pribegi vi [At: MOXA, 352/21 / V: (îvr) ~eji, (înv) ~băgi, preb~, (reg) ~ipăgi, ~ipăji / Pzi: ~gesc / E: pribeag] 1 A-și părăsi locul natal, țara Si: a emigra, a se refugia. 2 (Pex) A trăi într-un loc străin, unde a fost obligat să se refugieze. 3 A rătăci din loc în loc Si: a hoinări, a peregrina.

PRIBEGI, pribegesc, vb. IV. Intranz. 1. A rătăci din loc în loc, a nu avea nicăieri o așezare statornică; a umbla de colo pînă colo. Casa părintească era o lume întreagă pentru mine... m-am înstrăinat de dînsa pribegind prin alte locuri. GANE, N. III 53. Protopopul de la Neamț de pe vremea aceea ar fi zis unor călugărițe care pribegeau în săptămîna mare prin tîrg... CREANGĂ, P. 109. Fig. De multă vreme gîndurile lui pribegeau prin negura, pădurii spre moara lui Călifar. GALACTION, O. I 45. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii. ODOBESCU, S. III 12. ◊ Refl. [Ciobanul] nici nu bagă de seamă cînd turma lui, păscînd iarbă pe ici, pe colea, se pribegește în rîpe depărtate. RUSSO, O. 160. 2. A se duce prin străini, a pleca părăsindu-și locuința, țara; a trăi în pribegie. V. băjeni. Erau zile grele. Ne goneau bombardamentele. Ne-am risipit. Am plecat. Am pribegit. BARANGA, I. 174. Nu ești tu, zise el scurt, dintre ai lui lonașcu, care au pribegit peste Nistru? SADOVEANU, O. VII 61. Ciubuc Clopotarul, tot din Ardeal... a pribegit de-acolo ca și noi. CREANGĂ, A. 19. ◊ Fig. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, – Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, V. 73. Cîrdurile de cucoare înșirîndu-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. ALECSANDRI, O. 167. ◊ (Urmat de precizări locale, introduse prin prep. «prin») Roman... de zece ani pribegește prin lume. SADOVEANU, O. I 320. Toți locuitorii și-o părăsit casele de-o pribegit prin fundul codrilor. ALECSANDRI, T. 1482.

A PRIBEGI ~esc intranz. 1) A fi pribeag. 2) fig. A rătăci fără a avea un loc stabil; a umbla din loc în loc (ca un pribeag). /Din pribeag

pribegì v. 1. a rătăci: vitele ce pribegiau se ntorc voios în țară AL.; 2. a se expatria: boierii s’au pribegit OD.; 3. a căuta un refugiu: în ce țară a pribegit? AL.

prebegi v vz pribegi

pribăgi v vz pribegi

pribeji v vz pribegi

pripăgi v vz pribegi

pripăji v vz pribegi

pribegésc v. intr. (rus. pri-bĭegátĭ. V. pribeag). Bejenăresc, mă aflu ca pribeag, rătăcesc pin străinătate. Rătăcesc, umblu din loc în loc: pribegeam la vînat pin pădurĭ. V. refl. Emigrez (Vechĭ).

pribegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, 3 sg. pribegește, imperf. 1 pribegeam; conj. prez. 1 sg. să pribegesc, 3 să pribegească

pribegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, imperf. 3 sg. pribegea; conj. prez. 3 să pribegească

pribegi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pribegesc, imperf. 3 sg. pribegea; conj. prez. 3 sg. și pl. pribegească

pribegi (conj. pribegească)

PRIBEGI vb. 1. v. hoinări. 2. v. refugia. 3. v. exila. 4. v. emigra.

PRIBEGI vb. 1. a hoinări, a rătăci, a vagabonda, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 2. a fugi, a se refugia, (înv.) a băjenări, a băjeni. (Au ~ peste munți din pricina năvălitorilor.) 3. a se exila. (A ~ de bunăvoie.) 4. a emigra, a se expatria, (înv.) a se înstrăina. (A fost nevoit să ~.)