REFUGIA, refugiez, vb. I. Refl. A se retrage dintr-un teritoriu ocupat, a fugi din fața unui pericol sau de o urmărire, căutând sprijin sau ocrotire la cineva sau undeva; a se pune la adăpost. ♦ Fig. A se retrage într-un loc liniștit, ferit de zgomote și puțin frecventat. [Pr.: -gi-a] – Din fr. réfugier.

refugia vr [At: CR (1848), 23³/52 / P: ~gi-a / V: (îrg) refugi / Pzi: ~iez / E: fr réfugier] (D. persoane) 1 A se retrage dintr-un teritoriu ocupat. 2 A se pune la adăpost de un pericol. 3 A fugi de o urmărire. 4 (Fig) A se retrage într-un loc liniștit.

REFUGIA, refugiez, vb. I. Refl. A se retrage dintr-un teritoriu ocupat, a fugi din fața unui pericol sau a unei neplăceri, căutând sprijin sau ocrotire la cineva sau undeva: a se pune la adăpost. ♦ Fig. A se retrage într-un loc liniștit, ferit de zgomote și puțin frecventat. [Pr.: -gi-a] – Din fr. réfugier.

REFUGIA, refugiez, vb. I. Refl. A fugi, a se pune la adăpost, a se retrage din fața unui pericol, a unei neplăceri etc. (undeva sau la cineva) spre a găsi ocrotire, sprijin. Oamenii se refugiaseră... în încăperi calde, în scaune trase la gura sobei. C. PETRESCU, C. V. 137. De cînd citea despre lumea care se refugiase la orașe, își întreba într-una soțul că ea ce face și cum rămîne aici. REBREANU, R. II 63. ◊ Fig. Speriat de asprele realități ale vieții, se refugiă în liniștitul imperiu al trecutului. VLAHUȚĂ, O. A. 238. – Pronunțat: -gi-a. - Variantă: (învechit) refugi (HASDEU, I. V. 65) vb. IV.

REFUGIA vb. I. refl. A fugi, a se pune la adăpost de o urmărire, de un pericol etc. ♦ (Fig.) A se retrage într-un loc ferit de zgomote și puțin frecventat. [Pron. -gi-a, p. i. -iez, 3, 6 -iază, ger. -iind, var. refugii vb. IV. / < fr. réfugier].

REFUGIA vb. refl. a fugi, a se pune la adăpost de o urmărire, de un pericol etc. ◊ (fig.) a se retrage într-un loc liniștit, ferit de zgomot. (< fr. réfugier)

A SE REFUGIA mă ~ez intranz. și fig. A se retrage temporar undeva (dintr-un loc periculos) pentru a-și garanta securitatea; a părăsi un loc, evitând o neplăcere. ~ în străinătate. /<fr. réfugier

refugià v. 1. a se retrage undeva spre a fi în siguranță; 2. fig. a recurge la.

refugi v vz refugia

REFUGI vb. IV v. refugia.

REFUGII vb. IV. v. refugia.

*refugiéz (mă) v. refl. (fr. se réfugier, d. lat. refugium, refugiŭ). Fug (mă retrag) undeva căutînd scăpare. V. fugăresc.

refugia (a se ~) (desp. -gi-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă refugiez (desp. -gi-ez), 3 se refugiază, 1 pl. ne refugiem; conj. prez. 1 sg. să mă refugiez, 3 să se refugieze; imper. 2 sg. afirm. refugiază-te; ger. refugiindu-mă (desp. -gi-in-)

!refugia (a se ~) (-gi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se refugiază, 1 pl. ne refugiem (-gi-em); conj. prez. 3 să se refugieze; ger. refugiindu-se (-gi-in-)

refugia vb. (sil. -gi-a), ind. prez. 1 sg. refugiez, 3 sg. și pl. refugiază, 1 pl. refugiem (sil. -gi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. refugieze; ger. refugiind (sil. -gi-ind)

refugia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. refugiază, 1 pl. refugiem, ger. refugiind)

refugi (= refugia) vb. (ind. prez. 1 refug)

refugiez, -giază 3, -giem 1 pl., -giam 1 imp.

REFUGIA vb. a fugi, a pribegi, (înv.) a băjenări, a băjeni. (S-au ~ peste munți din pricina năvălitorilor.)

REFUGIA vb. a fugi, a pribegi, (înv.) a băjenări, a băjeni. (S-au ~ peste munți din pricina năvălitorilor.)