NĂVĂLI (-ălesc) I. vb. intr. 1 A da năvală într’un loc sau asupra cuiva, a sări asupra cuiva cu armele, a lovi pe neașteptate; a ataca; a asalta: de trei ori se urcase în sus, cînd năvălise vrăjmașul asupra lui (ISP.) ¶ 2 A porni, a veni cu grămada dintr’o dată într’un loc: simți că sîngele îi năvălește în obraji (SLV.) ¶ 3 A pătrunde: spaima năvăli iarăși în inima mea (GN.). II. vb. tr. A cuprinde, a învălui de toate părțile: valuri de regrete surde o năvăleau din toate părțile (VLAH.); simț că mă năvălesc din ce în ce mai irezistibile ideile negre (CAR.) [comp. vsl. navaljati, srb. navaliti].