ÎNLESNIRE, înlesniri, s. f. 1. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; ușurare, p. ext. ușurință de a face un lucru. Înlesniri de plată. ▭ Radu își învăța lecțiile... Aceasta n-a făcut-o cu obișnuita lui înlesnire. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Dotat cu înlesnire și aplicațiune la studii, inteligent, ardent și entuziast, predilecțiunea lui era cu deosebire pentru studiile istorice. GHICA, S. A. 141. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = cu ușurință, lesne, ușor. Formele vamale se făceau cu mare înlesnire. BART, S. M. 97. Ce oare-atunci să facem spre-a trece cu-nlesnire? MACEDONSKI, O. I 165. Cocostîrcu... poate pătrunde cu înlesnire și în scurtă vreme în locurile cele mai primejdioase. POPESCU, B. I 19. 2. Ajutorare, ajutor. Omul de azi, mai luminat, avînd toate drepturile și toate înlesnirile de la statul nou, cată să înțeleagă și datoriile care cad în sarcina lui. SADOVEANU, E. 26. Nevastă-ta e oleacă de cimotie cu preuteasa popii, i-a face ea vro înlesnire. MIRONESCU, S. A. 127. Civilizația noastră se mărginește în cunoștința superficială a uneia sau două limbi străine, care ne dau înlesnire de a înțelege romanele doamnei Sand și vodevilurile domnului Scribe. KOGĂLNICEANU, S. A. 100. – Variantă: (învechit) lesnire (GHICA, S. 46, I. IONESCU, D. 285, DRĂGHICI, R. 157) s. f.