URDĂ (pl. -de) sf. 1 🐑 Un fel de brînză dulce ce se obține fierbînd zărul stors din caș: urda se scoate din zărul de sub caș (ȘEZ.); Colea’n vale la fîntînă, Două fete spală lînă; Una spală, alta’ndrugă, Să facă lui Pintea glugă, Să le-aducă caș și ~; Caș și ~ de mîncat, Guriță de sărutat (PAMF.); Turtă peste turtă Și la mijloc ~ (GOR.), ghicitoare despre „plăcintă”; iron.: muierea, vorba ăluia, poftește și la ~ de curcă și la lapte de cuc (JIP.) ¶ 2 🌿 URDA-VACII¹ = HRENIȚĂ1; – URDA-VACII², plantă din fam. cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii, ramificată la vîrf într’o mulțime de ramuri florifere, care la un loc constitue un corimb: face flori albe, cu petale egale; numită și „caprilemă” (Lepidium draba) (🖼 5177) [cuvînt din graiul ciobănesc, de origine obscură, care a pătruns în toate limbile popoarelor cu care păstorii noștri au venit în contact].