pustiit², ~ă [At: PRAV. 55 / V: (înv) ~teit, ~tiet / Pl: ~iți, ~e / E: pustii¹] 1 a (D. locuri fertile, teritorii populate) Prefăcut în pustiu (1). 2 a (Pgn) Devastat. 3 a (Îvr; d. oameni) Rămas fără nici un bun material. 4 sf (Îvr; nob) Femeie părăsită. 5 a (Pop) Solitar.

pustiit¹ sn [At: CORESI, PS. 193/13 / V: (înv) ~init / Pl: (rar) ~uri / E: pustii¹] (Îvr) 1-7 Pustiire (1, 5-10). 8 (Pgn) Devastare (1).

PUSTIIT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu, devastat, prădat. După doi ani de război, țara a rămas pustiită. SADOVEANU, O. I 6. ◊ Fig. Și-și vedea viața toată pustiită, COȘBUC, P. I 249. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite samănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. Mîngîie-a ei ruină cu o palidă zîmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Gol, lipsit de viață, pustiu. Îl găsise răposatul popa Radu în tinda bisericii, la o lună după moartea preotesei, și-l luase în casa-i pustiită. GALACTION, O. I 45. Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit. EMINESCU, O. I 214. 2. Retras; izolat, solitar. (Substantivat) Maica Evlampia se mișca, deșirată, în rasa-i cafenie. – Ia, Traiane maică, din colac, și din nuci, și din miere. Asta-i mîncarea noastră, a pustiitelor de lume. SADOVEANU, P. M. 67.

PUSTIIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PUSTII și A SE PUSTII. 2) Care este însingurat; izolat; solitar. Suflet ~. /v. a (se) pustii

pustiit a. 1. devastat: locuri pustiite; 2. fig. dezolat: un vis ce se strecoară într’un suflet pustiit GR. AL.

pustăni v vz pustii¹

pustâi v vz pustii¹

pustâni v vz pustii¹

pusteit, ~ă a vz pustiit²

pustia v vz pustii

pustiet, ~ă a vz pustiit²

pustii¹ [At: PALIA (1581), 199/14 / V: (reg) ~tăni, ~tâi, ~tâni, (îvp; cscj) ~ia, (înv) ~ini / Pzi: ~tiesc / E: pustiu] 1 vt (C. i. locuri fertile sau teritorii populate, așezări umane) A lăsa pustiu (1) de vegetație, de animale, de oameni, de bunuri etc. Si: (reg) a pustului. 2 vt (Pgn) A devasta. 3 vt (Îvr; c. i. ființe) A prăpădi (1). 4 vt (Îvr) A omorî. 5 vt (Ban; Trs; c. i. animale sau plante) A stârpi. 6 vr (Înv; d. locuri cultivate) A se părăgini. 7-8 vtrp (Reg; c. i. bunuri materiale) A (se) risipi. 9 vt (Îvr; c. i. bunuri materiale) A jefui. 10 vt (Îrg; c. i. oameni, așezări omenești) A părăsi. 11 vr (Pop; d. oameni) A se refugia. 12 vr (Reg; îe) A se ~tâni în ha lume A deceda.

pustini v vz pustii¹

pustinit sn vz pustiit¹

PUSTIA vb. I v. pustii.

PUSTII, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locurile fertile sau populate în loc pustiu; a devasta, a nimici, a distruge. Au pustiit și au sărăcit biata țară. SADOVEANU, O. VII 8. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. Arde și pustiește orașul Nicopoli. BĂLCESCU, O. I 195. ◊ Fig. Pretutindeni, suflarea de foc a toamnei pustiise viața. SADOVEANU, O. I 445. S-a ivit pe culme Toamna, Zîna melopeelor... Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. TOPÎRCEANU, B. 52. 2. Refl. A se refugia, a pribegi. Făcut-au rînduiala ca să mănînce ei pînea pe care o muncim noi... De aceea s-au pustiit Roșculeștii la Letca; de aceea m-am rătăcit eu aici. Căutăm dreptatea. SADOVEANU, P. M. 30. Să mă pustiesc de prin ținuturile acestea. RETEGANUL, P. II 56. ♦ A se izola, a se retrage în singurătate. Iau lumea-n cap și mă pustiesc undeva să nu-mi rămîie nici numele. VORNIC, P. 101. În acest loc încîntat unde îmi place mie să mă pustiesc. SADOVEANU, V. F. 14. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu, a lăsa în părăsire. Bieții oameni stau să pustiască satul din lipsa apei. RETEGANUL, P. I 25. ◊ Refl. pas. Așezări nu sînt; numai undeva, în fund, poate s-a clădit în vara asta o stînă, care se va pustii la iarnă, rămînînd cu amintirea focurilor de sară. SADOVEANU, O. A. II 198. – Variantă; pustia (ODOBESCU, S. I 86) vb. I.

PUSTIA vb. I. v. pustii.

A SE PUSTII mă ~esc intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu

A PUSTII ~esc tranz. (case, localități, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu

PUSTII vb. 1. (Mold., ȚR) A prăpădi, a distruge. A: Pre noi nedostoinicii ne va piarde și în muncă și întunerec ... ne va pustii. VARLAAM. B: Den dachi nici unul n-au mai rămas, cît pustiindu-se de tot și nemairămîind nimeni . . . au așezat romani. C. CANTACUZINO. 2. (Mold.) A părăsi. Pustiau casele și fugeau în lume. N. COSTIN. Fugit-au mulți boieri și mazîli de groaza lui pentr-alte țări, de s-au pustiit asăle. NECULCE. Etimologie: pustiu + suf. -i.

pustiì v. a face pustiu.

pustiésc v. tr. (d. pustie saŭ pustiŭ). Fac pustiŭ, devastez, dezolez: Tătariĭ pustiaŭ Moldova, epidemiile pustiesc țările. V. refl. (Trans.). A-țĭ lua lumea’n cap (a te retrage’n pustietate). – Vechĭ și pustiñesc (d. pustiñe).

pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc (desp. -ti-esc), 3 sg. pustiește, imperf. 1 pustiam (desp. -ti-am); conj. prez. 1 sg. să pustiesc, 3 să pustiască; ger. pustiind (desp. -ti-ind)

pustii (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, imperf. 3 sg. pustia; conj. prez. 3 să pustiască

pustii vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, imperf. 3 sg. pustia; conj. prez. 3 sg. și pl. pustiască

pustii (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiesc, conj. pustiască, ger. pustiind)

pustiesc, -tiască 3, -tiam 1 imp.

PUSTIIT adj. v. deșert, gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid.

PUSTIIT adj. v. distrus.

PUSTIIT s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

PUSTIIT adj. devastat, distrus, nimicit, pîrjolit. (Un teritoriu ~.)

pustiit adj. v. DEȘERT. GOL. NECULTIVAT. PUSTIU. SĂLBATIC. VID.

pustiit s. v. CALAMITATE. CATASTROFĂ. DEZASTRU. FLAGEL. GROZĂVIE. NĂPASTĂ. NENOROCIRE. PACOSTE. POTOP. PRĂPĂD. PUSTIIRE. SINISTRU. URGIE.

PUSTII vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.

PUSTII vb. v. distruge.

pustii vb. v. ABANDONA. ASASINA. LĂSA. OMORÎ. PARAGINI. PĂRĂSI. SĂLBĂTICI. SUPRIMA. UCIDE.

PUSTII vb. a devasta, a distruge, a nimici, a pîrjoli, a prăpădi, (reg.) a pustului, (înv.) a sfîrși, a strica. (Dușmanii au ~ tot ce le-a ieșit în cale.)