STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

strica [At: PRAV. 140 / Pzi: stric, 6 și (înv) stric / E: ml extricare] 1 vt (C. i. mai ales obiecte sau părți ale lor) A face să-și piardă total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc. devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau în urma unei acțiuni violente, prin nerespectarea cerințelor de executare, de exploatare etc. Si: a defecta (7), a degrada (13), a deranja (2), a deregla (1), a deteriora (1) Vz hrentui, paradi¹, ponosi, rablagi, rupe, uza. 2 vt (C. i. sisteme tehnice) A face să nu (mai) funcționeze normal Si: a defecta (6), a deranja (2), a deregla (1) V avaria. 3 vt (Fam; îe) A ~ căruța (sau sita, calimera cu cineva) A rupe relațiile de prietenie sau de colaborare. 4 vr (Îe) A se ~ căruța la mijlocul drumului A întâmpina piedici când ești încă departe de țintă. 5 vt (Pop; c. i. obiecte solide) A sparge (17). 6 vt (Reg; c. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A sparge (43). 7 vt (Îvp; c. i. uși, încuietori etc. sau încăperi etc. încuiate, închise) A sparge (92). 8-9 vtr (Îvp) A (se) dărâma (1, 3). 10-11 vtr (Îvp) A (se) ruina. 12 vt (Înv; c. i. teritorii, țări, așezări etc.) A devasta (1). 13 vt (C. i. culturi, pământ cultivat, plante etc.) A produce stricăciuni Si: a face să se degradeze, a distruge (1) Vz nimici, prăpădi. 14 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A risipi. 15 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A consuma (inutil). 16 vr (D. materii organice, în special d. hrană) A se degrada sub acțiunea agenților externi Si: a se altera (4), (pop) a se împuți Vz acri, descompune, fermenta, înăcri, putrezi, râncezi, sărbezi², scoace, zeri. 17 vt (Îe) A ~ (sau a împuți) brânza (cu cineva) A rupe prietenia (cu cineva). 18-19 vtr (D. aer) A (se) încărca de mirosuri grele, neplăcute Si: a (se) altera (1-2), a (se) vicia. 20-21 vtr (Pex; d. aer) A (se) încărca cu substanțe nocive Si: a (se) polua. 22 vr (Fig; îvp; d. ființe) A se degrada fizic (pierzând anumite însușiri sau părți ale trupului). 23 vr (Îe) A se ~ de râs A râde foarte tare, a face mare haz de cineva sau de ceva. 24 vt (C. i. organe, funcții organice etc., ale ființelor sau, pex, sănătatea) A tulbura buna funcționare Vz ataca, caria, dăuna, deranja, distruge, prejudicia, vătăma. 25-26 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva capul (sau mintea) sau a (se) ~ de (sau la) cap A-și pierde sau a face să-și piardă judecata Si: a (se) zăpăci. 27 vt (Îvp; c. i. ființe) A îmbolnăvi. 28 vt (Pex) A contamina (2). 29 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A luxa. 30-31 vtr (Pop; d. oameni, animale sau părți ale corpului lor) A (se) răni Si: a (se) juli. 32-33 vri (Pop; îe) A se (sau a o) ~ la ceafă (sau la gât cu cineva) A determina întreruperea bunelor relații (cu cineva). 34-35 vri (Pop; îae) A pierde creditul (în fața cuiva). 36 vt (Îvr) A dezvirgina. 37 vr (Reg; d. copaci) A se usca. 38 vt (Îvp) A ucide. 39 (Îvp) A mutila. 40-41 vri (Trs; d. femei, îe) A se ~ de copii, a-și ~ pruncii A-și provoca avort. 42 vt (Pop) A mâhni. 43 vt (Pop) A chinui (1). 44 vt (Reg; îe) A ~ cuiva firea (sau sufletul) A produce cuiva neliniște, supărare. 45 vt (Fig; d. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî. 46 vt A face să piardă din calități, din valoare Si: a degrada (11), a deprecia (3). 47 vt (D. vărsat) A lăsa urme caracteristice pe piele. 48 vt (D. oameni sau obraz, față etc.; adesea urmat de determinarea „de vărsat”) A avea urme caracteristice, lăsate de vărsat. 49 vt A face să nu mai fie pus în ordine Si: a deranja (1). 50 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală. 51 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A face să-și piardă integritatea, puritatea Si: a corupe (3), a deforma (10). 52 vt (Îvr; îc) ~că-limba Persoană care folosește un limbaj prețios, încărcat cu elemente străine, nespecifice limbii. 53 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A deochea (1). 54 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A fermeca (3). 55 vt A face să se schimbe în rău din punct de vedere moral. 56 vt A face să-și piardă moralitatea, corectitudinea Si: a corupe (7), a deprava (1), a desfrâna (5), a destrăbăla (1), a dezmăța (4), a perverti, a sminti, a vicia. 57 vi (Mai ales îcn) A face rău într-o anumită situație Si: a dăuna. 58 vi (Mai ales îcn) A fi nefolositor sau nepotrivit într-o anumită situație Si: a dăuna. 59 vt (Îvr; îe) Nu ~ nimic Nu face nimic. 60 vt (Pop; d. defectele cuiva) A dezavantaja (1). 61 vt (Cu complementul „ce”) A se face vinovat (cu ceva împotriva cuiva) Si: a greși (8). 62 vt (C. i. acțiuni, stări de fapt, procese, fenomene etc.) A opri buna desfășurare, realizarea (în condiții optime) etc. Si: a curma (8), a împiedica, a zădărnici V dejuca, deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. 63 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A întrerupe continuitatea. 64 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A provoca dezordine. 65 vr A rupe legăturile de prietenie cu cineva. 66 vr A curma bunele relații Si: a se certa (6), (fam) a se supăra. 67 vt (Pop; îe) A ~ cumetria (cu cineva) A se certa (6). 68 vr (Pop; pex; d. grupuri, adunări, petreceri, jocuri) A se sparge (37). 69 vt (Îvp; c. i. legi, convenții, hotărâri, angajamente, înțelegeri etc.) A anula (2). 70 vt (Pex) A nesocoti. 71 vt (Pop; în superstiții; c. i. farmece, blesteme) A dezlega (18).

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. A aduce (fără voie) într-o stare (mai) proastă, a preface din bun în rău; a deteriora; (cu privire la mecanisme) a defecta. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze... Să sperăm că va funcționa... Să nu se strice. SEBASTIAN, T. 73. ◊ Refl. Broasca se strică și capacul se desfăcu. DUMITRIU, N. 84. Unul zise: aveam să mă duc pînă în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog încolo, hodorog pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A se strica căruța în mijlocul drumului = a întîmpina piedici cînd ești încă departe de țintă. (Glumeț, cu inversiunea termenilor «drum» și «căruță») Bun întîlnișul, om bun! Așa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruței? CREANGĂ, P. 127. 2. Tranz. A sfărîma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. Să iei sîmburi de piersică și să-i strici. ALECSANDRI, T. I 106. A început a strica alune și a mînca. ȘEZ. IV 171. ♦ A sfărîma uși, încuietori, a deschide cu forța (pentru a intra sau a ieși). Acum, ca să scăpăm de aici, trebuie să ne punem toate puterile să stricăm fereastra magaziei ăștia și să fugim. ISPIRESCU, L. 274. Deschide-mi să ieu traista din cui!... Dă-mi drumu, că stric ușa. ALECSANDRI, T. I 325. 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera (sub acțiunea agenților exteriori distructivi). Să lese să se strice carnea toată dintr-o vacă? CONTEMPORANUL, III 293. Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Tranz. Merele putrede strică și pe cele bune (= unul care dă exemplu rău corupe și pe cei din jurul lui). ♦ (Despre aer) A se încărca de mirosuri grele sau de bioxidul de carbon provenit din respirație. 4. Tranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. Fiul împăratului nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. ◊ Absol. După cîtă învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți, ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. 5. Intranz. (Mai ales în forma negativă sau interogativă) A face rău, a fi nefolositor (într-o anumită situație sau unei anumite persoane); a fi nepotrivit. Un pahar de vin și un hartan de miel nu strică. SADOVEANU, O. I 30. De unde nu-i, de acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică. CREANGĂ, A. 11. Haide să le fac un bine, căci un bine nu le strică. CONTEMPORANUL, I 457. Gîndește că măria-ta ești preaputernic și că niște săraci boieri nu-ți pot strica. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Frunză verde, flori mărunte, Ieșitu-mi-au vorbe multe; Las’ să iasă că nu-mi strică, Că-s tînără și voinică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. ◊ Expr. (Mai ales în construcții impersonale) Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... N-ar strica să aprindem aci o lampă și să faceți focul! C. PETRESCU, A. 279. Niciodată nu strică cineva să facă încercare. ISPIRESCU, L. 219. ♦ A fi vinovat, a fi de vină. Cine strică dacă ai îmbătrînit șef de birou? Lipsa de tact, neglijența și amorțeala în care trăiești. DELAVRANCEA, S. 111. Nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata. CARAGIALE, O. I 63. Nu strică cine mănîncă mai multe pite, ci cine i le dă (= nu este vinovat cel care face rele, ci cel care îi îngăduie să le facă). ♦ Tranz. (Cu complementul «ce» sau «nimic») A greși, a se face vinovat (cu ceva, împotriva cuiva). Și tu vrei să bag sabia în teacă? – Ce-au stricat ei? – Că s-au născut. DELAVRANCEA, O. II 148. Codrule, ce ți-am stricat, De m-ai dat de mîni legat? Eu nu mă știu vinovat, Făr’ c-o creangă ți-am tăiat. BIBICESCU, P. P. 166. Codre, vei avea păcat Cumva de m-ei da legat. Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. Ce strică? de ce-ar fi rău, de ce (să) nu? Te miră, tată, la ce am putea fi bune și noi. Și apoi ce strică dacă ne vei spune și nouă? ISPIRESCU, L. 177. 6. Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică. E o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sînt sănătos, crezi, de cînd am luat-o? CARAGIALE, O. I 245. Dar de ce plîngi, mîndră, hăi, Ce strici ochișorii tăi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. ◊ Expr. A-i strica (cuiva) inima v. inimă (II 1 b). ◊ Refl. (Despre organe, p. ext. despre ființe) Să nu dai în boi prea tare Că se strică la spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 336. Împărate, împărate!... Unde duci catanele? Iar la foc sîrmanele? Nu le duce așa tare Că se strică la picioare. ALECSANDRI, P. P. 296. De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfîrșit Fața lor s-a veștejit. id. ib. 379. ♦ Fig. (Despre stări sufletești) A mîhni; a doborî, a prăpădi. Dorul naibei tare strică Pe mîndruța ocheșică; Nice bea, nice mănîncă, Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. Tare suflă vînturile, Rău mă strică gîndurile, Tare suflă vînturi reci, Rău mă strică gînduri seci! id. ib. 350. 7. Refl. (Despre vreme) A se schimba în rău. Toamna a sosit, soarele apune trist și în urma lui o baltă de sînge. Vremea o să se strice. DELAVRANCEA, A. 15. Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecît. CREANGĂ, P. 265. 8. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări de fapt; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. Și astfel mergeau amîndoi cătră împărăția Împăratului Verde fără de leac de frică că le va mai strica cineva traiul cel bun. BOTA, P. 90. Ah! munteanco! nu-mi strica socotelile! DELAVRANCEA, O. II 17. Blăstemat să fie... Acel om pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată. COȘBUC, P. II 163. Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun de ți-a fost milă de viața noastră... și nu ne-ai stricat veselia, vreu să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 237. Cine strică dragostele Mînce-i grîul pasările! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. ◊ Expr. A strica casa cuiva v. casă¹ (4). ◊ Refl. Atunci deodată tuturor mesenilor și pe loc li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Tot cheful mi se strică Cînd mă văd supus la bir, Atins tocmai la chimir. ALECSANDRI, T. I 239. 9. Tranz. A influența (pe cineva) în rău, a corupe. [Muierea aia] vine la mine în casă ca să-mi strice nevasta. DUMITRIU, P. F. 223. Ocî și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. I-a înfumurat. STANCU, D. 44. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral, a se ticăloși. Nici ciobanii nu mai sînt ciobanii din timpurile mele. S-a stricat lumea; s-au stricat și ei. GALACTION, O. I 64. 10. Tranz. A face un lucru greșit, cum nu trebuie. Croitorul a stricat haina. ▭ Graba strică treaba. REBREANU, I. 118. ♦ A deforma înfățișarea, caracterul, manifestările cuiva; a face să fie așa cum nu trebuie, urît, neplăcut, antipatic. Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. SLAVICI, O. I 53. Vărsatul a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. 11. Tranz. (Cu privire la așezări omenești, înjghebări, construcții) A dărîma, a nărui, a distruge. Nu strica fîntîna, că o avem de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. IV 18. Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei... și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I 142. Ei coprind orașul, îl strică și îl dau pradă flăcărilor. BĂLCESCU, O. II 75. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Refl. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit, de nu se știe ce s-a făcut. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Învechit și arhaizant) A ucide, a mutila. Împăratul nostru preaputernic a dat poruncă să fie stricat coconul său. SADOVEANU, D. P. 33. Neagoe se răpezi încruntat cu paloșul la dînșii: Să nu stricați pe nimeni! strigă el în gura mare. ODOBESCU, S. I 91. Alelei! pe cînd eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgîni am mai stricat! ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Refl. (În propoziții consecutive, exprimînd ideea că acțiunea din propoziția principală se face cu mare intensitate) Crîșma-i mare, frumușică, Beau voinicii de se strică. La TDRG. (Expr.) A se strica de rîs = a rîde foarte tare, cu hohot. Dănilă... privea de departe vălmășagul acesta și se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Și în vîrtejul cela, răsturna tîrăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de rîs. id. ib. 310. ♦ Fig. A anula, a abroga, a călca (convenții, învoieli, legi, obligații). Eu merg să fac dreptate în țară... să stric legile cele rele făcute de domnie. GANE, N. I 158. De vrei, putem strica obiceiul. RETEGANUL, P. V 30. Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. ISPIRESCU, L. 400. Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. ♦ (În superstiții) A dezlega, a desface (farmece, blesteme). Strică, mîndro, ce-ai făcut, Nu mă ținea om pierdut! HODOȘ, P. P. 63. 12. Refl. A rupe legăturile de prietenie (cu cineva).; a se certa. Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul. CREANGĂ, P. 58. Știi că unchiul d-tale a pus toate la cale cu șatrarul Nărilă. – Bine zici... o uitasem... Trebuie găsit un mijloc de a ne strica cu șatrarul. ALECSANDRI, T. 785. ♦ Tranz. A contribui ca cineva să rupă o legătură de prietenie. Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. 13. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). Ia, nu mai strica banii pe cocoș, Natalio. STĂNOIU, C. I. 194. De-acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanția de crăciun și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. Pe toată ziua stricam... [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. Ticălosul... nu plătește să strice cineva un glonț într-însul. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Fig. Nu era prea încredințat de evlavia acelor străini și n-ar fi vrut să-și strice vorbele fără folos. SADOVEANU, P. M. 18. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște v. orz. 14. Refl. (Despre adunări, petreceri) A lua sfîrșit (prin împrăștierea participanților). Îndată ce s-a stricat hora, bărbații au început să se îndrepte... spre Avrum. REBREANU, I. 32.

strica vb. I în a strica dosarul (În comunism) A-și pecetlui soarta, a face ca dosarul ◊ „de cadre” („curat”) al cuiva să devină ◊ „negativ” ◊ „X și-a stricat dosarul căsătorindu-se cu Y care are rude («rămase») în străinătate.”

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face să se strice. 2) A preface din bun în rău. Grindina ~t via. 3) A face în mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (acțiuni, stări de lucruri etc.) A face să nu-și continuie desfășurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fără folos; a irosi. ~ mâncarea cu cineva. 6) fig. (înțelegeri, relații între diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legăturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeală. 2. intranz. A face rău; a fi nefolositor. Fumatul strică. ◊ Nu strică (sau n-ar ~) nu-i rău (sau n-ar fi rău). /<lat. extricare

A SE STRICA mă stric intranz. 1) (despre construcții sau despre obiecte tari) A-și pierde integritatea (prin învechire sau prin acțiunea unor factori externi). Vesela se strică. ◊ ~ de râs a râde tare și mult. 2) (despre sisteme tehnice sau organice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa (normal); a se avaria; a se deteriora; a se defecta; a se deregla; a degrada. ◊ S-a stricat căruța în mijlocul drumului se spune când în desfășurarea unei acțiuni intervine un obstacol neprevăzut. A i se ~ cuiva cheful (sau pofta) a pierde cheful (sau pofta). A i se ~ cuiva inima a se mâhni. A-și ~ gura degeaba a vorbi zădarnic. 3) A-și pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se descompune; a se înăcri; a se altera. 4) (despre aer) A se face greu de respirat; a deveni infect; a se vicia. 5) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil. 6) fig. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se destrăbăla; a se desfrâna; a se deprava. ◊ Bea de se strică face abuz de alcool. 7) fig. A rupe relațiile reciproce. ~ cu vecinii. 8) fig. pop. (despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit în mod forțat. Hora s-a ~at. /<lat. extricare

stricà v. (activ) 1. a rupe: a strica hainele; fig. a strica o tocmeală; 2. a prăpădi, a ruina: să strice țara și so jefuiască Od.; 3. a ucide: mulți Tătari tu mi-ai stricat? POP.; 4. a desbina: a strica o casă; 5. a face rău: de nu poate strica altuia, își strică lui PANN; 6. fig. a demoraliza: a strica copiii cu exemple rele. ║ (neutru) a fi de vină: ce strică el? ║ (reciproc) 1. a se schimba din bine în rău: se strică vremea; 2. a se putrezi; 3. a se strâmba de râs. [Cf. lat. EXTRICARE, a scăpa de, a scoate, a descurca, a desțelini: raportul logic e obscur].

EILE BRINGT WEILE (germ.) = Graba strică treaba.

QUAE NOCENT, DOCENT (lat.) = Ce strică, învață. Tot pățitul e priceput.

stric, a -á v. tr. (lat. ex-trîco, -trîcare, a descurca. V. intrigă). Deteriorez, desfac, fac să nu maĭ fie bun saŭ folositor; a strica o mașină, o pușcă, o stradă, niște haĭne. Trec, consum, întrebuințez: a strica multă apă la spălat, a strica orzu pe gîște (V. orz). Fig. Prăpădesc, ruinez: a strica țara, a-țĭ strica sănătatea. Demoralizez: a strica copiiĭ pin exemple rele. A strica o casă, a nimici o căsnicie. V. refl. Mă deteriorez, mă alterez, mă prefac în răŭ: podu, vinu, laptele, grîu, timpu, lumea s’a stricat. A te strica de rîs (est), a muri de rîs, a rîde pînă nu maĭ poti. A te strica cu cineva, a rupe relatiunile cu el. V. intr. Vatăm, fac răŭ: geru a stricat viilor, eŭ nu stric nimănuĭ nimic. – În nord. strîc.

strica (a ~) (a defecta) vb., ind. prez. 1 sg. stric, 2 sg. strici, 3 strică; conj. prez. 1 sg. să stric, 3 să strice

strica (a ~) vb., ind. prez. 3 strică

strica vb., ind. prez. 1 sg. stric, 3 sg. și pl. strică

+drege-strică adj. invar., s. m. (meșter ~)

+strica de râs (a se ~) (a se prăpădi de râs) (fam.) loc. vb. refl. v. strica; imper. 2 sg. afirm. strică-te de râs; ger. stricându-mă de râs

STRICA vb. 1. v. deteriora. 2. v. ponosi. 3. v. ruina. 4. v. avaria. 5. v. defecta. 6. v. forța. 7. v. distruge. 8. v. altera. 9. v. altera. 10. v. deranja. 11. v. caria. 12. v. dăuna. 13. v. vătăma. 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. v. polua. 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrâna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. v. zădărnici. 20. v. desface.

STRICA vb. v. abroga, anula, asasina, certa, contagia, contamina, deflora, deochea, deplasa, descoase, desființa, destrăma, deșira, devasta, dezarticula, dezvirgina, disloca, distruge, infecta, infirma, invalida, irosi, înrăutăți, învrăjbi, jefui, luxa, molipsi, mutila, nimici, omorî, pierde, pârjoli, prăda, prăpădi, pustii, risipi, schilodi, scrânti, sfărâma, sparge, suci, supăra, suprima, ucide.

STRICA vb. 1. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) uza, (Mold.) a (se) hrentui, (fam.) a (se) hîrbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi. (Mobila s-a ~.) 2. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) uza. (Hainele i s-au ~.) 3. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 4. a (se) avaria, a (se) deteriora. (Nava s-a ~.) 5. a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) deregla, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.) 6. a forța, a sparge, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 7. a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) prăpădi. (Ploaia a ~ recolta.) 8. a se acri, a se altera, a se descompune, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 9. a se altera, a se descompune, a se rîncezi. (Untura s-a ~.) 10. a deranja. (Să nu-mi ~ pieptănătura.) 11. (MED.) a se caria, a se găuri, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.) 12. a dăuna, a prejudicia, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 13. a ataca, a distruge, a vătăma, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. a (se) altera, a (se) polua, a (se) vicia. (Aerul din încăpere s-a ~.) 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. a dejuca, a împiedica, a zădărnici. (Le-a ~ toate planurile.) 20. a desface, a rupe. (A ~ logodna.)

strica vb. v. ABROGA. ANULA. ASASINA. CERTA. CONTAGIA. CONTAMINA. DEFLORA. DEOCHEA. DEPLASA. DESCOASE. DESFIINȚA. DESTRĂMA. DEȘIRA. DEVASTA. DEZARTICULA. DEZVIRGINA. DISLOCA. DISTRUGE. INFECTA. INFIRMA. INVALIDA. IROSI. ÎNRĂUTĂȚI. ÎNVRĂJBI. JEFUI. LUXA. MOLIPSI. MUTILA. NIMICI. OMORÎ. PIERDE. PÎRJOLI. PRĂDA. PRĂPĂDI. PUSTII. RISIPI. SCHILODI. SCRÎNTI. SFĂRÎMA. SPARGE. SUCI. SUPĂRA. SUPRIMA. UCIDE.

A strica ≠ a drege, a repara, a tocmi, a zidi

strica (-c, -at), vb. – 1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv).

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.

Prea multă minte strică (rus. „слишком много ума портит”) – e titlul ajuns proverbial, al comediei lui Griboedov^[1], care satiriza teoria țarilor (consemnată de altfel și într-o faimoasă rezoluție a lui Nicolai I), că a da norodului cultură înseamnă a-l nenoroci. Griboedov a împrumutat vorba de la contemporanul său F.A. Coni, un autor de vodeviluri, care a folosit-o pentru prima oară în cupletele sale. Expresia a început să circule și a trecut hotarele. Servește pentru a-i ironiza pe cei care mai împărtășesc încă această teorie retrogradă, dar și pe cei care făcînd prea multă paradă de cunoștințele lor, îi stingheresc pe alții. LIT.

strica, stric v. r. a decădea din punct de vedere moral; a se deprava

a se strica (cu cineva) expr. a rupe legătura de prietenie sau dragoste (cu cineva)

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

a strica (cuiva) codolanul expr. (intl.) a aresta, a închide.

a strica piața expr. (d. comercianți) a vinde marfa mai ieftin decât concurența.

a strica ploile (cuiva) expr. a strica planurile (cuiva).

a strica tabieturile cuiva expr. (prst.) a exagera, a face exces de zel.