Definiția cu ID-ul 940158:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂLBĂTICIE, sălbăticii, s. f. (Și în forma sălbătăcie) 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușirea a ceea ce este sălbatic; cruzime, brutalitate. În «Năpasta» societatea burgheză... apare numai ca un ecou... și acest ecou sună numai a răutate și sălbătăcie. GHEREA, ST. CR. III 108. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = sălbatic, fioros. Nu știu! răspunse Alioșa și-l privi cu sălbătăcie. SADOVEANU, O. VII 38. Simțea foamea și frigul mușcîndu-l cu sălbătăcie. id. O. VIII 155. ♦ Purtare, faptă de om sălbatic, crud, brutal. Are însă un fond... foarte potrivit pentru descrierea sălbătăciilor ce-au însoțit distrugerea albigenților. GHEREA, ST. CR. I 175. ♦ (Neobișnuit) Animal sălbatic, sălbăticiune. Mergea la vînătoare și aducea... căprioare... și alte sălbătăcii bune de mîncare. RETEGANUL, la CADE. 2. Loc pustiu, singuratic, unde n-a pătruns civilizația. V. pustietate, paragină. Vechea așezare de pescari dobrogeni avea biserică – lucru rar în aceste sălbătăcii și singurătăți. SADOVEANU, O. VIII 234. În sălbăticia asta unde trăiesc, cînd voi avea fericirea să mai schimb vreo vorbă cu astfel de oameni? BART, S. M. 27. ♦ Atitudine nesociabilă, izolare de lume. Se făcea că nu înțelege ce însemnează sălbăticia ei de a se încuia în odaie și a fugi așa de toată lumea. VLAHUȚĂ, O. A. III 97. 3. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. – Variantă: sălbătăcie s. f.