DEȘERT, -ARTĂ, (I) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert. corectat(ă)

deșert, ~eartă [At: PSALT. HUR. 80²/18 / V: (înv) desiert, (îrg) dașert, dăș~, dâșert, deșărt, dișart, dișert / S și: (înv) desert / Pl: ~rți, ~arte, ~uri / E: fr désert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente, încăperi, spații închise) Care nu conține nimic înăuntru Si: deșertat² (1), gol. 2 a (Pop; udp „de”) Care este lipsit de... 3 a (Înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (Îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (Înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (Înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (Îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (Înv; îlav) Cu ~ Fără reușită. 11 a (Îvr) Care nu și-a însușit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristețe apăsătoare Si: gol. 13-14 sn, a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omenești etc.) lipsite de conținut, de profunzime, de importanță Si: iluzoriu, înșelător. 15-16 sn, a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av, a (Fig) (Într-un mod) care denotă lipsă de siguranță, de statornicie Si: efemer, pieritor, trecător. 19 sn (Îlav) În ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără țintă. 21 a (înv; d. oameni, pex, d. viața, manifestările lor) Care este aplecat spre deșertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiție neîntemeiată, o dorință puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 sn Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ținuturi) Lipsit de vietăți și de vegetație. 25 a (Pex; d. locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. așezări omenești, locuințe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 27 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitație. 29 sn (Înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul inițial). 30 sn (Asr) Spațiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (Îvp) Parte scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (Îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat.

DEȘERT¹ I. adj. 1 Gol, în care nu se află nimic: un pahar ~; cu mîna deșartă ¶ 2 Cu mîna goală, fără a fi luat nimic: nu poate nime să ucigă furul, cînd va fugi... și se va duce ~ (PRV.-LP.) ¶ 3 Ⓕ Zadarnic, nefolositor; nestatornic, trecător: vise deșarte; tot i se înfățișa ca o minciună deșartă (DLVR.); lasîndu-se a fi biruit de o deșartă mîndrie (ISP.) ¶ 4 Ⓕ Netemeinic, fără temeiu: e o credință deșartă. II. (pl. -turi) sn. 1 Gol în loc.: cu ~ul, cu un vas gol, cu mînile deșarte; în ~, în gol; în zadar, zadarnic: s’au ispiti cu silă să apuce împărțirea Rîmului ce tot în ~ (M.-COST.); se plecă asupra mă-sei ce în ~ se ’ncerca a mai vorbi (DLVR.) ¶ 2 (mai adesea pl.) 🫀 Spațiul dintre coaste și șold (la om și la vite), flămînzare: din pricina ~urilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, goale (S.-ALD.); cînd vine vita de la alungat, s’o lovești în ~uri cu două gheme și să-i înnozi vîrful cozii (VOR.) [lat. desĕrtus].

DEȘERT, -ARTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

DEȘERT², -ARTĂ, deșerți, -arte, adj. 1. Care nu conține nimic; gol. Nu se mișca, ținînd paharul deșert pe tavă. C. PETRESCU, C. V. 129. Căpitanul, prevăzînd o mare furtună, dete ordin ca toți pasagerii... să se coboare în pivnița mărfurilor, care atunci era deșartă. BOLINTINEANU, O.284. ◊ Fig. Zaharia Duhu de atunci l-a primit cu ochii deșerți de orice înțelegere. C. PETRESCU, A. 318. E mort! Oh! deșert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port. DAVILA, V. V. 187. ♦ (Rar, despre copaci) Scorburos. Un copac deșert văzuse și din scorbură-i zburînd Gărgăuni. CONTEMPORANUL, I 803. 2. (Despre un pămînt, o țară, o regiune) Lipsit de vietăți sau de vegetație, pustiu. Stelele Zgîrie sticla albastră a nopții și cîmpul e deșert. BENIUC, V. 107. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe! IOSIF, V. 73. Pe deșertul țărm al mării Noaptea s-a lăsat, și-n noapte, Dintre nori se rupe luna, Și din valuri sună șoapte. id. T. 166. ♦ Lipsit de oameni, nelocuit, nepopulat. Deșarta casă Dintr-o dată-mi pare plină. EMINESCU, O. I 106. Nu că e deșert pămîntul de tot de locuitori... ALEXANDRESCU, P. 55. 3. Fig. Lipsit de temei, amăgitor, ireal; (despre vorbe) fără miez. Au fost vorbe deșarte, domniță. SADOVEANU, Z. C. 151. Vorba-i ca și omul – în lume sau în artă – Cu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă. VLAHUȚĂ, O. A. 59. Vînătorile cu acompaniament de orchestră nu sînt, precum s-ar putea crede, o deșartă închipuire a imaginațiunii mele. ODOBESCU, S. III 101. Eu am pus gînduri deșarte, Să fug cu mîndra-ntr-o noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 57. ◊ Credință deșartă = superstiție. Credințele deșarte au făcut pe jucător să păstreze asupra lui cine știe ce monedă găurită. ANGHEL-IOSIF, C. L. 44. ♦ (Învechit, despre oameni) Vanitos. (Substantivat) Se fălea deșertul... [Hroiot] cu-acel vis amăgitor, Că o țeară neapărată va pustii prea ușor. NEGRUZZI, S. I 117. 4. Lipsit de rezultat, nefolositor, zadarnic. Ați luptat luptă deșartă, ați vînat țintă nebună. EMINESCU, O. I 36. – Pl. și (f.): deșerte (TOMA, C. V. 82, ALECSANDRI, T. I 395).

DEȘERT, -ARTĂ I. s. n. (spațiu) gol; pustiu. ◊ (regiune) întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. II. adj. (fig.) fără temei. ◊ în ~ = zadarnic. (< lat. desertum, fr. désert)

DEȘERT¹ ~artă (~erți, ~arte) 1) (despre recipiente, încăperi) Care nu are nimic în interior; gol. 2) (despre fructe, legume, semințe) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are conținut; fără sens. Minte ~artă. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Speranțe ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetație, de populație; pustiu. /<lat. desertum, fr. désert

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.

desiert, ~ă a vz deșert^[1] corectat(ă)

dișart, ~ă a, sn vz deșert^[1] modificată

!deșert¹ (înv., pop.) adj. m., pl. deșerți; f. deșartă/deșeartă, pl. deșarte

deșert¹ adj. m., pl. deșerți; f. deșartă, pl. deșarte

deșert adj. m., pl. deșerți; f. sg. deșartă, pl. deșarte

deșert (adj.), f. deșartă, pl. deșarte

deșert, -șartă.

deșert (-șartă), adj. – 1. Pustiu, nepopulat. – 2. Gol, care nu conține nimic în interior. – 3. Van, sterp, zadarnic. Mr. (dișertat), megl. dișǫrt, istr. deșǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Pușcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). – Der. deșert, s. n. (gol; pustiu); deșerta, vb. (a goli, a evacua), mr. dișertare (după Pușcariu 517 și Candrea-Dens., 488, din lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă); deșertăciune, s. f. (vanitate); deșertate (var. deșerție), s. f. (înv., vanitate).

DEȘERT adj., s. 1. adj. v. gol. 2. adj. v. pustiu. 3. adj. v. nelocuit. 4. s. (GEOGR.) pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ul Sahara.) 5. s. (GEOGR.) deșert de argilă v. takâr; deșert de nisip v. erg; deșert de piatră v. hamadă. 6. s. (ANAT.) flămânzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.)

DEȘERT adj. v. amăgitor, efemer, găunos, ineficace, ineficient, infructuos, inutil, înșelător, nefolositor, netrebuincios, neutil, pieritor, schimbător, scorburos, temporar, trecător, van, vremelnic, zadarnic.

DEȘERT adj., s. 1. adj. gol, vid, (înv. și pop.) sec, secat, (înv.) pustiu. (Un vas ~.) 2. adj. gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 3. adj. gol, nelocuit, nepopulat, pustiu, (înv.) pustiicios. (Oraș ~.) 4. s. pustietate, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 5. s. (ANAT.) flămînzare, (pop.) bărdăhan, (prin Ban.) slabină. (~ la animalele rumegătoare.) erată

deșert adj. v. AMĂGITOR. EFEMER. GĂUNOS. INEFICACE. INEFICIENT. INFRUCTUOS. INUTIL. ÎNȘELĂTOR. NEFOLOSITOR. NETREBUINCIOS. NEUTIL. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SCORBUROS. TEMPORAR. TRECĂTOR. VAN. VREMELNIC. ZADARNIC.

Deșert ≠ plin, încărcat

deșért, deșeartă, adj. Gol: „În luna lui Ianuarie, vin pe inima deșeartă bea, ca să nu te prindă vânturile peste an” (Socolan, 2005: 205). – Lat. desertum (MDA).