (despre ființe; adesea cu determ. care indică elem. precedent față de care se face raportarea) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp); a merge, a păși după cineva sau după ceva; a succeda. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț (EMIN.). ♦ (despre fapte, întîmplări, sentimente etc. ale oamenilor) Știe marele poet că... apoi vin reflecțiile (RUSSO). ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie după... Logofătul cel mare... are sub sine mulți logofeți. Logofătul al doilea vine după el (PER.) ♦ (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. ”după„) A se însoți cu cineva (căsătorindu-se); a urma (pe cineva) în vederea căsătoriei. E muiere bună, ne iubește și chiar a zis c-ar veni după d-ta, tată (POP.). ♦ A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.); a se călăuzi după un indiciu, după o urmă etc. Dihania de lup adulmecă și vine după fum (CR.). ♦ A urma învățăturile, îndrumările etc. cuiva, a asculta de..., a proceda conform cu...; ext. a adera la ceea ce întreprinde cineva, a fi alături de cineva (într-o acțiune). Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (BIBLIA). B intr. I 1 (despre evenimente, situații, întîmplări etc.) A se produce, a avea loc, a se întîmpla; a se petrece, a se realiza; a surveni, a interveni. Circulă zvonul că în curînd va veni răsturnarea rînduielii de acum (DAN). ◊ expr. Nu știi cum vine păcatul, se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul imprevizibil sau îndemnul la prudență, la prevedere. A veni vorba de... (sau despre..., că...) = a fi adus, pus, luat în discuție; a se vorbi (printre altele) despre... Așa (sau cum) vine vorba (sau vorbirea) = așa se vorbește, așa se spune, așa umblă vorba. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) = a sesiza sensul, nuanța, aluziile din spusele cuiva. ♦ (despre oameni) A se ivi, a apărea (în timp). O personalitate... vine într-o vreme în care talentul și predispozițiile artistice nu se au singure în vedere (OPR.). 2 (despre timp sau despre unități, intervale, perioade de timp) A începe să se desfășoare; a deveni actual; a sosi. Veni timpul de plecare în străinătate (ALECS.). ◊ (în legătură cu intervale de timp determinate, părți ale zilei, anotimpuri etc. realizează deseori constr. cu val. de loc.vb.) Cînd a venit toamna, s-a dus și ea cu frunzele (SADOV.). ◊ expr. A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) = a sosi pentru cineva sau pentru ceva prilejul așteptat, momentul favorabil. Vine (ea) și vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este așteptat se va împlini. A veni împlinirea vremii = a împlini timpul stabilit. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) vremea (sau ziua) mea (sau a ta, a lui etc.) ori ceasul meu (sau al tău, al lui etc.), se spune pentru a atrage atenția că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii (cuiva). A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea) = a) a ajunge la capătul vieții, a se afla în pragul morții; b) a-i sosi timpul să se căsătorească; c) a-i sosi timpul să nască. I-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, se spune a) despre o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii, dar așteptínd declanșarea acesteia; b) despre o fată de măritat care nu și-a găsit încă pretendent. A veni rîndul (cuiva) sau a veni rîndul (pentru ceva), a veni la rînd v. rînd. ♦ (despre unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rînd (în conformitate cu periodicitatea specifică). Nici nu bagi de seamă cum vine Crăciunul (DAN). ◊ (bis.; în prop. atrib. care capătă valori semantice echivalente cu ”veșnic„, ”de apoi„) În viața ce-o să vie, ca-n viața trecătoare... tot vesel am a fi (BOL.). ♦ A avea ca limită finală, a ajunge pînă la data (de...). Documentele bisericii vin pînă la anul 1780. ♦ (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.; cu determ. introduse prin prep. ”în„, ”la„) A se nimeri, a cădea la o anumită dată, într-o anumită zi sau perioadă; a se afla, a fi într-un anumit moment; a pica. Anul acesta Sfîntul Gheorghe vine după Paște. ◊ (pop.; despre unități ale timpului) A se încheia, a se împlini. Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin sahar (POP.). II unipers. (de obicei cu un compl. în dat.) 1 (despre stări fiziologice sau psihiatrice, simptome de boală etc.) A cuprinde, a apuca, a pune stăpînire pe cineva. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă (GAN.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) = a i se umezi ochii, a începe să plîngă. A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) = a avea impulsul, pornirea de a rosti ceva, de a spune, de a da glas. (Tot) ce îmi (sau îți, îi etc.) vine la (sau în) gură sau cîte îmi (ori îți etc.) vin la (sau în) gură = (în legătură cu vb. ca ”a zice„, ”a spune„ etc.) fără a alege, a selecta cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). Cum (sau oricum) îi (sau îți etc.) vine la gură = (în legătură cu vb. ca ”a ocărî„, ”a batjocori„, ”a blestema„) în termeni duri, brutali, violenți. A-i veni (cuiva) acru = a-i displace, a se sătura de ceva; a i se acri. A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau pandaliile) să... = a i se năzări să... Îmi (sau îți, îi etc.) vine nebunie (sau vin pandaliile), se spune pentru a exprima enervarea, agasarea în legătură cu ceva. Să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie), se spune pentru a exprima surprinderea, uluirea, mirarea (în legătură cu o situație, o întîmplare neplăcută). A-i veni (cuiva) dracii = a deveni îndărătnic, nereceptiv, furios. A-i veni cuiva pe cineva = a se supăra, a se mînia, a avea necaz pe cineva. A-i veni cuiva ceva = a i se face de ceva. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) v. toană. ♦ (precedat de ”cum„, ”cînd„, ”unde„ etc.; constr. cu dat. pron.pers.) A găsi de cuviință, a crede potrivit, necesar (la un moment dat); a vrea. Poate să se plimbe cînd îi vine cheful. ◊ expr. A-i veni (cuiva) la socoteală (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...). A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) = a-i produce mulțumire, satisfacție (că...), a-i face plăcere (că...). A-i veni (cuiva) ușor (sau lesne, cu înlesnire) (să..., a...,dea...) = a-i fi, a i se părea ușor, simplu (să...). A nu-i veni (cuiva) să... = a-i fi, a i se părea greu, anevoios (să...); a-i fi, a i se părea dezagreabil, plăcut (să...); a-i fi imposibil (să...); a nu-i conveni. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) v. bine. A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să..., a..., de...) v. greu. 2 (cu sub. gram. ”gîndul, ideea„ etc. sau, impers., determ. prin ”în gînd„, ”în minte„, ”în cap„ etc., cu care formează loc.vb.) A-i trece cuiva prin minte, a găsi de cuviință, a socoti potrivit să...; a gîndi. I-a venit ideea să-și facă testamentul. ◊ expr. A(-i) veni (cuiva) în cap = a) (și a-i veni cuiva în amintire, în memorie, în gînd) a-și aduce aminte, a-și aminti (de ceva); b) a-și da seama de..., a realiza că..., a înțelege necesitatea de a... Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gînd) = după bunul plac. A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte = a nu considera ceva ca acceptabil, plauzibil, realizabil etc.; a socoti, a considera ceva de neconceput, inacceptabil, irealizabil. (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni, a venit) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte sau în gînd) (de...), se spune (adesea cu val. exclam.) pentru a atrage atenția asupra caracterului neașteptat, neobișnuit, surprinzător al faptelor sau al situațiilor relatate. Ce-ți (sau ce-i) veni? ori ce ți-a (sau i-a etc.) venit?, se spune, cu nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea, nemulțumirea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite, nesăbuite ale cuiva. C intr. I 1 (cu determ. introduse prin prep. ”la„, ”în„ etc.) A ajunge, a se vedea, a se pomeni într-o anumită situație, într-o anumită stare. La atîta fățărnicie... au venit pornirile unor oameni (BOJ.). ◊ expr. A veni în contact (sau în atingere) (cu...) = a) a ajunge în nemijlocită apropiere, în vecinătate cu...; a se atinge de...; b) a ajunge să aibă relații, raporturi, datorită vecinătății, cu...; c) a ajunge să cunoască, a fi influențat, informat de... A veni în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu... = a fi în dezacord, în discordanță cu...; a fi opus, contrar cu... ♦ (pop.; despre plante) A face, a produce rod; a rodi. Verdețuri care vin primăvara. ◊ expr. A veni pe rod = (despre vie, pomi fructiferi) a începe să rodească. ♦ (înv.; pop.; cu precizări ca ”în vîrstă„, ”la anii„ etc., urmate de determ. gen. sau introduse prin prep. ”de„) A împlini o anumită vîrstă. Veni în vîrstă de măritat. ♦ expr. A(-și) veni la (sau în) vîrstă (sau deplină vîrstă, vîrstă legiuită, măsura vîrstei, vîrstă anilor) = a deveni major, a ajunge la majorat. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe sau a veni mai la vîrstă = a îmbătrâni (foarte tare), a deveni (foarte) bătrân. A veni la sfîrșitul vieții (sau anilor) = a muri. A veni pe... = (urmat de determ. numerice) a fi pe punctul de a împlini vîrsta de...; a merge pe... Fata venea pe șapte ani. 2 (înv.; cu determ. care indică opinii, păreri, decizii, hotărîri) A cădea de acord, a conveni; a adopta. ◊ expr. A veni în pofta cuiva = a face cuiva pe plac. A veni la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu...) = a se înțelege, a cădea de acord (cu...). 3 (înv.,pop.; constr. cu dat. pron.pers.) A-i părea, a-i face impresia de... Aceste vorbe i-au venit omului cam ciudate. II (cu val. de semiauxil. de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; constr. cu dat. pron.pers.; mai ales urmat de un alt vb. la conjunct.) A avea pornirea, dorința de a... (sau să...), a se simți în măsură să... Era atîta ușurare în ce-i spunea bătrína, încît nu-i venea să creadă (AGÂR.). III (cu val. de semiauxil. de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt vb. la indic, introdus prin conj. ”de„, ”și" sau la conjunct, sau la inf.) A fi pe punctul, în situația de...; a ajunge pînă la punctul (de) unde... Fumul vine de se depune pe horn. D intr. (cu funcție de vb. cop.; cu nm.pred. care indică modalitatea sau relația) 1 (înv., pop.) A fi. Ia să vedem, cam cum ar veni trebușoara asta? (CR.). ◊ Loc.vb. A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva) rudă = a se înrudi (cu...). Ne vine cam rudă. I-a fost Costache tutor (CĂL.). ◊ expr. Cum vine (și) (vorba sau treaba) asta, se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întîmplare, pentru o afirmație sau o faptă a cuiva. 2 (pop.) A deveni, a se face. A venit copilul flăcău mare. E (înv., pop.; cu funcție de vb. auxil., realizează o formă a diatezei pas.) Ciocul... este aci relativ mare și vine așezat ca la pripoane, imediat sub vârf (ANTIP.). • prez. ind. vin, (înv.,pop.) viu; conjunct. pers. 1 să vin, (înv., pop.) să viu, pers. 3,6 să vină, (înv., pop.) să vie; imper. pers. 2 vino, (pop.) vină; ger. venind, (înv.,pop.) viind; part. venit. /lat. venīre.

ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

ESENȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și folosit în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

DURUIRE, duruiri, s. f. Duruit. După ce se așeză la locul ei, în tăcerea caldă a iatacului, pătrunse din înălțime, înăbușită, duruirea prelungă și depărtată a tunetului. SADOVEANU, O. IV 223. Tunurile pocneau surd într-o duruire adîncă. id. ib. VI 33.

veni [At: PSALT. HUR. 64^r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni¹ din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune¹. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni¹. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad¹) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica¹. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi¹ (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri¹. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea¹. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

RUS, -Ă (< rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.

ACCES, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

ÎNLESNIRE, înlesniri, s. f. 1. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; ușurare, p. ext. ușurință de a face un lucru. Înlesniri de plată. ▭ Radu își învăța lecțiile... Aceasta n-a făcut-o cu obișnuita lui înlesnire. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Dotat cu înlesnire și aplicațiune la studii, inteligent, ardent și entuziast, predilecțiunea lui era cu deosebire pentru studiile istorice. GHICA, S. A. 141. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = cu ușurință, lesne, ușor. Formele vamale se făceau cu mare înlesnire. BART, S. M. 97. Ce oare-atunci să facem spre-a trece cu-nlesnire? MACEDONSKI, O. I 165. Cocostîrcu... poate pătrunde cu înlesnire și în scurtă vreme în locurile cele mai primejdioase. POPESCU, B. I 19. 2. Ajutorare, ajutor. Omul de azi, mai luminat, avînd toate drepturile și toate înlesnirile de la statul nou, cată să înțeleagă și datoriile care cad în sarcina lui. SADOVEANU, E. 26. Nevastă-ta e oleacă de cimotie cu preuteasa popii, i-a face ea vro înlesnire. MIRONESCU, S. A. 127. Civilizația noastră se mărginește în cunoștința superficială a uneia sau două limbi străine, care ne dau înlesnire de a înțelege romanele doamnei Sand și vodevilurile domnului Scribe. KOGĂLNICEANU, S. A. 100. – Variantă: (învechit) lesnire (GHICA, S. 46, I. IONESCU, D. 285, DRĂGHICI, R. 157) s. f.