29 de definiții pentru strica

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

strica [At: PRAV. 140 / Pzi: stric, 6 și (înv) stric / E: ml extricare] 1 vt (C. i. mai ales obiecte sau părți ale lor) A face să-și piardă total sau parțial calitățile, funcționalitatea etc. devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau în urma unei acțiuni violente, prin nerespectarea cerințelor de executare, de exploatare etc. Si: a defecta (7), a degrada (13), a deranja (2), a deregla (1), a deteriora (1) Vz hrentui, paradi1, ponosi, rablagi, rupe, uza. 2 vt (C. i. sisteme tehnice) A face să nu (mai) funcționeze normal Si: a defecta (6), a deranja (2), a deregla (1) V avaria. 3 vt (Fam; îe) A ~ căruța (sau sita, calimera cu cineva) A rupe relațiile de prietenie sau de colaborare. 4 vr (Îe) A se ~ căruța la mijlocul drumului A întâmpina piedici când ești încă departe de țintă. 5 vt (Pop; c. i. obiecte solide) A sparge (17). 6 vt (Reg; c. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A sparge (43). 7 vt (Îvp; c. i. uși, încuietori etc. sau încăperi etc. încuiate, închise) A sparge (92). 8-9 vtr (Îvp) A (se) dărâma (1, 3). 10-11 vtr (Îvp) A (se) ruina. 12 vt (Înv; c. i. teritorii, țări, așezări etc.) A devasta (1). 13 vt (C. i. culturi, pământ cultivat, plante etc.) A produce stricăciuni Si: a face să se degradeze, a distruge (1) Vz nimici, prăpădi. 14 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A risipi. 15 vt (Îvp; c. i. bani, bunuri materiale, obiecte) A consuma (inutil). 16 vr (D. materii organice, în special d. hrană) A se degrada sub acțiunea agenților externi Si: a se altera (4), (pop) a se împuți Vz acri, descompune, fermenta, înăcri, putrezi, râncezi, sărbezi2, scoace, zeri. 17 vt (Îe) A ~ (sau a împuți) brânza (cu cineva) A rupe prietenia (cu cineva). 18-19 vtr (D. aer) A (se) încărca de mirosuri grele, neplăcute Si: a (se) altera (1-2), a (se) vicia. 20-21 vtr (Pex; d. aer) A (se) încărca cu substanțe nocive Si: a (se) polua. 22 vr (Fig; îvp; d. ființe) A se degrada fizic (pierzând anumite însușiri sau părți ale trupului). 23 vr (Îe) A se ~ de râs A râde foarte tare, a face mare haz de cineva sau de ceva. 24 vt (C. i. organe, funcții organice etc., ale ființelor sau, pex, sănătatea) A tulbura buna funcționare Vz ataca, caria, dăuna, deranja, distruge, prejudicia, vătăma. 25-26 vtr (Îe) A i (se) ~ cuiva capul (sau mintea) sau a (se) ~ de (sau la) cap A-și pierde sau a face să-și piardă judecata Si: a (se) zăpăci. 27 vt (Îvp; c. i. ființe) A îmbolnăvi. 28 vt (Pex) A contamina (2). 29 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A luxa. 30-31 vtr (Pop; d. oameni, animale sau părți ale corpului lor) A (se) răni Si: a (se) juli. 32-33 vri (Pop; îe) A se (sau a o) ~ la ceafă (sau la gât cu cineva) A determina întreruperea bunelor relații (cu cineva). 34-35 vri (Pop; îae) A pierde creditul (în fața cuiva). 36 vt (Îvr) A dezvirgina. 37 vr (Reg; d. copaci) A se usca. 38 vt (Îvp) A ucide. 39 (Îvp) A mutila. 40-41 vri (Trs; d. femei, îe) A se ~ de copii, a-și ~ pruncii A-și provoca avort. 42 vt (Pop) A mâhni. 43 vt (Pop) A chinui (1). 44 vt (Reg; îe) A ~ cuiva firea (sau sufletul) A produce cuiva neliniște, supărare. 45 vt (Fig; d. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî. 46 vt A face să piardă din calități, din valoare Si: a degrada (11), a deprecia (3). 47 vt (D. vărsat) A lăsa urme caracteristice pe piele. 48 vt (D. oameni sau obraz, față etc.; adesea urmat de determinarea „de vărsat”) A avea urme caracteristice, lăsate de vărsat. 49 vt A face să nu mai fie pus în ordine Si: a deranja (1). 50 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A abate (intenționat) de la forma, înțelesul, natura etc. normală. 51 vt (C. i. limba, cuvintele, formele lexicale etc.) A face să-și piardă integritatea, puritatea Si: a corupe (3), a deforma (10). 52 vt (Îvr; îc) ~că-limba Persoană care folosește un limbaj prețios, încărcat cu elemente străine, nespecifice limbii. 53 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A deochea (1). 54 vt (Pop; în superstiții; c. i. oamenii) A fermeca (3). 55 vt A face să se schimbe în rău din punct de vedere moral. 56 vt A face să-și piardă moralitatea, corectitudinea Si: a corupe (7), a deprava (1), a desfrâna (5), a destrăbăla (1), a dezmăța (4), a perverti, a sminti, a vicia. 57 vi (Mai ales îcn) A face rău într-o anumită situație Si: a dăuna. 58 vi (Mai ales îcn) A fi nefolositor sau nepotrivit într-o anumită situație Si: a dăuna. 59 vt (Îvr; îe) Nu ~ nimic Nu face nimic. 60 vt (Pop; d. defectele cuiva) A dezavantaja (1). 61 vt (Cu complementul „ce”) A se face vinovat (cu ceva împotriva cuiva) Si: a greși (8). 62 vt (C. i. acțiuni, stări de fapt, procese, fenomene etc.) A opri buna desfășurare, realizarea (în condiții optime) etc. Si: a curma (8), a împiedica, a zădărnici V dejuca, deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. 63 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A întrerupe continuitatea. 64 vt (C. i. unități care formează șiruri, linii) A provoca dezordine. 65 vr A rupe legăturile de prietenie cu cineva. 66 vr A curma bunele relații Si: a se certa (6), (fam) a se supăra. 67 vt (Pop; îe) A ~ cumetria (cu cineva) A se certa (6). 68 vr (Pop; pex; d. grupuri, adunări, petreceri, jocuri) A se sparge (37). 69 vt (Îvp; c. i. legi, convenții, hotărâri, angajamente, înțelegeri etc.) A anula (2). 70 vt (Pex) A nesocoti. 71 vt (Pop; în superstiții; c. i. farmece, blesteme) A dezlega (18).

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. A aduce (fără voie) într-o stare (mai) proastă, a preface din bun în rău; a deteriora; (cu privire la mecanisme) a defecta. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze... Să sperăm că va funcționa... Să nu se strice. SEBASTIAN, T. 73. ◊ Refl. Broasca se strică și capacul se desfăcu. DUMITRIU, N. 84. Unul zise: aveam să mă duc pînă în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog încolo, hodorog pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A se strica căruța în mijlocul drumului = a întîmpina piedici cînd ești încă departe de țintă. (Glumeț, cu inversiunea termenilor «drum» și «căruță») Bun întîlnișul, om bun! Așa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruței? CREANGĂ, P. 127. 2. Tranz. A sfărîma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. Să iei sîmburi de piersică și să-i strici. ALECSANDRI, T. I 106. A început a strica alune și a mînca. ȘEZ. IV 171. ♦ A sfărîma uși, încuietori, a deschide cu forța (pentru a intra sau a ieși). Acum, ca să scăpăm de aici, trebuie să ne punem toate puterile să stricăm fereastra magaziei ăștia și să fugim. ISPIRESCU, L. 274. Deschide-mi să ieu traista din cui!... Dă-mi drumu, că stric ușa. ALECSANDRI, T. I 325. 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera (sub acțiunea agenților exteriori distructivi). Să lese să se strice carnea toată dintr-o vacă? CONTEMPORANUL, III 293. Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Tranz. Merele putrede strică și pe cele bune (= unul care dă exemplu rău corupe și pe cei din jurul lui). ♦ (Despre aer) A se încărca de mirosuri grele sau de bioxidul de carbon provenit din respirație. 4. Tranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. Fiul împăratului nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. ◊ Absol. După cîtă învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți, ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. 5. Intranz. (Mai ales în forma negativă sau interogativă) A face rău, a fi nefolositor (într-o anumită situație sau unei anumite persoane); a fi nepotrivit. Un pahar de vin și un hartan de miel nu strică. SADOVEANU, O. I 30. De unde nu-i, de acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică. CREANGĂ, A. 11. Haide să le fac un bine, căci un bine nu le strică. CONTEMPORANUL, I 457. Gîndește că măria-ta ești preaputernic și că niște săraci boieri nu-ți pot strica. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Frunză verde, flori mărunte, Ieșitu-mi-au vorbe multe; Las’ să iasă că nu-mi strică, Că-s tînără și voinică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. ◊ Expr. (Mai ales în construcții impersonale) Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... N-ar strica să aprindem aci o lampă și să faceți focul! C. PETRESCU, A. 279. Niciodată nu strică cineva să facă încercare. ISPIRESCU, L. 219. ♦ A fi vinovat, a fi de vină. Cine strică dacă ai îmbătrînit șef de birou? Lipsa de tact, neglijența și amorțeala în care trăiești. DELAVRANCEA, S. 111. Nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata. CARAGIALE, O. I 63. Nu strică cine mănîncă mai multe pite, ci cine i le dă (= nu este vinovat cel care face rele, ci cel care îi îngăduie să le facă). ♦ Tranz. (Cu complementul «ce» sau «nimic») A greși, a se face vinovat (cu ceva, împotriva cuiva). Și tu vrei să bag sabia în teacă?Ce-au stricat ei? – Că s-au născut. DELAVRANCEA, O. II 148. Codrule, ce ți-am stricat, De m-ai dat de mîni legat? Eu nu mă știu vinovat, Făr’ c-o creangă ți-am tăiat. BIBICESCU, P. P. 166. Codre, vei avea păcat Cumva de m-ei da legat. Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. Ce strică? de ce-ar fi rău, de ce (să) nu? Te miră, tată, la ce am putea fi bune și noi. Și apoi ce strică dacă ne vei spune și nouă? ISPIRESCU, L. 177. 6. Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică. E o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sînt sănătos, crezi, de cînd am luat-o? CARAGIALE, O. I 245. Dar de ce plîngi, mîndră, hăi, Ce strici ochișorii tăi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. ◊ Expr. A-i strica (cuiva) inima v. inimă (II 1 b). ◊ Refl. (Despre organe, p. ext. despre ființe) Să nu dai în boi prea tare Că se strică la spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 336. Împărate, împărate!... Unde duci catanele? Iar la foc sîrmanele? Nu le duce așa tare Că se strică la picioare. ALECSANDRI, P. P. 296. De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfîrșit Fața lor s-a veștejit. id. ib. 379. ♦ Fig. (Despre stări sufletești) A mîhni; a doborî, a prăpădi. Dorul naibei tare strică Pe mîndruța ocheșică; Nice bea, nice mănîncă, Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. Tare suflă vînturile, Rău mă strică gîndurile, Tare suflă vînturi reci, Rău mă strică gînduri seci! id. ib. 350. 7. Refl. (Despre vreme) A se schimba în rău. Toamna a sosit, soarele apune trist și în urma lui o baltă de sînge. Vremea o să se strice. DELAVRANCEA, A. 15. Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecît. CREANGĂ, P. 265. 8. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări de fapt; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. Și astfel mergeau amîndoi cătră împărăția Împăratului Verde fără de leac de frică că le va mai strica cineva traiul cel bun. BOTA, P. 90. Ah! munteanco! nu-mi strica socotelile! DELAVRANCEA, O. II 17. Blăstemat să fie... Acel om pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată. COȘBUC, P. II 163. Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun de ți-a fost milă de viața noastră... și nu ne-ai stricat veselia, vreu să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 237. Cine strică dragostele Mînce-i grîul pasările! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. ◊ Expr. A strica casa cuiva v. casă1 (4). ◊ Refl. Atunci deodată tuturor mesenilor și pe loc li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Tot cheful mi se strică Cînd mă văd supus la bir, Atins tocmai la chimir. ALECSANDRI, T. I 239. 9. Tranz. A influența (pe cineva) în rău, a corupe. [Muierea aia] vine la mine în casă ca să-mi strice nevasta. DUMITRIU, P. F. 223. Ocî și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. I-a înfumurat. STANCU, D. 44. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral, a se ticăloși. Nici ciobanii nu mai sînt ciobanii din timpurile mele. S-a stricat lumea; s-au stricat și ei. GALACTION, O. I 64. 10. Tranz. A face un lucru greșit, cum nu trebuie. Croitorul a stricat haina.Graba strică treaba. REBREANU, I. 118. ♦ A deforma înfățișarea, caracterul, manifestările cuiva; a face să fie așa cum nu trebuie, urît, neplăcut, antipatic. Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. SLAVICI, O. I 53. Vărsatul a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. 11. Tranz. (Cu privire la așezări omenești, înjghebări, construcții) A dărîma, a nărui, a distruge. Nu strica fîntîna, că o avem de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. IV 18. Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei... și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I 142. Ei coprind orașul, îl strică și îl dau pradă flăcărilor. BĂLCESCU, O. II 75. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Refl. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit, de nu se știe ce s-a făcut. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Învechit și arhaizant) A ucide, a mutila. Împăratul nostru preaputernic a dat poruncă să fie stricat coconul său. SADOVEANU, D. P. 33. Neagoe se răpezi încruntat cu paloșul la dînșii: Să nu stricați pe nimeni! strigă el în gura mare. ODOBESCU, S. I 91. Alelei! pe cînd eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgîni am mai stricat! ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Refl. (În propoziții consecutive, exprimînd ideea că acțiunea din propoziția principală se face cu mare intensitate) Crîșma-i mare, frumușică, Beau voinicii de se strică. La TDRG. (Expr.) A se strica de rîs = a rîde foarte tare, cu hohot. Dănilă... privea de departe vălmășagul acesta și se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Și în vîrtejul cela, răsturna tîrăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de rîs. id. ib. 310. ♦ Fig. A anula, a abroga, a călca (convenții, învoieli, legi, obligații). Eu merg să fac dreptate în țară... să stric legile cele rele făcute de domnie. GANE, N. I 158. De vrei, putem strica obiceiul. RETEGANUL, P. V 30. Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. ISPIRESCU, L. 400. Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. ♦ (În superstiții) A dezlega, a desface (farmece, blesteme). Strică, mîndro, ce-ai făcut, Nu mă ținea om pierdut! HODOȘ, P. P. 63. 12. Refl. A rupe legăturile de prietenie (cu cineva).; a se certa. Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul. CREANGĂ, P. 58. Știi că unchiul d-tale a pus toate la cale cu șatrarul Nărilă. – Bine zici... o uitasem... Trebuie găsit un mijloc de a ne strica cu șatrarul. ALECSANDRI, T. 785. ♦ Tranz. A contribui ca cineva să rupă o legătură de prietenie. Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. 13. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). Ia, nu mai strica banii pe cocoș, Natalio. STĂNOIU, C. I. 194. De-acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanția de crăciun și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. Pe toată ziua stricam... [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. Ticălosul... nu plătește să strice cineva un glonț într-însul. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Fig. Nu era prea încredințat de evlavia acelor străini și n-ar fi vrut să-și strice vorbele fără folos. SADOVEANU, P. M. 18. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște v. orz. 14. Refl. (Despre adunări, petreceri) A lua sfîrșit (prin împrăștierea participanților). Îndată ce s-a stricat hora, bărbații au început să se îndrepte... spre Avrum. REBREANU, I. 32.

strica vb. I în a strica dosarul (În comunism) A-și pecetlui soarta, a face ca dosarul ◊ „de cadre” („curat”) al cuiva să devină ◊ „negativ” ◊ „X și-a stricat dosarul căsătorindu-se cu Y care are rude («rămase») în străinătate.”

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face să se strice. 2) A preface din bun în rău. Grindina ~t via. 3) A face în mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (acțiuni, stări de lucruri etc.) A face să nu-și continuie desfășurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fără folos; a irosi. ~ mâncarea cu cineva. 6) fig. (înțelegeri, relații între diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legăturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeală. 2. intranz. A face rău; a fi nefolositor. Fumatul strică.Nu strică (sau n-ar ~) nu-i rău (sau n-ar fi rău). /<lat. extricare

A SE STRICA mă stric intranz. 1) (despre construcții sau despre obiecte tari) A-și pierde integritatea (prin învechire sau prin acțiunea unor factori externi). Vesela se strică.~ de râs a râde tare și mult. 2) (despre sisteme tehnice sau organice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa (normal); a se avaria; a se deteriora; a se defecta; a se deregla; a degrada. ◊ S-a stricat căruța în mijlocul drumului se spune când în desfășurarea unei acțiuni intervine un obstacol neprevăzut. A i se ~ cuiva cheful (sau pofta) a pierde cheful (sau pofta). A i se ~ cuiva inima a se mâhni. A-și ~ gura degeaba a vorbi zădarnic. 3) A-și pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se descompune; a se înăcri; a se altera. 4) (despre aer) A se face greu de respirat; a deveni infect; a se vicia. 5) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil. 6) fig. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se destrăbăla; a se desfrâna; a se deprava. ◊ Bea de se strică face abuz de alcool. 7) fig. A rupe relațiile reciproce. ~ cu vecinii. 8) fig. pop. (despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit în mod forțat. Hora s-a ~at. /<lat. extricare

stricà v. (activ) 1. a rupe: a strica hainele; fig. a strica o tocmeală; 2. a prăpădi, a ruina: să strice țara și so jefuiască Od.; 3. a ucide: mulți Tătari tu mi-ai stricat? POP.; 4. a desbina: a strica o casă; 5. a face rău: de nu poate strica altuia, își strică lui PANN; 6. fig. a demoraliza: a strica copiii cu exemple rele. ║ (neutru) a fi de vină: ce strică el? ║ (reciproc) 1. a se schimba din bine în rău: se strică vremea; 2. a se putrezi; 3. a se strâmba de râs. [Cf. lat. EXTRICARE, a scăpa de, a scoate, a descurca, a desțelini: raportul logic e obscur].

stric, a -á v. tr. (lat. ex-trîco, -trîcare, a descurca. V. intrigă). Deteriorez, desfac, fac să nu maĭ fie bun saŭ folositor; a strica o mașină, o pușcă, o stradă, niște haĭne. Trec, consum, întrebuințez: a strica multă apă la spălat, a strica orzu pe gîște (V. orz). Fig. Prăpădesc, ruinez: a strica țara, a-țĭ strica sănătatea. Demoralizez: a strica copiiĭ pin exemple rele. A strica o casă, a nimici o căsnicie. V. refl. Mă deteriorez, mă alterez, mă prefac în răŭ: podu, vinu, laptele, grîu, timpu, lumea s’a stricat. A te strica de rîs (est), a muri de rîs, a rîde pînă nu maĭ poti. A te strica cu cineva, a rupe relatiunile cu el. V. intr. Vatăm, fac răŭ: geru a stricat viilor, eŭ nu stric nimănuĭ nimic. – În nord. strîc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strica (a ~) (a defecta) vb., ind. prez. 1 sg. stric, 2 sg. strici, 3 stri; conj. prez. 1 sg. să stric, 3 să strice

strica (a ~) vb., ind. prez. 3 stri

strica vb., ind. prez. 1 sg. stric, 3 sg. și pl. stri

+drege-stri adj. invar., s. m. (meșter ~)

+strica de râs (a se ~) (a se prăpădi de râs) (fam.) loc. vb. refl. v. strica; imper. 2 sg. afirm. strică-te de râs; ger. stricându-mă de râs

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRICA vb. 1. v. deteriora. 2. v. ponosi. 3. v. ruina. 4. v. avaria. 5. v. defecta. 6. v. forța. 7. v. distruge. 8. v. altera. 9. v. altera. 10. v. deranja. 11. v. caria. 12. v. dăuna. 13. v. vătăma. 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. v. polua. 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrâna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. v. zădărnici. 20. v. desface.

STRICA vb. v. abroga, anula, asasina, certa, contagia, contamina, deflora, deochea, deplasa, descoase, desființa, destrăma, deșira, devasta, dezarticula, dezvirgina, disloca, distruge, infecta, infirma, invalida, irosi, înrăutăți, învrăjbi, jefui, luxa, molipsi, mutila, nimici, omorî, pierde, pârjoli, prăda, prăpădi, pustii, risipi, schilodi, scrânti, sfărâma, sparge, suci, supăra, suprima, ucide.

STRICA vb. 1. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) învechi, a (se) uza, (Mold.) a (se) hrentui, (fam.) a (se) hîrbui, a (se) hodorogi, a (se) paradi, a (se) rablagi. (Mobila s-a ~.) 2. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) uza. (Hainele i s-au ~.) 3. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 4. a (se) avaria, a (se) deteriora. (Nava s-a ~.) 5. a (se) defecta, a (se) deranja, a (se) deregla, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.) 6. a forța, a sparge, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 7. a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) prăpădi. (Ploaia a ~ recolta.) 8. a se acri, a se altera, a se descompune, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 9. a se altera, a se descompune, a se rîncezi. (Untura s-a ~.) 10. a deranja. (Să nu-mi ~ pieptănătura.) 11. (MED.) a se caria, a se găuri, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.) 12. a dăuna, a prejudicia, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 13. a ataca, a distruge, a vătăma, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. a (se) altera, a (se) polua, a (se) vicia. (Aerul din încăpere s-a ~.) 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. a dejuca, a împiedica, a zădărnici. (Le-a ~ toate planurile.) 20. a desface, a rupe. (A ~ logodna.)

strica vb. v. ABROGA. ANULA. ASASINA. CERTA. CONTAGIA. CONTAMINA. DEFLORA. DEOCHEA. DEPLASA. DESCOASE. DESFIINȚA. DESTRĂMA. DEȘIRA. DEVASTA. DEZARTICULA. DEZVIRGINA. DISLOCA. DISTRUGE. INFECTA. INFIRMA. INVALIDA. IROSI. ÎNRĂUTĂȚI. ÎNVRĂJBI. JEFUI. LUXA. MOLIPSI. MUTILA. NIMICI. OMORÎ. PIERDE. PÎRJOLI. PRĂDA. PRĂPĂDI. PUSTII. RISIPI. SCHILODI. SCRÎNTI. SFĂRÎMA. SPARGE. SUCI. SUPĂRA. SUPRIMA. UCIDE.

A strica ≠ a drege, a repara, a tocmi, a zidi

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strica (-c, -at), vb.1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.

Prea multă minte strică (rus. „слишком много ума портит”) – e titlul ajuns proverbial, al comediei lui Griboedov, care satiriza teoria țarilor (consemnată de altfel și într-o faimoasă rezoluție a lui Nicolai I), că a da norodului cultură înseamnă a-l nenoroci. Griboedov a împrumutat vorba de la contemporanul său F.A. Coni, un autor de vodeviluri, care a folosit-o pentru prima oară în cupletele sale. Expresia a început să circule și a trecut hotarele. Servește pentru a-i ironiza pe cei care mai împărtășesc încă această teorie retrogradă, dar și pe cei care făcînd prea multă paradă de cunoștințele lor, îi stingheresc pe alții. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

strica, stric v. r. a decădea din punct de vedere moral; a se deprava

a se strica (cu cineva) expr. a rupe legătura de prietenie sau dragoste (cu cineva)

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

a strica (cuiva) codolanul expr. (intl.) a aresta, a închide.

a strica piața expr. (d. comercianți) a vinde marfa mai ieftin decât concurența.

a strica ploile (cuiva) expr. a strica planurile (cuiva).

a strica tabieturile cuiva expr. (prst.) a exagera, a face exces de zel.

Intrare: strica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • strica
  • stricare
  • stricat
  • stricatu‑
  • stricând
  • stricându‑
singular plural
  • stri
  • stricați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stric
(să)
  • stric
  • stricam
  • stricai
  • stricasem
a II-a (tu)
  • strici
(să)
  • strici
  • stricai
  • stricași
  • stricaseși
a III-a (el, ea)
  • stri
(să)
  • strice
  • strica
  • strică
  • stricase
plural I (noi)
  • stricăm
(să)
  • stricăm
  • stricam
  • stricarăm
  • stricaserăm
  • stricasem
a II-a (voi)
  • stricați
(să)
  • stricați
  • stricați
  • stricarăți
  • stricaserăți
  • stricaseți
a III-a (ei, ele)
  • stri
(să)
  • strice
  • stricau
  • strica
  • stricaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strica, stricverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze... Să sperăm că va funcționa... Să nu se strice. SEBASTIAN, T. 73. DLRLC
    • format_quote Broasca se strică și capacul se desfăcu. DUMITRIU, N. 84. DLRLC
    • format_quote Unul zise: aveam să mă duc pînă în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. DLRLC
    • format_quote Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog încolo, hodorog pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. DLRLC
    • 1.1. reflexiv prin specializare (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Toamna a sosit, soarele apune trist și în urma lui o baltă de sînge. Vremea o să se strice. DELAVRANCEA, A. 15. DLRLC
      • format_quote Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecît. CREANGĂ, P. 265. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote glumeț Bun întîlnișul, om bun! Așa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruței? CREANGĂ, P. 127. DLRLC
  • 2. tranzitiv popular A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sparge
    • format_quote Să iei sîmburi de piersică și să-i strici. ALECSANDRI, T. I 106. DLRLC
    • format_quote A început a strica alune și a mînca. ȘEZ. IV 171. DLRLC
    • 2.1. A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Acum, ca să scăpăm de aici, trebuie să ne punem toate puterile să stricăm fereastra magaziei ăștia și să fugim. ISPIRESCU, L. 274. DLRLC
      • format_quote Deschide-mi să ieu traista din cui!... Dă-mi drumu, că stric ușa. ALECSANDRI, T. I 325. DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să lese să se strice carnea toată dintr-o vacă? CONTEMPORANUL, III 293. DLRLC
    • format_quote Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Factor care strică aerul. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble tranzitiv Merele putrede strică și pe cele bune = unul care dă exemplu rău corupe și pe cei din jurul lui. DLRLC
  • 4. tranzitiv intranzitiv A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vătăma
    • format_quote Fiul împăratului nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. DLRLC
    • format_quote (și) absolut După cîtă învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți, ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. DLRLC
    • 4.1. intranzitiv A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un pahar de vin și un hartan de miel nu strică. SADOVEANU, O. I 30. DLRLC
      • format_quote De unde nu-i, de acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică. CREANGĂ, A. 11. DLRLC
      • format_quote Haide să le fac un bine, căci un bine nu le strică. CONTEMPORANUL, I 457. DLRLC
      • format_quote Gîndește că măria-ta ești preaputernic și că niște săraci boieri nu-ți pot strica. NEGRUZZI, S. I 146. DLRLC
      • format_quote figurat Frunză verde, flori mărunte, Ieșitu-mi-au vorbe multe; Las’ să iasă că nu-mi strică, Că-s tînără și voinică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. DLRLC
      • chat_bubble Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote N-ar strica să aprindem aci o lampă și să faceți focul! C. PETRESCU, A. 279. DLRLC
        • format_quote Niciodată nu strică cineva să facă încercare. ISPIRESCU, L. 219. DLRLC
    • 4.2. intranzitiv A fi vinovat, răspunzător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cine strică dacă ai îmbătrînit șef de birou? Lipsa de tact, neglijența și amorțeala în care trăiești. DELAVRANCEA, S. 111. DLRLC
      • format_quote Nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata. CARAGIALE, O. I 63. DLRLC
      • chat_bubble Nu strică cine mănâncă mai multe pite, ci cine i le dă = nu este vinovat cel care face rele, ci cel care îi îngăduie să le facă. DLRLC
    • 4.3. tranzitiv A se face vinovat de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: greși
      • format_quote Și tu vrei să bag sabia în teacă? – Ce-au stricat ei? – Că s-au născut. DELAVRANCEA, O. II 148. DLRLC
      • format_quote Codrule, ce ți-am stricat, De m-ai dat de mîni legat? Eu nu mă știu vinovat, Făr’ c-o creangă ți-am tăiat. BIBICESCU, P. P. 166. DLRLC
      • format_quote Codre, vei avea păcat Cumva de m-ei da legat. Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. DLRLC
      • chat_bubble Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Te miră, tată, la ce am putea fi bune și noi. Și apoi ce strică dacă ne vei spune și nouă? ISPIRESCU, L. 177. DLRLC
    • 4.4. tranzitiv A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote E o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sînt sănătos, crezi, de cînd am luat-o? CARAGIALE, O. I 245. DLRLC
      • format_quote Dar de ce plîngi, mîndră, hăi, Ce strici ochișorii tăi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. DLRLC
      • format_quote reflexiv Să nu dai în boi prea tare Că se strică la spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 336. DLRLC
      • format_quote reflexiv Împărate, împărate!... Unde duci catanele? Iar la foc sîrmanele? Nu le duce așa tare Că se strică la picioare. ALECSANDRI, P. P. 296. DLRLC
      • format_quote reflexiv De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfîrșit Fața lor s-a veștejit. ALECSANDRI, P. P. 379. DLRLC
      • chat_bubble A-i strica (cuiva) inima. DLRLC
      • chat_bubble A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. DEX '09 DEX '98
    • 4.5. tranzitiv figurat popular Despre stări sufletești: doborî, mâhni, prăpădi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dorul naibei tare strică Pe mîndruța ocheșică; Nice bea, nice mănîncă, Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. DLRLC
      • format_quote Tare suflă vînturile, Rău mă strică gîndurile, Tare suflă vînturi reci, Rău mă strică gînduri seci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 350. DLRLC
  • 5. tranzitiv A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și astfel mergeau amîndoi cătră împărăția Împăratului Verde fără de leac de frică că le va mai strica cineva traiul cel bun. BOTA, P. 90. DLRLC
    • format_quote Ah! munteanco! nu-mi strica socotelile! DELAVRANCEA, O. II 17. DLRLC
    • format_quote Blăstemat să fie... Acel om pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată. COȘBUC, P. II 163. DLRLC
    • format_quote Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun de ți-a fost milă de viața noastră... și nu ne-ai stricat veselia, vreu să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 237. DLRLC
    • format_quote Cine strică dragostele Mînce-i grîul pasările! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. DLRLC
    • format_quote reflexiv Atunci deodată tuturor mesenilor și pe loc li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. DLRLC
    • format_quote reflexiv Tot cheful mi se strică Cînd mă văd supus la bir, Atins tocmai la chimir. ALECSANDRI, T. I 239. DLRLC
  • 6. tranzitiv A influența pe cineva în rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: corupe
    • format_quote [Muierea aia] vine la mine în casă ca să-mi strice nevasta. DUMITRIU, P. F. 223. DLRLC
    • format_quote Ocî și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. I-a înfumurat. STANCU, D. 44. DLRLC
    • 6.1. reflexiv A decădea din punct de vedere moral. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nici ciobanii nu mai sînt ciobanii din timpurile mele. S-a stricat lumea; s-au stricat și ei. GALACTION, O. I 64. DLRLC
  • 7. tranzitiv A face ceva greșit, cum nu trebuie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Croitorul a stricat haina. DLRLC
    • format_quote Graba strică treaba. REBREANU, I. 118. DLRLC
    • 7.1. A deforma înfățișarea, caracterul, manifestările cuiva; a face să fie așa cum nu trebuie, urât, neplăcut, antipatic. DLRLC
      • format_quote Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. SLAVICI, O. I 53. DLRLC
      • format_quote Vărsatul a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. DLRLC
      • format_quote De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. DLRLC
  • 8. tranzitiv reflexiv A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu strica fîntîna, că o avem de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. IV 18. DLRLC
    • format_quote Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei... și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I 142. DLRLC
    • format_quote Ei coprind orașul, îl strică și îl dau pradă flăcărilor. BĂLCESCU, O. II 75. DLRLC
    • format_quote Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. DLRLC
    • format_quote Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit, de nu se știe ce s-a făcut. CREANGĂ, P. 89. DLRLC
    • 8.1. tranzitiv învechit Mutila, ucide. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Împăratul nostru preaputernic a dat poruncă să fie stricat coconul său. SADOVEANU, D. P. 33. DLRLC
      • format_quote Neagoe se răpezi încruntat cu paloșul la dînșii: Să nu stricați pe nimeni! strigă el în gura mare. ODOBESCU, S. I 91. DLRLC
      • format_quote Alelei! pe cînd eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgîni am mai stricat! ALECSANDRI, P. P. 169. DLRLC
      • chat_bubble reflexiv Bea de se strică = bea mult, peste măsură. DEX '09 DEX '98
        • format_quote Crîșma-i mare, frumușică, Beau voinicii de se strică. La TDRG. DLRLC
      • chat_bubble reflexiv A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Dănilă... privea de departe vălmășagul acesta și se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. DLRLC
        • format_quote Și în vîrtejul cela, răsturna tîrăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de rîs. CREANGĂ, P. 310. DLRLC
    • 8.2. tranzitiv A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Eu merg să fac dreptate în țară... să stric legile cele rele făcute de domnie. GANE, N. I 158. DLRLC
      • format_quote De vrei, putem strica obiceiul. RETEGANUL, P. V 30. DLRLC
      • format_quote Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. ISPIRESCU, L. 400. DLRLC
      • format_quote Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. DLRLC
    • 8.3. tranzitiv în superstiții A dezlega, a desface farmece, blesteme. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Strică, mîndro, ce-ai făcut, Nu mă ținea om pierdut! HODOȘ, P. P. 63. DLRLC
  • 9. reflexiv tranzitiv A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: certa
    • format_quote Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul. CREANGĂ, P. 58. DLRLC
    • format_quote Știi că unchiul d-tale a pus toate la cale cu șatrarul Nărilă. – Bine zici... o uitasem... Trebuie găsit un mijloc de a ne strica cu șatrarul. ALECSANDRI, T. 785. DLRLC
    • format_quote Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. DLRLC
  • 10. tranzitiv A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ia, nu mai strica banii pe cocoș, Natalio. STĂNOIU, C. I. 194. DLRLC
    • format_quote De-acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanția de crăciun și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. DLRLC
    • format_quote Pe toată ziua stricam... [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. DLRLC
    • format_quote Ticălosul... nu plătește să strice cineva un glonț într-însul. NEGRUZZI, S. I 31. DLRLC
    • format_quote figurat Nu era prea încredințat de evlavia acelor străini și n-ar fi vrut să-și strice vorbele fără folos. SADOVEANU, P. M. 18. DLRLC
  • 11. reflexiv (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Îndată ce s-a stricat hora, bărbații au început să se îndrepte... spre Avrum. REBREANU, I. 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.