ete fleoșc! / pula! / scârț! interj. (vulg., obs.) 1. nu-mi pasă! 2. nu sunt de acord! 3. nu cred!

gen (< lat. genus „neam, rasă, fel, mod”) I. Clasă de fenomene muzicale reunite prin consensul datelor de structură și finalitate estetică. 1. Raportare a unui grup de creații la scopurile comunicării mesajului, în funcție de mijloacele utilizate (vocale – deci pe baza unui text literar – sau numai pur instr.) precum și în funcție de modul de execuție muzicală. Se disting astfel: g. operei* (numit, sub influența terminologiei fr. și g. liric), g. simfonic, g. muzicii de cameră, g. muzicii corale (v. cor), g. muzicii ușoare etc. În această accepție, g. este similar cu un anume domeniu al artei muzicale. Muzica sec. 20 cunoaște o constantă apropiere între aceste g., o ștergere a granițelor dintre ele, unele lucrări aparținând în egală măsură simfonicului și cameralului, operei și cantatei*, simfonicului și jazzului* etc. 2. Modalitatea de structurare a unei compoziții pe baza unei forme* statuate în decursul evoluției sale și ajunsă la deplina cristalizare într-o epocă istorică determinată. Se disting: g. monopartite: motetul*, madrigalul*, ricercarul*, fuga*, rondoul*, tema* cu variațiuni, uvertura*, passacaglia*, liedul* etc., ca și g. pluripartite (ciclice*): suita*, sonata*, concertul (2) (cu mai mulți soliști = concerto grosso* și cu un singur solist). În funcție de factură, teoria clasică a formelor a apelat la diviziunea g. în polifone* și omofone*. Primele fac parte, în general, din categoria monopartitelor, în timp ce pluripartitele se identifică, principial, cu omofonele. Între g. omofone pluripartite, care au dominat epoca clasicismului*, acela al sonatei este cu deosebire important, deoarece schema sa fundamentală – proprie primei părți și finalului* – și-a pus amprenta și asupra altor g., precum concertul sau uvertura*; în cuprinsul său, sonata și-a apropiat ca forme ale părților interioare g. monopartite, în special liedul, dar și variația, iar în final, rondo-ul, dar și passacaglia sau/și fuga. În funcție de ansamblul instr. cărora le sunt destinate, sonata poate da naștere unor (sub-)genuri: duo*, instr., trio (2), cvartet (2), cvintet (2), sextet (2), octet (2), nonet (2), dixtuor (2), simf. de cameră; simfonia* însăși deși (sub-)g. independent, este, din punct de vedere structural, o sonată. Desigur, anumite particularități compoziționale, precum specificul temelor*, amploarea dezvoltărilor*, în general, suprafețele mari pe care se derulează discursul acordat nu unui singur executant ci unui (mare) ansamblu, justifică aspirația spre gen independent a cvartetului sau a simf. Piesele de caracter* – numite, semnificativ și piese de g. – sunt lucrări instr. monopartite, transfigurând dansuri* pop. sau având o tentă programatică*; pot fi reunite într-o suită (ex. Kreisleriana sau Carnavalul de Schumann) sau într-un ciclu (ex. Preludiile sau Studiile de Chopin). Echilibrul dintre g. și formă devine instabil cu timpul. Astfel sonata romantică (ex. la Listz) tinde spre poemul* monopartit iar la moderni (ex. la Boulez) nu numai că are legătură cu forma, dar, prin organizarea ei serială*, se opune chiar principiului tonal* al acesteia; la rândul ei, simfonia, ca lucrare pur. instr., poate avea doar o legătură etimologică (it. sonare = „a executa instr.”) cu termenul originar (ex. Simfonii pentru 15 instr. soliste de Șt. Niculescu). 3. În folc., g. are accepțiuni apropiate definiției g. (2). El se constituie (în folc. muzical românesc) în virtutea a trei criterii: literar [ex. epic = balada (IV); cântec bătrânesc; liric = cântec (I, 1); doină*]; funcțional: g. ocazionale sau rituale (ex. colinda*, bradul*, cununa*) și neocazionale (ex. cântecul, doina, cântecele pentru copii); muzical: g. improvizatorice* (ex. doina, bocetul), g. cu formă fixă (cântecul propriu-zis, cel ritual). Echiv. it.: genere; fr. genre; germ. Gattung; engl. class. II (< gr. γένος [genos]). În teoria muzicii antice grecești*, dispunerea sunetelor din interiorul tetracordului*, din care rezultă cele trei g.: diatonic*, cromatic* și enarmonic (1) (g. octavei se obține prin „scările transpozitorii”: tonoi sau topoi). Accepția aceasta a g. a fost preluată și de muzica biz. (v. eh). În teoria medievală occid., până în sec. 17, în chiar procesul afirmării tonalității (1) major*-minore*, scările admise în procesul transpoziției* erau considerate g. (lat. genera) în timp ce modurile de do (ionic) și la (eolic) erau considerate speciale. Echiv. germ. Tongeschlecht; g. de octavă [v. mod (I, 3)].

poziție 1. Modul în care un instrumentist ține un instrument cu coarde și arcuș și apucă arcușul. În evoluția tehnicii vl. s-au distins diferite școli determinate de maniera de apucare a arcușului (germ., fr., belgiană și rusă). 2. Situarea provizorie a mâinii stângi, în evoluția sa de-a lungul tastierei (v. limbă). O p. este delimitată de intervalul de cvartă* dintre degetele 1 și 4. Pornind de la p. întâia, în care degetul întâi produce sunetul imediat superior celui produs de coarda* liberă, parcurgerea tastierei înregistrează prin deplasarea acestui deget 11-12 p. Ușurința și capacitatea de evoluare sigură pe tastieră se deprinde prin studiul temeinic a șapte p. și mai cu seamă a schimbului de p., prompt, bine articulat, bine intonat. 3. Dispunere a vocilor (2) în cadrul unui acord*. Pentru armonia (III, 2) clasică, la patru voci, în care elementul constructiv unic îl constituie trisonul, sunt admise trei p.: strânsă, largă și mixtă. În p. strânsă, elementele acordului sunt apropiate unele de altele (în virtutea construcției în terțe* a acordului); singura excepție o constituie, chiar și în această p., distanța dintre bas și celelalte voci, care poate fi mai extinsă. În p. largă, elementele acordului sunt spațiate, fără a se depăși, între vocile superioare, intervalul* de octavă*; se spune că între vocile p. strânse nu se pot intercala alte elemente, în timp ce între acelea ale p. largi elementele intercalabile pot fi chiar în acord în p. strânsă. P. mixtă este o combinație a primelor două. P. acordului nu schimbă natura trisonului nici măcar în măsura în care lucrul acesta se întâmplă totuși în cazul răsturnării*. ♦ O accepție particulară a noțiunii, vizând caracterul melodic, este raportul dintre bas și sopran. În virtutea componentei acordului aflate la sopran, p. poate fi la octavă (a; d), la terță (b; e) sau la cvintă (e; f; g; i).

ISTORICÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Concepție apărută în Germania (sec. 19) potrivit căreia istoria este elementul esențial al înțelegerii și explicării fenomenelor umane, înțelegere care trebuie să fie empatică, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gândirii, voinței și sentimentelor umane. Pentru Fr. Meinecke, perspectiva istoricistă îngăduie înlocuirea abordării generalizatoare, cu o abordare particularizantă. Karl R. Popper nu acordă i. statutul de discurs științific și respinge posibilitatea unor predicții istorice, care s-ar obține descoperind „ritmul”, „legile” sau „tendințele” evoluției istoriei.

NEUTRALITÁTE (< fr.) s. f. 1. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ (Dr.) Situație politică și juridică a unui stat care nu se amestecă în conflictul dintre alte state, nu acordă sprijin stalelor beligerante, iar în timp de pace nu ia parte la încheierea de alianțe și de pacte militare. Fondatorii dreptului internațional modern, Hugo Grotius și Emmerich von Vattel, au formulat pentru prima oară acest concept. Primele reglementări ale n. au fost stabilite la Conferința de la Haga (18 oct. 1907); unele state, ca Elveția, Austria, Finlanda, Suedia ș.a., promovează o politică de permanentă n. armată sau n. permanentă prin lipsa forțelor armate, ca în Costa Rica (din 1948). 2. N. axiologică = deziderat, în metodologia științelor sociale, de a oferi descrieri ale fenomenelor și instituțiilor sociale în termeni care nu exprimă valorile împărtășite de autor.

HAN YU [há:n-ju:] (768-824), poet, eseist și filozof chinez. A criticat budismul pentru faptul că nu acorda atenție îndatoririlor familiale, sociale și politice.

tăgăduĭésc v. tr. (ung. tagadni, neg, contestez, zic „nu”: a tăgăduit c’a zis așa. Refuz, nu acord: ĭ-a tăgăduit judecarea.

NEUTRALITATE s. f. Situație politică și juridică a unui stat care nu se amestecă în conflictul dintre alte state, care nu acordă sprijin statelor beligerante, iar în timp de pace nu ia parte la încheierea de alianțe și de pacte militare; p. ext. stare, atitudine neutră (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralité.

REFUZA, refuz, vb. I. Tranz. A respinge, a nu primi, a nu accepta ceva ce ți se oferă; a nu accepta propunerile cuiva. Scrie-i și invit-o la noi... Sper că nu o să ne refuze. C. PETRESCU, C. V. 95. Ei au exprimat așa de călduros dorința de a intra în combinație, încît mi-am zis că nu i-aș putea refuza. CARAGIALE, O. VII 18. Refuză și limbi și cașcaval, Zicînd că e în post și nu poate mînca. ALEXANDRESCU, P. 73. ♦ A nu acorda ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. Refuza de peste zece ani să mai calce în oraș. DUMITRIU, N. 102. Bătrînul refuza să admită, deși nu spunea. REBREANU, R. I 233. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surîdă, să nu-mi împle sufletul de o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. EMINESCU, N. 72. ◊ Fig. Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos, dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. ◊ Absol. Îl chemase pe Constantin Lipan și îi ceruse să suspende urmărirea și să închidă dosarul. Constantin Lipan refuzase. C. PETRESCU, C. V. 324. Pe la cîte un lunecuș mai repede, el vroia s-o ajute... ea refuza c-un zîmbet de voinicie care sfidează. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Construit cu pronumele în dativ) A se priva de ceva, a renunța la ceva. Nu-și refuza nimic socotind că i se datorează tot. REBREANU, R. I 186. Vrea nimic să nu-și refuze din tot ce simțul cere. MACEDONSKI, O. I 261.

NEATENȚIE. Subst. Neatenție, distragere (rar), distracție, absență (fig.), lipsă de atenție, omitere, omisiune, scăpare din (de) vedere, nebăgare de seamă, trecere cu vederea, uitare, uitucie (rar), uituceală; zăpăceală, buimăceală, năuceală, năucie (rar). Lipsă de interes, dezinteres, dezinteresare; superficialitate; neglijare, neglijență, delăsare, apatie, indiferență, indolență, pasivitate. Gură-cască, cască-gură, încurcă-lume; uituc; zăpăcit. Adj. Neatent, distrat, absent (fig.), cu gîndul aiurea, cu capul în nori, dus pe gînduri, absorbit de gînduri, pierdut, împrăștiat, adormit (fig.), uituc, uitit (reg.), uitător (rar); zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, năuc, măucit. Neglijent, delăsător, apatic, indiferent, pasiv; superficial. Nepoliticos. Vb. A fi neatent, a fi distrat, a fi absent (fig.), a fi cu capul în nori. A umbla neatent, a călca în străchini. A uita, a uita de la mînă pînă la gură. A pierde din vedere, a scăpa din vedere, a trece cu vederea, a nu observa, a nu băga în seamă, a nu acorda nici o atenție. A se zăpăci, a se buimăci. A se dezinteresa, a arăta lipsă de interes, a neglija. Adv. Fără atenție, fără băgare de seamă, fără interes. V. inactivitate, indolență, neseriozitate, uitare, zăpăceală.

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

descinsti vt [At: TDRG / Pzi: ~tesc / E: des- + cinsti, cdp fr déshonorer] 1 A nu acorda cinste. 2 A lipsi de cinste pe cineva Si: a necinsti, a dezonora.

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.

refuza [At: CR (1831), 55¹/32 / S și: ~usa / Pzi: refuz / E: fr refuser] 1 vt(a) A nu accepta ceva ce ți se oferă. 2 vt A nu acorda ceva ce ți se cere. 3 vt A nu consimți la ceva. 4 vt (Ccd) A se priva de ceva. 5 vr A scăpa de ceva. 6 vr A se eschiva (3).

ușă sf [At: COD. VOR.² 17^r/13 / Pl: uși, (rar) ușe / E: ml *ustia (plural, devenit singular, al lui *ustium = ostium)] 1 Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, intrarea (și ieșirea). 2 (Prc) Panou (sau ansamblu de panouri) prins de un cadru fix, care închide sau deschide această deschizătură Si: poartă. 3 (Îs) ~ domnească sau uși (ori ușile) împărătești sau ușa răului sau ușile altarului Intrarea principală în altar de care se servește numai preotul, în anumite momente ale slujbei. 4 (Îs) ~ batantă Ușă cu unu sau două canaturi care, la deschidere, execută o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. 5 (Îs) ~ glisantă sau ~ rulantă Ușă cu unu sau cu mai multe canaturi care se închid și se deschid prin alunecarea laterală a canaturilor de-a lungul unor șine fixate în partea superioară și interioară a ușii. 6 (Îs) ~ pliantă Ușă cu două sau mai multe canaturi, legate între ele cu balamale care se închid și se deschid prin deplasarea canaturilor spre una din marginile tocului ușii, alăturându-se unele altora. 7 (Reg; îs ușa băii) Locul pe unde se coboară în mină. 8 (Îs) Ușa cățelului Ușă secretă. 9-10 (Îljv) Cu ușile închise (În mod) secret. 11 (Îal) Fără ca publicul să fie admis. 12 (Îlav) La (sau, înv, dintre, între, lângă) ~ Foarte aproape (de...). 13 (Îlav) ~ în ~ (sau, înv, de) ~ Foarte aproape. 14 (Îal) Față în față. 15 (Îal) În vecini. 16 (Îlav) În ~ În cadrul ușii (1). 17 (îlav) Din ~ în ~ De la unul la altul. 18 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 19 (Îal) Din casă în casă. 20 (Îal) Din poartă în poartă. 21 (Îlav) Ca la ușa oborului în mod grosolan. 22 (Îe) (D. evenimente, termene etc.) A bate la ~ A fi foarte aproape. 23 (Îae) A fi iminent. 24 (Îe) A avea ușile deschise A permite accesul oricui. 25 (Îe) A (nu) avea ușa deschisă A (nu) avea acces la... 26 (Îe) A (nu) deschide ușa (cuiva) A (nu) vizita pe cineva. 27 (Îe) A deschide (cuiva) amândouă ușile A primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. 28 (Îe) A intra cu ușa în casă A spune lucrurile pe șleau. 29 (La vocativ) Ușa! Se spune pentru a atenționa pe cineva care nu a închis ușa după ce a intrat undeva. 30 (Îe) Închide ușa pe dinafară Ieși! 31 (Îe) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu ușa A alunga pe cineva. 32 (Îe) A bate (sau a umbla) pe la toate ușile sau (înv) a umbla pe la alte uși A solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare grea). 33 (Îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 34 (Îe) A strânge (pe cineva) cu ușa A forța (pe cineva) să facă sau să recunoască ceva. 35 (Îe) A pune (cuiva) foc la ~ A produce discordie. 36 (Îe) A ține ușa (cuiva) A fi complice cu cineva. 37 (Îe) A-i pune (cuiva) parul (sau scaiul, spicul) la (sau în) ~ A-i pune cuiva sechestru. 38 (Îae) A sărăci pe cineva. 39 (Îae) A distruge pe cineva. 40 (Îe) A cere cât n-are (cineva) la ușa casei A cere prea mult. 41 (Îe) A ține (pe cineva) (de) odor la ușa casei A ține de pomană pe cineva. 42 (Îae) A nu avea nici un folos de pe urma cuiva. 43 (Îe) A sta după ~ A fi nebăgat în seamă. 44 (Îae) A sta deoparte. 45 (Îe) A lăsa (pe cineva) după ~ A nu acorda nici o atenție cuiva. 46 (Îae) A neglija pe cineva. 47 (Îe) A primi (pe cineva) între două uși A sta cu cineva de vorbă în fugă, căutând să scape de el cât mai repede. 48 (Îe) A închide (cuiva) ușa A alunga pe cineva. 49 (Îe) A arăta (cuiva) ușa sau ușile A da (pe cineva) afară Si: a goni (1). 50 (Îe) A lua ușa-n spate A pleca. 51 (Îe) (A ajunge, a bate, a cere, a crește, a rămâne etc.) pe la (sau prin) ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) (A trăi) din mila altora. 52 (Îe) A ajunge la ușa străinilor A trăi din mila altora Si: a cerși (2). 53 (Îe) A trăi din ~ în ~ A o duce greu. 54 (Îae) A trăi din mila altora. 55 (Îe) A lăsa (pe cineva) pe la ușile oamenilor A părăsi pe cineva. 56 (Îae) A se dezinteresa de cineva. 57 (Îe) A bate ușile A umbla din loc în loc. 58 (Îe) A bate pe la ușile oamenilor A cere de pomană. 59 (Îe) A umbla din ~-n ~ A cerși (2). 60 (Îe) A fi cu ochii stâlpiți după ~ A fi pe moarte. 61 (Reg; îe) A acira (sau a sta) pe (sau la) ușile altora A trăi din munca altora. 62 (îe) Câine de două (sau de nouă, de multe) uși (sau de uși multe) Om fără căpătâi, care trăiește pe socoteala altora. 63 (Îe) Femeie de uși multe Cutră (1). 64 (Îae) Femeie care ponegrește. 65 (Bot; reg; îc) Ușa-raiului Plantă nedefinită mai îndeaproape Si: poarta-raiului. 66 (Fig; înv) Mijloc de a realiza ceva. 67 (Reg; șîs ușa drumului) Portiță la curte. 68 Deschizătură într-un cort care permite intrarea și ieșirea. 69 (Îe) Deschizătură, loc de acces Si: intrare. 70 (Înv; îe) A se vedea (sau a se apropia la) (sau de) ușa mormântului A fi foarte aproape de moarte. 71 (Îvr) Cetate (6). 72 Cortină brodată care acoperă ușa altarului dintr-o biserică. 73 (Pan; reg) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls. 74 (Pgn) Strungă. 75 (Îe) A băga oile la ~ A strânge la un loc oile ca să se odihnească. 76 (Trs; Mar) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 77 (Trs) Deschizătură în peretele sicriului. 78 (Reg) Vrană la butoi sau la alt vas de lemn.

ATUNCEA, ATUNCI, †ATUNCE adv. 1 Pe vremea aceea, în timpul, în momentul acela (vorb. de trecut sau de viitor): de ~, pîn’ ~; pe ~; de ~ înainte, din momentul acela, cu începere din timpul acela ¶ 2 În cazul acela: dacă-ți cere banii, ce te faci ~? ¶ 3 Atunci e atunci, expresiune prin care se arată că va fi greu cuiva să iasă dintr’o încurcătură într’o anumită împrejurare ¶ 4 Atunci și nici ~, expresiune prin care se arată hotărîrea nestrămutată a cuiva de a nu acorda ce i se cere, neputința de a se întîmpla, de a se face ceva: Că acasă te-i întoarce Cînd pe strat inul s’a toarce, Chiar ~ și nici atunce (ALECS.-P.) [lat. ad-tuncce].

FIER, (2, 3) fiare, s. n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; (impr.) oțel (moale). ◊ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a. Cr. până în primele veacuri p. Cr., când omul a început să prelucreze și să folosească fierul. ◊ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roșu) prin inimă = a avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părți ale lor făcute din oțel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat”) unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuțitele plugului; d) clește cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roșu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuțișul sabiei. ♦ Bucată de oțel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 3. (La pl.) Lanțuri, cătușe cu care sunt legați prizonierii, deținuții. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanț. [Var.: fer s. n.] – Lat. ferrum.

ÎNCOLO adv. 1) În altă parte; în direcția aceea; într-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ și încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenție; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc și mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privință; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

DISCORD, -Ă adj. Care nu este acordat, discordat. ♦ Care nu are armonie, nearmonios. [< fr. discord].

DISCORD², -Ă adj. (despre instrumente muzicale) care nu este acordat, discordat. ◊ lipsit de armonie. (< fr. discord)

cifraj, sistem de cifre prin care, în paralel cu notația (1) muzicală, se desemnează acordurile* și funcțiile* acestora. O fuziune a principiilor basului cifrat* al lui Kirnberger și a teoriei treptelor a lui Gottfried Weber este realizată în tratatul de armonie a lui E.F. Richter. C. înregistrează însă recunoașterea generală prin contribuția lui H. Riemann (Katechismus des Generalbaß-Spiels, 1889). Din notația basului cifrat, c. preconizat de Riemann preia cifrele arabe (inclusiv sub forma lor „fracționară”) și unele semne de alterație (ex. diezul*), dar adaugă cifrele romane pentru desemnarea treptelor (principalele trepte: I, V, VI, notate uneori și cu T = tonică*; D = dominantă*; S = subdominantă*), precum și alte semne ce privesc caracterul minor (0), alterarea* suitoare (+) sau micșorarea (<) unor acorduri. C. a găsit o largă utilizare în tratatele de armonie de la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, fiind aplicat – cu amendările impuse de evoluția armoniei (III, 2) contemporane – și în analiza muzicală. V. funcție. ♦ Sistemul de cifre aplicat partidei (2) unor instr. de largă popularitate (chitară*, acordeon*), pentru marcarea sumară a acordurilor* acompaniatoare, nu înlocuiește complet notarea melodiei principale pe portativ*, ca în cazul vechilor tabulaturi*, dar facilitează execuția unei armonii stereotipe.

note melodice [în armonia (III, 2) și contrapunctul* tradițional], notele* secundare ale liniilor melodice care întră în componența țesăturii* armonice sau polifonice a unui text muzical. N. puse în evidență prin raportare pe verticală la notele reale, prezintă următoarele caracteristici: a) nu aparțin acordurilor* principale ale discursului muzical multivocal*, determinând apariția unor acorduri secundare sau – în cazul n. efectiv disonante* – a unor conglomerate sonore ireductibile la vreuna din structurile acordice ale limbajului adoptat de textul muzical; b) sunt plasate în general în imediata vecinătate a notelor reale; c) sunt instabile și au tendința de a se rezolva (v. rezolvare), prin mersuri melodice cel mai ades treptate, la notele reale. N. cele mai des utilizate sunt: întârzierea*, apogiatura*, notele de pasaj*, broderia*, échappée*-ul, anticipația*. Ele pot fi clasificate după poziția față de notele reale (ascendente, descendente), după plasarea lor în schema metro-ritmică a textului muzical (pe timpi* sau fracțiuni de timpi accentuațe sau neaccentuate), după număr (simple, multiple) etc. În armonia (III, 1, 2) clasică, atât numărul cât și durata n. sunt mici în raport cu numărul și durata notelor reale; în epoca romantică (Wagner), n. devin tot mai numeroase iar rezolvările lor tot mai întârziate, ceea ce conduce la o tensiune uneori excesivă a discursului muzical.

QUEBEC [engl. kuibek; fr. kebék] 1. Oraș în SE Canadei, centru ad-tiv al prov. cu același nume, situată în extremitatea de S a estuarului fl. Sf. Laurențiu, în zona de confluență cu râul Saint-Charles, la 483 km SSV de G. Sf. Laurențiu; 167,3 mii loc. (1996; 96% din populația orașului este francofonă). Port comercial fluvio-maritim. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. metalurgiei neferoase, constr. de automobile, chimică, a celulozei și hârtiei, de prelucr. a lemnului, a pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. Universitatea Catolică Laval (1852); Universitatea Québec (1969); Teatru (1971); orchestră simfonică; Muzeul Québec (1934), cu colecții de pictură și sculptură; Muzeul Civilizației (1988), cu exponate referitoare la cultura și civilizația umană. Citadelă (1820-1831); mănăstirea Ursulinelor (1639); bazilica romano-catolică Notre-Dame-des-Victoires (1647); catedrala anglicană Sf. Treime, în stil clasic englezesc (1804); arhiepiscopia catolică (1844); clădirea Parlamentului provincial (1877); castelul Frontenac, în stil renascentist (1892-1893), construit pe locul fortului Saint-Louis (care data din 1620), în care au locuit guvernatorii provinciei Q.; Poarta Saint-Louis (sec. 18). Grădină zoologică; 45 de parcuri (142 ha); cascada Montmorency (84 m înălțime) situată la 10,5 km de Q., în ins. d’Orleans de pe fl. Sf. Laurențiu. Turism. Zona actuală a Q., a fost vizitată de exploratorul francez Jacques Cartier în cea de-a doua sa călătorie în Canada (1535-1536), ocupând așezarea indienilor irochezi numită Stadacona. Exploratorul francez Samuel de Champlain a fundat orașul Q. la 3 iul. 1608. Stăpânit de britanici în anii 1629-1932 și 1763-1775. Capitala prov. Canada Inferioară (1791-1841), apoi a Canadei de Est (1841-1867) și a prov. Q. (din 1867). La 20 mai 1980, la Q. a avut loc un referendum provincial (organizat de Partidul Québécului/Parti Québécois) în care s-a solicitat populației dacă este de acord sau nu cu schimbarea statutului provinciei Q., respectiv de desprindere de restul Canadei. Conceptul suveranității prov. Q. a fost respins cu 60% din voturi. Un nou referendum având aceleași solicitări a fost respins în 1995. 2. Prov. în E și SE Canadei, cu ieșire largă la G. Hudson și la estuarul fl. Sf. Laurențiu; 1,54 mil. km ²; 7,3 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Québec. Expl. de min. de fier, cupru, azbest, titan, zinc, aur și argint. Hidrocentrale. Metalurgia neferoaselor; ind. chimică, a celulozei și hârtiei. Expl. și prelucr. lemnului. Culturi de tutun, grâu, ovăz și sfeclă de zahăr. Creșterea animalelor. Pescuit. Quebec act, statut al provinciei, stabilit de britanici (1774), ce prevedea guvernarea Q. de către un guvernator care își numea un consiliu, libertatea religioasă pentru romano-catolici și folosirea în justiție a codului civil francez.

FIER, (2, 3) fiare, s. n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; (impr.) oțel (moale). ◊ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă caracterizată prin introducerea și generalizarea folosirii fierului, în milen. II î. H., cu efecte revoluționare în domeniul confecționării uneltelor și a armelor și în producția de mărfuri, în comerț și în dezvoltarea structurilor sociale și politice. ◊ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roșu) prin inimă = a avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părți ale lor făcute din oțel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat”) aparat electric folosit la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuțitele plugului; d) clește cu care se scot cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roșu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită în foc, pentru arderea unor răni sau însemnarea vitelor cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuțișul sabiei. ♦ Bucată de oțel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nicio importanță unui lucru. 3. (La pl.) Lanțuri, cătușe cu care sunt legați prizonierii, deținuții. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanț. [Var.: fer s. n.] – Lat. ferrum.

ADMISIBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. (Mai ales în construcții negative) Care poate fi admis; cu care poți fi de acord. Argumentul nu este admisibil.

FIER, (2, 3, 5) fiare, s. n. 1. Metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; nume impropriu pentru oțel, în special pentru oțelul moale. [Sciții] foloseau un metal nou, mai tare decît bronzul, anume fierul. IST. R.P.R. 25. Apucă bara de fier a scării și începu să se urce. DUMITRIU, N. 77. Tu cînți de unul doar, stingher... Lîngă sobița cea de fier. TOMA, C. V. 374. Bate fierul pînă-i cald. Fig. (În loc. adj.) De fier = a) tare, vînjos, neînduplecat. Braț de fier. ▭ Prometheus va ști să puie în fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147; b) riguros, sever. Disciplină de fier; c) (rar, despre somn) adînc, profund. Baba, cuprinsă de somnul ei de fier, se afundă în adîncul cel vrăjuit și necunoscut al lacului. EMINESCU, N. 24. ◊ Epoca fierului (sau de fier) = epocă din preistoria omenirii, cînd a început să fie prelucrat și folosit fierul. Drum-de-fier = cale ferată, v. ferată. Călătoresc pe drumul-de-fier spre ținuturile întunecate de la miazănoapte. BOGZA, C. O. 368. Fier nativ v. nativ. Fier forjat v. forjat. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un fier (ars) prin inimă = a i se strînge inima de frică, de durere. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gîndindu-se că poate i-au călcat porunca. ISPIRESCU, L. 52. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd întrebuințarea) Nume dat la diferite unelte făcute din oțel sau avînd o lamă de oțel. a) (Adesea determinat prin «de călcat») Unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau hainelor. Ești bună să-mi dai... fierul d-tale de călcat? CAMIL PETRESCU, T. II 525. Cămeșile le-am spălat... Și cu fierul le-am calcat. SEVASTOS, C. 144. b) (Uneori determinat prin «de frizat») Instrument care servește la ondulatul sau frizatul părului. Ia fierul de frizat de dasupra flăcării de spirt, îl apropie de buze, suflă-n el și-l vîră apoi în cîrlionții rebeli. CARAGIALE, O. II 290. c) (Uneori determinat prin «de plug») Fiecare din cele două cuțite ale plugului. I se năzăreau înaintea ochilor mulțimi de pluguri, unele stînd pe grinzi... altele, grele, răsturnate cu fiarele-n sus. CAMILAR, TEM. 144. De pe-alt munte cum privea, Fier de plug luînd în mînă, Azvîrli spre turn cu el. COȘBUC, P. I 296. Fierul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Fierul lat (sau mare) = brăzdar. Fierul lung (sau mic) = cuțitul fixat în grindeiul plugului și care taie brazda. d) Clește de foc. e) (Adesea determinat prin «roșu») Unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită în foc, cu care se ard unele răni sau se fac semne. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a interveni cu sancțiuni aspre. f) Lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. O sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. Carnea tocește fierul. RUSSO, S. 147. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii. ♦ Bucată de oțel, mai ales în formă de drug. M-a lovit cu un fier. ◊ Fier vechi = obiecte de oțel uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi topite și turnate din nou. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 3. (Numai la pl.) Lanțuri, cătușe cu care sînt legați prizonierii, deținuții. Cei aduși în fiare sînt de regulă spînzurați de catarg. CAMIL PETRESCU, T. II 182. Nu se auzea decît zgomotul pașilor și zăngănitul fiarelor ce încătușau mînile lui Dinu. BUJOR, S. 51. Subcîrmuitorul zise Tudorei că de n-o aduce banii în două zile, are să mă bată și să mă trimeață în fiare la cîrmuire. BOLINTINEANU, O. 342. ◊ Compus: (Bot.) iarba-fiarelor sau (rar) iarba-fierului v. iarbă. Piedică pentru cai. Caii i-au băgat în fiare și i-au slobozit să pască. GALACTION, O. I 267. – Pl. și: (regional, 3) fere (BIBICESCU, P. P. 296).

INDEX, indexuri, s. n. Listă alfabetică sau sistematică pusă la sfîrșitul sau la începutul unei cărți și cuprinzînd cuvintele (nume proprii ori comune) sau materiile conținute în ea, cu indicarea paginilor respective; indice. ♦ Lista cărților interzise de biserica catolică. ◊ Expr. A pune la index = a trece o carte în lista cărților interzise; fig. (familiar) a socoti pe cineva nedemn, a-l nesocoti, a nu-i acorda atenție.

PEDALĂ, pedale, s. f. 1. Pîrghie de manevră sau de comandă acționată cu piciorul, care: a) (la bicicletă, la mașina de cusut, la tocilă etc.) produce o mișcare de rotație; b) (la autovehicule) produce anumite efecte mecanice (debreiere, accelerare, frînare etc.). Bedros luă piciorul de pe pedala de viteză și apăsă cu talpa pe frînă. DUMITRIU, N. 272; c) (la războiul de țesut) mișcă ițele; d) (la pian) modifică amploarea sunetelor. Infatigabila Frau Kunst, călcind pedala, porni cu brio primele tacturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 11; e) (la orgă) introduce aerul în tuburile de rezonanță; f) (la harfă) efectuează recordarea instantanee. 2. Presă mică de imprimare, acționată cu piciorul, cu care se imprimă de obicei biletele sau colile cu antet. 3. (Muz.) Notă joasă și gravă care durează, uneori, mai multe măsuri. (Metaforic) în glas i se aștern acum [Oltului] straturi de humă, melodioase, făcîndu-l să capete inflexiuni grave de orgă, deasupra cărora pedalele așază grelele lor perdele sonore de catifea. BOGZA, C. O. 139. ♦ Compoziție în care, deasupra basului, ca ton lung, se mișcă o serie de acorduri care nu stau în mod necesar în raport cu el.

discord³, ~ă [At: HELIADE, O. II, 375 / V: (înv) des~ / Pl: ~rzi, ~e / E: fr discord] 1 a Care nu este acordat Si: discordat (1), fals. 2 sf (Evr) Lipsă de armonie. 3 a Nearmonios.

fier sn [At: COD. VOR. 34/10 / V: fer, (reg) hier (S și: reg her) / Pl: (17-21, 26-39) fiare, (înv) ~e, (reg) fiară / E: ml ferrum] 1 Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie. 2 (Imp) Oțel (moale). 3 (Îs) ~ nativ Fier aproape pur, care se găsește uneori în natură. 4 (Înv; îs) ~ alb Tablă. 5 (Iuz; îs) ~ turnat Fontă. 6 (Iuz; îs) ~ mort Fier de proastă calitate Si: (îvp) ~ băltos, ~ grăunțos. 7 (Îs) ~ forjat Fier prelucrat prin forjare, din care se fac obiecte ornamentale. 8 (Îs) Epoca ~ului (sau de fier) Perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea î. Hr. până în primele veacuri d. Hr., când omul a început să prelucreze și să folosească fierul. 9 (Îla) De ~ Tare. 10 (Îal) Rezistent. 11 (Îal) Neînduplecat. 12 (Îal) Riguros. 13 (Îe) A bate ~ul până-i (sau cât e) cald A nu lăsa să scape o ocazie când i se oferă. 14 (Îe) A-i trece (sau a-i da cuiva) un ~ (ars sau roșu) prin inimă A avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc. 15 (Îe; pop) În ~ul nopții În timpul nopții. 16 (Ban; îe) A avea ~ A avea bani. 17 (Reg) Ferăstrău. 18 Clește cu care se iau cărbunii din foc. 19 (Șîs ~ de călcat) Aparat întrebuințat la călcatul rufelor sau hainelor. 20 (Șîs ~ de frizat) Instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului Si: ondulator. 21 (Șîs ~ roșu) Unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului. 22 (Pex) Semnul rămas la vită pe locul înfierat. 23 (Pop; îe) A avea ~ul cuiva A semăna cu cineva. 24 (Pop; îe) Cu ~ul de la el Din proprie autoritate. 25 (Pop; îe) ~ul rău nu se prăpădește Se spune despre omul care e rău din fire și care, de aceea, trăiește mai mult. 26 (Șîs ~ de plug; mpl) Cuțit la plug. 27 (Îs) ~ lat sau mare Tăișul cormanei Si: brăzdar, brăzdător, cormănitor. 28 (Îs) ~ lung sau mic Cuțit mare fixat în grindeiul plugului, care taie brazda. 29 (Iuz; îs) ~ de corabie Ancoră. 30 Lamă de armă tăioasă. 31 (Pre) Ascuțiș de armă tăioasă. 32 (Pex) Sabie. 33 (Îvp; îe) A trece prin ascuțișul ~ului A pustii un ținut, tăind și omorând locuitorii. 34 Bucată de oțel (în formă de drug). 35 (Înv; lpl) Lanțuri, cătușe, cu care erau legați prizonierii, deținuții. 36 Piedică de cai făcută dintr-un lanț. 37 (Îs) ~ vechi Obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. 38 (Îe) A arunca la ~ vechi A scoate din uz. 39 (Îae) A nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 40 Substanță feruginoasă. 41 (Bot; îc) Iarba-fiarelor sau iarba ~ului Plantă erbacee veninoasă, din familia asclepiadaceelor, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui, căreia i se atribuie proprietăți miraculoase Si: brilioancă, rânduniță (Cynanchum vincetoxicum). 42 (Bot; îae) Roua-cerului (Drosera rotundifolia). corectat(ă)

ireconciliabil, ~ă a [At: CONTEMP. 1950, nr. 224, 3/1 / P: ~li-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr irréconciliable] 1 (Liv) Care nu se poate pune de acord. 2 Care nu se poate împăca Si: nereconciliabil. 3 (Pex) Intransigent.

neacordat, ~ă a [At: DEX² / P: ne-a~ / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + acordat] 1 (Grm; d. unele părți de propoziție) Care nu se acordă în gen, număr, caz și persoană cu termenul determinat. 2 (D. premii, titluri) Care nu a fost acordat. 3 (D. instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordării. 4 (Pex; d. instrumente muzicale) Care nu mai este acordat Si: dezacordat, discordat.

Adhuc sub iudice lis est (lat. „Procesul este încă la jurați” – adică: nu s-a clarificat) – E un emistih al lui Horațiu, din Ars poetica (versul 78). Poetul, cercetînd obîrșia elegiei, consideră că problema nu e încă lămurită, continuînd să mai existe controverse privind originea acestui gen de versuri. Expresia s-a extins și a ajuns să indice orice problemă care n-a fost definitiv soluționată; un acord care nu s-a încheiat, sau un proces care se judecă în continuare. „Familia Listomère, cu toate că nu capitula, răminea cel puțin neutră și recunoștea tacit puterea ocultă a congregației. Procesul însă rămînea pe de-a întregul sub iudice” (Balzac, Vicarul din Tours, Espla 1956, vol.II, pag. 213). Limba germană și-a construit o expresie proprie: Darüber sind die Gelehrten noch nicht einig (În această privință învățații nu s-au înțeles încă). LIT.

Honni soit qui mal y pense (fr. în traducere exactă: „Rușine aceluia care de rău gîndește”; sau mai liberă: „Afurisit fie cel ce se gîndește la rele!”) – Deși franțuzești, aceste vorbe ne vin de la... englezi. Ele alcătuiesc deviza celei mai înalte decorații britanice: Ordinul Jartierei, care în principiu nu-i acordat decît suveranilor, șefilor de state, membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25. Această deviză e brodată în argint pe o jartieră de catifea albastră, pe care bărbații o poartă la genunchiul stîng, iar femeile, la brațul stîng. Expresia, foarte cunoscută și răspîndită pretutindeni, a împlinit respectabila vîrstă de șase sute de ani. Într-adevăr, „Order of the Garter” (Ordinul Jartierei) a fost instituit în anul 1348 de către regele Eduard al III-lea al Angliei, în urma unei nostime întîmplări petrecute la curte cu ocazia unui bal. În timpul dansului, contesa Joan de Salisbury, favorita regelui, a scăpat pe jos jartiera ei albastră. Regele s-a aplecat, a ridicat-o și, spre a abate atenția invitaților de la contesa foarte rușinată, și-a legat jartiera la genunchiul său, exclamînd în franțuzește (căci atunci domneau regi de origine franceză la curtea Angliei, și el era fiul Isabelei a Franței): Honni soit qui mal y pense, cu alte cuvinte: „Cine se gîndește la blestemății, să fie el blestemat!” Cum totuși curtenii nu și-au putut opri un zîmbet, regele, spre a-și consola favorita, i-a făgăduit „să ridice jartiera atît de sus încît pînă și cei mai înalți demnitari vor jindui s-o poarte”. Și a înființat marele ordin avînd ca deviză: Honni soit qui mal y pense. De atunci, expresia aceasta face același serviciu oricărei persoane care, citînd sau spunînd ceva ce ar putea fi înțeles și în sens rău, își previne auditoriul să nu se gîndească la un lucru trivial. Dar de multe ori, o face chiar cu intenția contrară, atrăgînd atenția tocmai asupra interpretării supuse... „afuriseniei”! IST.

MÎRȘAV, -Ă adj. 1. (Învechit și regional) Slab, costeliv, jigărit, sfrijit; firav, plăpînd, debil. Cum alte șapte vaci vineră sus de apă, aceastea grodzave și mărșave era. PALIA (1581), 165/9. Cela ce iaste foarte gras și cela ce iaste foarte slab și mîrșav sau altul nu. . . să poate den loc clăti să fugă . . . de cela. PRAV. 116. Mă feci mărșav ca foalele-n brumă, – Dereptățîi tale făcînd urmă. DOSOFTEI, PS. 416/19, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., ȚICHINDEAL, F. 98/5, LB. Așa îmi făcu și el mie cercîndu-mă pretutindenea de grăsime, și aflîndu-mă slab și mîrșav, mă lăsă. GORJAN, H. II, 32/11. Sugînd un copil numai un an sau ceva peste un an, se alege merșiav, slab. MARIAN, NA. 423, cf. CIHAC, II, 187, DDRF, BARCIANU, TDRG, CIAUȘANU, GL., ALRM I/l h 96. Azi sînt cam mîrșav, nu pot ieși la lucru. L. ROM. 1960, nr. 5, 35. ♦ (Regional, despre carne) Lipsit de grăsime, macru (Arad). ALR I 739/56. 2. (Regional) Murdar (1). Cf. POLIZU, COSTINESCU. Să te ferească Dumnezeu de femeia leneșă, mîrșavă și risipitoare. CREANGĂ, P. 141, cf. id. GL., ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Sub firmă era un geam mîrșav. CAMILAR, N. II, 320. Prin ușile mîrșave ale crîșmelor răbufnea duhoare de holercă. id. ib. 321, cf. 198, CHEST. II 49/158, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Dezgustător, scîrbos, urîcios. Se-nfipseră în țară ca lipitori mîrșave, Ce nu le mai smulgi altfel fără să rumpi și carnea. HELIADE, O. I, 222. Să nu te prindă barbarii, Că-ndată haina ta, Cu o negreală mîrșavă Grozav o vor păta. NEGRUZZI, S. II, 70. (Adverbial) Și viermii. . . Intrară cîte unul prin scîndurile roase. . . Mîrșav, deodată, unul, pe buze mi se prinse. MACEDONSKI, O. I, 51. ◊ (În contexte figurate) Mândria ce este maica rătăcirilor din lume, Ce-au întinat și pre îngeri eu-a sale mărșave spume. CONACHI, P. 264, cf. 292, 297. 3. Lipsit de scrupule, josnic, mișel, infam, venal, ticălos. Traiul vostru să fie mirșav și nemernic. NEGRUZZI, S. I, 233. Cel ce cere dezunirea Nu-i bun nici stăpînitor; Ăla vrea in veci robirea; E un mîrșav trădător. BOLLIAC, O. 209. Voiești acum să unești pe unica ta copilă cu acel ciocoi mîrșav. FILIMON, O. I, 107. Da!. . . M-ai necinstit; toată lumea știe acea mîrșavă faptă. id. ib. 120, cf. 111, 112, 146, 252, PONTBRIANT, D. Prin o neghioabă trădare personală contra adevărului istoric, se încearcă a scuza mărșava trădare națională a purcalabului Ieremia Golia. HASDEU, I. V. 167. Și de ce, supus orbirei unui mîrșav interes, Să nu vrei a înțelege lucru lesne de-nțeles. ALECSANDRI, T. 165, cf. 1466, 1694. Mîrșava trădare ce-ascunde-al ei obraz în veci nu se încuibă în suflet de viteaz. id. POEZII, 351. Acordurile tale nu fură pentru sclavi Nici pentru ca să-ncînte tiranii cei mîrșavi. BOLINTINEANU, O. 196. Și pe cînd românii, înfierbântați de luptă, luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos, ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav. ISPIRESCU, M. V. 51. Această moarte e o tragedie întunecoasă demnă de mîrșava viclenie a fanarioților. ODOBESCU, S. I, 263. Nu-i rostesc mârșavul nume: să-l rostesc îmi este silă; Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. 81, DDRF. În sfîrșit, te dai pe față! Îndrăzneala lor mîrșavă ție ți-a cerut povață ! DAVILA, V. V. 159, cf. ALEXI, W., CADE, STANCU, U.R.S.S. 125. Caterino, noi doi nu putem fi fericiți într-o lume mîrșavă și mincinoasă; noi doi avem de lucru împreună, pentru ceilalți și pentru noi. DEMETRIUS, C. 35, cf. H IV 100. ◊ (Substantivat) Moartea nu-nspăimîntă decît pe mîrșavi. BOLINTINEANU, ap. CADE. – Accentuat și: mîrșáv. - Pl.: mîrșavi, -e. - Și: (învechit și regional) mărșav, -ă, mérșav, -ă adj. – Din v. sl. мръшавъ.

HĂIS interj. Strigăt cu care se mână boii înjugați pentru a merge spre stânga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hăis(a) = (despre o vită înjugată) din stânga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hăis(a) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hăis și celălalt la cea sau a zice unul hăis și celălalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înțeleg. A trage hăis(a) = a nu fi de acord cu alții. [Var.: hăisa interj.] – Cf. scr. ais.

CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹- + zice (după fr. contredire).

NEACORDAT, -Ă, neacordați, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele părți de propoziție) Care nu este în același caz, număr, gen și persoană cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordării; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) În ce mod? în ce fel? în ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ și în ce fel (~ și în ce chip?) se spune când cineva reușește să facă ceva greu de realizat. (Da) ~ să (sau de) nu! se spune atunci când interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbește. Apoi (păi) ~ se spune atunci când totul este foarte clar; desigur; se înțelege! 2) Este adevărat? ~, nu v-ați întâlnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce preț? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuza. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. libertare

INACORDABIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi acordat. /<fr. inaccordable

A SE ÎMPOTRIVI mă ~esc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă

A SE ÎNCONTRA mă ~ez intranz. pop. A se ciocni în păreri (unul cu altul); a nu fi de acord unul cu altul. [Sil. -con-tra] /în + contra

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

A SE OPUNE mă opun intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi așezat în fața altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer

INACORDABIL, -Ă adj. Care nu se poate acorda, concesiona. [Cf. fr. inaccordable].

butuc (butuci), s. m. 1. Trunchi, buturugă. 2. Partea de jos a tulpinei viței de vie. 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mîinile și gîtul condamnaților. 4. Partea centrală a roții. 5. Buștean scurt. 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture. < Din lat. *bottum, „bont, fără vîrf” și „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei formații diminutivale, ca sat > sătuc, pat > pătuc etc. Coincidența semantică între „rotund” și „trunchi”, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la *but, pl. *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un sing. analogic butur(ă). – Der butai, s. n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucănos (var. botocănos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturugă (var. buturig, buturigă, buturoagă), s. f. (trunchi, ciot), de la butur(ă) + suf. -uc, cf. alternanța butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butușină, s. f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortură). – Credem, prin urmare, că acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai că această opinie nu este împărtășită de filologi, dar nici nu există un acord în legătură cu identitatea cuvintelor menționate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se referă la o rădăcină but-, fără altă explicație, pe care Densusianu, Hlr., 381, o consideră de origine cumanică (cf. cuman. butak „ramură”) și pe care Tiktin o consideră slavă. Din tc. butak, după Șeineanu, II, 65; și din tc. buduk „cu picioare scurte” (cf. bondoc), după K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Același radical bott- „gros, rotund” revine la Diculescu, 17 și ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanică; butuc ar fi în legătură cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte și butură cu gepidicul *bûtilo.. Această părere, acceptată de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, și Scriban, a fost respinsă de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Același cuvînt este menționat și ca provenind din lat. *buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat. imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk „acțiunea de a tăia” (Moldovan, 404); sau din vreo altă limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 320). Butură rămîne fără explicație în DAR, care afirmă, în schimb, că buturugă este „rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butură și tumurug”. – Dacă explicația noastră este corectă, din rom. trebuie să provină rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]

CONTRAZICE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, după lat. contradicere].

CONTRAZICE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)

INACORDABIL, -Ă adj. 1. care nu se poate acorda, concesiona. 2. (despre instrumente muzicale) care nu poate fi acordat, armonizat. (< fr. inaccordable)

firetic (firetică), adj. – Coleric, furios. Origine incertă. Dicționarele nu sînt de acord în privința definirii sensului (Damé traduce ahuri; în Bihor îl găsim cu sensul lui damné). Pare a fi rezultatul unei încrucișări a lui iretic „eretic” cu fire „natură”, sau cu fire-ai, începutul tuturor imprecațiilor (după DAR și REW 6471, din lat. phreneticus, puțin probabil; după Pascu, Beiträge, 11, din lat. fĕrus; după Scriban, de la fire).

măciuci I s. f. pl. 1. contact sexual. 2. vorbărie neserioasă. II. interj. 1. nu cred! 2. nu sunt de acord!

échappée (cuv. fr. [eʃape], „scăpată, ieșită”) (în armonie (III, 2)), notă* străină de acord*, care urmează diatonic* unei note reale, realizând legătura cu acordul următor printr-un salt*, fie că face parte sau nu din acel acord. E. se consideră uneori și ca o broderie* din care a fost eliminată nota de întoarcere.

tonalitate (< fr. tonalité; germ. Tonalität) 1. Noțiune fundamentală a gândirii muzicale europene, ce reglementează domeniul intonaționalului prin instituirea unor raporturi necesare de congruență și contrast, pornind de la poziția și acțiunea centristă exercitată de tonică*. ♦ În sens restrâns, t. se identifică propriu-zis cu liniile de forță predominant centripete și, în subsidiar, centrifuge, ce rezultă din gruparea întregului material sonor în jurul funcțiilor (1) de T, S și Sd. T și acordul* ei dețin, ierarhic vorbind, prioritatea, spre acestea converg cu deosebită forță D (datorită în primul rând prezenței în acordul său a sensibilei*, care investește funcția D cu tensiune și motricitate, cu acea tendence – cunm o numea Fétis) și Sd, cea de-a doua vădind, totuși, o relativă contrapondere evazionistă. S-a convenit că paternitatea termenului îi revine lui Fétis, dar cercetări mai noi (Seeger, Holopov) i-o atribuie lui H.J. Castil-Blaze (Dictionnaire de la musique moderne, 1821). Instaurarea conceptului t. se petrece pe temeiul practicii muzicale (preponderent armonice) dar se sprijină, încă de la Rameau, pe explicații cu caracter general, pozitiv-scientist (matematic, fizic – între care seria armonicelor* superioare ale unui sunet fundamental). Dar nu numai atât. Ideea centrismului tonal, a grupării și gravitării întregului material construit față de T, era imaginat a se supune unor legi asemănătoare acelora de mecanică cerească, cu ierarhii ale componentelor structurii (treptele* gamei*), hotărâte dacă nu în funcție de apropierea lor „în spațiu” de punctul central de referință, în orice caz în „distanțe” muzicale, măsurabile după vechiul etalon al cvintelor* (v. și cercul cvintelor). Acest punct central, impunându-se la rându-i gravitațional, era acel centre harmonique, punctul spre care tindea întreaga structură armonică, identică pe atunci (în vremea lui Rameau) și cu aceea ce avea să fie înțeles mai târziu prin noțiunea de T. În cadrul structurii armonice, și celelalte trepte, secundarele, ierarhic subordonate principalelor, vor avea ca model raportul dintre centrul armonic (T) și cele două trepte de nemijlocită importanță (D și Sd). Explicațiile de un grad superior în abstractizare privind t., ale lui Fëtis și Riemann, continuă în spirit – în ciuda unor deosebiri de detaliu – bazele ramiste ale teoriei. Fëtis pune accentul pe raporturile determinante din cadrul structurii muzicale, t. fiind „...reunirea raporturilor necesare, succesive sau simultane, ale sunetelor gamei” sau: „principiul regulator al raporturilor sunetelor, în ordine succesivă sau simultană”. Principiul acesta „regulator” se referă nu numai la raporturile de verticalitate ci și la acelea de orizontalitate, ceea ce nu infirmă totuși, în concepția lui Fétis, predominanța gândirii armonice asupra celei melodice. Cam în aceeași vreme, Riemann definește noțiunea astfel: „T. este semnificația particulară, pe care acordurile o dețin în raportarea lor la un punct central, tonica”. Accentul cade la Riemann pe centrarea precisă în jurul tonicii, decurgând de aici și interraportările particulare dintre acorduri: „T. este după Riemann un sistem de acorduri sau armonii. Teza primatului acordurilor față de sunet și a relației acordurilor față de scară este unul dintre principiile ce fundamentează teoria funcțională” (Dahlhaus). De fapt momentul exploziv al definirii t. atât de conștient de valoarea descoperirii și atât de inconștient, în același timp, de relativismul unei reprezentări, fenomenal circumscrise, este înclinat să acorde noțiunii un sens absolut și universal. În virtuoza sa exegeză, ce opune și apropie în paralel concepției lui Fétis și pe aceea a lui Riemann, Carl Dahlhaus observă că „tonalité moderne” nu este pentru Fétis – ca și pentru Riemann – altceva decât sistemul unic, ale cărui înrudiri între sunete pot fi resimțite ca „rapports nécessaires”. Remarcă însă pe bună dreptate că, atâta timp cât Fétis făcea distincția între „tonalité ancienne” sau „ordre transitonique” se introduce în definiție o distincție importantă, arătându-se astfel „eroarea definiției”. Dominația absolută, a unui concept, legat de fapt de sensul restrâns al t., a durat până la descoperirile datorate etnomuzicologiei*, care la rândul lor au configurat conceptul larg al t. Revelând în continuare importanța relațiilor cu tonica (nu doar a acordurilor, ci a întregului sonor), Kurth adaugă – în virtutea concepției sale energetiste*, de orientare psihologistă – motivări ale acestor relații pe temeiul reacțiilor psihic-auditive: „Noțiunea de t. însemnează relația unitară a sunetelor față de tonica centrală și, de aceea, ea se manifestă în două situații: prima, în existența momentelor comune de încheiere definitivă, a doua, în existența sau cel puțin în reconstruirea ideală a unui centru al t.”. „În profesarea, mai ales de către muzicologia germ., a noțiunii de t. lărgită se are în vedere, într-un mod oarecum nediferențiat, fenomene aparținând muzicii post-wagneriene sau aceleia orientate spre modal. Se face totuși remarca judicioasă că...scara cromatică a lui Bartók – cu tendința ei de amestecare a structurilor tonale, inclusiv ale acelora aparținând modurilor bisericești – nu este baza și punctul de pornire al armonicului, ci numai produsul final, care se întemeiază pe alte premise decât în cazul lui Schönberg” (Edwin von der Nüll). În sens larg, t. ar fi „prototipul legăturilor tonale în general” (Guido Adler), care ar include toate tipurile relațiilor posibile în interiorul structurilor la orice nivel de organizare tonal-modală; în conformitate cu acest punct de vedere, abstract și hotărât anistoric, modalul este o subcategorie a t. (idee împărtășită, la noi, de D. Cuclin). Distincțiile sistematice și istorice nu întârzie să se manifeste fiind în favoarea circumscrierii termenului care „trebuie să corespundă esenței faptului dar și al schimbării istorice a acestuia”. Definiției lui Riemann și Fétis, în care t. în sens restrâns înseamnă, în fond, numai unul dintre istoricele „types des tonalités”, i se adaugă un sens „supraeuropean” și chiar unul europ., privind însă etapele mai vechi ale muzicii occid. (polif. veche, organum*-ul etc.), (Wiora). 2. (echiv. lat. tonus; fr. ton; germ. Tonart) Sistem fix de înălțimi (2) ale cărui raporturi intervalice exprimă t. (1); imaginea grafică a t. este gama* T. se definește, în sens static, prin gama model do major* (respectiv la minor*) iar, în sens dinamic, prin transpunerea* acestei game într-un spațiu reglementat practic de cercul cvintelor*; în acest spațiu (văzut de Fétis ca generând „o ordine politonică”) se înscriu, din cvintă în cvintă, tonicile* t. care, pornind de la do major (la minor) – t. fără nici un semn de alterație* – câștigă la armură*, cu fiecare cvintă în sens ascendent și descendent, câte un diez*, respectiv un bemol*. T. minore, dispuse în același fel pe cercul cvintelor, au aceeași armură ca paralelele (v, relativă) lor majore. ♦ În muzica clasică, o lucrare sau o parte de lucrare ciclică* se axa, în general, pe aceeași t., de aceea și armura sa era era de regulă constantă (chiar și în cazul modulațiilor* introduse de apariția unei noi teme*). Numai suprafețele mai mari care interveneau în cadrul unor părți (v. maggiore) sau în ciclul variațional (v. temă) implicau uneori schimbarea armurii. Totuși, ultima perioadă de creație beethoviană indică deja semnele unei relativizări a omniprezenței armurii, fenomen care, de-a lungul romantismului*, se adâncește, pentru ca, o dată cu atonalitatea* și, în general scriitura muzicală a sec. 20, armura să fie complet înlăturată. ♦ Specii ale t., fiecare dintre transpunerile acesteia diversifică genul (II) dualului sistem major-minor. Moștenitoare ale modului (I, 3) medieval de do (ionic) și ale celui de la (eolic), cele două genuri actuale ale t. (v. mod (II)) sunt supuse, datorită transpoziției, unui proces translatoriu t. (1) rămânând astfel permanent raportată la ea însăși, proces diametral opus aceluia de diversificare din cadrul modalului; acesta din urmă, fundamental afectând însăși structura intervalică, este de tip permutațional ({abc}, {bca}, {cad}).

A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.

I.R.A. (Irish Republican Army „Armata Republicană Irlandeză”), organizație militară irlandeză, creată în 1919, în interiorul mișcării naționaliste Sinn Fein, ca unitate de voluntari, având ca obiectiv, inițial, lupta împotriva dominației britanice, iar după 1921 obținerea autonomiei și independenței Irlandei față de Marea Britanie. S-a opus încheierii Tratatului de la Londra din 1921 (care stipula crearea „Statului liber Irlanda” și menținerea în componența Marii Britanii a NE Irlandei – Ulster), continuând, cu virulență, lupta armată împotriva britanicilor. Interzisă de guvernul britanic (1939), I.R.A. a continuat să desfășoare acțiuni militare sporadice, care s-au intensificat în anii ’60. În 1969, s-a produs scindarea în două ramuri: politică și militară (care practică terorismul ca armă de luptă atât în Irlanda de Nord, cât și pe teritoriul Marii Britanii). La 31 aug. 1994, după 25 de ani de exacerbare a activităților violente teroriste, I.R.A. anunță „încetarea pe timp nelimitat a ostilităților”. Angajamentul este încălcat de unele facțiuni din cadrul organizației care nu recunosc tratatul. Acordul de pace din 10 apr. 1998 dintre Marea Britanie, Irlanda și partidele politice din Irlanda de Nord duc la o reconfirmare a încetării focului care, la fel, nu este acceptată de toate facțiunile I.R.A.

JURĂTORI (< jur) subst. (La pl.) (În Evul Mediu în Țara Românească și Moldova) instituție juridică, derivată din obște, în care 6, 12, 24 sau 48 oameni aleși sau numiți, cercetează litigiul (civil sau penal) și expun domnului hotărârea lor, depunând jurământ; în caz că domnul nu era de acord cu hotărârea luată, trimitea alți j., de obicei în număr dublu.

*inacordábil, -ă adj. Care nu se poate acorda (da): lucru inacordabil. Care nu se poate pune de acord (împăca): caracter inacordabil.

*morganátic, -ă adj. (fr. morganatique, d. germ. morgen, dimineață, din morgengabe, dar de dimineață, avere lăsată nevesteĭ în caz de moarte a bărbatuluĭ). Căsătorie morganatică, căsătorie secretă între un suveran și o femeĭe de condițiune maĭ joasă și căreĭa nu i se acordă nicĭ numele, nicĭ drepturile politice ale adevărateĭ neveste. Adv. În mod morganatic: căsătorită morganatic.

IRLANDA (EIRE) 1. Republica ~ (Poblacht na h-Éireann/Irish Republic), stat în Europa de Vest, cuprinzând cea mai mare parte a insulei cu același nume din Arh. Britanic; 70,3 mii km²; 3,6 mil loc. (1996). Limbi oficiale: irlandeza și engleza. Religia creștină: (catolici 93%, anglicani 2,8%, presbiterieni), mozaică ș.a. Cap.: Dublin (Baile Atha Cliath). Orașe pr.: Cork = Corcaigh, Limerick = Luimneach, Galway = Ghailimh, Kingston = Dun Laoghaire etc. Este împărțit în 27 de comitate (counties), grupate în 4 provincii (provinces). Relieful cuprinde o câmpie centrală joasă (sub 100 m alt.), acoperită de mlaștini, lacuri, turbării și pășuni, drenată de fl. Shannon și înconjurată de coline și munți vechi fragmentați (Macgillicuddy’s Reeks, cu vf. Carrantuohill, 1.041 m alt. max.), puternic modelați de eroziunea glaciară. Climă temperat-oceanică blândă, datorită apelor calde ale curentului Golfstrom, cu precipitații mai bogate pe coasta atlantică (c. 2.000 mm/an). Pădurile acoperă doar 4,6% din terit. țării. Economie dezvoltată, cu o puternică ind. prelucrătoare, în cadrul căreia lucrează c. 25% din populația activă, care realizează peste 1/3 din PNB și are ponderea cea mai importantă la export. Expl. de turbă (3,3 mil. t, 1993), cărbune, gaze naturale, plumb (53,7 mii t, 1994), zinc (194,5 mii t, 1994), cupru, argint, mercur, pirite, gips. Ind. este concentrată în zonele Dublin, Cork și Shannon și produce energie electrică (13,4 miliarde kWh, 1993), oțel, aluminiu, montaj de automobile, nave, derivate petroliere, echipament electronic și electrotehnic, mașini agricole și textile, ciment, îngrășăminte chimice, cauciuc, mase plastice, fire și fibre sintetice, produse farmaceutice, textile (in, lână, bumbac) și alim. (zahăr, bere, țigarete, lactate, conserve de pește). Terenurile arabile ocupă 13,8% din supr. țării pe care se cultivă orz (0,9 mii t, 1994), ovăz, grâu, cânepă, plante furajere, cartofi (589 mii t), sfeclă de zahăr (1,4 mil. t), legume (tomate, ceapă), fructe. Agricultura (c. 10% din populația activă și peste 10% din PNB) este axată pe prod. animalieră (aproape 90% din totalul prod. agricole) favorizată de pășunile și fânețele naturale (66,7% din supr. țării). Se cresc bovine (7,1 mil. capete, 1995), ovine (8,4 mil. capete), porcine (1,5 mil. capete), caprine, cabaline. Producție ridicată de carne (700 mii t), unt (137,9 mii t), lapte (5,4 mil. t), brânzeturi, lână. Pescuit: 260,6 mii t (1994). C. f.: 2.814 km (1994). Căi rutiere: 92,8 mii km. Flota comercială: 187,1 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 Irish Pound (lira) = 100 pence. Turism dezvoltat: 3,7 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala și împrejurimile (stațiunile Howth, Malahide, Dun Laoghaire etc.), Riviera irlandeză de pe coasta de sud (Tramore, Sinsale, Youghal, Bantry etc.), golful Galway, valea Avoca, lacurile Killarney din SV ins., castele (Ross Castle de pe ins. Ross), orașul Donegal din NV ins. Balanța comercială este excedentară. Export: mașini, utilaje și echipament industrial, produse chimice și alim. (carne, lactate, bere, țigarete), medicamente, textile și conf. etc. Import: utilaj ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili, produse chimice și agricole etc. – Istoric. Locuită de o populație care a dezvoltat o civilizație megalitică, originară din zona Mării Mediteraneene, insula a fost invadată (sec. 4 î. Hr.) de celți (gaeli), populație venită din Britannia și Galia care a cucerit întreaga insulă (inclusiv sudul, locuit de eirainni, de la care provine actualul nume Eire – Irlanda). Organizați în triburi sau clanuri (inițial cinci, apoi șapte), sub conducerea unor regi locali, acestea au conferit insulei, prin religie și cultură, o personalitate aparte. Creștinat în sec. 5. În sec. 8-9 invadat deseori de vikingi, care au fundat aici primele orașe (Dublin, 841). În 1171, regele Henric II proclamă suveranitatea statului englez asupra I. Intensificarea colonizării I. și disputele religioase dintre protestanți și catolici au provocat numeroase răscoale (culminând cu cea izbucnită în 1641, reprimată de Cromwell în 1649-1652). Reforma religioasă din 1534 a accentuat conflictul dintre anglicanii protestanți și catolici. În sec. 17, stabilirea coloniștilor protestanți (c. 100.000 de scoțieni și englezi) în NE are ca rezultat ruperea unității insulei, împărțită acum între Ulster (cu o populație majoritar protestantă), bază a stăpânirii engleze, și restul terit., rămas catolic. În 1801, prin aplicarea „Actului de uniune”, I. a fost alipită Angliei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și I. Condițiile grele de viață au provocat în sec. 19 o masivă emigrare în S.U.A., ceea ce a dus practic la o înjumătățire a populației. În condițiile intensificării luptei pentru autonomie („Home Rule”) și apoi pentru independență, în I. au loc răscoala din 1867, organizată de feniani, și răscoala de la Dublin (1916), organizată de membrii de stânga a Partidului Sinn Fein (creat în 1905), ambele înfrânte. Ca rezultat al creșterii mișcării de eliberare națională și al războiului de partizani dus de irlandezi împotriva englezilor, Adunarea de la Dublin a proclamat independența I. (21 ian. 1919), ceea ce a provocat un nou conflict între trupele islandeze și cele engleze, încheiat cu Acordul anglo-irlandez de la Londra (6 dec. 1921), potrivit căruia cea mai mare parte a insulei a obținut statut de dominion sub denumirea de „Statul Liber Irlanda”, partea de NE a I. (Ulster) rămânând în componența Marii Britanii. Eamon de Valera se impune drept conducător al luptei de emancipare națională (devenind fondatorul Partidului Fianna Fáil). La 29 dec. 1937, I. se proclamă stat independent și adoptă denumirea gaelică de „Eire”; la 21 dec. 1948 devine republică suverană, retrăgându-se din Commonwealth (18 par. 1949) și promovând o politică externă de neutralitate în timpul celui de-al doilea război mondial. La 10 apr. 1998, se încheie un acord de pace, care pune capăt conflictului dintre protestanți și catolici. Guvernele Marii Britanii și Irlandei își afirmă dorința de a renunța la forță și acte de terorism în rezolvarea disputelor politice dintre cele două state. Însă unele facțiuni din I.R.A. nu au recunoscut acordul, continuând să desfășoare acte de violență. Republică parlamentară, conform Constituției din 29 dec. 1937. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat (Senat Éireann) și Camera Reprezentanților (Dail Éireann), iar cea executivă de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. Cea mai vestică ins. a Arh. Britanic, limitată de Marea Irlandei (la E), Oc. Atlantic (la V) și separată de Anglia prin North Channel și Canalul St. George; 84,4 mii km²; 5,11 mil. loc. (1988). Mici masive muntoase domină o câmpie mlăștinoasă centrală, drenată de fl. Shannon. Țărmuri crestate cu estuare și golfuri. Munții sunt vechi, erodați. Alt. max.: 1.041 m (vf. Carrantuohill). Pășuni naturale întinse. Climă temperat-oceanică, cu amplitudini termice reduse. Orașe pr.: Dublin, Belfast, Cork, Londonderry. Cea mai mare parte a ins. este ocupată de Rep. Irlanda, iar în NE se află Irlanda de Nord (Marea Britanie). 3. Marea Irlandei, mare a Oc. Atlantic, între ins. Irlanda și Anglia, care comunică cu oceanul prin North Channel și Canalul St. George; 47 mii km². Ad. max.: 197 m. Maree max.: 8,4 m. Ins. pr.: Man, Anglesey. Pr. porturi: Liverpool, Blackpool (Marea Britanie), Dublin (Irlanda). Țărmuri foarte fragmentate. Pescuit intens.

IRLANDA DE NORD (ULSTER [álstə], NORTHERN IRELAND [nó:ðən áiələnd]), terit. în NE ins. Irlanda, parte componentă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (din 1921); 14,1 mii km²; 1,6 mil. loc. (1991). Orașe pr.: Belfast, Londonderry, Newtownabbey. Constr. navale, aeronautice, de utilaj textil și echipament de calcul. În agricultură predomină creșterea animalelor pentru carne și lapte. Se cultivă ovăz, cartofi, in și plante furajere. După 1968 s-a declanșat o gravă criză social-politică între comunitățile religioase catolică și protestantă; în 1972-1973, guvernul britanic a suspendat guvernarea locală. Ca răspuns, atentatele I.R.A. s-au înmulțit făcând numeroase victime și provocând mari pagube materiale. În urma apelurilor conjugate de Marea Britanie și Irlanda (dec. 1993), care propuneau aripii politice (Sinn Fein) a I.R.A. să participe la negocieri cu condiția încetării atacurilor teroriste, acestea s-au diminuat, dar au fost reluate în preajma alegerilor legislative din 1997 din Marea Britanie. La 10 apr. 1998, a fost încheiat un acord de pace (sub patronaj american), care a pus capăt conflictului ce dura de 30 de ani între protestanți și catolici. Acordul a fost încheiat între guvernele Marii Britanii și Irlandei și a partidelor politice din Irlanda de Nord. Unele facțiuni din I.R.A. nu recunosc acest acord, desfășurând în continuare activități teroriste.

inacordabil a. ce nu se poate acorda.

protestantism n. 1. religiunea bisericilor protestante; 2. totalitatea națiunilor protestante. Protestantismul avu trei centruri: Germania prin Luther (1520), Franța și Elveția prin Calvin (1530) și Anglia cu Henric VIII (1552); aderenții săi neagă autoritatea Papei și recunosc ca unica normă de credință Biblia și conștiința lor; asupra celorlalte puncte nu sunt de acord. Secte principale: anglicani, calviniști, luterani, pietiști, presbiterieni, puritani, quakeri, etc. (vezi aceste nume). Protestantismul preponderează în Anglia, Germania, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia și Stateie-Unite din America de N., unde sectele se înmulțesc pe zi ce merge. V. calvinism.

CONTRAZICE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra¹- + zice (după fr. contredire).