VAST, -Ă, vaști, -te, adj. (Despre spații, terenuri, construcții etc.) Care este foarte întins, care se întinde până departe; de mari dimensiuni, de mari proporții. ♦ (Despre abstracte) De mare anvergură, de amploare; bogat; complex. – Din fr. vaste, lat. vastus.

PARCHING, parchinguri, s. n. Loc, teren, construcție special amenajate, unde se parchează mașinile. – Din engl. parking.

VAST, -Ă, vaști, -ste, adj. (Despre spații, terenuri, construcții etc.) Care este foarte întins, care se întinde până departe; de mari dimensiuni, de mari proporții. ♦ (Despre abstracte) De mare anvergură, de amploare; bogat; complex. – Din fr. vaste, lat. vastus.

DEFRIȘAT, -Ă, defrișați, -te, adj. Făcut propriu pentru agricultură, pentru pășunat sau pentru construcții. Terenuri defrișate.

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).

VAST, -Ă, vaști, -ste, adj. (Despre terenuri, construcții) Foarte larg, întins, de mari dimensiuni, de mari proporții. Trec mii de bluze-albastre pe uliți matinale Și-n ateliere vaste, uneltele-și vorbesc. VINTILĂ, O. 20. În cuprinsul vastei grădini, domnește o liniște deplină de țară. BOGZA, M. S. 18. La catul al doilea... era un vast salon de primire. VLAHUȚĂ, O. AL. II 83. Într-o baracă vastă... stau toți în picioare. CARAGIALE, O. III 22. ◊ (În construcții figurate) Stau neclintiți în fața plăcii Cei cinci eroi și marii munți Și tot imperiul vast al păcii Și urșii mari și mai mărunți. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 121. ◊ (Rar, despre abstracte) Cîteva zile trăise o viață necunoscută și vastă pentru care soarele răsărea prea tîrziu și asfințea prea devreme. C. PETRESCU, R. DR. 92. Am constatat la dînsul o vie inteligență, luminată printr-o lectură deja vastă la vîrsta lui. CARAGIALE, O. VII 213. De ce boala și moartea să fie partea voastră, Cînd ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri. EMINESCU, O. I 59.

minat, ~ă a [At: DL / Pl: ~ați, ~e / E: mina] (D. terenuri, construcții etc.) în care sau sub care s-au pus mine¹ (4).

paralelogram sn [At: CĂLĂTORIE, I, 186^v / V: (înv) paralil~, ~lilograma sfp, ~lilogramon / S și: paralle~ / Pl: ~e / E: ger Parallelogramm, fr parallélogramme, ngr παραλληλόγραμμον] 1 Patrulater care are laturile opuse paralele și egale. 2 (Îs) ~ul forțelor (sau, îvr, puterilor) Regulă și construcție grafică cu ajutorul căreia se determină rezultanta a două forțe concurente. 3 Obiect, construcție, teren etc. de forma unui paralelogram (1).

ponorî [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 329^r/26 / V: (rar) ~ri / Pzi: ~răsc, (reg) ponor / E: ponor] 1 vr (Îvp; d. terenuri, construcții etc.) A se surpa. 2 vr (Îvp; d. terenuri, construcții etc.) A se înclina. 3 vt (Înv) A rostogoli pe o coastă prăpăstioasă, într-un ponor, într-o râpă, într-o prăpastie.

strană¹ sf [At: LET. III, 251/25 / Pl: ~ne, străni, (reg) strănuri / E: slv страна] 1 Fiecare dintre cele două părți, din dreapta și din stânga iconostasului prevăzute cu scaune cu spătare înalte și cu rezemători pentru mâini și în care se află un pupitru pentru cărți, destinate cântăreților (sau corului) într-o biserică ortodoxă. 2 (Prc) Fiecare din scaunele descrise mai sus. 3 (Prc) Pupitrul menționat mai sus. 4 (Îs) ~na mare Strana (1) din dreapta iconostasului în care stau, de obicei, cântărețul prim (și o parte din cor). 5 (D. oameni; îla) De ~ Care cântă sau citește la strană (1). 6 (D. cărți; îal) Care se citesc sau după care se cântă la strană¹ (1). 7 (D. cântece, muzică, îal) Care se cântă la strană (1). 8 (Pex) Persoanele care cântă la o strană¹ (1). 9 Fiecare dintre cele două părți, din dreapta și din stânga naosului de-a lungul pereților, prevăzute cu scaune cu spătare înalte și cu rezemători pentru mâini, pe care stau credincioșii în timpul slujbei, într-o biserică ortodoxă. 10 Fiecare dintre scaunele descrise mai sus. 11 (Îs) ~ arhierească (sau domnească) Jilț sculptat și ornat cu însemne arhierești sau domnești, situat în capătul dinspre altar al stranei¹ (9) și în care în trecut, stăteau domnitorii, iar astăzi stau demnitarii bisericești, în timpul oficierii slujbei religioase. 12 (Înv) Pupitru pentru icoană. 13 (Reg; pan) Numele unor obiecte, părți de obiecte sau de construcții, terenuri, locuri etc. asemănătoare cu strana (1, 9). 14 Tejghea. 15 Loc ridicat, cu aproximativ 2-3 metri față de nivelul fundului unei văi, care se întinde pe o suprafață de cca 2 ha. 16 Loc de înnoptare a vitelor. 17 Strat¹ (28). 18 Fruntarul pietrelor la moara de apă. 19 (Reg; îlav) În ~ În parte Vz parte. 20 (Reg) Seceriș (1). 21 (Trs; Mun) Soi¹ (14). 22 (Reg) Neam.

MINÁT, -Ă adj. (Despre terenuri, construcții etc.) în care sau sub care s-au pus mine¹ (3). Cf. DL. - Pl.: minați, -te. – V. mina.

lateral, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre construcții, elemente de construcție, obiecte etc.) lăturalnic, <înv. și reg.> lăturiș, <înv.> lăturai. Construcția are un corp central și două aripi laterale. Iese în curte printr-o ușă laterală. 2 (despre zone, terenuri, construcții etc.) lăturalnic, lăturaș, limitrof, mărginaș, <reg.> mărginos. Satul nu are o poziție laterală în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 (despre drumuri, străzi etc.) izolat, lăturalnic, <pop.> lăturaș. S-a întors acasă pe un drum lateral. 4 (despre rude, grade de rudenie etc.) colateral, <înv.> lăturalnic, lăturaș. Familia ei are multe ramuri laterale. 5 fig. (în opoz. cu „principal”; mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, <fig.> adiacent, lăturalnic, periferic, satelit. Se aduce în discuție o chestiune laterală care nu interesează pe nimeni. II s.f. (fon.) consoană laterală. „L” este o laterală.

lăturalnic, -ă adj., s.m. I adj. 1 (despre construcții, elemente de construcție, obiecte etc.) lateral, <înv. și reg.> lăturiș, <înv.> lătural. Construcția are un corp central și două aripi lăturalnice. Iese în curte printr-o ușă lăturalnică. 2 (despre zone, terenuri, construcții etc.) lateral, lăturaș, limitrof, mărginaș, <reg.> mărginos. Satul nu are o poziție lăturalnică în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 (despre drumuri, străzi etc.) izolat, lateral, <pop.> lăturaș. S-a întors acasă pe un drum lăturalnic. 4 (despre elemente de construcție, locuri, încăperi etc.) ascuns², discret, dosnic, ferit, izolat, retras, secret², singuratic, tainic, tăinuit, <rar> lăturaș, <pop. și fam.> dosit, <înv. și reg.> lăturiș, <înv.> singureț, singurit. Se retrage în colțul cel mai lăturalnic al camerei. 5 (înv.; despre rude, grade de rudenie etc.) v. Colateral. Lateral. II adj. fig. 1 (în opoz. cu „principal” mai ales despre probleme teoretice sau practice) colateral, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, nesemnificativ, secundar, <fig.> adiacent, lateral, periferic, satelit. Se aduce în discuție o chestiune lăturalnică, care nu interesează pe nimeni. 2 (despre sentimente, intenții, gânduri etc. ale oamenilor) ascuns², lăuntric, mistic, secret², tainic, tăinuit. Are o admirație lăturalnică față de el. 3 (jur.; despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest, oneros, <fig.> murdar, necurat, <fig.; înv.> stângaci. Este implicat în afaceri lăturalnice. III s.m. (în Ev. Med., în Țările rom.) vednaș. Lăturalnicii erau țărani aserviți stăpânului feudal, veniți din alte zone, care locuiau la marginea satului sau a moșiei.

lăturaș, -ă adj., s.m., s.n. I adj. 1 (despre zone, terenuri, construcții etc.) lateral, lăturalnic, limitrof, mărginaș, <reg.> mărginos. 2 (în opoz. cu „distanțat”, „îndepărtat”; despre terenuri, clădiri, localități etc.) adiacent, alăturat, apropiat, contiguu, învecinat, vecin, <înv.> sinoriaș. Locurile lor de casă sunt lăturașe. 3 (rar; despre elemente de construcție, locuri, încăperi etc.) v. Ascuns². Discret. Dosnic. Ferit. Izolat. Lăturalnic. Retras. Secret². Singuratic. Tainic. Tăinuit. 4 (pop.; despre drumuri, străzi etc.) v. Izolat. Lateral. Lăturalnic. 5 (înv.; despre rude, grade de rudenie etc.) v. Colateral. Lateral. II s.m. 1 (zool.) <pop.> cal de praștie, <înv. și reg.> prăștiaș, <reg.> cetlăiaș, lugău, prăștier. Lăturașul este calul înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor de lângă oiște. 2 (astăzi rar) v. Vecin. 3 (înv. și reg.) v. Mărginaș. III (reg.) 1 s.m. (la car sau la căruță) <reg.> înaintaș, lăturar, lăturință, lung, lungiș, rudă². 2 s.m. (plut.) <reg.> argea, podijdiță. Lăturașii se pun la marginea jgheabului de transportat buștenii. 3 s.n. (tehn.; la alergătoarea de urzit) v. Cotoc. Fofează. 4 s.m. v. Lătunoaie (v. lătunoi).

limitrof, -ă adj. 1 (despre țări, teritorii etc.) învecinat, mărginaș, vecin, <înv. și reg.> mărginean, <reg.> mărginenesc, megieș, mejdaș, <înv.> înhotărât, megieșesc, megieșit. Avem relații foarte bune cu țările limitrofe. 2 (despre zone, terenuri, construcții etc.) lateral, lăturalnic, lăturaș, mărginaș, <reg.> mărginos. Satul nu are o poziție limitrofă în comună, ci este chiar în centrul ei.

mărginaș, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre țări, teritorii etc.) învecinat, limitrof, vecin, <înv. și reg.> mărginean, <reg.> mărginenesc, megieș, mejdaș, <înv.> înhotărât, megieșesc, megieșit. Avem relații foarte bune cu țările mărginașe. 2 adj. (despre zone, terenuri, construcții etc.) lateral, lăturalnic, lăturaș, limitrof, <reg.> mărginos. Satul nu are o poziție mărginașă în comună, ci este chiar în centrul ei. 3 adj. (despre cartiere, terenuri etc.) marginal, periferial, periferic, <rar> excentric. Locuiește într-un cartier mărginaș al orașului. 4 s.m., s.f., adj. <rar> mărginar, <înv. și reg.> lăturaș, lăturean, mărginean. Unii dintre mărginașii satului locuiesc în condiții insalubre. 5 s.m. (reg.) <reg.> mărginar. 6 s.m. (j. de cărți; arg.) v. Chibiț.

mărginos, -oasă adj. (reg.; despre zone, terenuri, construcții etc.) v. Lateral. Lăturalnic. Lăturaș. Limitrof. Mărginaș.

FERMĂ¹ ~e f. 1) Întreprindere specializată de producție agricolă. ~ de porci. ~ de păsări. 2) Gospodărie particulară care include o suprafață de teren și construcțiile, utilajele necesare pentru prelucrarea acestui teren. /<fr. ferme

GARNISAJ ~e n. 1) Strat de material cu care se acoperă un obiect, o construcție, un teren, în scop protector. 2) Material constând din diferite ramuri (mărăcini, nuiele etc.) care se așază la fundul unui torent de apă pentru a-i micșora acțiunea distructivă. /<fr. garnissage

NĂRUITURĂ ~i f. 1) Teren năruit. 2) Construcție care s-a năruit. [Sil. -ru-i-] /a (se) nărui + suf. ~tură

PRĂBUȘITURĂ ~i f. 1) Teren prăbușit. 2) Construcție care s-a prăbușit. /a (se) prăbuși + suf. ~tură

SURPĂTURĂ ~i f. 1) Teren surpat. 2) Construcție surpată. /a surpa + suf. ~ătură

PLAN s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul cînd au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzînd o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

TASA vb. I. 1. refl. (Despre terenuri, materiale, construcții etc.) A se îndesa, a-și coborî nivelul, a se lăsa, a se afunda sub povara propriei lor greutăți; a se turti. 2. tr. A îndesa, a compacta. [P.i. 3 -sează. / < fr. tasser].

PLAN¹, -Ă I. adj. neted, fără ridicături, fără accidente, plat. ♦ suprafață ~ă = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază suprafețele plane. II. s. n. 1. suprafață netedă, plană. ◊ suprafață care conține toate dreptele ce trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ◊ (anat.) suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ◊ (cinem.) fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ◊ mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafața de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. felul cum sunt dispuse părțile unei opere științifice, literare etc.; proiect, alcătuire; proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. (ec.) sistem de indicatori prin care se stabilesc prioritățile, direcțiile principale ale activității unor structuri economice într-o perioadă dată. 7. reprezentare a unei porțiuni reduse din suprafața terestră, la o anumită scară, pe baza ridicărilor topografice sau aerofotogramelor. (< fr. plan, lat. planus)

STABILIZARE s. f. 1. acțiunea de a (se) stabiliza; (spec.) ansamblu de măsuri luate de către stat pentru întărirea monedei naționale. 2. operație prin care se asigură proprietăți constante unui produs chimic în condiții de depozitare, de transport sau exploatare. ◊ tratament chimic sau mecanic pentru mărirea stabilității unui teren de construcții. (< stabiliza)

TASA vb. I. refl. (despre terenuri, materiale, construcții etc.) a se îndesa, a-și coborî nivelul, a se lăsa, a se afunda sub povara propriei greutăți. II. tr. a îndesa, a compacta. (< fr. tasser)

lot (loturi), s. n. – 1. Parte, bucată. – 2. Teren pentru construcții. – Mr. lot. Fr. lot (în mr., din it. lotto). – Der. loterie, s. f., din fr. loterie; loton, s. n. (loterie, joc de noroc care imită loterie), din fr. loto, germ. Lotto (Graur, BL, IV, 107).

COSMODRÓM (< rus., fr.; {s} cosmo + dromos „loc de alegare”) s. n. Complex de instalații, echipamente, construcții și terenuri aferente destinate asamblării, verificării și lansării sateliților artificiali și navelor cosmice, precum și urmăririi zborurilor acestora și transmiterii comenzilor de corecție; complex de lansare. Principalele c.: Cape Kennedy (v. Cape Canaveral), Vandenberg și Wallops Island (S.U.A.), Baikonur (Kazahstan), Plesețk și Kapustin Lar (Federația Rusă), Kenya (platforma italiană San Marco), Kouruo și Hamman Guir (Franța), Kagoshima și Tanegashima (Japonia)

EXPROPRIÉRE (după fr. expropriation) s. f. (Dr.) Trecere a unui bun imobil (teren sau construcție) în proprietatea statului, pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

GEOLOGÍE (< fr. {i}; geo- + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care studiază structura și compoziția Pământului și modul de formare a mineralelor și rocilor (petrografia); cercetează caracteristicile fizice ale globului terestru (geofizica) și procese endogene și exogene care produc modificări în structura, compoziția și relieful acestuia (geodinamica); determină raporturile pe care rocile le au unele față de altele în dispunerea lor în scoarță (tectonică), studiază fazele de dezvoltare a faunei și florei din trecut (paleontologia); stabilește succesiunea stadiilor evolutive ale Pământului (g. istorică sau stratigrafia); se ocupă cu studiul complex al mineralelor (mineralogia), cercetează manifestările vulcanice (vulcanologie); studiază proprietățile fizico-mecanice ale pământurilor și modul lor de comportare, ținând seama de interacțiunea permanentă dintre construcții și teren (geotehnică).

PROPRIETÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui drept recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice sunt bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. ◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu, însă în limitele determinate de lege. P. privată este conform Constituției garantată, iar în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în circuitul civil. ◊ (EC.) P. imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și construcțiile atașate terenului prin prin activitate umană. ◊ P. intelectuală = drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice; interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de serviciu, precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial, științific, literar și artistic. 2. Obiect, bun aflat în proprietatea (1) cuiva. 3. Caracteristică, însușire, trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4).

PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul..; în ceea ce privește... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a dimensiunilor încadraturii în raport cu obiectul de filmat. ◊ Prim-plan = reprezentare pe peliculă a capului și a bustului unui personaj. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv de forma unei rampe înclinate, cu ajutorul căruia pot fi ridicate corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care reprezintă grafic, la o anumită scară, un teren, o construcție, o mașină etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a matematicii care studiază figurile geometrice cu două dimensiuni.^[1] (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus. corectat(ă)

FERMĂ¹, ferme, s. f. Subunitate administrativă și de producție a unei întreprinderi agricole socialiste care are drept obiect creșterea unei anumite specii de animale. Fermă de porci. ▭ Gospodăriile agricole colective trebuie ajutate să devină mari producătoare de carne și lapte, pe calea creării și dezvoltării fermelor de vite. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785. ♦ Exploatare agricolă capitalistă compusă dintr-o suprafață de teren cu construcții, instalații, mașini și alte mijloace de producție necesare exploatării în vederea obținerii unui profit. O fermă vastă se-ntinde pe munte, bălțată de toate păsările de curte. ARGHEZI, P. T. 104.

TEREN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pămînt. În orice caz, vom avea nevoie de teren pentru construcții, birouri, magazii, cisterne. C. PETRESCU, R. DR. 200. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului, la locul de producție (nu în birou). Astăzi am fost pe teren, pe la brigăzi. MIHALE, O. 289. ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, condițiile înainte de a întreprinde ceva; a se informa. Între timp voi pipăi terenul să aflu toate prețurile din județ și să văd dacă nu putem provoca o concurență. C. PETRESCU, R. DR. 212. A cîștiga teren = a progresa puțin cîte puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a părăsi un cîmp de acțiune, a ceda, a se da bătut. Vrei să pleci, prietene Mirel? Aceasta înseamnă că n-ai de fel fler de gazetar. Părăsești terenul tocmai cînd ceaiul dansant... începe să fie mai interesant. C. PETRESCU, C. V. 189. A pregăti terenul v. pregăti. A pierde teren v. pierde. ◊ (Urmat de determinări care arată calități sau proprietăți ale solului) Dumneata ai înstrăinat pămînt pentru plugărie; cei ce l-au cumpărat, cumpărau teren petrolifer, știind că acolo se află păcură. C. PETRESCU, A. 333. ◊ (Urmat de determinări care arată destinația) Teren sportiv. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Accidente de teren. ▭ Acestea sînt formațiunile sedimentare ale terenurilor paleozoice și secundare. I. IONESCU, M. 49. ♦ Loc, regiune. Nu cunosc terenul și am nevoie de o călăuză. REBREANU, P. S. 57. 2. Fig. Cîmp, domeniu de activitate, de preocupări; poziție pe care se situează cineva. Toți cîți au scris despre criticile mele, deși se deosibesc de mine în unele privinți, stau însă mai toți pe același teren modern științific ca și mine. GHEREA, ST. CR. II 9.

PRĂBUȘITURĂ, prăbușituri, s. f. Locul unde s-a prăbușit un teren, o construcție. Intrară într-o prăbușituri rotundă, împresurată de rîpe drepte. DUMITRIU, N. 209. ♦ Dărîmătură. Trecem anevoie peste prăbușituri de stînci. VLAHUȚĂ, la TDRG.

jilav, ~ă [At: CALENDARIU (1814), 186/23 / A și: jilav / Pl: ~i, ~e / E: bg жилав „lipicios, cleios, lutos”] 1 a Umed. 2-3 a (Reg; d. ziduri, pereți etc.) Pătruns de umezeală sau de igrasie. 4 a (D. terenuri de construcție) Plin de umezeală. 5-6 sf, a (Șîs luncă ~ă) (Luncă) bogată în mlaștini. 7 a (Ban) Tare. 8 a (Ban) Care nu se poate frânge. 9 a (Ban) Neelastic.

parching sn [At: CINEMA, 1968, nr. 1, 30 / S și: ~rki~ / Pl: ~uri / E: eg parking] 1-3 (Loc) (teren sau) construcție special amenajată unde se parchează mașinile Si: parcaj (3-5), parcare (5-7).

subpresiune sf [At: LTR² / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: sub¹- + presiune cf ger Unterdruck] 1 Presiune a unui sistem fizico-chimic mai joasă decât presiunea normală a sistemului sau decât o presiune de referință. 2 Presiune pe care o exercită de jos în sus apa liberă din teren asupra construcțiilor.

INTRÂND, intrânduri, s. n. Parte intrată mai înăuntru la o construcție, la un teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra.

PILOT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ◊ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

INCINTĂ ~e f. 1) Spațiu închis în interiorul unei construcții. 2) Suprafață de teren înconjurată de construcții. /<fr. enceinte

PLAN² ~uri n. Desen tehnic care reprezintă grafic un teren sau o construcție la o anumită scară. ~ul școlii. /<fr. plan, lat. planus

TRIBUNĂ s. f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii ♦ (fig.) focar de răspândire a unor idei, teorii etc. 2. Construcție platformă de unde publicul sau un număr restrâns de persoane pot asista la festivitate, la o demonstrație etc. ♦ construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie deasupra navelor laterale ale unei biserici; emporă. (cf. fr. tribune, it., lat. tribuna)

FERMĂ¹ s.f. 1. Proprietate rurală compusă dintr-un teren și din construcțiile, instalațiile, mașinile etc. necesare exploatării lui. 2. Unitate de stat de producție vegetală și animală de sine stătătoare, avînd bunuri în gestiune proprie și cu personal muncitor permanent. [< fr. ferme].

TRIBUNĂ s.f. 1. Estradă, loc înălțat de unde vorbesc oratorii. 2. Construcție în formă de platformă de unde publicul sau un număr restrîns de persoane pot asista la o sărbătorire, la o demonstrație etc. ♦ Construcții anexe ale terenurilor de sport, destinate spectatorilor. 3. Galerie situată deasupra navelor laterale ale unei biserici. [Pl. -ne, -ni. / < fr. tribune, cf. it., lat. med. tribuna].

PALAFITĂ s. f. locuință lacustră pe o platformă sprijinită pe stâlpi de lemn; construcție pe un teren, întărit cu pari. (< fr. palafitte, it. palafitta)

LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. (Expr.) Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. în (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace și încolo; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-și (mai) afla (sau găsi) locul ori a nu-l (mai ține) (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște. A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊ Loc de casă = teren destinat pentru construcție. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut; p. ext. țară. ** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊ Loc de muncă (sau de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza. Ia loc! = șezi! A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post²; funcție. 2. Situație socială a cuiva; p. gener. situație. ◊ Loc comun v. comun. ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) în loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. în loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. – Lat. locus.

PILOT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la stratele de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

GARNISAJ s. n. Strat de material așezat pe suprafața unui obiect, a unei construcții, a unui teren, de obicei pentru protecție. ♦ Strat de mărăcini, de nuiele sau de alt material, așezat pe fundul unui torent mic, pentru a împiedica deteriorările produse de ape.

PILOT², piloți, s. m. Stîlp lung de lemn, de oțel sau de beton armat, introdus parțial sau în întregime în pămînt pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra. Scîrțîie prelung piloții punților de îmbarcare De la care nu mai pleacă bărci albastre la plimbare. D. BOTEZ, P. O. 50. Răsună-n treacăt podul pe șubrezii piloți, Se luminează-adîncul de fulgerări fugare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 153.

PLAN¹, planuri și (4) plane, s. n. 1. Proiect de acțiuni viitoare. După ce mîncară și se înviorară cu cîte-o cupă de vin, își făcură planul de drum. SADOVEANU, O. VII 77. A fost o masă veselă, sfîrșită cu planuri de întoarcere la București. REBREANU, R. I 172. Vezi pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mine abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ♦ Program de lucru. 2. (Uneori determinat prin «de stat») Totalitatea sarcinilor și directivelor privind producția socială, stabilite pe o perioadă determinată, în cadrul economiei naționale, în care principalele mijloace de producție sînt proprietate obștească, socialistă. Prin înlăturarea anarhiei capitaliste din producție și prin conducerea întregii economii după un plan unic rațional, statul nostru democrat-popular dobîndește o forță cum n-a avut și nu putea avea țara noastră sub capitalism. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 253. 3. Distribuția metodică a diferitelor părți din care e alcătuită o lucrare științifică, o expunere literară etc. Plan de lecție. Planul unui discurs. 4. (Geom.) Suprafață conținînd toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o linie dreaptă care nu trece prin acel punct. Pînă departe, în zare, același plan orizontal își desfășoară distanțele, în prelungirea aceleiași linii drepte, pe care nimic nu vine să o turbure. BOGZA, C. O. 383. Plan de proiecție = plan pe care se proiectează punctele din spațiu ale unei figuri, a cărei imagine voim s-o reprezentăm în alt plan. (Astron.) Plan meridian = plan determinat de axa polilor și de verticala locului. ♦ (În sculptură, pictură, arhitectură etc.) Suprafață verticală în care se găsește sau pare că se găsește un obiect. Casa e de porțelan. Lingă ea pe-același plan, Pomi albaștri, zbor de graur. MACEDONSKI, O. I 204. ◊ Primul (sau întîiul) plan = partea cea mai apropiată de public a scenei; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rînd, locul de frunte (al unei serii). Pe întîiul plan se află vînătorul cu calul și cu cîinii săi. ODOBESCU, S. III 59. ◊ Loc. adv. Pe plan... = în domeniul...; în ce privește... Pe plan economic, clasa muncitoare, însuflețită de comuniști, a dobîndit mari succese în lupta pentru industrializarea socialistă a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 251. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (ori în) primul plan = a avea importanță primordială; a considera ca foarte important. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi sau a considera de importanță secundară sau minimă. ♦ Suprafață plană, netedă a unui corp; corpul care realizează această suprafață. ◊ Pion înclinat = dispozitiv alcătuit dintr-un plan care face un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica greutăți cu forțe mai mici decît greutățile. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 5. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică la o anumită scară a unui teren, a unei construcții, a unei mașini, a unei instalații etc. Plan de detaliu. ▭ Ridica planuri de moșii pe un sfanț stînjenul-masă, cum se zice. GHICA, S. 334. Acel inginer Muavru, prin știință și chiteală, Poate face niscai planuri mai cu bună rinduială? CONACHI, P. 294. ♦ (Regional) Parcelă, ogor. Peste drumul care despărțea planurile, se deschidea o miriște mult mai largă decît a lor. PREDA, Î. 149.

CONSTRUCȚIE. Subst. Construcție, clădire, edificiu, zidire, zidărie. Construcție civilă; casă, clădire, imobil, locuință, bloc, blochaus (rar), vilă, conac, culă (înv.), palat, castel; terasă, pavilion, belvedere, rotondă. Clădiri oficiale: instituție, așezămînt, stabiliment (ieșit din uz), reședință; teatru, operă, ateneu, ateneu popular, casă de cultură, cămin cultural, sală de concerte; muzeu, expoziție. Construcții sanitare: spital, policlinică, sanatoriu, bolniță (înv.), dispensar; maternitate, casă de nașteri; casă de odihnă. Construcții sportive: stadion, teren de sport, arenă; amfiteatru; sală de sport; bazin de înot, piscină; velodrom; kartodrom; hipodrom. Sat olimpic. Construcții turistice: hotel, motel, han, cabană, camping, casă de vînătoare. Construcții industriale: uzină, fabrică; hală; secție, atelier; turn; pavilion. Construcții hidrotehnice: dig, stăvilar, baraj; ecluză; canal; hidrocentrală. Construcții feroviare: gară; peron; depou; scanton; tunel; pod, viaduct. Construcții anexe: adăpost, șopron, șură, grajd, saivan (reg.), saia (reg.), olum (reg.), colniță (reg.), slon (reg.); magazie, siloz, doc; garaj. Construcții militare: fortificație; cetate, cetățuie (dim.), fort, redută, fortăreață, cazemată, bastion, meterez; turn, culă, donjon. Așezăminte de cult: biserică, catedrală, bazilică, templu, mănăstire, capelă, paraclis. Construcții monumentale: monument; obelisc, coloană; piramidă; mauzoleu, panteon; cavou, criptă, osuar. Construcție, construire, edificare, clădit, zidărie, zidărit. Șantier de construcții. Arhitectură, arhitectonie (înv.). Constructor, clăditor (rar), arhitect, proiectant, ziditor, zidar. Adj. Zidit. Arhitectural, arhitectonic; edilitar; imobiliar. Vb. A construi, a clădi, a zidi, a zidui (rar), a dura, a înălța, a edifica, face (a ridica) o construcție. A proiecta, a face un proiect. A pune piatra de temelie; a ridica schelele; a pune cărămizi; a turna beton; a cimenta; a finisa; a da în folosință. Adv. Arhitectonicește (rar). V. adăposturi pentru animale, apărare, așezămînt de cult, local, locuință, magazie, monument, obstacol.

defrișare sf [At: I. IONESCU, M. 350 / Pl: ~șări / E: defrișa] 1 Înlăturare a pădurilor, prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul pentru agricultură, construcții etc. Si: defrișat¹ (1). 2 Curățare a unui teren de arbori sau resturi lemnoase Si: defrișat¹ (2), despădurire, (reg) lăzuire. 3 (Pex) Desțelenire. 4 (Rar) Exploatare a lemnului Si: defrișat¹ (4).

defrișat², ~ă a [At: RALEA, O. 121 / Pl: ~ați, ~e / E: defrișa] 1 (D. arbori) Înlăturat de pe un teren, pentru a-l face propriu agriculturii, construcțiilor etc. 2 (D. terenuri) Redat agriculturii prin înlăturarea arborilor și resturilor lemnoase. 3 (Pex) Desțelenit².

eminență sf [At: TEODOROVICI, M. 50/5 / V: (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr éminence, it eminenza, lat eminentia] 1 Superioritate. 2 (Îlav) În ~ În special. 3 (Urmat de un adjectiv posesiv) Titlu onorific dat cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. 4 (Îs) ~ cenușie (rar, gri) Persoană influentă care manevrează un personaj oficial, un partid politic sau o organizație etc. 5 (Înv) Titlu dat mitropoliților sau episcopilor ortodocși. 6 (Frm) Elevație de teren Vz dâmb, colină, ieșitură, proeminență. 7 Parte a unei construcții situată deasupra terenului. 8 (Aht; înv) Parte a unei construcții situate deasupra terenului. 9 (Atm; înv) Apofiză. 10 (Imp) Iminență.

incintă sf [At: CARAGIALE, O. VII, 296 / Pl: ~te / E: fr enceinte] 1 Spațiu mare închis în interiorul unei construcții. 2 Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3 (Îs) ~ acustică Casetă de lemn, plastic etc. de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora Si: boxă.

loc sn [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml locus] 1 Punct sau porțiune determinată în spațiu. 2 (Gmt; îs) ~ geometric Linie plană ale cărei puncte au aceeași proprietate. 3 (Gmt; îas) Totalitate a punctelor dintr-un spațiu definite printr-o singură proprietate geometrică. 4-5 (Grm; îs) Adverb de ~ sau (complement) circumstanțial de ~ (Adverb sau) complement circumstanțial care arată locul (1) unde se petrece o acțiune, punctul de plecare, direcția și limita în spațiu a unei acțiuni. 6 (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată locul (1) în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 7 (Reg; îlav) De ~ Imediat. 8 (Reg; îal) Din timp. 9 (Îlav) De pe (sau din) ~ De acolo de unde se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa. 10 (Îe) A o lua (sau a o rupe, ori a porni) din ~ A pleca de undeva. 11 (Reg; îae) A începe o activitate. 12-13 (Îe) A(-i) sări inima din ~ A simți brusc (o mare frică sau) o emoție intensă. 14 (Îlav) Din ~ în ~ (sau dintr-un ~ într-altul) Încoace și încolo. 15 (Îal) La anumite intervale în spațiu. 16 (Îlav) În (sau pe) ~ Pe aceeași bucată de pământ unde se află cineva sau ceva. 17 (Îal) Neclintit. 18 (Îal) Imediat. 19 (Reg; îe) Minte de se opresc apele (sau de stă soarele) în ~ Se zice despre cineva care spune minciuni foarte mari. 20 (Rar; îe) A nu-l prinde vremea în ~ A fi foarte ocupat. 21 (Reg; îe) A sta în ~ (de cineva) A fi împiedicat de la o acțiune. 22-23 (Fam; îe) A-i sta mintea în ~ A nu mai înțelege nimic. 24 (Îae) A rămâne foarte mirat. 25 (Îe) A bate (pasul) sau (a sta) pe ~ A nu progresa. 26 (Îe) A sta pe ~ A se opri. 27 (Reg; îe) A sta pe ~ ca turta-n foc A sta nemișcat. 28 (Pex; reg; îae) A nu acționa. 29 (Îe) A ține (ceva) pe ~ A împiedica să se dezvolte. 30 (Îe) Pe ~ repaus Comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere, fără a se deplasa din loc. 31 (Îlav) La ~ Acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. 32 (Îvp; îe) A nu avea capul la ~ A fi zăpăcit. 33 (Fam; îe) A face la ~ A reface. 34 (Fam; îe) A-i veni inima (sau sufletul) la ~ A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. Si: a se liniști. 35 (Fam; îe) A-i veni mintea (sau mințile) la ~ A se cuminți. 36 (Pex; îae) A se maturiza. 37 (Rar; îe) A-i veni fața la ~ A-și recăpăta expresia sau înfățișarea firească după o emoție puternică, o boală etc. 38 (Mil; îe) La ~ comanda Comandă prin care se revine asupra unui ordin dat anterior. 39-40 (Fam; îae; șîe la loc mișcarea) Comandă prin care se revine (asupra unei dispoziții sau) asupra unei mișcări greșite. 41 (Fam; îe) A pune (pe cineva) la ~ul lui A da cuiva o lecție de bună-cuviință. 42 (Îlav) La un ~ Împreună. 43 (Înv; îe) A sta la un ~ cu cineva A conviețui. 44 (Îvp; îe) A sta grămadă (sau roi) (la un ~) A se îngrămădi. 45 (Îrg; îe) A ține la un ~ A fi uniți. 46-47 (Îlav) Până într-un (sau la un) ~ (Până la un punct sau) până la un moment. 48 (Îal) Într-o măsură oarecare. 49 (Îlav) În (sau peste) tot ~ul Pretutindeni. 50 (Înv; îlav) Pe unele (sau une) ~uri Pe alocuri. 51 (Îlav) La fața (sau, înv, starea) ~ului Acolo unde s-a întâmplat sau se află ceva. 52 (Îrg; îlav) In uibul ~ului Pretutindeni. 53 (Îrg; îal) La întâmplare. 54 (Îrg; îe) A fi în uibul ~ului (sau al cuiva) A se comporta după firea și obiceiurile locului sau ale cuiva. 55 (Îrg; îae) A fi pe placul cuiva. 56 (Îrg; îae) A se acomoda. 57 (Pop; îe) A-și afla ~ul A se stabili undeva. 58 (Pfm; îe) A nu-și (mai) afla (sau găsi) ~ul sau a nu-l (mai) ține (sau încăpea) (pe cineva) ~ul A nu mai avea astâmpăr sau odihnă. 59 (Îae) A fi neliniștit. 60 (Îae) A fi nerăbdător. 61 (Pfm; îe) A nu (mai) avea ~ de cineva A fi incomodat de cineva. 62 (Îae) A se lega mereu de cineva, provocându-i necazuri, neajunsuri. 63 (Pfm; îe) A se învârti ~ul (cu cineva) A avea amețeli. 64 (Îvp; îe) A nu-l prinde ~ul (sau starea) pe cineva A nu avea astâmpăr. 65 (Îe) A sta (sau a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit ~ului A sta neclintit. 66 (Pfm; îe) A sta la un ~ A sta cuminte, liniștit. 67 (Fam; îe) A nu (putea) sta ~ului (sau la un ~, pe ~) A alerga încoace și încolo. 68 (Îe) A pune (pe cineva sau ceva) la ~ sigur A pune într-un loc ferit de orice pericol Si: a ascunde. 69 (Pop; îe) Cum îl rabdă ~ul? Se spune despre un om rău. 70 (Îe) A muta din ~ A duce în altă parte. 71 (Îe) A merge (a se deplasa, a se duce etc.) la fața ~ului A se deplasa acolo unde s-a întâmplat ceva, pentru a face cercetări. 72 (Îlav) La fața ~ului Acolo unde s-a petrecut un eveniment, o întâmplare etc. 73 (Pop) Bucată de pământ cultivabil. 74 (Îrg) Proprietate agrară. 75 Regiune. 76 (Pex) Țară. 77 (Îs) ~urile sfinte Ținuturi menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Hristos. 78 Așezare omenească Si: localitate. 79 Regiune, localitate, țară etc. unde s-a născut cineva. 80-81 (Îla) Din (sau de prin) partea ~ului sau (înv) despre ~ Care este (din sau) de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 82-83 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 84 (Îlav) În (sau prin) partea ~ului În regiunea despre care se vorbește. 85 (Îe) A fi de ~ (sau de ~ul lui ori ei) din... A fi originar din... 86 Distanță. 87 (Îs) O palmă de ~ Se folosește pentru a indica o distanță mică. 88 (Rar) Perioadă de timp Si: interval. 89-90 Spațiu (care poate fi) ocupat de cineva sau de ceva. 91 (Îs) ~ de muncă (sau de producție) Parte din suprafața unei unități economice în care se execută operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător. 92 (Îs) ~ de muncă Întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea. 93 (Îas) Ocupație pe care o are cineva în calitate de angajat Si: serviciu. 94 (Îs) ~ de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. 95 (Prc; îas) Mormânt. 96 (Pop; îas) Cimitir. 97 (Îs) ~ de casă Teren destinat pentru construcția unei locuințe. 98 (Îe) A-și face ~ A da la o parte pe cineva sau ceva spre a putea trece înainte. 99 (Îe) A face ~ A se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. 100-101 (Îe) A (nu) fi la ~ul lui (sau ei) A (nu) fi așa cum se cuvine. 102 (D. oameni; îla) La ~ul lui Așa cum se cuvine. 103 (Fig; îe) A(-și) încălzi ~ul A sta mult într-un loc. 104 (Îe) A încurca ~ul (sau lumea, zilele etc.) A stânjeni activitatea celor prezenți. 105 (Îae) A nu fi de nici un folos. 106 (Îe) A lua ~ A se așeza. 107 (Îe) Ia ~! Șezi! 108 (Pfm; îe) A puți ~ul (sub cineva) (de lene) Se spune despre cineva foarte leneș. 109 (Fam; îe) A sta pe (sau la, în) ~ul său A se găsi la locul (1) obișnuit, stabilit sau destinat. 110 (Îae) A păstra măsura. 111 (Îe) A ține ~ de... A înlocui. 112 (Reg) Placentă. 113 Scriere sau pasaj într-o scriere unde a apărut o anumită informație sau relatare. 114 Pasaj dintr-o scrisoare. 115 (Îs) ~ comun Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 116 (Îs) ~uri albe Blanc tipografic sau spațiu între rândurile culese. 117 Funcție. 118 Poziție ocupată de cineva sau ceva într-o ierarhie Si: clasament, rang¹, treaptă¹. 119 (Pgn) Situație. 120 (Fam; îe) A prinde -~ A fi luat în considerație. 121 (Îvr; îae) A trece drept... 122 (Îe) A se pune în ~ul cuiva A se închipui în situația cuiva, pentru a-l putea înțelege. 123 (Îlav) În ~ul cuiva în situația cuiva. 124 Moment potrivit Si: ocazie, prilej. 125 (Îlv) A avea ~ A se întâmpla. 126 (Îal) A se produce. 127 (Îal) A se desfășura. 128 (Îe) A da ~ la ... A avea drept urmare. 129 (Îae) A determina. 130 (Îae) A provoca. 131-132 (Îe) A (nu) fi ~ul A (nu) fi cazul. 133-134 (Îae) A (nu) fi potrivit. 135 (Înv; îlav) La ~ de nevoie Într-un moment dificil. 136 (Îlav) Din capul ~ului De la început. 137 (Îlpp) În ~ de (sau în ~ul) În schimbul. 138 (Îlpp) La un ~ cu... Împreună cu... 139 (Îlc) În ~ să (sau ca ... să) Se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. 140 (Înv; îlc) În ~ ce În timp ce.

paragină¹ sf [At: (a. 1725) URICARIUL, VII, 16 / V: (înv) ~gen sn, paragin sn, păragen sn, păr~, (reg) părang~, părăg~ / Pl: ~ni, ~ne, (reg) părăgini / E: cf mg parrag] 1-2 Pământ (care nu a fost lucrat niciodată sau) care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit Si: părăgineală, pârloagă, țelină (îrg) ogor, (reg) părăginitură. 3 Teren neproductiv. 4 Ruină. 5 Construcție dărăpănată Si: dărăpănătură. 6-7 (Stare de) părăsire a unui teren, a unei construcții etc. Si: (asr) neîngrijire.

pilot² sm [At: ANGHEL – IOSIF, C. M. I, 153 / Pl: ~oți / E: fr pilot] 1 Stâlp de lemn, de oțel sau de beton armat, fixat în pământ în poziție verticală sau înclinată, pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul Vz pilon. 2 (Mol) Stâlp în care sunt fixate cozile ciocanelor de piuă. 3 (Reg) Stâlp puternic, fixat în malul unei ape, de care se leagă plutele Si: (reg) bailon, cazâc, pociumb. 4 (Reg) Lemn subțire din care se face coada lopeții de la cârma plutei. 5 (Reg) Stâlp care susține gardul.

plan¹, plană [At: RÂND. JUD. 73/3 / V: (înv) ~os sn / Pl: ~uri, (rar, sn) ~e, (15-16, 18-19, 51-58) ~i, ~e / E: lat planus, fr plan, ger Plan, plan] 1 sn Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. Vz chip, izvod, schiță. 2 sn (Reg; îe) A face ~ de inginer chior A spune ceva, dorind să se înțeleagă altceva. 3 sn (Reg) Bucată de pământ primită de țărani potrivit schițelor de comasare. 4 sn (Pgn) Ogor. 5 sn (Trs) Curătură într-o pădure. 6 sn (Reg) Carte funciară. 7 sn Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 8 sn Formă abreviată, rezumată a unei lucrări, expuneri etc., cuprinzând punctele, ideile ei esențiale Vz schemă. 9 sn Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații, de acțiuni etc. destinate să ducă la atingerea unui scop Si: (rar) plănuială. 10 sn Program de lucru. 11 sn (Îe) A face ~ul ca țiganul A-și propune lucruri, fapte etc. nerealizabile. 12 sn (Reg; îe) A se da la ~ (cu cineva) A se pune de acord cu cineva Si: a se înțelege. 13 sn (Rar; îls) ~ de ofițer chior Acțiune nereușită fiindcă a fost organizată greșit. 14 sn (Spc; urmat de determinări) Totalitate a prevederilor de dezvoltare a economiei naționale în ansamblu, a unei ramuri sau a unei unități economice, concretizate în sarcini și obiective care trebuie realizate într-o anumită perioadă de timp. 15-16 sn, a (Gmt) (Suprafață) care conține, în întregime, orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale ei. 17 sn (Îs) ~ de simetrie Plan (15) al unei figuri în raport cu care punctele figurii se află de o parte și de alta, la depărtare egală. 18 a (Îs) Unghi ~ Porțiune dintr-un plan (15) cuprinsă între două semidrepte cu aceeași origine din acel plan¹ (15). 19 a (Îs) Geometrie ~ă Ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în același plan (15) Si: (asr) planimetrie (1). 20 sn (Îs) ~ de proiecție Plan (15) pe care, prin metoda proiecțiilor, se pot obține imaginile obiectelor din spațiu. 21 sn (Îs) ~ orizontal Plan (15) perpendicular pe verticala locului. 22 sn (Îs) ~ înclinat Dispozitiv simplu alcătuit dintr-un corp cu o suprafață dreaptă care formează un unghi cu planul orizontal și care servește la ridicarea, la coborârea sau la deplasarea obiectelor, folosind forțe mai mici decât greutatea acestora. 23 sn (Îas) Galerie de mină cu axa longitudinală înclinată față de orizontală, care face legătura între două niveluri. 24 sn (Îs) ~ culminant Meridian care cuprinde poziția stelelor în momentul trecerii lor prin acest meridian. 25 sn (Ast; îs) ~ meridian Plan (15) definit de verticala locului și de axa lumii. 26 sn Fiecare dintre planurile (15), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect sau o ființă și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă. 27 sn (Spc) Element al filmării care reprezintă poziția de apropiere sau de depărtare a obiectului față de aparatul de filmat. 28 sn (Îvr; îe) A ieși pe ~ A ieși în evidență. 29 sn (Îs) Primul sau întâiul ~ Partea cea mai apropiată de public al unei scene. 30 sn (Îas) Parte a unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de cititori. 31 sn (Fig) Domeniu. 32 sn (Fig) Loc într-o ierarhie Si: treaptă. 33 sn (Fig) Zonă. 34-35 sn (Îlav; îlpp) Pe plan (sau pe -ul) În domeniul. 36-37 sn (Îal) În ceea ce privește. 38-39 sn (Îal) Din punct de vedere. 40-41 sn (Îe) A fi (sau a sta, a pune etc.) pe primul ~ (A avea sau) a considera ceva de importanță primordială. 42-43 sn (Îcn; îe) A nu fi pe primul ~ (A fi sau) a considera că este de o importanță secundară, minimă. 44 sn (Cig) Delimitare a mărimii încadrării în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. 45 sn (Cig) Element al montajului reprezentând porțiunea de peliculă imprimată într-o singură filmare, între momentul pornirii aparatului de filmare și cel al opririi lui. 46 sn (Cig; îs) Prim ~ Plan (45) care cuprinde bustul până la umeri. 47 sn (Cig; îs) Gros ~ Reprezentare pe peliculă a unui cap de personaj sau a unei fețe văzute de aproape. 48 sn (Cig; îs) ~ semigeneral Plan (45) care încadrează personajul în toată înălțimea. 49 sn (Cig; îs) ~ american Plan (45) care încadrează personajul până la genunchi. 50 sn (Înv) Etaj. 51 a (Rar; în poetică; d. silabe) Plină. 52-53 sn, a (Suprafață) care este fără ridicături, fară inegalități, fără asperități, netedă, dreaptă. 54-55 sn, a (Corp, obiect) care are suprafața netedă. 56 a (Îs) Mașină ~ă Mașină de tipografie care imprimă coli separate și nu suluri lungi de hârtie. 57-58 sn, a (Mașină, dispozitiv) care netezește suprafața unui obiect. 59 sn (Îs) ~ de aripă Suprafață de susținere a unui avion. 60 sn (Pex) Aripă. 61 sn (Atm) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență.

sulinar [At: MOXA, 378 / 8 / V: (îrg) sulunar, (înv) sol~, solinariu / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: bg сулинар, ngr σωλυναρί] 1 sn (Îrg) Tub de canal, (de obicei de lemn), pentru scurgerea apei. 2 sn (Îrg) Copac tânăr sau trunchi de copac înalt, subțire și drept. 3 sn (Îrg) Lemn gros, drept și rotund. 4 sn (Îrg; pex) Carâmb (1) (de la loitra carului sau a căruței). 5 sn (Reg) Fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor tărănești Si: (reg) bold (20), săgeată, suliță (11), țeapă. 6 sn (Mun; Trs) Mână curentă. Vz: mână. 7 sn Lăstar dat din tăietura trunchiului unei sălcii la o anumită distanță de colet, folosită la împădurirea anumitor terenuri, în anumite construcții sau ca lemn de foc. 8 sm (Iht; reg) Sulac (9) (Cyprinus carpio hungaricus).

PLATFORMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafața orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. ♦ Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Unitate structurală veche a scoarței pământului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

ÎNGRĂDITURĂ ~i f. Construcție în jurul unui teren, care împiedică accesul liber; gard. /a îngrădi + suf. ~tură

ponorât, ponorâtă, adj. 1. (înv. și pop.; despre terenuri, forme de relief, construcții) surpat, prăbușit; înclinat, povârnit; abrupt, prăpăstios. 2. (înv.; despre construcții) al cărui zid se prelungește sau coboară drept în vale. 3. (înv.) rostogolit, prăvălit (pe o coastă prăpăstioasă, într-un ponor, într-o râpă).

PALAFITĂ s.f. Locuință lacustră susținută pe pari; construcție făcută pe un teren nestabil, întărit cu pari. [< it. palafitta, fr. palafitte].

PALPLANȘĂ s.f. Element de construcție destinat să sprijine terenul unei săpături sau să formeze o incintă în interiorul căreia să se poată executa o lucrare, fiind ferită astfel de infiltrația apei. / < fr. palplanche].

PALPLANȘĂ s. f. element de construcție destinat să sprijine terenul unei săpături sau să formeze o incintă în interiorul căreia să se poată executa o lucrare, ferită de infiltrația apei. (< fr. palplanche)

GANG (< germ.) s. n. 1. Loc de trecere, la nivelul terenului, pe sub o construcție. 2. Coridor, galerie, culoar. ◊ Pictură de g. = pictură de calitate îndoielnică, realizată de diletanți în scop comercial, expusă odinioară în ganguri. 3. Viteză remanentă a unei nave după stoparea mașinilor.

PLATFORMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Platformă spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. Platformă de foraj marin = platformă (I 1) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului din subsolul mării. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Teritoriul întins și rigid al scoarței Pământului, afectat numai de mișcări epirogenetice. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme.

RAMBLEU, rambleuri, s. n. 1. Material solid alcătuit din bucăți de rocă, care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină în urma exploatării. 2. Lucrare executată în scopul de a ridica un teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate sau unei șosele.

SURPAT adj. 1. dărăpănat, dărîmat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, (pop.) hîit. (O construcție ~.) 2. prăbușit, (pop.) ponorît. (Teren ~.) 3. prăbușit, prăvălit, răsturnat, (înv.) povîrnit. (Un mal ~.)

defrișa vt [At: I. IONESCU, M. 43 / Pzi: ~șez / E: fr défricher] 1 (C.i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul și a-l face propriu pentru agricultură, construcții etc. 2 (C.i. terenuri) A curăța de arbori sau resturi lemnoase Si: a despăduri, (reg) a lăzui. 3 (Pex) A desțeleni.

lărgime sf [At: PO 87/18 / Pl: ~mi / E: larg + -ime] 1 Întindere a unui teren, a unui teritoriu, a unei construcții, pe un spațiu larg Si: (îvr) lărgie (1). 2 (Ccr) Spațiu extins ocupat de un teren, un teritoriu, o construcție etc. Si: (îvr) lărgie (2). 3 (Îvp) A scoate pe cineva (sau a merge) la (ori întru) ~ sau a-și face loc la ~ A se deplasa dintr-un spațiu mic sau strâmt într-unul larg. 4-5 (Fig) Libertate (de mișcare sau) de acțiune Si: (îvr) lărgie (3-4). 6 (Îvp; îlav) În ~ În libertate Si: comod, lejer. 7 (Îvp; fig) Trai îndestulat Si: bogăție, opulență, (îvr) lărgie (5). 8 (Înv) Largul mării Si: (îvr) lărgie (6). 9 Dimensiune transversală sau deschidere mare Si: (îvr) lărgie (7). 10-11 (Croială sau) formă largă a unui obiect (de îmbrăcăminte sau) de încălțăminte Si: (îvr) lărgie (8-9). 12 Amploare a unui fenomen psihologic ori social, sufletesc sau estetic Si: dezvoltare, extindere. 13 (Îs) ~ de vederi Orizont intelectual deschis. 14 (Înv; mat) Lățime. 15 (Îlav) În lungime și ~ în lung și în lat. 16 (Îlav) În ~ De-a latul.

rambleu sn [At: GHICA, S. 564 / Pl: ~ri, ~ee / E: fr remblai] 1 Lucrare executată din pietriș sau din pământ în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate sau a unei șosele. 2 Material solid care servește la umplerea unor goluri (în special a celor rămase într-o mină în unna exploatării) sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei construcții.

SPRIJINIRE (< sprijini) s. f. 1. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Realizare a contactului dintre două corpuri solide cu obținerea unei imobilități relative în spațiu sau într-un plan. 2. (CONSTR.) Lucrare auxiliară de susținere a pereților unei excavații (săpătură sau galerie de tunel), pentru prevenirea prăbușirii terenului, până la terminarea construcției executate în excavația respectivă sau până la executarea unei lucrări definitive care să susțină terenul (căptușeală de tunel, zid de sprijin etc.). 3. Fig. Ocrotire (materială sau morală), sprijin, ajutor.

platformă sf [At: MO (1860), 71/12 / Pl: ~me / E: fr plate-forme] 1 Suprafață de teren plană, orizontală, amenajată în vederea folosirii în diverse scopuri Si: platou (2). 2 (Pex) Construcție plană, orizontală, amenajată pe o platformă (1). 3 Suprafață orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc. 4 (Îs) ~ de lansare Suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical. 5 (Îs) ~ spațială Satelit artificial de mari dimensiuni, constituind o bază permanentă pentru cercetarea spațiului cosmic și pentru lansarea navelor interplanetare. 6 (Îs) ~ de foraj marin Platformă (3) pe care se află instalații de forare a puțurilor pentru extragerea petrolului de pe fundul mării. 7 Formă de relief plană, situată la o altitudine oarecare Vz platou. 8 (Glg) Unitate structurală veche a scoarței pământului, cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. 9 (Îs) ~ continentală Regiune a fundului bazinelor oceanice cuprinsă între linia de țărm și coasta continentală. 10 Element de construcție al unei clădiri cu o suprafață plană Vz terasă. 11 Palier¹ al unei scări. 12 Acoperiș al unei clădiri, în formă de terasă. 13 (Pex) Camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. 14 (Îc) Vagon-~ Vagon prevăzut cu o platformă (3) de mari dimensiuni. 15 Parte a unui tramvai, autobuz, vagon de cale ferată, orizontală și plană mai înălțată sau mai coborâtă față de rest, situată la cele două capete ale vehiculului, unde pasagerii stau în picioare. 16 Loc de pe locomotivă unde stă mecanicul. 17 Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini și aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 18 (Spt) Instalație prevăzută cu o suprafață plană și orizontală, rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 19 (Fig) Program ideologic, de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări, al unui om politic etc. 20 (Rar) Obiect, probleme, nivel, punct de vedere al unei discuții.

tasare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 96 / Pl: ~sări / E: tasa¹)] 1 Îndesare a unor terenuri, a unor materiale granulare etc. 2 Reducere a volumului unui obiect, al unui material prin lovire, apăsare, strângere Si: comprimare. 3 Coborâre a nivelului unei construcții (în urma lăsării terenului de fundație din cauza greutății acesteia).

ponorât, ~ă a [At: URECHE, ap. LET. I, 100/38 / V: (rar) ~rit / Pl: ~âți, ~e / E: ponorî] 1 (Îvp; d terenuri, forme de relief, construcții etc.) Surpat. 2 (Îvp; d. terenuri, forme de relief, construcții etc.) Înclinat. 3 (Îvp; d terenuri, forme de relief, construcții etc.) Abrupt. 4 (Îvr; d. construcții; îf ponorit) Al cărui zid se prelungește sau coboară drept în vale. 5 (Înv) Rostogolit pe o coastă prăpăstioasă, într-un ponor, într-o râpă, într-o prăpastie.

FERMĂ¹, ferme, s. f. Gospodărie agricolă particulară sau de stat, alcătuită dintr-un teren relativ întins și din amenajările, construcțiile, utilajele etc. necesare exploatării terenului respectiv. – Din fr. ferme.

ȘANTIER ~e n. Teren pe care se desfășoară construcția (sau reparația) unui obiectiv, împreună cu instalațiile și materialele necesare. ~ naval. [Sil. -ti-er] /<fr. chantier

RAMBLEU s.n. (op. debleu). 1. Umplutură de pămînt folosită pentru a acoperi un gol sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei construcții. 2. Lucrare executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar sau al susținerii terasamentului unei căi ferate, al unei șosele etc. deasupra nivelului terenului. [Pl. -uri, -ee. / < fr. remblaj].

RAMBLEU s. n. 1. lucrare executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar sau al susținerii terasamentului unei căi ferate, șosele etc. deasupra nivelului terenului. 2. material solid folosit la umplerea unor goluri sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei construcții. (< fr. remblai)

composesorat, -uri, s.n. – Organizare politico-socială, creație specific maramureșeană; gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice. În sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu 1940: 28). Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor, practicată de maramureșeni. – Lat. compossessoratus.

INTRÂND, intrânduri, s. n. Parte adâncită în zidul unei construcții, la o parcelă de teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra².

FUNDAMENT, fundamente, s. n. 1. Element de construcție sau ansamblu de astfel de elemente, prin intermediul căruia se sprijină o construcție sau o mașină pe teren; fundație. V. temelie. A săpa fundamentul unei clădiri. ♦ (Tipogr.) Placă de metal a preselor de imprimat, pe care se așază formele tipografice; planșetă de lemn pe care se păstrează sau se transportă formele tipografice. 2. Fig. Element care servește de sprijin, pe care se întemeiază ceva; bază, temei. Ea [revoluția] n-a avut de fundament nici vreo neînțelegere generală sau vreo conjurațiune. GHICA, A. 121.

INTRÎND, intrînduri, s. n. Parte intrată înăuntru la o construcție, la o parcelă de teren etc.

ÎNTĂRIT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid. ♦ (Despre un teren, o cetate) Prevăzut cu construcții de apărare; fortificat. O ținea numai închisă într-un foișor întărit. SBIERA, P. 73. 2. Care a prins puteri; reconfortat. Se sculară veseli, întăriți și porniră de-acasă plini de speranță și de curaj. VLAHUȚĂ, O. A. 137. 3. Care a devenit puternic; consolidat. A doua zi, dușmanii necrezîndu-se destul de întăriți, amînară pentru ziua următoare bătălia. POPESCU, B. I 70.

composesorat, composesoraturi, s.n. – (înv.) Organizare politico-socială, creație specific maramureșeană; gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice. În sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu, 1940: 28). Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor, practicată de maramureșeni. ♦ Pădurile, ca de altfel și pășunile, au fost în Maramureș dintotdeauna proprietate comună, cu drept de folosință în comun. Datorită acestui fapt, ele au primit denumirea de composesorate, iar proprietarii lor s-au numit composesori. După părerea lui Gavrilă Iuga (Spicuiri din viața composesoratelor din Maramureș, Sighet, 1936), proprietarii, respectiv composesorii, „mai demult au fost descendenții voievozilor, adică numai familiile nobile maramureșene, adică 90% a populației românești”. Același autor subliniază că „averile folosite în comun cu constătătoare din terenuri păduroase și pășuni – au fost păstrate totdeauna din generație în generație – neștirbite și cu o adevărată reverență, ca relicve rămase de la ctitorii cei vechi. De la strămoși ne-au rămas nouă, tuturor, aceste averi, cu toții frățește le folosim, așa le lăsăm mai departe generațiilor următoare, era zicala obișnuită a maramureșenilor” (Dăncuș, 1986: 64-65). – Din lat. compossessoratus (MDA).

SPORT, sporturi, s. n. Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, mai ales în aer liber, cu scopul de a dezvolta și a întări corpul și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina. În anii regimului de democrație populară, cultura fizică și sportul au devenit un bun al maselor populare, unul din mijloacele importante pentru educarea comunistă a tineretului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Nu era propriu-zis vînătoare, ci sport. SADOVEANU, O. L. 76. Își aminti că n-a patinat de mulți ani. Era un sport care-l pasiona altădată. C. PETRESCU, Î. II 152. ◊ Teren de sport = teren amenajat și înzestrat cu construcțiile necesare pentru desfășurarea unor competiții sportive.

drenaj sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr drainage] 1-3 Drenare (1-3). 4 (Ccr) Construcție hidrotehnică destinată drenării unui teren.

fermă¹ sf [At: I. IONESCU, M. 539 / Pl: ~me / E: fr ferme] Gospodărie agricolă particulară sau de stat, alcătuită dintr-un teren relativ întins și din amenajările, construcțiile, utilajele etc. necesare exploatării terenului respectiv.

composesorát, composesorate, s.n. (înv.) Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor: „S-au aedificatu și zugrăvit cu banii compossesoratului...” (Bârlea, 1909: 137). ■ Pădurile, ca de altfel și pășunile, au fost în Maram. dintotdeauna proprietate comună, cu drept de folosință în comun. Datorită acestui fapt, ele au primit denumirea de composesorate, iar proprietarii lor s-au numit composesori (Dăncuș, 1986: 64-65). ■ Gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice; în sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu, 1940: 28). – Din lat. compossessoratus (MDA).

PILOT² ~ți m. Stâlp care se bate în pământ la adâncime mare pentru a consolida un teren sau pentru a susține o construcție de mari dimensiuni. /<fr. pilot

EGALIZARE s. f. 1. acțiunea de a egaliza. 2. nivelare a unui teren, a unui drum, a unei construcții etc. 3. repartizare uniformă a coloranților în materialele textile cu ajutorul egalizatoarelor^[1] (II, 2). 4. operația de uniformizare a țesăturilor. (< egaliza) corectat(ă)

PLATFORMĂ s. f. I. 1. suprafață orizontală plană, planșeul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafață plată, deschisă. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor și elicopterelor. ♦ suprafață de teren pe care se ridică noi construcții. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spațială = satelit artificial de mari dimensiuni, bază de lansare de pe orbită a navelor interplanetare; ~ industrială = zonă în care sunt concentrate mai multe unități industriale. 3. parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafață orizontală plană. ♦ rampă pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor. 4. (sport) instalație orizontală rigidă de pe care se execută sărituri în apă. 5. porțiune mai rigidă și mai solidă a scoarței terestre. ♦ ~ continentală = zonă a fundului mării care se înclină ușor de la țărm spre povârnișul continental. ♦ construcție plutitoare sau fixă destinată forajului marin. ♦ loc șes (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. (< fr. pate-forme)

platformă s. f. (constr.) Suprafață de teren pe care se ridică noi construcții tehnice și culturale ◊ „Intrarea în funcțiune a noii unități marchează aici debutul celei mai tinere platforme a industriei noastre electrotehnice.” R.l. 17 IV 75 p. 1. ◊ „Adunarea are loc pe platforma de la Politehnică.”; v. și Oltcit, spălătorie-curățătorie (din fr. plateforme; DEX, DN3)

RECONSTRÚCȚIE (< fr.) s. f. Faptul de a reconstrui; reconstituire, refacere. ♦ (LINGV.) Refacere, cu ajutorul comparației dintre formele existențe în limbile înrudite, a unor forme ale limbii de bază neatestate în texte; reconstituire. ◊ R. ecologică, realizarea unor habitate complexe, care să favorizeze o mare diversitate de biocenoze naturale, pe terenuri care au fost anterior puternic degradate sau care au fost implicate în activități economice la care s-a renunțat (ex. terenuri agricole abandonate, foste exploatări miniere la zi, terenuri pe care au dezafectate unele construcții). Are ca scop refacerea biodiversității și integrarea armonioasă a teritoriului respectiv în peisajul natural.

MAIDAN, maidane, s. n. 1. Loc liber (în oraș) fără construcții pe el, neîngrădit și nelucrat; teren viran. Într-un mic maidan, se întîlniră cu vro patru copii de seama lor, care se jucau. VLAHUȚĂ, O. AL. 143. Din dosul casei mele este un maidan deșert. ALECSANDRI, T. 1727. 2. (Învechit și regional; în expr.) A scoate (sau a ieși) la maidan = a scoate (sau a ieși) la iveală, la lumină, a (se) face cunoscut. Puii scoaseră la maidan pe mîntuitorul lor. MARIAN, O. I 139. Tarafurile politice se-nmulțesc pe toată ziua... Care au mai ieșit la maidan? ALECSANDRI, T. I 407.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.

tasa¹ [At: VINEA, L. II, 52 / Pzi: 3 ~sează / E: fr tasser] 1 vr (D. terenuri, materiale granulare etc.) A deveni mai compact ca urmare a îndesării sub acțiunea greutății proprii, a apelor de infiltrație sau sub presiunea unor sarcini externe Si: a se îndesa. 2 vt A reduce volumul unui obiect, al unui material prin lovire, apăsare, strângere Si: a comprima. 3 vr (D. construcții) A-și coborî nivelul (în urma lăsării terenului de fundație din cauza greutății construcției).

priză sf [At: MUMULEANU, C. 125/8 / V: (înv) preză / Pl: ~ze / S și: prisă / E: fr prise] 1 Cantitate mică de tutun sau de drog care se trage pe nas. 2 Doză mică dintr-un medicament. 3 (Înv) Pradă. 4 (Îe) A fi (sau a se afla) în ~ (D. o piesă de șah) A fi în pericol de a fi capturată. 5 (Liv) Capacitate de intuiție, de sesizare, de înțelegere a realității. 6 (Fam) Influență. 7 Autoritate. 8 Interes. 9 (Teh; șîs ~ electrică, ~ de curent) Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează conectarea la o rețea electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent. 10 (Prc) Orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., care realizează legătura electrică. 11 (Îs) ~ de pământ Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează o legătură electrică conductoare directă cu pământul a unei rețele electrice, a carcaselor metalice, a utilajelor acționate electric etc. pentru a se obține anumite circulații de curenți sau pentru asigurarea protecției contra pericolului de electrocutare. 12 (Îs) ~ aeriană (de curent) Priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o rețea electrică aeriană și un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică. 13 (Fam; îe) A fi (sau a băga pe cineva) în ~ A fi sau a face ca cineva să fie în contact direct cu ceva. 14 (Îae) A fi sau a face ca cineva să fie foarte activ. 15 (Șîs ~ electrică) Derivație dintr-o înfășurare electrică prin care se poate realiza o legătură electrică suplimentară. 16 Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 17 (Îs) ~ directă (sau constantă) Cuplare directă între arborele principal al unui schimbător de viteză și arborele de la care primește sau căruia îi transmite mișcarea. 18 Orificiu, piesă, dispozitiv sau construcție cu ajutorul cărora se absoarbe sau se captează un fluid, aer, abur, apă etc. în scop utilitar. 19 Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți folosiți în construcții. 20 (Îs) ~ de aterizare (sau de teren) Ansamblu al manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 21 (Spt) Poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal, de baschet, de rugbi etc. 22 (Spt) Poziție a mâinilor unui portar de fotbal la prinderea sau la aruncarea mingii. 23 (Spt) Mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta etc. 24 (Îe) A avea ~ A trezi interesul cuiva. 25 (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 26 (Cig; îs) ~ directă Tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești.

spart², ~ă [At: ALEXANDRIA (1794), 6/15 / Pl: ~rți, ~e / E: sparge] 1 a Desființat prin îndepărtarea elementelor componente în direcții diferite Si: destrămat² (3), dispersat (1), dizolvat (2), împrăștiat, răsfirat, răspândit, răzlețit, (rar) vânturat, (pop) răzuit, (îrg) rășchirat², (înv) spârcuit², (reg) vârzuit. 2 a (Înv; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Desființat² (1). 3 a (Pex; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Dezorganizat (1). 4 a (Pex; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Decăzut² (1). 5 a (Înv; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Împrăștiat. 6 a (Pex; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Înfrânt. 7 a (Pex; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Nimicit. 8 a (D. adunări, petreceri, jocuri etc.) Încheiat prin împrăștierea participanților. 9 a (D. corpuri solide) Prefăcut prin lovire, prin presare etc. în bucăți mici Si: sfărâmat² (1), zdrobit. 10 a (Pex; d. corpuri solide) Sfărâmat² (2). 11 a (D. corpuri solide) Căruia i s-au produs prin lovire, prin presare etc. crăpături, plesnituri Si: ciobit (2), ciocnit² (2), crăpat² (1), fisurat², plesnit, pocnit. 12 a (Reg; fam; îe) A fi cu norocul ~ în fund A fi lipsit de noroc. 13 a (D. instrumente muzicale) Care scoate sunete false, stridente și nemelodioase (ca urmare a lipsei de abordaj, a uzurii etc.). 14 a (Pex) Foarte uzat. 15 a (D. sunete, d. voce, d. râs etc.) Lipsit de muzicalitate. 16-17 av, a (Pex; mai ales d. voce, d. râs etc.) (În mod) alterat prin slăbire și prin îngroșare din cauza inflamării laringelui sau a coardelor vocale Si: dogit (3), hârâit² (2), hârâitor (2), răgușit, (reg) siteav. 18 a (D. capul oamenilor ori al altor ființe sau d. oasele acestuia) Căruia i s-au produs prin lovire puternică fracturi Si: fracturat² (1). 19 a (Pex; d. capul oamenilor ori al altor ființe sau d. oasele acestuia) Care a fost desfăcut în două sau mai multe părți Si: crăpat², despicat² (1). 20 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Căruia i s-au produs prin lovire, prin înțepare etc. traumatisme sau răni adânci. 21 a (D. ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Căruia i s-a făcut o deschizătură. 22 a (Asr; pex; d. ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Dărâmat² (3). 23 a (Pgn; ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Distrus (1). 24 a (Îvp; d. terenuri, livezi, pășuni) Desțelenit. 25 a (Pgn; d. terenuri) Arat². 26 a (Pex; d. terenuri) Răscolit. 27 a (D. drumuri) Desfundat² (8). 28 a (D. picături) Desfăcut și împrăștiat în cantități mai mici, prin căderea, prin scurgerea etc., cu un zgomot specific, pe o suprafață tare. 29 a (D. valuri) Desfăcut și împrăștiat în stropi prin izbirea, cu un zgomot specific, de țărm, de stânci, de obiecte tari etc. 30 a (D. lemne tăiate) Desfăcut în bucăți mai subțiri Si: crăpat², despicat², spintecat², (reg) sfărâmat². 31 a (Îvp; d. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) Sfâșiat (2). 32 a (Îvp; d. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) Găurit (prin uzare). 33 a (Rar; pex; mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte sau d. încălțăminte) Uzat. 34 a (Îs) Broderie ~ă Tip de broderie în care cusătura plină alternează cu părți decupate sau cu găuri. 35 a (D. legume, fructe) Desfăcut în bucăți prin apăsare sau prin lovire puternică care modifică forma și consistența Si: bătut², lovit, storcit, terciuit, zdrobit, (pop) stricat², (reg) mecit, storcoșit.. 36 a (Reg; d. zăpadă) Muiat². 37 a (Reg; d. zăpadă) Topit². 38 a (D. uși, încuietori etc.) Deschis prin forțare Si: forțat² (6), violat. 39 a (D. încăperi, mobile, obiecte etc. încuiate) În care s-a pătruns cu forța în scopul de a face rău, de a fura etc. 40 a (Fam; pex) Prădat². 41 a (Îe) (A fi) mână ~ă (A fi) risipitor. 42 a (Îe) A mânca de parc-ar fi ~ Se spune despre cineva care foarte mult și cu lăcomie.

FUNDAȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare. 3. Instituție cu caracter obștesc căreia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afectează un fond special; așezământ. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

GEOTEHNIC, -Ă I adj. referitor la geotehnică. II. s. f. știință aplicată care studiază caracteristicile chimice, fizice și mecanice ale terenurilor, precum și comportarea lor sub acțiunea construcțiilor. (< fr. géotechnique)

NIVELĂ s. f. 1. instrument pentru verificarea orizontalității unei piese, mașini, instalații, a verticalității unui perete în curs de construcție. 2. (geol.) instrument pentru măsurarea directă, pe teren, a diferențelor de înălțime între două puncte. (< fr. nivelle)

VATRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë.

FUNDAȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare; strat de material așternut pe patul unui drum, peste care se aplică îmbrăcămintea rutieră. 3. Persoană juridică de drept privat, înființată printr-o donație sau printr-un legat testamentar, prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu destinat realizării unui scop, ideal de interes public. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiune s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.

fundație sf [At: (a. 1872) URICARIUL XIII, 341 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr fondation, lat fundatio, -onis] 1 Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc. Si: bază, fundament, temelie. 2 (Lpl) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor (1). 3 Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare. 4 Fundare (1). 5 Instituție de interes public sau cu utilitate socială căreia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afectează un fond special Si: așezământ (27). 6 Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public sau social.

hală¹ sf [At: SLAVICI, N. I, 253 / Pl: ~le / E: fr halle, ger Halle] 1 Piață acoperită. 2 (Îs) ~ de vechituri Piață unde se vând lucruri vechi. 3 Construcție care acoperă o suprafață mare de teren. 4 Sală mare pentru producție industrială. 5 Sală mare pentru expoziții. 6 Sală pentru diferite sporturi. 7 Sală pentru mari adunări populare.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

INFRASTRUCTURĂ ~i f. 1) Partea inferioară a unei construcții care o susține și o fixează de teren. 2) Ansamblu de instalații de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviației. 3) Organizare economică a societății, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicații și telecomunicații, căi ferate, șosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure

CALOTĂ, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei pălării, care acoperă capul și este mărginită de boruri. ♦ Tichie care acoperă creștetul capului. 2. (În expr.) Calotă craniană = denumire dată oaselor care alcătuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele două părți ale unei sfere, obținute prin tăierea sferei cu un plan. 4. Boltă de tunel; partea superioară a unei excavații de teren, p. ext. a unei turele, a unei construcții (în formă de calotă (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere internă; p. ext. piesă tehnică asemănătoare cu o calotă (3). 6. (În expr.) Calotă glaciară = masă de gheață care acoperă regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți. – Fr. calotte.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv care permite conectarea la rețeaua electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = ansamblu de conductoare metalice prin care se face împământarea unei rețele electrice, a utilajelor acționate electric. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr. A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun (sau de alte substanțe pulverulente) care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament.9. Tehnică de prindere a mingii la handbal, baschet, rugbi etc. sau de ținere a prăjinii, a suliței sau a rachetei și a paletei de tenis etc. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

IEȘIND, ieșinduri, s. n. Parte ieșită în afară la o construcție, la o piesă, la o parcelă de teren etc.

PREPOZIȚIE s. f. (< lat. praepositio < prae „înainte” + positia „poziție”, cf. fr. préposition): parte de vorbire care leagă, în cadrul propoziției, diferite unități sintactice de elementele regente corespunzătoare acestora (numele predicativ de verbul copulativ; atributul, complementul și elementul predicativ suplimentar de părțile de vorbire pe care le determină), realizând astfel un raport de subordonare între doi termeni inegali. Este caracterizată prin lipsa unui conținut noțional (datorită abstractizării și gramaticalizării ei), prin conținut semantic foarte abstract și insuficient (semnificațiile lexicale ale p. create pe terenul limbii române sunt și ele insuficiente pentru a defini întreaga clasă și pentru a-i da posibilitate să contracteze funcții sintactice), prin lipsă de flexiune (neflexibilitate) și de funcții sintactice, prin distribuție bidirecțională. Lipsa conținutului noțional și insuficiența conținutului semantic au făcut pe unii cercetători contemporani să n-o mai considere parte de vorbire, ci pur și simplu un instrument gramatical, cu un statut asemănător cu al conjuncției și articolului (v. și parte de vorbire). ◊ ~ moștenită: p. transmisă în limba română din limba latină, ca de exemplu a (< ad), asupra, către, cu, de, după, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, prin, printre, spre, sub. ◊ ~ împrumutată: p. pătrunsă în limba română din franceză, ca de exemplu a (< à), folosită exclusiv în construcțiile cu numerale, și contra (< contre). ◊ ~ formată pe terenul limbii române prin compunere (din prepoziții simple) și prin conversiune (de la adverbe, substantive, adjective, participii și gerunzii), ca de exemplu despre (< de + spre), din (< de + în), dinspre (< de + înspre), dintre (< de + între), dintru (< de + întru), înde (< în + de), înspre (< în + spre); de din, de după, de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub; pe din, pe după, pe la, pe lângă, pe sub; de pe la, de pe lângă, de pe sub; deasupra, dedesubtul, înaintea, înapoia, dinaintea, dinapoia, îndărătul, dindărătul, împrejurul, împotriva; ca, cât, decât; asemenea, aidoma; grație, mulțumită; conform, contrar, drept; datorită, potrivit; exceptând, privind. ◊ ~ cu semnificație abstractă: p. al cărei conținut lexical (insuficient și cu grad de abstractizare foarte ridicat) nu permite reprezentarea sa senzorială, ca de exemplu a, cu, de, fără, în, la, pe, pentru, prin, contra, despre, din etc. ◊~ cu semnificație concretă: p. al cărei conținut lexical (insuficient și cu un grad de abstractizare mai mic) permite, în anumite limite, reprezentarea sa senzorială, ca de exemplu dinspre, între, înspre, spre, sub; deasupra, dedesubtul, înaintea, înapoia, dinapoia, îndărătul, dindărătul, împrejurul etc. ◊ ~ simplă: p. alcătuită dintr-o singură unitate de expresie (cele moștenite, cele împrumutate și cele obținute prin conversiune). Astfel: a, asupra, către, cu, de, după, fără, în, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, prin, printre, spre, sub; a, contra, înaintea, înapoia, îndărătul, ca, cât, asemenea, aidoma, grație, mulțumită, conform, contrar, datorită, potrivit, exceptând, privind. Tot p. simple trebuie considerate și din (< de + în), dinspre (< de + înspre), dintre (< de + între), dintru (< de + întru), dinaintea (< de + înaintea), dinapoia (< de + înapoia) și dindărătul (< de + îndărătul), formate pe terenul limbii române, în structura cărora nu se mai distinge azi individualitatea celor două componente ale fiecăreia dintre ele. ◊ ~ compusă: p. alcătuită din două sau mai multe unități de expresie prin compunere, a căror individualitate este foarte distinctă pentru orice vorbitor; altfel spus, p. analizabilă azi, din punctul de vedere al structurii sale morfologice, în două sau mai multe componente distincte: Astfel: decât, despre, înde, înspre, de din, de după, de la, de lângă, de pe, de peste, de prin, de sub, pe din, pe după, pe la, pe lângă, pe sub, de pe la, de pe lângă, de pe sub, până pe la, până pe lângă; deasupra, dedesubtul, împotriva. ◊ ~ cu genitivul: p. care cere după ea un substantiv, un pronume sau un numeral în cazul genitiv, ca de exemplu asupra, deasupra, contra, împotriva, împrejurul, înaintea, dinaintea, înapoia, dinapoia, îndărătul, dindârătul, dedesubtul etc. ◊ ~ cu dativul: p. care cere după ea un substantiv, un pronume sau un numeral în cazul dativ, ca de exemplu grație, mulțumită; asemenea, aidoma; conform, contrar; potrivit, datorită. ◊ ~ cu acuzativul: p. care cere după ea un substantiv, un pronume sau un numeral în cazul acuzativ, ca de exemplu către, cu, de, din, după, fără, în, la, lângă, pe, pentru, peste, până, prin, spre, sub; despre, înspre, de către, de după, de la, de pe, de peste, de prin, de sub, fără de, pe după, pe la, pe lângă, pe sub, de pe după, de pe la, de pe lângă, de pe sub etc. (Pentru clasificarea p. v. criteriu).