SILEPSĂ (< fr. syllepse < gr. syllepsis, cuprindere) Construcție sintactică în care acordul dintre cuvinte nu se bazează pe cerințele gramaticale, ci pe ideea ce ele exprimă, pe sens. În silepsă acordul gramatical este omis în profitul acordului logic. Ex. „Bănică trase cu pușca și răsturnă pe al doilea din frunte, dar o mulțime de panduri bănești, călcînd peste trupul tovarășului nost, se repeziră cu săbiile goale asupra lui.” (AL. ODOBESCU, Doamna Chiajna) După unii autori, silepsa ar consta și în folosirea, în același timp, a unui cuvînt și în sens propriu și în sens figurat, denumind-o silepsă oratorică. Ex. „Pirus, fiul lui Ahile, spune ca în Troia el arde mai puternic (cauza: iubirea lui pentru Andromaca) decît Troia arsă de el.” Alții văd în ea o variantă a metaforei, sinecdocei, metonimiei. Silepsa desemnează orice abatere, fie că este vorba de acordul în gen (silepsa genului), număr (silepsa numărului), persoană (silepsa persoanei) sau de acordul în timp.