composesorát, composesorate, s.n. (înv.) Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor: „S-au aedificatu și zugrăvit cu banii compossesoratului...” (Bârlea, 1909: 137). ■ Pădurile, ca de altfel și pășunile, au fost în Maram. dintotdeauna proprietate comună, cu drept de folosință în comun. Datorită acestui fapt, ele au primit denumirea de composesorate, iar proprietarii lor s-au numit composesori (Dăncuș, 1986: 64-65). ■ Gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice; în sec. XIV se transformă în composesorate nobiliare (Filipașcu, 1940: 28). – Din lat. compossessoratus (MDA).