Sebastian Răspîndit și destul de frecvent astăzi, Sebastián, fem. Sebastiána, reproduce numele pers. lat. Sebastianus, cunoscut numai în perioada imperială, lucru absolut normal dacă ținem cont de faptul că avem de-a face cu un sinonim al lui Augustus (→ Augustin). Cuvîntul grecesc sebtastós „venerabil, august”, folosit chiar și de romani (care îl derivă de aici pe Sabastianus), apare prima oară cu valoare de nume propriu în legătură cu împăratul Caius Iulius Caesar Octavianus Sebastos (în loc de Augustus, de ex. la Strabon) și devine obișnuit nume imperial (fem. Sebasté, supranume al împărăteselor romane, este sinonimul lui Augusta). Frecvent în primele secole ale erei noastre, Sebastianus pătrunde în onomasticonul creștin și prin cultul cîtorva martiri celebrați de biserică se răspîndește în Europa. Forma gr. Sabastianós (-b- se pronunță -v-) este preluată de slavi și prin aceștia ajunge la români, documentele din Țara Românească înregistrînd încă din 1424 numele Seva, hipocoristic folosit și astăzi. Alături de Sevastian, de multă popularitate s-au bucurat la noi fem. Sevastia, Sevastița, Vastița, Săvăstia etc. În epoca modernă sînt reluate formele culte Sebastian, Sebastiana. ☐ Fr. Sébastien (hipoc. Bastien), germ. Sebastian (hipoc. Bastian, Bastgen etc.), it., sp. Sebastiano, Sebastiana (hipoc. Bastiano, Bastiana), magh. Sebestyen, Sebes, Sebö, bg., rus. Sevastian, Sevastiana etc. ☐ Sebastiano del Piombo, renumit portretist italian din școala venețiană, Sebastian Brant, scriitor umanist german, renumitul compozitor Johann Sebastian Bach etc.; San Sebastian, oraș și port în Spania, Sevastopol, oraș și port în U.R.S.S. (izvoarele vechi menționează 4 orașe cu numele Sebastópolis). □ Legenda unui soldat roman din garda împăratului Dioclețian, martirizat la Roma, în anul 290 a inspirat numeroase creații artistice în epoca Renașterii. Din literatura modernă, drama lui G. D’Annunzio, Martiriul sfîntului Sebastian, pusă pe muzică de C. Debussy.