vad s.n. 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare, cu malurile joase și cu apa puțin adîncă, permițînd trecerea prin apă, cu piciorul, cu căruța etc., de pe un mal pe altul. ◊ Expr. A(-și) face vad = a) a(-și) face loc de trecere; a pătrunde; b) fig. a (se) răspîndi, a (se) face cunoscut. A încerca (sau a prinde) vadul cu nebunul (sau cu nerodul) = a se încrede în omul prost sau necugetat. A nu avea vad = a nu avea scăpare. ◊ Fig. Un om care... încercase multe vaduri de amărăciune (GAL.). ♦ Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu bacul, cu barca etc. ♦ Fig. Loc de scăpare, de salvare; mijloc favorabil. Eu cercam un vad Să ies la lumea largă (EMIN.). 2 Albie (minoră), matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de scurgere, jgheab. 3 Loc pe cursul unui rîu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă etc.) care sînt acționate prin forța hidraulică. 4 Loc la țărmul mării favorabil acostării vaselor; mal, liman. 5 Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă. Hanul avea un vad bun. ♦ Ext. Sursă bună de cîștig. • pl. -uri, (înv.) -ure. /lat. vadum.