ATENUANT, -Ă, atenuanți, -te, adj. Care scade, care micșorează intensitatea sau gravitatea unui fapt. ◊ (Mai ales în expr.) Circumstanță atenuantă (mai ales la pl.) = împrejurare (sau împrejurări) care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. A invoca (sau a acorda) circumstanțe atenuante. – Pronunțat: -nu-ant.