SPRIJINIRE (< sprijini) s. f. 1. Acțiunea de a (se) sprijini; sprijin, reazem. ♦ Realizare a contactului dintre două corpuri solide cu obținerea unei imobilități relative în spațiu sau într-un plan. 2. (CONSTR.) Lucrare auxiliară de susținere a pereților unei excavații (săpătură sau galerie de tunel), pentru prevenirea prăbușirii terenului, până la terminarea construcției executate în excavația respectivă sau până la executarea unei lucrări definitive care să susțină terenul (căptușeală de tunel, zid de sprijin etc.). 3. Fig. Ocrotire (materială sau morală), sprijin, ajutor.